Recunoaşterea studiilor universitare la forma de învăţământ „la distanţă”. Obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la eliberarea diplomelor de licenţă


Actele normative în vigoare la data înmatriculării reclamanţilor nu conţineau dispoziţii exprese cu privire la forma de învăţământ (zi, seral, frecvenţă redusă, la distanţă) pentru specializările acreditate/ autorizate, aşa încât domeniul respectiv a rămas la competenţa de reglementare a fiecărei instituţii superioare de învăţământ, în considerarea autonomiei universitare, cum a fost şi cazul Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, care a procedat în consecinţă.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 312 din 17 ianuarie 2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8622 din data de 5.07.2012, reclamanții G.C.C. ș.a., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „Spiru Haret”, au solicitat obligarea pârâtei să recunoască reclamanților studiile de licență efectuate la Facultatea de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității „Spiru Haret” București, specializarea Drept, cu dobândirea titlului de licențiat în Drept, obținut prin promovarea examenului de licență; obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență, specializarea Drept, pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009, a suplimentului de diplomă și a foilor matricole; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea acțiunii, reclamanții arată că au absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității „Spiru Haret” București, specializarea Drept, prin promovarea examenului de licență din sesiunea iulie 2009, conform adeverințelor atașate acțiunii.

Menționează că în perioada 2006-2009, au urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității „Spiru Haret” București, specializarea Drept, conform contractelor de studii cu taxă de școlarizare, la forma de învățământ la distanță.

Se arată că reclamanții au promovat toate examenele din toți anii de studiu, în sesiunile de examen organizate în aceleași condiții ca pentru studenții care urmează cursurile la zi, având subiecte comune cu aceștia, pentru respectarea standardelor de exigență impuse de Carta Universității, fără deosebire de forma de învățământ: zi, frecvență redusă sau învățământ la distanță, așa cum a stabilit Senatul Universității prin Regulamentul de funcționare pentru departamentul de învățământ la distanță și frecvență redusă (hotărârea nr. 425/23.06.2004), completat de Senatul Universității „Spiru Haret” București în data de 15.09.2008, și prin „Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor – examen de licență/ diplomă/ disertație” aprobate de Senatul Universității în data 13.05.2009.

în urma promovării examenului de licență, s-au eliberat reclamanților adeverințele de licență, care confirmă titlul de licențiat în Drept, dobândit conform cu art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

Menționează că nici până în prezent (deși reclamanții au susținut examenul de licență în iulie 2009, respectiv februarie 2010) nu li s-au eliberat diplomele de licență și anexele, cu toate că s-au adresat, în nenumărate rânduri, atât M.E.C.T.S., cât și Universității „Spiru Haret” București și Facultății.

Arată că dacă ar fi existat neclarități în desfășurarea programului de studii parcurs de reclamanți în perioada 2006-2009 la Universitatea „Spiru Haret” București, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (M.E.C.T.S.) avea responsabilitatea legală conform art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, de a lua unele măsuri care puteau merge până la încetarea școlarizării începând cu anul 1 de studii 2006; acest lucru nu s-a întâmplat nici până la finalizarea studiilor și a examenului de licență din sesiunea iulie 2009, ceea ce presupune că aceștia au parcurs un program de studii de licență acreditat la nivelul standardului de calitate impus de lege.

De altfel, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.

întrucât au fost formulate, în repetate rânduri, solicitări privind eliberarea diplomelor de licență, au fost eliberate diverse acte, adeverințe de licență, nu însă și diploma de licență.

Conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, „Absolvenții care au promovat examenul de licență primesc titlul de licențiat în profilul și specializarea urmate”, acest fapt este un drept dobândit în urma finalizării studiilor de licență și urmarea firească este eliberarea diplomei de licență, prevăzută la art. 58-60 din Regulamentul studenților nr. 3096/28.11.2008, fiind practic o formalitate protocolară ce trebuia îndeplinită de Minister și Universitate, cu obligația legală de a asigura toate condițiile tehnice (asigurarea la timp cu formularele tipizate și ștampilă) pentru eliberarea diplomelor de licență absolvenților licențiați, în termen de un an de la data absolvirii, conform Ordinului M.E.C.T.S. menționat mai sus.

întrucât toate actele de studii eliberate de către pârâta Universitatea „Spiru Haret” București, anexate la prezenta cerere, sunt toate acte administrative unilaterale și cu caracter individual care au fost emise în scopul de a produce efecte juridice, iar aceste acte nu au fost anulate de către emitent și nici de către o instanță competentă, sunt deci acte valide care produc în continuare efecte juridice. Prin acestea se recunoaște calitatea de licențiat în drept dobândită.

Pe cale de consecință, arată că sunt îndreptățiți a intra în posesia diplomelor de licență, diploma de licență fiind actul juridic cu caracter oficial, recunoscut de orice persoană juridică din țară sau străinătate, întrucât au dobândit acest drept conferit de legea învățământului aplicabilă de la data înmatriculării până la data absolvirii și promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009 (drept dobândit ca urmare a promovării acestui examen de licență).

Eliberarea diplomei de licență este o cerință necesară atestării unui titlu oficial de calificare român în condițiile aplicării art. 1 din Legea nr. 200/2004, ca cetățeni europeni absolvenți ai unei universități acreditate dintr-o țară membră a Uniunii Europene, pentru a se oferi accesul exercitării profesiei oriunde în Spațiul Economic European, acces blocat de mai bine de 2 ani de zile, prin lipsa diplomei de studii.

Arată că li se îngrădește accesul la muncă într-o profesie ale cărei deprinderi și aptitudini le-au dobândit în perioada parcurgerii programului de studii de licență la Universitatea „Spiru Haret” București (membră semnatară a Cartei de la Bologna din anul 2005), program de studii care respectă standardul de calitate definit în Manualul calității învățământului și cercetării științifice aplicat la Universitatea „Spiru Haret” București.

în drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 C.proc.civ., Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 84/1995.

în susținerea acțiunii au depus la dosar înscrisuri.

La data de 21.09.2012 pârâta a depus întâmpinare prin care solicită a se constata că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acestora, le-a eliberat adeverințe de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de către pârâtă sub nr. 1405/21.05.2009 și cu prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007.

Arată că a informat și R. SA – Compania de material didactic desemnată de MECT, aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă aceasta prin mai multe adrese a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a MECTS – Direcția Generală Juridică și Control.

Face mențiunea că în prezent se află în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studii solicitate de reclamanți, datorită refuzului M.E.C.T.S.

Se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 C.proc.civ., art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeași lege, formulează cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea MECTS la plata tuturor sumelor cu titlu de daune solicitate pârâtei Universitatea „Spiru Haret” de către reclamanți. Solicită cheltuieli de judecată, pe cale separată.

Arată că atâta vreme cât au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamanților la obținerea actului de recunoaștere a studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se pot face discriminări între reclamanți și alți absolvenți, câtă vreme în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

Menționează că a motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare în garanție pe imposibilitatea efectivă de a emite reclamanților diplomele de licență atâta vreme cât MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind puși astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea, câtă vreme dreptul absolventului nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție, care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii.

Se arată că asupra admiterii cererii de chemare în garanție s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele cu nr. 1045/59/2010, 1230/46/2010, 1283/44/2010, 1066/59/2010, 96/32/2011, 1120/4212010, 108/46/2011, 1455/44/2010, 10848/2/2010, 105/39/2011, 3207/119/2011 în sensul admiterii cererii pârâtei de chemare în garanție a MECTS – irevocabil.

întrucât în mod constant s-a statuat în jurisprudența I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că MECTS are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă și pentru respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, solicită obligarea MECTS să aprobe tipărirea formularelor destinate actelor de studii.

Prin sentința nr. 6165 din 1.11.2012, Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a admis în parte cererea de chemare în garanție, a obligat pârâta Universitatea „Spiru Haret” București să elibereze reclamanților diplomele de licență, suplimentul de diplomă și foile matricole pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009, a obligat chematul în garanție – Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanți, a respins cererea pârâtei de obligare la plata despăgubirilor pentru întârziere și a cheltuielilor de judecată, ca nefondată, și a obligat pârâta Universitatea „Spiru Haret” București să plătească reclamanților cheltuieli de judecată de 1.064 lei.

în motivarea soluției, tribunalul a reținut următoarele:

Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „Spiru Haret” București prevede, la art. 1 și 2, „înființarea Universității Spiru Haret București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, universitate înființând o serie de facultăți și specialități acreditate, printre care se regăsește și Facultatea de Drept, specializarea Drept, cu predare în limba română.

Legea aplicabilă atunci când au început studiile reclamanții era cea cu nr. 84/1995 – privind învățământul și respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

Potrivit art. 15 alin. (10) din Legea nr. 84/1995, „formele de organizare a învățământului sunt: învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă, la distanță, comasat…”, legea menționată neavând reglementări care să vizeze durata studiilor la distanță și nici autoritatea competentă să reglementeze această problematică.

Ulterior, Legea nr. 288/2004 la art. 4 alin. (1) reglementează studiile universitare de licență care corespund unui număr între 180 și 240 de credite transferabile conform MECTS, iar în alin. (5) s-a prevăzut că durata studiilor pentru obținerea creditelor de studii transferabile la învățământ la distanță se reglementează prin hotărâre de Guvern.

Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 288/2004, în vigoare la data admiterii reclamanților la studii, conțineau dispoziții conform cărora Ministerul Educației actualizează periodic, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, lista domeniilor și specializărilor de licență, care se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Art. 5 din H.G. nr. 1175/2006 prevedea că durata ciclului de licență la formele de învățământ de zi, cu frecvență redusă și la distanță este aceeași, iar în anexa 1 a hotărârii de Guvern este prevăzută și specializarea Drept, ca domeniu de studiu universitar de licență, cu 180 credite transferabile.

Raportat la aceeași dată, prin H.G. nr. 916/2005 s-a aprobat structura instituțiilor de învățământ superior acreditat și specializările acestora, iar Universitatea „Spiru Haret” București cu Facultatea de Drept se regăsește în acest act normativ.

Toate actele normative mai sus menționate și în vigoare la data înmatriculării reclamanților nu conțineau dispoziții exprese cu privire la forma de învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță) pentru specializările acreditate/ autorizate, așa încât domeniul acesta a rămas la competența de reglementare a fiecărei instituții superioare de învățământ, în considerarea autonomiei universitare, cum a fost și cazul prim-pârâtei care a procedat în consecință.

Este adevărat că ulterior a apărut și H.G. nr. 676/2007 care a adus reglementări clare cu privire la actualizarea nomenclatorului domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora cu privire la credite transferabile.

în cauză nu pot fi opuse reclamanților decât acele acte normative în vigoare la data înmatriculării deoarece la acea dată aceștia au putut în mod legitim să considere că admiterea și parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale raportate la acea dată, asigura legalitatea și recunoașterea publică a studiilor universitare, fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să fie invalidate retroactiv.

Refuzul M.E.C.T.S. de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplome apare ca un „refuz nejustificat” în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că tribunalul a dispus obligarea acestei autorități centrale de a emite aceste aprobări/ avize, având în vedere și adresele universității.

Totodată, a fost obligată Universitatea „Spiru Haret” București ca, după finalizarea procedurilor de tipărire a diplomelor, să elibereze reclamanților diplomele de licență pentru examenul de licență susținut în sesiunea din iulie 2009 – Facultatea de Drept, specializarea Drept.

Referitor la cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată și sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, în cuantum de 200 lei/ zi de întârziere, tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată.

Cheltuielile de judecată cerute de pârâtă nu au fost dovedite, deci nu pot fi acordate, iar sancțiunea prevăzută de alin. (2) din art. 24 nu se poate acorda decât dacă termenul stabilit în cuprinsul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu ar fi fost respectat de către cel obligat să efectueze o anumită operațiune.

Este evident că în cauză nu ne aflăm într-o astfel de situație, neexistând o hotărâre de acest gen și drept urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

împotriva sentinței au declarat recurs pârâta Universitatea „Spiru Haret” București și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta Universitatea „Spiru Haret” București invocă în recurs că, deși prima instanță a reținut culpa exclusivă a MECTS în neeliberarea diplomelor de licență a reclamanților, a obligat Universitatea „Spiru Haret” București la plata cheltuielilor de judecată, fără ca aceasta din urmă să fie în culpă procesuală.

Pârâtul MECTS a reiterat în recurs apărările de la prima instanță, arătând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.

Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzută de lege și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.

Se mai arată în recurs că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995 și O.U.G. nr. 75/2005, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

S-a precizat că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID.

Recurentul a susținut că în cazul Universității „Spiru Haret” București specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și a O.U.G. nr. 75/2005.

Astfel, s-a arătat că prin hotărâre de Guvern au fost stabilite pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, iar Facultatea de Drept și Administrație Publică, forma de învățământ la distanță din cadrul Universității „Spiru Haret”, nu se regăsește în niciuna dintre aceste hotărâri ale Guvernului.

Recurentul a precizat că nicio facultate și nicio specializare din cadrul Universității „Spiru Haret”, forma de învățământ ID, nu a fost și nu este acreditată, arătând că Universitatea avea dreptul să organizeze admitere numai la specializările/ programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu, aprobate prin hotărâre de Guvern.

S-a arătat că autoritatea recurentă nu poate elibera avizul pentru tipărirea unui număr nelimitat de tipizate ale diplomelor de licență, ci numărul acestora trebuie corelat cu numărul absolvenților care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.

Prin decizia nr. 312/17.01.2013, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că recursul pârâtei Universitatea „Spiru Haret” București este întemeiat, iar recursul pârâtului MECTS este nefondat.

Cu privire la recursul pârâtei Universitatea „Spiru Haret” București, Curtea a constatat că în mod greșit această pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această obligație rezidă în sarcina părții aflate în culpă procesuală, or, imposibilitatea eliberării diplomelor de licență ale reclamanților se datorează refuzului tipăririi acestora de către MECTS.

Nefiind în culpă procesuală, în mod eronat pârâta Universitatea „Spiru Haret” București a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recursul pârâtului MECTS București, Curtea a constatat că:

Nu este dat motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești în condițiile în care prima instanță a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

în fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamanților la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea a constatat că în mod întemeiat prin sentința atacată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „Spiru Haret” București și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți.

Susținerile din cererea de recurs privind neanalizarea de către prima instanță a hotărârilor de Guvern prin care Universitatea „Spiru Haret” București a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, judecătorul cauzei nefiind învestit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.

Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei Universitatea „Spiru Haret” București la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licență și a certificatelor de studii, pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „Spiru Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți.

în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta Universitatea „Spiru Haret” București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate ale acestor acte de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în calitate de autoritate administrativă competentă.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15.11.2011, nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 5722 din 29.11.2011, nr. 628 din 8.02.2012, nr. 690 din 9.02.2012, nr. 708 din 10.02.2012 și nr. 709 din 10.02.2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 C.proc.civ., a admis recursul pârâtei Universitatea „Spiru Haret” București, în sensul înlăturării cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina acesteia, și a respins recursul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, ca nefondat.