În speţă, reclamanta a solicitat instanţei să se dispună completarea actului său de naştere prin înscrierea la rubricile numele de familie a tatălui şi prenumele tatălui a numelui şi prenumelui tatălui înfietor cu efecte depline. S-a solicitat să se constate că între reclamantă şi acesta a existat în fapt un raport de filiaţie, consemnat în declaraţie autentică şi încuviinţat prin decizia Consiliului Popular Suprem. Instanţa a respins acţiunea cu motivarea că defunctul presupus tată înfietor nu a solicitat înfierea, iar declaraţia autentică de consimţire la înfiere nu poate ţine loc cererii sale în acest sens, iar hotărârea judecătorească nu poate ţine locul acesteia.
Sentinţa civilă – Decizia civilă nr. 403/4 mai 2006
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. 2267/2005, reclamanta O. I. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Sibiu, reprezentată de Primar, să se dispună completarea actului de naştere al reclamantei nr. 1618 din 23.05.1974, întocmit de Consiliul Popular al Municipiului Sibiu prin înscrierea la rubricile numele de familie al tatălui şi prenumele tatălui, a numelui tatălui înfietor cu efecte depline, N. A. S-a solicitat să se constate că între reclamantă şi defunct a existat un raport de filiaţie rezultat din actul de înfiere cu efecte depline consemnat în declaraţie autentică sub nr. 158/8.01.1974 al Notariatului de Stat al judeţului Sibiu, şi încuviinţat prin decizia nr. 242/10.05.1974, şi înscrierea prin menţiune pe actul de stare civilă a completării privind raportul de filiaţie paternă rezultat din înfierea cu efecte depline.
In motivarea cererii petenta arată că este născută la 6.01.1968 din părinţii fireşti D. D. şi D. I. G. iar în anul 1974, ca urmare a actului de înfiere cu efecte depline autentificat sub nr. 158/8.01.1974 şi încuviinţat prin decizia nr. 242/1974 a fost emis un nou act de naştere cu nr. 1618/1974. Noul act este incomplect întrucât nu cuprinde menţiunea tatălui înfietor, Necula Andrei, semnatar al actului de înfiere alături de soţia sa. Petenta susţine că înfierea şi-a produs efectele, fiind crescută de părinţi înfietori iar numele său de familie a fost schimbat după aceştia, din „D” în „N”, conform art. 78 alin. 1 – 2 raportat la art. 79 alin. 3 din codul familiei.
In drept se invocă art. 57, 58 din Legea nr. 119/1996, şi dispoziţiile art. 78 alin. 1 şi 2, art. 79 din codul familiei.
Prin sentinţa civilă nr. 4151/25 mai 2005, Judecătoria Sibiu a respins această acţiune, reţinând că potrivit deciziei nr. 242/1997 emisă de Consiliul Popular al Mun. Sibiu, a fost încuviinţată înfierea cu efecte depline numai de către N. M. Prin referatul întocmit în dosar nr. 965/1974, s-a constatat că N. A., a suferit o condamnare penală, şi nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru înfiere. După întocmirea acestui referat, N. A., potrivit propriei declaraţii şi-a exprimat consimţământul ca soţia lui să o înfieze pe reclamantă cu efecte depline. De aceea, s-a reţinut că nu este o omisiune sau eroare cu privire la actul de naştere al reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 30/18.01.2006, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 5306/2005, cu motivarea că actul de încuviinţare a înfierii era actul administrativ individual prin care organul competent constata că erau îndeplinite condiţiile pentru încheierea înfierii, şi potrivit art. 75 alin. 1 codul familiei, înfierea îşi producea efectele de la data încuviinţării ei. Or, N. A. şi-a dat consimţământul la înfiere care a fost încuviinţată doar faţă de soţia sa, chiar dacă în fapt, şi el s-a preocupat de minoră. Astfel, deşi actul înfierii a fost considerat valabil, s-a apreciat că nu există nici un temei legal pentru a complini lipsa actului de încuviinţare a înfierii.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, şi schimbării sentinţei civile nr. 4151/2005 a Judecătoriei Sibiu, prin admiterea acţiunii.
In motivarea de recurs, petenta susţine că acţiunea pe care a formulat-o are un caracter mixt, respectiv este o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 119/1996, pentru completarea actului de stare civilă la rubrica numele şi prenumele tatălui, şi o acţiune în reclamaţie de stat civil, în privinţa filiaţiei paterne dobândită prin înfierea cu efecte depline. Ambele cereri au caracter principal, vizând raporturi juridice civile diferite ca reglementare. Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au ignorat această dualitate de acţiuni şi interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, au schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia, astfel că devin incidente prevederile punctului 8 al art. 304 cod procedură civilă. Se susţine că cele două acţiuni nu primesc o soluţionare prin considerentele celor două hotărâri, astfel că devin incidente prevederile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă.
Petenta justifică interesul în promovarea cererii, ca fiind legitim şi actual, faţă de valorificarea unor drepturi succesorale faţă de defunctul înfietor, în sensul că neconformitatea actului de stare civilă în care nu este menţionată filiaţia paternă dobândită prin actul juridic al înfierii, conduce la vacanţa succesiunii, în lipsă de erezi. Petenta susţine că în privinţa filiaţiei materne rezultată din actul juridic al înfierii beneficiază de prezumţia absolută a conformităţii dată de noul act de naştere. Aceeaşi posesie de stat, dar în privinţa filiaţiei paterne, se coroborează evident cu forma actului de înfiere întocmit de părinţii fireşti şi părinţii înfietori. Petenta avea anterior înfierii părinţii fireşti, paternitatea fiind certă, rezultată din actul juridic al căsătoriei părinţilor, însă după înfiere( deşi aceasta s-a făcut cu acordul ambilor părinţi fireşti şi a părinţilor înfietori), potrivit noului act de naştere, încheiat după înfiere, paternitatea apare ca nedecisă sau neexistentă. Noul raport de filiaţie şi-a produs efectele fireşti, petenta fiind crescută de familia înfietoare în condiţii armonioase, însă lipsa menţiunii paterne de pe actul de naştere a fost neglijată o lungă perioadă de timp, până la decesul părinţilor înfietori, în 14.01.1989 şi respectiv tatăl înfietor la 11.01.1995.
Petenta arată că actul juridic al înfierii, considerat ca act de dreptul familiei este definită ca un act consensual, solemn şi multilateral şi faţă de faptul că ambii părinţi înfietori au consimţit la înfiere, consideră că acţiunea este admisibilă aşa cum a fost formulată, mai ales că înfierea a fost încuviinţată prin act administrativ, fără a exista vreo dispoziţie administrativă de respingere a încuviinţării înfierii de către tatăl înfietor. Apreciază că soluţia de respingere a apelului şi confirmarea soluţiei instanţei de fond este nelegală şi nefondată, aducând incidenţa dispoziţiilor punctului 9 al art. 304 cod procedură civilă.
Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs, Curtea reţine următoarele:
Aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi de apel, cu toate că la data de 8 ianuarie 1974, părinţii înfietori şi părinţii fireşti au dat declaraţie autentificată sub nr. 158/1974, la Notariatul de Stat Judeţean Sibiu, pentru înfierea cu efecte depline a minorei D. I. G., născută la data de 6 ianuarie 1968, prin referatul întocmit de către Serviciul Administraţiei Locale de Stat – Biroul Administraţiei Locale şi Autorităţii Tutelare din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Sibiu, cu nr. 965/18.04.1974, s-a propus încuviinţarea înfierii cu efectele unei filiaţii fireşti a minorei I. G., de către N. M., urmând ca înfiata să poarte numele de „N”. S-a reţinut în conţinutul referatului, că N. A. în anul 1969 a avut o condamnare penală, în urma căreia a fost decăzut din drepturile părinteşti şi nu îndeplinea condiţia de a fi tutore, în lipsa unei sentinţe de reabilitare. In această situaţie N. M. a solicitat să înfieze singură minora, urmând ca N. A. să solicite şi el înfierea după reabilitare. De altfel, N. A. a dat o declaraţie scrisă în data de 13.04.1974 prin care arată că este de acord ca soţia sa să înfieze singură minora I. G. Faţă de această situaţie şi actele depuse în dosarul de înfiere, pe baza propunerii acestui serviciu, prin Decizia nr. 242/10.05.1974, a fost încuviinţată înfierea cu efecte depline a petentei de către Necula Maria.
Aşadar, contrar susţinerilor petentei, N. A. s-a declarat de acord ca petenta să fie înfiată doar de către soţia sa, afirmaţia că şi acesta a fost părinte înfietor fiind lipsită de temei. N. A. avea posibilitatea, după împlinirea termenului pentru reabilitarea sa, să solicite, la rândul său, înfierea petentei cu efecte depline. Lipsa voinţei sale de a înfia petenta nu poate fi suplinită printr-o hotărâre judecătorească, chiar dacă aceasta a locuit împreună cu soţul mamei înfietoare.
Chiar dacă înfierea este un act consensual, multilateral, declaraţia autentică prin care se consimte la înfiere, nu poate produce efecte juridice, decât după încuviinţarea sa de către autoritatea competentă, înscris necesar ad validitatem.
In lipsa actului prin care să se constate paternitatea rezultată în urma înfierii, respectiv a deciziei de încuviinţare a înfierii de către N. A., este nefondată solicitarea de a se completa actul de naştere al petentei la rubricile numele de familie şi prenumele tatălui, precum şi completarea privind raportul de filiaţie paternă.
Din aceste considerente, Curtea apreciază că este nefondat recursul petentei, în temeiul art. 312 cod procedură civilă urmează a-l respinge, menţinând hotărârea instanţei de apel ca temeinică şi legală.
