Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 3267 din data de 23.09.2013
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE DECIZIE DE IMPUNERE PRIVIND OBLIGAȚII FISCALE SUPLIMENTARE DE PLATĂ. EXERCITAREA DREPTULUI DE DEDUCERE A TVA AFERENTĂ ACHIZIȚIILOR DESTINATE UTILIZĂRII ÎN FOLOSUL OPERAȚIUNILOR TAXABILE.
-art.145 alin.2 din Legea nr.571/2003;
-art.146 alin.1 lit.a din Legea nr.571/2003;
-pct.45 alin.2 și pct.46 alin.1 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal.
În speță, instanța de fond a reținut greșit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziționată de către societatea reclamantă în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 și nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în folosul operațiunii taxabile, respectiv realizării investiției pentru producerea de peleți, în curs de realizare la momentul inspecției fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale și situațiile de lucrări prezentate cu ocazia controlului, înregistrate în evidențele contabile și astfel ar fi fost îndeplinite cerințele legale pentru exercitarea dreptului de deducere, prevăzute de art. 145 alin. (2) și art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
În speță, instanța de fond a reținut greșit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziționată de către societatea reclamantă în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 și nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în folosul operațiunii taxabile, respectiv realizării investiției pentru producerea de peleți, în curs de realizare la momentul inspecției fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale și situațiile de lucrări prezentate cu ocazia controlului, înregistrate în evidențele contabile și astfel ar fi fost îndeplinite cerințele legale pentru exercitarea dreptului de deducere, prevăzute de art. 145 alin. (2) și art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Urmare a inspecției fiscale, s-a constatat că în ce privește suma de 4.809 lei aferentă achizițiilor de piatră spartă de la Cariera U., reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ținând seama de faptul că, în perioada de declarare, consumul acestor materiale nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situațiile de lucrări emise și înregistrate în și nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor în investiția realizată.
Mai mult, un aspect esențial pentru dezlegarea pricinii este acela că potrivit contractului de antrepriză (construcții-montaj) nr.20/21.05.2010 ( fila 95 dosar fond) , atât investiția cât și cumpărarea materialelor necesare realizării platformei exterioare pentru fabrica de peleți au fost în sarcina antreprenorului S.C. V. S.R.L și nu în sarcina societății reclamante ( Cap. I din contractul de antrepriză ).
Mai mult, un aspect esențial pentru dezlegarea pricinii este acela că potrivit contractului de antrepriză (construcții-montaj) nr.20/21.05.2010 ( fila 95 dosar fond) , atât investiția cât și cumpărarea materialelor necesare realizării platformei exterioare pentru fabrica de peleți au fost în sarcina antreprenorului S.C. V. S.R.L și nu în sarcina societății reclamante ( Cap. I din contractul de antrepriză ).
Drept urmare, instanța de fond nu a apreciat legal și corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziție și a unei note explicative luate în timpul controlului nefiind suficiente pentru a se face dovada utilizării bunurilor și serviciilor în folosul operațiunilor taxabile și a celor care dau drept de deducere.
Drept urmare, instanța de fond nu a apreciat legal și corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziție și a unei note explicative luate în timpul controlului nefiind suficiente pentru a se face dovada utilizării bunurilor și serviciilor în folosul operațiunilor taxabile și a celor care dau drept de deducere.
Având în vedere faptul că, la momentul controlului fiscal, utilizarea materialelor achiziționate nu s-a putut justifica prin situațiile de lucrări prezentate și nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecție fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiția în cauză -amenajarea unor platforme exterioare pentru fabrica de peleți, respectiv în scopul operațiunilor sale taxabile. Instanța de recurs a constatat și că devizul de lucrări pentru platforma exterioară a fost emis de constructorul S.C. V. SRL în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecția fiscală (14.04.2011 ) iar afirmația intimatei reclamante în sensul că nu putea să prezinte la data controlului un deviz pentru o lucrare care era în curs și pentru care constructorul urma să facă un deviz la momentul decontării parțiale sau la terminarea lucrării, nu prezintă relevanță, câtă vreme, după cum s-a menționat și mai sus, la momentul controlului fiscal nu s-a justificat prin documente privind utilizarea ( consumul ) materialelor, exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru cantitatea de 944 tone de piatră, cerințele art.145 alin. 2, art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal și ale pct. 45 alin.2 și pct. 46 alin.1 din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal nefiind întrunite în cauză.
Având în vedere faptul că, la momentul controlului fiscal, utilizarea materialelor achiziționate nu s-a putut justifica prin situațiile de lucrări prezentate și nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecție fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiția în cauză -amenajarea unor platforme exterioare pentru fabrica de peleți, respectiv în scopul operațiunilor sale taxabile. Instanța de recurs a constatat și că devizul de lucrări pentru platforma exterioară a fost emis de constructorul S.C. V. SRL în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecția fiscală (14.04.2011 ) iar afirmația intimatei reclamante în sensul că nu putea să prezinte la data controlului un deviz pentru o lucrare care era în curs și pentru care constructorul urma să facă un deviz la momentul decontării parțiale sau la terminarea lucrării, nu prezintă relevanță, câtă vreme, după cum s-a menționat și mai sus, la momentul controlului fiscal nu s-a justificat prin documente privind utilizarea ( consumul ) materialelor, exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru cantitatea de 944 tone de piatră, cerințele art.145 alin. 2, art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal și ale pct. 45 alin.2 și pct. 46 alin.1 din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal nefiind întrunite în cauză.
Decizia nr.3267/CA/23.09.2013 a Curții de Apel Oradea – Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.2121/CA/12.03.2013 Tribunalul Bihor a admis în parte ca întemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., cu sediul în T. , strada M. nr.80/A, județul B., în contradictoriu cu pârâta D. G. F. P. B. , cu sediul în O. , strada D. C. nr.2B, județul B. ?i, pe cale de consecin?ă:
A anulat în parte decizia nr.616 din 27.06.2011, decizia de impunere nr.F-BH 454 din 19.04.2011 privind obliga?iile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspec?ia fiscală, dispozi?ia nr.396 din 12.04.2011 privind măsurile stabilite de organele de inspec?ie fiscală ?i raportul de inspec?ie fiscală nr.F-BH 379 din 18.04.2011 emise de D. G. F. P. B. , cu privire la în cuantum de 4.809 lei, aferentă achizi?iei de piatră spartă, constatând că reclamanta are drept de deducere a acestei taxe.
A dispus rambursarea în favoarea reclamantei a în cuantum de 4.809 lei.
A respins celelalte preten?ii ca neîntemeiate.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :
Urmare a solicitării la rambursare a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din deconturile de taxă pe valoarea adăugată pe lunile ianuarie și februarie 2011, în perioada 04.04.2011 – 15.04.2011 reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale efectuată de D.G.F.P. B. – A. I. F.
Prin decizia de impunere nr. F-BH 454/19.04.2011, emisă în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală nr.F-BH 379/18.04.2011, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 39.156 lei, constatând că, în conformitate cu dispozițiile art.149 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, societatea nu are dreptul la rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 39.156 lei.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în Titlul IX Cod procedură fiscală, reclamanta a contestat pe cale administrativă suma de 10.442 lei, din care 4.809 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizi?iei de bunuri (piatră spartă) iar 5.633 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă unor servicii (cazare, transport ?i masă), însă contesta?ia a fost respinsă de pârâta D.G.F.P. B. prin decizia de soluționare nr.616/27.06.2011.
În motivarea acestei soluții, pârâta a reținut că societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată din facturi care nu sunt destinate în folosul opera?iunilor sale taxabile, cu încălcarea prevederilor art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
În esen?ă, problema de drept litigioasă care se impune a fi clarificată este dacă reclamanta are drept de deducere ?i poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 10.422 lei, solicitată la rambursare prin deconturile pe lunile ianuarie ?i februarie 2011, în condi?iile în care taxa este aferentă unor achizi?ii de bunuri ?i servicii pentru care, potrivit sus?inerilor organelor de inspec?ie fiscală, nu justifică cu documente utilizarea în perioada de declarare (01.01.2011 – 28.02.2011) în scopul realizării de opera?iuni ce dau drept de deducere.
În raport de aceste coordonate, în spe?ă sunt aplicabile prevederile art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizi?iilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul opera?iunilor taxabile.
Referitor la condi?iile de exercitare a dreptului de deducere, art.146 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal prevede că, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost sau urmează să îi fie prestate în beneficiul său, persoana impozabilă trebuie să de?ină o factură emisă în conformitate cu prevederile art.155.
Potrivit art.155 alin.5 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic; b) data emiterii facturii; c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii; d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura; e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art.153, ale reprezentantului fiscal; f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă; g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art.153 ale reprezentantului fiscal; h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art.1251 alin.(3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi; i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț; j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei; k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă; l) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, trimiterea la art.1521, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat regimul special; m) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, trimiterea la art.1522, la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective; n) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeași operațiune.
Analizând din perspectiva acestor dispozi?ii legale documentele prezentate de societatea reclamantă cu ocazia inspec?iei fiscale, instan?a a constatat, cu privire la achizi?a de bunuri – piatră spartă de la Cariera U. , că sunt îndeplinite condi?iile de deducere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 4.809 lei, aferentă facturilor nr.7/28.01.2011 ?i nr.11/11.02.2011 (f.73,74).
Astfel, în realizarea obiectului de activitate – tăierea ?i rindeluirea lemnului, societatea reclamantă a efectuat o investi?ie pentru producerea de pele?i, dată în func?iune începând cu luna mai 2011. În cadrul acestei investi?ii, a efectuat mai multe lucrări (de construc?ii, arhitectură, instala?ii electrice, instala?ii sanitare, lucrări de încălzire, ventilare, climatizare, PSI), printre care ?i amenajarea unor platforme exterioare, pentru executarea cărora a încheiat cu antreprenorul Valpolicella S.R.L. contractul de antrepriză nr.20/21.05.2010 (f.96-103).
Pentru executarea platformelor pietruite, reclamanta a achizi?ionat piatră spartă de la Cariera U. , conform facturilor nr.7/28.01.2011 – în sumă de 11.923,15 lei (din care 2.307,71 TVA) ?i nr.11/11.02.2011 – în sumă de 12.921,44 lei (din care 2.500,9 lei TVA), cu privire la care organele de control au apreciat că nu se justifică utilizarea pentru investi?ia în curs de realizare.
Conform notei explicative luată cu ocazia inspec?iei fiscale (f.71-72), aprovizionarea cu piatră spartă în cantitate de 944 tone, în baza celor două facturi fiscale, s-a făcut în scopul acoperirii cur?ii. Această notă explicativă se coroborează cu situa?iile de lucrări prezentate cu ocazia controlului (f.152-159), din care rezultă neechivoc realizarea platformelor exterioare pentru care s-a folosit piatră spartă.
În consecin?ă, instan?a a constatat că piatra spartă în cantitate de 944 tone, achizi?ionată prin facturile fiscale nr.7/28.01.2011 ?i nr.11/11.02.2011, a fost destinată utilizării în folosul opera?iunii taxabile, respectiv realizării investi?iei pentru proceducerea de pele?i, în curs de realizare la momentul inspec?iei fiscale, ?i este justificată cu facturile fiscale ?i situa?iile de lucrări înregistrate în eviden?ele societă?ii, prin urmare sunt îndeplinite condi?iile prevăzute de art.145 alin.2 ?i art.146 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente acestora.
Pentru aceste motive, instan?a a anulat în parte actele administrative atacate, pentru această sumă în cuantum de 4.809 lei, constatând că reclamanta are drept de deducere ?i poate beneficia de rambursarea acestei sume aferentă achizi?iei de piatră spartă.
În schimb, cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 5.633 lei, aferentă serviciilor de cazare, transport ?i masă, instan?a a constatat că în mod corect s-a stabilit în raportul de inspec?ie fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere ?i ulterior, în decizia de solu?ionare a contesta?iei administrative, că reclamanta nu poate beneficia de rambursarea acestei taxe.
În justificarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor servicii, reclamanta a invocat contractul nr.384_09/14.04.2009 încheiat cu vânzătorul C. N. S.R.L., având ca obiect achizi?ionarea unui utilaj pentru produc?ia de pele?i. Conform în?elegerii contractuale, vânzătorul s-a angajat să realizeze montajul acestuia cu o echipă de tehnicieni mecanici iar prin actul adi?ional nr.1 încheiat în 20.09.2009, s-a convenit că toate cheltuielile de cazare la hotel, hrană ?i deplasarea tehnicienilor la ?antier să fie suportate de cumpărător, respectiv de societatea reclamantă.
Analizând facturile fiscale nr.22/02.01.2011, nr.23/10.01.2011, nr.25/19.01.2011, nr.26/24.01.2011, nr.27/31.01.2011, nr.29/11.02.2011, nr.3431/03.01.2011, nr.3448/24.01.2011 ?i nr.3466/12.02.2011 (f.75-83), emise pentru servicii de “cazare”; ?i “masă servită”;, instan?a a constatat că, în lipsa indicării în concret a beneficiarului/beneficiarilor acestor servicii, nu poate fi stabilită nicio legătură cu contractul nr.384_09/14.04.2009, invocat de reclamantă, neexistând nicio dovadă că aceste servicii au fost prestate în beneficiul tehnicienilor societă?ii vânzătoare C. N. S.R.L.
Totodată, în lipsa eviden?ierii în cuprinsul facturilor sau într-o anexă la aceste facturi, a persoanelor care au beneficiat de serviciile de cazare ?i masă, perioada deplasării, numărul de zile, numărul ?i tipul meselor servite, nu se poate verifica ?i stabili dacă aceste cheltuieli au fost făcute în scopul realizării opera?iunii taxabile – în conformitate cu art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
Pentru aceste motive, cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 5.633 lei, aferentă serviciilor de cazare, transport ?i masă, instan?a a apreciat că în mod corect organul fiscal a apreciat că societatea nu beneficiază de dreptul de deducere ?i rambursare, sub acest aspect actele administrative fiscale atacate fiind legale ?i temeinice.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora “partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”;, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantei, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 4,3 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru ?i a timbrului judiciar.
Cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat s-a respins, având în vedere că nu s-a depus la dosar în original dovada plă?ii acestui onorariu. Numai chitanța eliberată de avocat, în original, atestă plata și încasarea onorariului, constituind pentru instanță act justificativ care stă la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta pârâtă D. G. F. P. B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
A arătat că instanța a reținut în mod greșit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziționată în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 pi nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în scopul realizării investiția, pentru producerea de peleți, în curs de realizare la momentul inspecției fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale și situațiile de lucrări înregistrate în evidențele contabile, este operațiune taxabilă care îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzute de art. 145 alin. (2) și art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal “(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile …”
Art. 146. – (1) “Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi ..a prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin.(5).”, coroborate cu dispozițiile pct. 45 alin.(2) și pct. 46 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 44/ 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, care menționează:
“45. – (2) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin.(1) trebuie îndeplinite următoarele cerințe:
a)bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere;
b)persoana impozabilă trebuie să dețină o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor achiziționate;
c)să nu depășească perioada prevăzută la art. 147A1 alin.(2) din Codul fiscal.
46. – (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin.(1) din Codul fiscal sau cu alte documente în care sunt reflectate livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin.(5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. […].”
Urmare a inspecției fiscale s-a constatat că în ce privește suma de 4.809 lei aferentă achizițiilor de piatră spartă de la Cariera U. reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ținând seama de faptul că, în perioada de declarare consumul acesteia nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situațiile de lucrări emise și înregistrate în și nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor investiția realizată. Mai mult, potrivit contractului de construcții-montaj nr.20/21.05.2010, atât investiția cât și cumpărarea materialelor necesare sunt în sarcina S.C. V. S.R.L.
Consideră că instanța nu a apreciat legal și corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziție nefiind suficientă pentru a se face dovada utilizării bunurilor și serviciilor în folosul operațiunilor taxabile și a celor care dau drept de deducere.
Având în vedere faptul că utilizarea materialelor achiziționate nu se poate justifica prin situațiile de lucrări prezentate și nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecție fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiția în cauză, respectiv în scopul operațiunilor sale taxabile.
Menționează că devizul de lucrări a fost emis în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecția fiscala.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, coroborate cu art.20 din Legea nr.554/2004.
Intimata reclamantă prin reprezentant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul declarat de recurenta DRGFP C. N. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Urmare a inspecției fiscale, s-a constatat că în ce privește suma de 4.809 lei aferentă achizițiilor de piatră spartă de la Cariera U., reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ținând seama de faptul că, în perioada de declarare, consumul acestor materiale nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situațiile de lucrări emise și înregistrate în contabilitate și nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor în investiția realizată.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 din același cod și la celelalte prevederi legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat recursul declarat de recurenta DRGFP C. N. în contradictoriu cu intimata SC B. SRL T. , împotriva sentinței nr.2121/CA/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în totalitate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC B. SRL T. în contradictoriu cu pârâta DRGFP C. N.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
