RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare certificat de încadrare în grad de handicap


Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 126/CA din data de 21.01.2015

SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare certificat de încadrare în grad de handicap

-Art. 58 din Legea nr. 263/ 2010

-Art. 43 din H.G. nr. 257/ 2011

Prin Certificatul nr. xxxx/11.07.2013 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, reclamantul B.V. a fost încadrat în gradul de handicap grav, la rubrica “Data dobândirii handicapului”; fiind menționată data de 30.07.1973.

Împotriva acestui certificat, reclamantul a formulat contestație adresată Comisiei Superioare, prin care a solicitat înscrierea la rubrica “Data dobândirii handicapului”; mențiunea “din copilărie”;.

Împotriva acestui certificat, reclamantul a formulat contestație adresată Comisiei Superioare, prin care a solicitat înscrierea la rubrica “Data dobândirii handicapului”; mențiunea “din copilărie”;.

Solicitarea reclamantului este justificată de prevederile art. 43 din H.G. nr. 257/2011, potrivit cărora, pentru a beneficia de reducerile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 263/2010, este necesar a se face dovada că dobândirea handicapului este preexistentă dobândirii calității de asigurat.

Solicitarea reclamantului este justificată de prevederile art. 43 din H.G. nr. 257/2011, potrivit cărora, pentru a beneficia de reducerile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 263/2010, este necesar a se face dovada că dobândirea handicapului este preexistentă dobândirii calității de asigurat.

Raportat la această dispoziție legală, instanța a reținut că, pentru a-și putea valorifica drepturile ce derivă din recunoașterea încadrării în grad de handicap, reclamantul are nevoie de menționarea în cuprinsul certificatului de încadrare în grad de handicap a unei date care să reflecte într-un mod cât mai fidel aspectele legate de apariția stării sale de boală.

Raportat la această dispoziție legală, instanța a reținut că, pentru a-și putea valorifica drepturile ce derivă din recunoașterea încadrării în grad de handicap, reclamantul are nevoie de menționarea în cuprinsul certificatului de încadrare în grad de handicap a unei date care să reflecte într-un mod cât mai fidel aspectele legate de apariția stării sale de boală.

Atât Comisia de Evaluare, cât și instanța de fond, au luat în considerare ca dată a apariției stării de handicap a reclamantului cel mai vechi act medical deținut de acesta, respectiv Fișa de consultații din 30.07.1973.

Atât Comisia de Evaluare, cât și instanța de fond, au luat în considerare ca dată a apariției stării de handicap a reclamantului cel mai vechi act medical deținut de acesta, respectiv Fișa de consultații din 30.07.1973.

În cuprinsul acestui act se confirmă că reclamantul suferă de bolile care au dus la încadrarea sa în grad de handicap grav, ceea ce înseamnă că bolile fuseseră dobândite anterior întocmirii fișei medicale din data indicată.

În cuprinsul acestui act se confirmă că reclamantul suferă de bolile care au dus la încadrarea sa în grad de handicap grav, ceea ce înseamnă că bolile fuseseră dobândite anterior întocmirii fișei medicale din data indicată.

Vechimea problemelor de sănătate ale reclamantului este confirmată atât de absolvirea de către acesta a cursurilor unui liceu special, cât și de acte medicale în care se face mențiunea că cele două boli – sechele post poliomielită și tetrapareză spastică – datează din copilărie. De asemenea, și în cuprinsul Raportului de evaluare complexă (fila 76 dosar) se menționează că boala este dobândită la naștere.

Vechimea problemelor de sănătate ale reclamantului este confirmată atât de absolvirea de către acesta a cursurilor unui liceu special, cât și de acte medicale în care se face mențiunea că cele două boli – sechele post poliomielită și tetrapareză spastică – datează din copilărie. De asemenea, și în cuprinsul Raportului de evaluare complexă (fila 76 dosar) se menționează că boala este dobândită la naștere.

Față de această stare de fapt, raportat și la actele medicale care confirmă dobândirea din copilărie a celor două boli care au determinat încadrarea recurentului în grad de handicap grav, Curtea a apreciat întemeiată solicitarea acestuia de modificare a certificatului de handicap în sensul înscrierii la rubrica “Data dobândirii handicapului”; a mențiunii “din copilărie – preexistent dobândirii calității de asigurat”;, neputând fi considerată ca fiind reală data care apare menționată în prezent și care nu atestă, de fapt, data dobândirii handicapului, ci data celui mai vechi act medical deținut de reclamant.

Față de această stare de fapt, raportat și la actele medicale care confirmă dobândirea din copilărie a celor două boli care au determinat încadrarea recurentului în grad de handicap grav, Curtea a apreciat întemeiată solicitarea acestuia de modificare a certificatului de handicap în sensul înscrierii la rubrica “Data dobândirii handicapului”; a mențiunii “din copilărie – preexistent dobândirii calității de asigurat”;, neputând fi considerată ca fiind reală data care apare menționată în prezent și care nu atestă, de fapt, data dobândirii handicapului, ci data celui mai vechi act medical deținut de reclamant.

Decizia nr. 126/CA/ 21. 01. 2015 a Curții de Apel Oradea – Secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar 5467/83/CA/2013 – R

Prin Sentința nr. 1815/CA din 11.06.2014 Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, Consiliul Județean Satu Mare și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, având ca obiect anulare act administrativ, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant B.V., solicitând în principal admiterea recursului, casarea cu trimitere a cauzei în vederea efectuării expertizei medico-legale, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că sentința recurată este nelegală pentru următoarele motive:

Instanța de fond a respins cererea în probațiune formulată de reclamant privind efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă bolile de care suferă acesta datează din copilărie, respectiv data dobândirii handicapului de care suferă. A apreciat că această expertiză medico-legală este o probă utilă și pertinentă cauzei; mai mult, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, această expertiză este absolut necesară pentru elucidarea problemei pusă în discuție, motiv pentru care a solicitat casarea cu trimiterea a cauzei în vederea efectuării expertizei medico-legale.

În subsidiar, a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, iar motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicare a art. 488 punct 8 Cod procedură civilă.

În mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamantului și a reținut că la rubrica “data dobândirii handicapului” trebuie menționată o dată exactă și nu o perioadă. Consideră că nu este necesar a se menționa cu exactitate o dată anume, ci este suficient să apară mențiunea “din copilărie” întrucât esențială pentru calcularea corectă a pensiei este specificarea că handicapul de care suferă reclamantul este anterior angajării acestuia; la calcularea pensiei se are în vedere doar perioada angajării, iar handicapul trebuie să fie anterior angajării.

Precizează recurentul că este încadrat în gradul de handicap grav, suferind de numeroase boli grave: sechele post poliomielită a membrelor inferioare, tetrapareză spastică, spondiloză cervicală, etc. Bolile datează din copilărie, a urmat cursurile unei școli speciale tocmai datorită handicapului său, respectiv în perioada 1965 – 1969 a urmat cursurile Liceului Agricol Special nr. 1 București.

În Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. xxxx/11.07.2013, a cărui modificare o solicită, la rubrica DATA DOBÂNDIRII HANDICAPULUI este menționată data de 30.07.1973. Or, această dată nu este corectă deoarece bolile de care suferă recurentul datează din copilărie.

Mai mult, la solicitarea din partea Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de a depune la dosar un act medical din care să reiasă data dobândirii handicapului și xerocopie de pe diploma de absolvire a școlii speciale, a depus o adeverință medicală și o scrisoare medicală în care se menționează faptul că boala datează din copilărie, precum și copia diplomei de bacalaureat eliberată de Liceul Agricol Special. Având în vedere că a depus actele solicitate, nu se justifică menționarea în certificatul de handicap, de către Comisia de evaluare, a datei de 30.07.1973. Comisia de evaluare confundă data dobândirii handicapului cu data angajării recurentului. Data de 30.07.1973, consemnată în fișa de consultații nr. xxx întocmită de dr. A. l. corespunde angajării recurentului la “Unirea invalizilor”; – loc de muncă unde a fost angajat tocmai datorită faptului că era invalid; dacă nu ar fi suferit de respectivele boli nu ar fi fost angajat la acel loc de muncă, unde se respecta un regim special pentru persoanele cu handicap. În acea fișă de consultații – nr. xxx – nici nu se menționează faptul că bolile recurentului datează din 30.07.1973; acea fișă a fost întocmită în 30.07.1973, motiv pentru care comisia de evaluare confundă această dată cu data dobândirii handicapului.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că participarea sa la orele de educație fizică denotă faptul că handicapul său nu exista la acea vreme. Din actele depuse rezultă că a urmat cursurile unei școli speciale, iar la acea școală se impunea participarea la orele de educație fizică unde se efectuau exerciții speciale pentru persoanele cu handicap; era chiar obligatorie participarea tuturor elevilor la orele de educație fizică, inclusiv a celor care sufereau de diferite handicapuri.

Pe baza acestui certificat de încadrare în grad de handicap, Casa Județeană de Pensii i-a respins cererea de recalculare a pensiei pe motiv că “data dobândirii handicapului din certificatul de încadrare în handicap nr. xxxx/11.07.2013 nu este preexistentă calității de asigurat”.

Având în vedere că a depus acte medicale eliberate de medici competenți a stabili data dobândirii handicapului (adeverință medicală și scrisoare medicală eliberate de dr. B.L. – medic primar medicină generală; referat medical ambulator eliberat de dr. N.S.I. – medic primar balneofizioterapie și recuperare medicală neurologie), acte medicale în care se menționează faptul că “bolile datează din copilărie”, apreciază că se poate stabili că data dobândirii handicapului este anterioară angajării recurentului.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii în sensul modificării datei dobândirii handicapului.

În drept a invocat prevederile art. 483 și urm., art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliul Județean Satu Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În apărare arată că, făcând o apreciere corectă a probelor administrate și aplicând corect legea, instanța de fond, prin sentința atacată, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul B.V., constatând că actul administrativ atacat respectă dispozițiile legale în speță.

În motivarea hotărârii pronunțate în cauză, instanța de fond a reținut că, la rubrica “data dobândirii handicapului” trebuie să fie menționată o dată exactă, și nu o perioadă, așa cum susține recurentul-reclamant.

Acest aspect este prevăzut clar în dispozițiile art. 43 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pe de altă parte, recurentului-reclamant i s-a solicitat, în scris, să depună un act medical din care să reiasă data dobândirii handicapului, astfel că la rubrica “data dobândirii handicapului” a fost stabilită data de 30.07.1973, avându-se în vedere cel mai vechi document prezentat de către reclamant, în speță Fișa de consultații nr. xxx/30.07.1973 întocmită de către Dispensarul medical “Unirea” Satu Mare.

Totodată, se susține că boala de care suferă reclamantul datează din copilărie, situație greu de verificat întrucât în arhivele unităților spitalicești nu mai există documente din acea perioadă.

De asemenea, arată că reclamantul prezintă un handicap fizic, suferind de tetrapareză spastică și sechele post poliomielită, ori reclamantul depune la dosar o copie a Diplomei de bacalaureat, care atestă absolvirea cursurilor liceale în cadrul Liceului Agricol Special nr. 1, specialitatea și merceologie agricolă; la o analiză a situației școlare a celor 4 ani de studii, se poate observa faptul că acesta participa și la orele de educație fizică, obținând chiar medii de 9.33, 8.33, 9 și, respectiv 9.66, aspect care conduce la convingerea că afecțiunea fizică care i-a produs handicapul nu exista la acea vreme.

Astfel, ținând cont de inexistența unor dovezi, în speță acte medicale, anterioare datei de 30.07.1973, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Satu Mare se află în imposibilitatea de a menționa o dată anterioară acesteia ca fiind cea a dobândirii handicapului.

Prin urmare, consideră că cele două comisii au respectat întocmai reglementarea ministerială în domeniu, neexistând un temei legal pentru anularea celor două acte administrative contestate și respectiv pentru modificarea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. xxxx/11.07.2013, așa cum solicită recurentul-reclamant.

Pentru aceste considerente, apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

In drept, a invocat prevederile Noului Cod de procedură civilă, prevederile Ordinului nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare, H.G.R. nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimata Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, legal citată, nu și-a precizat poziția față de prezentul recurs.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a reținut că este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Certificatul nr. xxxx/11.07.2013 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, reclamantul B.V. a fost încadrat în gradul de handicap grav, la rubrica “Data dobândirii handicapului”; fiind menționată data de 30.07.1973.

Pentru aceste considerente, reținând că instanța de fond a dat o interpretare greșită în speță a prevederilor art. 43 alin. 2 din H.G. nr. 257/20.03.2011, Curtea, în temeiul art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, a admis recursul, a casat sentința și rejudecând în fond cauza a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V., conform dispozitivului prezentei decizii.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, intimatele pârâte au fost obligate la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocațial, avansat la fond.