SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE HOTĂRÂRE CONSILIU LOCAL. LUCRĂRI DE UTILITATEPUBLICĂ.
-art.2 lit.a-g din Legea nr.255/2010;
-Legea nr.90/2011.
Referitor la justificarea utilităţii publice, art.2 din Legea nr. 255/2010 stabileşte că „sunt de utilitate publică” lucrările enumerate la lit.a –g , printre aceste lucrări regăsindu-se la lit. a şi lucrările de construcţie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes local.
Prin Legea nr. 90/2011 a fost modificat cuprinsul art.2 , în sensul că lucrările de la lit. a-g „ sunt declarate de utilitate publică”, iar în expunerea de motive la această lege s-a arătat că „interpretarea potrivit căreia lucrările vizate de Legea nr.255/2010 nu sunt declarate de utilitate publică … contravine spiritului Legii nr.255/2010 şi intenţiei de reglementare şi conduce la îngreunarea întregului proces a obiectivelor de investiţii”, precum şi faptul că se impune clarificarea „părţii introductive a alineatului 1 al articolului 2 din Legea nr. 255/2010 , astfel încât să reiasă fără putere de tăgadă că lucrările vizate de acest act normativ sunt declarate de utilitate publică chiar prin textul legii”.
Prin Legea nr. 90/2011 a fost modificat cuprinsul art.2 , în sensul că lucrările de la lit. a-g „ sunt declarate de utilitate publică”, iar în expunerea de motive la această lege s-a arătat că „interpretarea potrivit căreia lucrările vizate de Legea nr.255/2010 nu sunt declarate de utilitate publică … contravine spiritului Legii nr.255/2010 şi intenţiei de reglementare şi conduce la îngreunarea întregului proces a obiectivelor de investiţii”, precum şi faptul că se impune clarificarea „părţii introductive a alineatului 1 al articolului 2 din Legea nr. 255/2010 , astfel încât să reiasă fără putere de tăgadă că lucrările vizate de acest act normativ sunt declarate de utilitate publică chiar prin textul legii”.
Rezultă ,aşadar , că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a enumera categoriile de lucrări care determină aplicarea Legii nr.255/2010, aşa cum susţine recurentul , ci a declara utilitatea publică a acestora.
Rezultă ,aşadar , că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a enumera categoriile de lucrări care determină aplicarea Legii nr.255/2010, aşa cum susţine recurentul , ci a declara utilitatea publică a acestora.
Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus , Curtea a apreciat în mod corect instanţa de fond a reţinut că utilitatea publică a lucrărilor construcţie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes local este stabilită prin lege, iar instanţa investită cu o acţiune având ca obiect constatarea nelegalităţii unei hotărâri a consiliului local de aprobare a indicatorilor tehnico economici şi de declanşare a procedurii exproprierii poate să analizeze doar dacă lucrarea ce face obiectul hotărârii se încadrează sau nu între cele stabilite ca fiind de utilitate publică prin lege, fără a se putea pronunţa cu privire la utilitatea publică a acesteia.
Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus , Curtea a apreciat în mod corect instanţa de fond a reţinut că utilitatea publică a lucrărilor construcţie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes local este stabilită prin lege, iar instanţa investită cu o acţiune având ca obiect constatarea nelegalităţii unei hotărâri a consiliului local de aprobare a indicatorilor tehnico economici şi de declanşare a procedurii exproprierii poate să analizeze doar dacă lucrarea ce face obiectul hotărârii se încadrează sau nu între cele stabilite ca fiind de utilitate publică prin lege, fără a se putea pronunţa cu privire la utilitatea publică a acesteia.
Decizia nr.4402/CA/06.12.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.912/CA din 21.02.2012 Tribunalul Bihor a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul C. L. M. O. – A. I. O.
A respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantul C. G. , domiciliat în O., strada S. nr.32, bl.C16, apart.3, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul C. L. M. O. – A. I. O., cu sediul în O., P. U. nr.1, judeţul Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Reclamantul C. G. este proprietar asupra construc?iei comerciale în suprafa?ă de 82 mp, situată administrativ pe strada C. C. din localitatea Oradea ?i topografic pe nr.topo.3577/14, înscrisă în CF nr.70452 Oradea (f.28-29).
Terenul identificat cu nr.topo.3577/14 este proprietatea M. O. ?i a fost dat în concesiune reclamantului prin contractul de concesiune nr.236 din 10.11.1993, reziliat unilateral de C. L. M. O. prin actul de reziliere unilaterală nr.142579/2000, întocmit în baza HCL nr.59 din 29.04.1999.
Prin Hotărârea Consiliului Local al M. O. nr.357 din 26.05.2011 (f.132) s-au aprobat indicatorii tehnico-economici rezulta?i din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investi?ie „Realizare bandă rapidă de acces din B. M. spre A. G. ” situat în municipiul O. ?i declan?area procedurii de a imobilelor cu suprafa?a de 795 mp, teren ?i construc?ii în suprafa?ă de 153 mp identificate cu nr.cadastral 1343 Oradea ?i, respectiv, construc?ie în suprafa?ă de 82 mp înscris în CF nr.70452 Oradea (nu CF nr.70450, cum eronat s-a men?ionat în hotărâre), având nr.topo.3577/14.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C. G. a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu art.7 din Legea nr.554/2004 (f.7-9), solicitând revocarea hotărârii, însă prin adresa nr.52955, 53102 din 02.08.2011 a C. L. M. O. – A. I. O. plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Analizând prioritar, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, excep?ia de inadmisibilitate a ac?iunii invocată de pârât ?i motivată pe dispozi?iile art.22 din Legea nr.255/2010, în sensul că în situa?ia exproprierii pe procedura prevăzută de Legea nr.255/2010, expropriatul poate ataca în instan?ă doar hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, instan?a a respins-o ca neîntemeiată, re?inând că reclamantul contestă legalitatea hotărârii de consiliu local ?i din perspectiva modalită?ii de exprimare a votului la momentul adoptării acesteia, care este supusă analizei instan?ei de judecată în temeiul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, iar, pe de altă parte, în considerarea normelor care garantează accesul la justiţie, respectiv art.21 din Constituţie, în care se înscrie posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, text care face parte din dreptul intern, odată cu ratificarea Convenţiei.
În sistemul Convenţiei, pentru a se asigura o respectare scrupuloasă a dreptului de acces liber la justiţie, statele trebuie să confere acestui drept două calităţi: efectivitate şi accesibilitate. Efectivitatea accesului la justiţie implică în primul rând ca accesul la justiţie să fie eficace, ceea ce presupune ca statul să permită accesul la justiţie al oricărei persoane, astfel încât aceasta să poată să îşi satisfacă interesele pe care le-a urmărit prin promovarea litigiului în faţa judecătorului, iar accesibilitatea implică obligaţia statului să acorde oricărei persoane toate facilităţile rezonabile, de drept şi de fapt, pentru a putea accede la instanţă.
În virtutea acestor considerente, instanţa a dat eficienţă demersului juridic al reclamantului prin promovarea prezentei acţiuni în instanţă, în mod efectiv şi accesibil, în conformitate cu principiul constituţional prevăzut în art.21 din Constitu?ie şi art.6 din Convenţie, apreciind că prezenta acţiune, având ca obiect anularea hotărârii de consiliu local, este admisibilă.
Odată ce s-a stabilit că demersul în instanţă al reclamantului este admisibil, instanţa a analizat temeinicia acţiunii formulată de reclamant.
Un prim motiv de nelegalitate a HCL nr.35/2011 invocat de reclamant, a vizat modalitatea de vot la aprobarea proiectului acestei hotărâri, sus?inând că la votarea acestuia au votat „pentru” 17 consilieri ?i „împotrivă” 4 consilieri, prin urmare numărul de voturi a fost insuficient pentru adoptarea proiectului. Ulterior, unul dintre consilieri s-a răzgândit ?i a votat „pentru”, astfel că a fost întrunit numarul minim de voturi necesare adoptarii proiectului, respectiv 18, însă consideră nelegală reluarea votului în aceea?i ?edin?ă ?i modificarea rezultatului votului din „respins” în „admis”.
Instan?a a reţinut că, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administra?iei publice locale, republicată ?i actualizată, în exercitarea atribu?iilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorită?ii membrilor prezen?i, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare ?i func?ionare a consiliului cere o altă majoritate. Referitor la procedura de votare, alin.5 al acestui text de lege prevede că procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare ?i func?ionare a consiliului local.
Sub acest aspect, s-a constatat că prin HCL nr.754 din 30.09.2008 s-a aprobat Regulamentul de organizare ?i func?ionare a C. L. M. O. , în cap.V, art.105-111 fiind reglementată procedura de adoptare a hotărârilor de consiliu local.
Conform art.109 din Regulament, dezbaterile din ?edin?ele consiliului local, precum ?i modul în care ?i-a exercitat votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces verbal, semnat de pre?edintele de ?edin?ă ?i de secretatul unită?ii administrativ-teritoriale.
Potrivit art.110 din Regulament, consiliul adoptă hotărâri cu votul majorită?ii membrilor prezen?i, cu excep?ia cazurilor în care legea ori prezentul regulament reglementează o altă majoritate. În caz de paritate de voturi, hotărârea nu se adoptă iar dezbaterile se reiau în ?edin?a următoare.
În urma analizării, din perspectiva acestor dispozi?ii legale, a extrasului din procesul verbal al ?edin?ei ordinare a C. L. M. O. din data de 26.05.2011 ?i tabelele privind modul de vot al materialelor supuse dezbaterii în ?edin?a respectivă, depuse în proba?iune de pârât (f.35-59), instan?a a constatat că sus?inerile reclamantei sunt neîntemeiate, modalitatea de vot fiind exercitată cu respectarea legii.
Astfel, la ?edin?a de consiliu local din 26.05.2011 au participat 22 de consilieri iar în ordinea de zi au fost cuprinse 56 de obiective, proiectul de hotărâre ?i raportul de specialitate privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezulta?i din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investi?ie „Realizare bandă rapidă de acces din B. M. spre A. E. G. ” ?i declan?area procedurii de expropriere fiind la pct.53 pe ordinea de zi.
În privin?a modalită?ii de vot la obectivul de la pct.53, s-a constatat că s-a produs o eroare la procesul de numărare a voturilor determinată de faptul că dl. consilier P. V. a omis să-?i exprime votul. Acest aspect a fost sesizat de secretarul de ?edin?ă, ?i, cu acordul celor prezen?i, s-a reluat votul la pct.53, fiind exprimate 18 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” ?i 4 ab?ineri, astfel că proiectul a fost aprobat cu votul majorită?ii celor prezen?i, în conformitate cu prevederile art.110 din Regulament.
Contrar sus?inerilor reclamantului, instan?a a constatat că dispozi?iile Legii nr.215/2001 ?i ale Regulamentului aprobat prin HCL nr.754/2008 nu interzic reluarea votului în aceea?i ?edin?ă, în caz de omisiune de exprimare a votului constatată în timpul ?edin?ei. Doar în situa?ia parită?ii de voturi hotărârea nu se adoptă ci dezbaterile trebuie reluate în ?edin?a următoare, însă nu aceasta a fost ipoteza în spe?ă.
Reclamantul a mai invocat nelegalitatea HCL nr.357/2011 din perspectiva utilită?ii publice, afirmând că hotărârea este inutilă întrucât din planul de situa?ie privind coridorul de expropriere rezultă că imobilele expropriate nu au nici un rol de fluidizare a traficului dinspre M. spre A. G. , ci folosesc, în cea mai mare parte, construirii unei parcari.
A mai solicitat să se aibă în vedere că în prezent există o bandă de acces dinspre B. M. spre A. G. , cu o lă?ime suficient de mare, care porneste imediat după intrarea în turbogira?ie, astfel că toate autovehiculele care se deplaseaza din direc?ia B. M. spre A. G. au acces direct imediat de pe pod către această alee, prin urmare exproprierea construc?iei pe care o de?ine în proprietate, în scopul creării unei astfel de benzi, este inutilă.
Analizând HCL nr.357 din 26.05.2011, instan?a a constatat că scopul realizării obiectivului de investi?ie „Realizare bandă rapidă de acces din B. M. spre A. E. G. ” a fost înlesnirea ?i fluidizarea traficului în zonă ?i a fost adoptată în temeiul Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes na?ional, jude?ean ?i local.
Potrivit art.2 lit.a) din Legea nr.255/2010, sunt de utilitate publică „lucrările de construc?ie, reabilitare ?i modernizare de drumuri de interes na?ional, jude?ean ?i local, precum ?i toate lucrările de construc?ie, reabilitare ?i extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrările necesare dezvoltării re?elei de transport cu metroul ?i de modernizare a re?elei existente, lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum ?i a infrastructurii de transport naval”.
Re?inând că, din punct de vedere a naturii ?i a caracteristicilor acestui obiectiv de investi?ie – realizare bandă rapidă de acces – este un proiect de construc?ie, reabilitare ?i modernizare a unui drum de interes local, instan?a a constatat că se încadrează în dispozi?iile art.2 lit.a) din Legea nr.255/2010, situa?ie în care calificarea acestuia ca fiind de „utilitate publică” este expresă, fiind stabilită prin lege, astfel că nu mai este supusă controlului instan?ei de judecată sub acest aspect.
Oricum, din proba?iunea administrată în cauză, respectiv documenta?ia care a stat la baza adoptării HCL nr.357/2011 (raportul de specialitate, planul de situa?ie, studiul de fezabilitate, avizele tehnice) coroborată cu cele constatate cu ocazia deplasării instan?ei la fa?a locului (prezentate în procesul verbal din 22.11.2011, f.136), rezultă că prin realizarea acestei benzi rapide de acces dinspre B. M. spre A. E. G. (care se va alătura celei deja existente, astfel că accesul va fi realizat pe două benzi), practic se va fluidiza mult traficul rutier local la ie?irea de pe podul D. ?i în intersec?ia din P. I., prin eliminarea blocajelor de circulaţie existente în prezent, ?i, totodată, va spori siguranţa în circulaţia rutieră.
Pentru aceste motive, instan?a a constatat că hotărârea atacată a fost adoptată cu respectarea dispozi?iilor legale, astfel că, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată atât solicitarea de anulare a HCL nr.357 din 26.05.2011, cât ?i preten?ia privind plata daunelor morale solicitate prin precizarea de ac?iune.
Faţă de soluţia pronunţată, în cauză nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurentul reclamant C. G. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate acţiunii, anularea Hotărârii Consiliului Local al M. O. nr. 357 din data de 26.05.2011, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „realizare banda rapida de acces din B. M. spre A. G. ” situat în M. O., pentru declanşarea procedurii de expropriere a imobilului (…) construcţie în suprafaţa de 82 mp cu nr. cadastral 3577/14, înscris în CF 70452 Oradea”, proprietatea recurentului, ca fiind nelegală. Obligarea paratei la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocaţial, atât la fond, cat şi în recurs şi menţinerea dispoziţiei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prin sentinţa atacata, instanţa de fond a respins, în mod temeinic şi legal excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocata de paratul C. L. M. O., însă a respins pe fond şi acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Apreciază că dispoziţia de respingerea a excepţiei de inadmisibilitate este temeinică şi legală, insă consideră că dispoziţia de respingere pe fond a acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată este netemeinică şi nelegală.
Fata de excepţia inadmisibilităţii acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, invocată prin întâmpinare de parata, consideră că respingerea acesteia este temeinica, legala şi extrem de fireasca.
Arată că instanţa de fond a avut în vedere susţinerile recurentului privitoare la respingerea acestei excepţii, dar şi prevederile art.21 din României şi ale art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, art. 21 din Constituţie, garantează posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţei de judecata pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime.
Pe de alta parte, în sistemul Convenţiei Europene, pentru a se asigura o respectare scrupuloasa a dreptului de acces liber la justiţie, statele trebuie sa confere acestui drept, doua calităţi: EFECTIVITATE şi ACCESIBILITATE.
Efectivitatea accesului la justiţie implica în primul rand ca accesul la justiţie sa fie eficace, ceea ce presupune ca statul sa permită accesul la justiţie al oricărei persoane, astfel incat aceasta sa-si poată satisface interesele pe care le-a urmărit prin promovarea litigiului în fata judecătorului.
Accesibilitatea implica obligaţia statului de a acorda oricărei persoane toate facilităţile rezonabile, de drept şi de fapt, pentru a putea accede la instanţa.
Pentru toate aceste considerente, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilitatii acţiunii.
Pe fondul cauzei, a solicitat a se aprecia netemeinicia sentinţei atacate, şi în consecinţa să se dispună ca o consecinţa a admiterii recursului, anularea HCL 357/2011, pentru următoarele considerente:
2.a. Sub aspectul modului de vot al acestui proiect, arată că a învederat instanţei de fond, faptul ca reluarea votului în aceeaşi şedinţa, după neîntrunirea numărului necesar de voturi pentru a fi aprobat este nelegala. În sprijinul legalităţii modalităţii de vot, parata a depus la dosar un extras al procesului verbal al şedinţei de consiliu din data de 26.05.2011, extras ce dovedeşte exact susţinerile recurentului. Astfel, la prima dezbatere a proiectului nr. 53 se arata ca 17 consilieri au votat pentru, 0 – împotriva şi 5 consilieri s-au abţinut, nefiind astfel întrunit numărul minim de 18 voturi pentru. Este un calcul simplu, având în vedere numărul consilierilor prezenţi, şi anume 22 (17+5=22).
Ulterior, secretarul Municipiului, îngrijorat probabil de neadoptarea hotărârii, arata ca a avut loc o neînţelegere la votul de la punctul 53 şi solicita reluarea acestuia, înregistrându-se după reluare : 18 voturi pentru şi 4 abţineri. De asemenea, solicită a se observa ca singurul tabel cu modul de vot nesemnat este cel al consilierului care si-a schimbat poziţia după reluarea votului.
Apreciază ca reluarea votului asupra aceluiaşi proiect, în cadrul aceleiaşi şedinţe este nelegala.
Acest aspect a fost de altfel semnalat şi în presa locala, chiar de jurnaliştii care au asistat la şedinţa de consiliu, iar consilierul care a votat diferit la reluarea votului a declarat cu seninătate ca „aşa a avut el chef sa voteze”.
Instanţa de fond nu a avut în vedere extrasul din procesul verbal al şedinţei de Consiliu local, depus la dosar de parata, extras din care rezulta ca nu a avut loc nici o eroare la numărătoarea voturilor, întrucât în cuprinsul motivării sentinţei se menţionează ca iniţial numărul de voturi era 17 „Pentru” şi 4 -„Abţineri” (in realitate erau 17 cu 5), iar dupa reluarea votului s-au numărat 18 „Pentru” şi 4 „abţineri”.
Din modul în care instanţa a apreciat desfăşurarea votului, se poate intr-adevăr deduce ca ar fi avut loc o eroare materiala la numărătoarea voturilor (17 cu 4, în loc de 17 cu 5). Insa din extrasul procesului verbal de şedinţa rezulta clar ca, iniţial, la prima votare au fost 5 abţineri şi nu 4 asa cum a arătat instanţa, astfel, e cert ca la prima votare proiectul nu a întrunit numărul necesar de 18 voturi pentru a putea fi adoptat.
2.b.In ce priveşte justificarea utilităţii publice a investiţiei aprobate prin HCL atacata, arată că deşi a învederat instanţei de fond o multitudine de aspecte care au reieşit din înscrisurile existente la dosar şi care fac parte din documentaţia ce a stat la baza adoptării HCL atacata, instanţa nu a făcut altceva decât sa reproducă prevederile art.2 lit.a din Legea nr. 255/2010 privind categoriile de lucrări definite ca fiind de utilitate publica.
Astfel, instanţa a concluzionat ca, atâta timp cat realizarea benzii de acces este un proiect de construcţie a unui drum de interes local, acest proiect se încadrează în prevederile art.2 lit. a din Legea 255/2010,”utilitatea publica fiind expresa, stabilita prin lege, astfel ca nu mai este supusa controlului instanţei de judecata sub acest aspect.”
Cu alte cuvinte, instanţa de fond, deşi raportat la excepţia de inadmisibilitate invocata de parata, invoca ea însăşi prevederile Convenţiei Europene privitoare la garantarea accesului la justiţie, în privinţa utilităţii publice a investiţiei, nu mai considera ca se impune controlul judecătoresc, încălcând, consideră ea, exact prevederile art. 6 din convenţie.
Apreciază că, deşi, intr-adevăr, art.2 din Legea 255/2010 declara ca fiind de utilitate publica „construcţia, reabilitarea sau modernizarea” unui drum de interes local, aceasta prevedere nu poate fi interpretata în sensul ca proiectul de investiţii nu este supus vreunui control al instanţei de judecata.
Acest art. 2 din Legea 255/2010, nu face altceva decât sa enumere categoriile de lucrări care, fiind de utilitate publica, determina aplicarea Legii 255/2010, ca modalitate de desfăşurare a procedurii de expropriere. Interpretarea corecta a acestor prevederi este aceea ca pentru lucrările enumerate la art. 2 se aplica procedura impusa de Legea 255/2010 şi nu cea prevăzuta de Legea 33/1994.
Nicidecum, aceasta prevedere legala, nu poate împiedica instanţa, sa analizeze daca proiectul de investiţie care atrage aplicabilitatea legii speciale în materie de exproprieri, este sau nu este legal.
Daca se afirma ca proiectul de investiţii nu poate fi analizat de instanţa sub aspectul utilităţii publice a lucrării, ne aflam în situaţia restrângerii dreptului cetăţeanului de acces la justiţie, în înţelesul art.6 din Convenţie.
Mai arată că se discută, deci, despre un refuz al instanţei judecătoreşti de a analiza sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, un act administrativ vătămător.
O astfel de interpretare, duce şi la posibilitatea unor încălcări grave ale altor drepturi consfinţite de Convenţia europeana, cum ar fi dreptul de proprietate. Din motivarea instanţei, deducem următorul fapt: orice fel de proiect de investiţie constând în construirea, modernizarea sau reabilitarea unui drum de interes local, este în virtutea legii 255/2010, legal şi nesupus controlului judecătoresc, indiferent daca pare din fasa o aberaţie a câtorva aleşi locali, sau este total inutil raportat la scopul urmărit, sau chiar nu are nici o legătura cu obiectivul principal al investiţiei.
Consideră, că o asemenea interpretare nu poate fi admisa într-un stat de drept, care a ratificat Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Recurentul a învederat instanţei de fond aspecte care au rezultat din documentaţia care a stat la baza adoptării HCL, care coroborate, au determinat aceeaşi concluzie: scopul investiţiei, tema acesteia şi obiectivele urmărite, nu au nici o legătura cu A. G. . A arătat, de asemenea ca exproprierea construcţiei sale în vederea construirii unei benzi de acces,este nejustificata, în condiţiile în care exista deja o astfel de banda de acces.
Sigur, în condiţiile în care instanţa a considerat ca nu poate sa-si exercite controlul asupra utilităţii publice, în mod evident nu a analizat temeinic multitudinea de înscrisuri existente la dosar.
Reia pentru instanţa de recurs aspectele invocate, privind investiţia ce se doreşte a se realiza:
Dupa ce se detaliază în termenii tehnici ai studiului de fezabilitate ce a stat la baza adoptării HCL 357/2011, problemele şi inconvenientele majore ale intersecţiei tip turbogiratie (care nu au nici o legătura cu A. G., ci cu direcţia Cluj-Deva), se identifica şi soluţia rezolvării acestor inconveniente, şi anume „mutarea punctului de conflict cu 25 m spre direcţia Deva, fapt care ar permite pătrunderea în intersecţie pe doua benzi de circulaţie din direcţia B. M., fără sa fie nevoite sa cedeze trecerea. Acest fapt ar fluidiza foarte mult traficul, sporind considerabil capacitatea de tranzit a intersecţiei din direcţia B. M. .”
Soluţiile propuse şi aprobate prin HCL 357/2011 nu au nici o legătura cu A. G. În studiul de fezabilitate aprobat prin HCL 357/2011 se identifica cauzele traficului greoi şi se propun soluţiile şi de remarcat este ca nici cauza şi nici soluţiile nu vizează A. G.
Se mai arata în întâmpinare ca „amenajarea accesului rapid din B. M. în intersecţia P. I. (…) joaca un rol esenţial în fluidizarea circulaţiei, evitarea concentrărilor excesive de trafic, scurtarea distantelor de parcurs intre zonele funcţionale ale oraşului (…)”. Nici o referire la modul concret în care A. G. este responsabila de blocajele uriaşe din turbogiratie, dimpotrivă se indica o cu totul alta cauza a acestor blocaje, respectiv banda dinspre Cluj spre Deva, şi în egala măsura nu este identificata soluţia ca fiind crearea benzii M.-G. , dimpotrivă, se arata ca soluţia este mutarea punctului de conflict cu 25 m spre Deva. Aceasta soluţie este realizabila fara exproprierea construcţiei.
Din analiza studiului de fezabilitate ce a stat la baza adoptării HCL 357/2011 rezulta în mod cert faptul ca problema ce se urmăreşte a fi rezolvata este alta decât accesul de pe B. M. spre A. G. . Nici în cuprinsul acestui studiu si, de altfel nici în cuprinsul întâmpinării, nu se regăseşte nici o justificare legala, dar nici tehnica pentru tăierea coltului din capătul P. D. , pentru ca putinele autovehicule care pătrund în A. G. din direcţia M. , câştigând aproximativ 2 metri fata de distanta din prezent, sa poată determina o scădere a blocajelor cumplite din turbogiratie. De altfel, în chiar preambulul studiului de fezabilitate, care denumeşte obiectivul de investiţie ca fiind „Realizare banda rapida de acces din B. M. spre A. G. “, la definirea temei şi a scopului investiţiei se arata:
1.„Tema este amenajarea unui acces rapid din B. M. în intersecţia P. I., care prin amplasare şi prin legăturile esenţiale pe care le formează în cadrul tramei de trafic din zona centrala a oraşului, joaca un rol esenţial în fluidizarea circulaţiei, evitarea concentrărilor excesive de trafic, scurtarea zonelor de parcurs intre zonele esenţiale ale oraşului, sporirea siguranţei circulaţiei şi eliminarea blocajelor din punctele cheie ale oraşului.”
2.„Scopul obiectivului de investiţii este fluidizarea traficului rutier prin eliminarea blocajelor de circulaţie datorate creşterii traficului, cat şi necesitatea sporirii siguranţei în circulaţia rutiera, crearea a noi locuri de parcare.”
La capitolul „Descrierea investiţiei”, se menţionează la un moment dat faptul ca „la ieşirea de pe pod se va realiza o noua banda de viraj dreapta, care va începe chiar din dreptul magazinului actual, pentru accesul în A. G. .” Cu alte cuvinte, se ignora cu desăvârşire existenta în prezent a unei benzi către aceasta alee, care începe tot la ieşirea de pe pod, tot în dreptul magazinului.
Pe de alta parte, insa, paragraful nr. 1 al paginii 5 din studiu, unde se arata: „Ca urmare a faptului ca sunt în curs lucrări de amenajare a malului C., pe malul stâng, intre P. D. şi P. F., se impune tratarea în cadrul acestei investiţii a zonei din malul râului care nu face obiectul lucrărilor amintite”, în sensul ca „intre podul D. şi coltul C. N. E.G. , se vor realiza lucrări de demolare a clădirilor care stau în paragina de ani de zile”.
Apreciază, după studiul raportului de specialitate, văzând lipsa de temeinicie, şi mai mult, lipsa oricărei relevante tehnice, pentru declararea utilităţii publice a exproprierii construcţiei sale, ca HCL 357/2011 este nelegala.
Este extrem de hilar şi parca sfidător, cum au gândit cei care au aprobat raportul de specialitate prin HCL atacata, ca A. G. şi construcţia sa sunt cauzele blocajelor uriaşe din trafic şi cum demolarea construcţiei şi tăierea coltului podului spre A. G. (spre care, de altfel exista în prezent acces direct de pe pod, suficient, în condiţiile în care de pe cele doua benzi de pe P. D. se deschide un evantai de 5 benzi, dintre care una spre A. G. ) ar reprezenta soluţia aplaudabila a municipalităţii pentru rezolvarea problemelor din trafic, „realizarea unui confort sporit pentru participanţii la trafic, mărirea siguranţei circulaţiei, reducerea numărului de accidente, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din municipiu (…)
Apreciază hotărârea de expropriere a clădirii pentru realizarea benzii rapide de acces este absolut inutila, întrucât din planul de situaţie privind coridorul de expropriere rezulta clar ca imobilele expropriate nu au nici un rol de fluidizare a traficului dinspre M. spre A. G. , ci folosesc în cea mai parte construirii unei parcări (respectiv 715 mp). Consideră ca fluidizarea traficului se poate realiza exclusiv pe o suprafaţa carosabila denumita „sosea”, în nici un caz asupra unei parcări.
Cu alte cuvinte, aprobarea proiectului şi a indicatorilor tehnici, desi se susţine ca au ca scop fluidizarea traficului în zona, în realitate nu au nici o legătura cu acest aspect.
Consideră ca hotărârea atacata este nelegala întrucât în prezent exista o banda de acces dinspre B. M. spre A. G. , cu o latime suficient de mare, banda care porneşte imediat dupa intrarea în turbogiratie. Astfel, toate autovehiculele care se deplasează din direcţia B. M. spre A. G. au acces direct imediat de pe pod către aceasta alee, deci apare total inutila exproprierea construcţiei proprietatea subsemnatului în scopul creării unei astfel de benzi.
De altfel, consideră ca fluidizarea traficului în zona nu va putea fi realizat prin lăţirea benzii de acces către A. G., în primul rand pentru ca pe pod exista doar doua benzi de circulaţie pe fiecare sens, neexistând nici o posibilitate de a vira dreapta către A. G. , dinspre B. M., decât după traversarea podului de peste C., iar în al doilea rând, după traversarea podului exista o banda de acces doar către A. G.
In aceste condiţii, nu poate înţelege modalitatea concreta în care exproprierea construcţiei sale va putea determina vreo fluidizare a traficului către A. G. . De altfel, consideră ca nu A. G. este vinovata pentru blocajele în trafic, intrucat aceasta nu reprezintă o „artera” rutiera circulata, şi chiar daca ar fi, asa cum am învederat exista o banda de acces către aceasta, lăţirea ei apărând ca o inutilitate.
Pe de alta parte, este surprinzător faptul ca s-a decis exproprierea construcţiei sale pentru a se realiza o eventuala latire a benzii de acces existente deja inspre A. G. , dar pe de alta parte ramane neexpropriata suprafaţa invecinata din nr. cadastral 1343, proprietatea SC T. SA.
Arată că la dosarul cauzei a depus numeroase fotografii ale intersecţiei, ale construcţiei subsemnatului şi ale A. G., din diferite unghiuri. A urmărit evidenţierea prin aceste probe a faptului ca din cele doua benzi existente pe podul D. , se deschide un evantai de cinci benzi, imediat dupa ieşirea de pe pod, iar una dintre aceste benzi accede către A. G. A dorit sa evidenţiem faptul ca nu doar aceasta banda din dreapta care accede către A. G., ci şi cea invecinata, sunt extrem de rar folosite de participanţii la trafic. Majoritatea covârşitoare a autovehiculelor folosesc doar cele trei benzi dinspre axul drumului, din totalul celor cinci care se formează la ieşirea de pe pod.
A solicitat, şi s-a încuviinţat, şi proba cercetării la fata locului, tot în scopul de a dovedi faptul ca A. G. nu este o artera circulata, şi ca accesul către A. G. exista în prezent şi este extrem de facil. Instanţa de fond a consemnat în procesul verbal de cercetare la fata locului faptul ca înspre A. G. accede un autoturism la câteva minute.
Mai arată că problema identificata şi soluţia propusa pentru fluidizarea traficului, asa cum sunt ele evidenţiate în studiul de fezabilitate, nu sunt în legătura cu A. G. , ci cu P. I. şi direcţia Cluj-Deva. Ori aceasta problema şi soluţia propusa sunt realizabile fara exproprierea construcţiei subsemnatului.
Sub acest aspect a considerat ca HCL atacata este nelegala şi abuziva, intrucat exproprierea construcţiei sale nu este nici necesara, nici utila pentru rezolvarea problemelor identificate chiar de autorii studiului.
De asemenea arată că din punctul său de vedere, dupa ce timp de 8 ani a avut nenumărate litigii cu P. O., litigii având ca miza construcţia sa, dupa ce i s-au respins nenumăratele solicitări de cumpărare a terenului în suprafaţa de 165 mp proprietatea Statului Roman, dar şi cele privind aprobarea/autorizarea extinderii sau modernizării construcţiei, chiar în condiţiile în care s-a obligat sa creeze chiar el pe cheltuiala sa o parcare, care urmează a se realiza conform acestei hotărâri din bani publici, dupa ce chiar în cursul lunii martie 2011 i s-a solicitat sa achite taxa de folosinţa asupra terenului domeniu public, tinde sa interpretez aceasta hotărâre de expropriere a construcţiei intr-un scop pe care au nu il vad nici logic, nici de utilitate publica, ca fiind o modalitate de a obţine dupa mulţi ani de procese eliberarea de construcţie a unei suprafeţe de teren demult râvnite. Chiar prin răspunsul autorităţii locale la procedura prealabila formulata se reiterează, desi fara legătura cu obiectul prezentei cauze, îndelungatele animozităţi şi şicane ale autorităţilor publice locale fata de recurent. S-a făcut referire, de altfel şi la „necesitatea încetării oricăror raporturi faptice şi juridice” intre el şi autorităţile publice locale, aceasta modalitate a exproprierii fiind singura cale de a obţine încetarea acestor raporturi.
3.În ce priveşte capătul 2 al cererii, privind obligarea la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru suferinţele cauzate de adoptarea acestui act administrativ, arătam următoarele:
Având în vedere prevederile art. 8 alin 1 şi art. 18 alin.4 lit.e din Legea nr. 554/2004, solicită ca pe langa admiterea capătului de cerere privind anularea HCL 359/2011, instanţa să se pronunţe şi asupra cererii de despăgubiri, intrucat vătămarea produsă prin adoptarea HCL 359/2011 este uriaşa.
Suma de 30.000 EURO consideră ca este întemeiata şi justificata, având în vedere suferinţele cauzate prin declanşarea procedurii de expropriere.
Apreciază, de asemenea, ca solicitarea sa de a i se acorda despăgubiri pentru daune morale în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, trebuie admisa, chiar daca recurentul are la dispoziţie acţiunea civila în temeiul Legii nr.255/2010 pentru acordarea unei juste despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Consideră ca cele doua acţiuni care au ca obiect plata despăgubirilor, nu se exclud, dimpotrivă au temeiuri legale distincte, aceasta având ca temei Legea 554/2004 – constând în despăgubiri pentru daune morale pentru vătămarea cauzata de adoptarea actului administrativ, iar cererea pe care o voi adresa instanţei competente în temeiul legii nr. 255/2010 are ca obiect despăgubirea constând în valoarea reala a prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii unui imobil.
In consecinţa, solicită admiterea şi acestui acest capăt de cerere, întrucât este întemeiat atât în drept cat şi în fapt.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului ca fiind fondat.
In drept a invocat art.304 pct.9 şi art. 3041 Cod procedură civilă, Legea 554/2004, art. 21 din Constituţie, art.6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Intimatul pârât prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentinţa recurată , prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului s-a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la modalitatea de vot , în mod corect instanţa de fond a reţinut că s-a produs o eroare la procesul de numărare a votului , consilierul P. V. omiţând să-şi exprime votul, astfel că s-a dispus reluarea votului, dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a C. L. M. O. aprobat prin HCL nr. 754/2008 neinterzicând reluarea votului în cazul în care , în aceeaşi şedinţă, se constată că unul sau mai mulţi consilieri locali au omis să-şi exprime votul .
Această eroare reiese chiar din procesul verbal de şedinţă de unde rezultă că secretul municipiului O. a sesizat faptul că acest consilier local nu a votat , solicitând reluarea votului.Referitor la justificarea utilităţii publice, art.2 din Legea nr. 255/2010 stabileşte că „sunt de utilitate publică” lucrările enumerate la lit.a –g , printre aceste lucrări regăsindu-se la lit. a şi lucrările de construcţie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes local.
Curtea a apreciat ca nefondată susţinerea recurentului potrivit căreia prin declararea utilităţii publice prin lege i se încalcă dreptul de acces la justiţie deoarece liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
De asemenea , printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la un tribunal, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este un drept absolut, fiind compatibil cu limitări admise implicit. (În acest sens sunt hotărârile din 21 februarie 1975 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 38, şi, respectiv, Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230.) S-a mai arătat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere, cu condiţia de a asigura exercitarea concretă şi efectivă a acestui drept, aşadar fără a aduce atingere însăşi substanţei dreptului. (În acest sens sunt hotărârile din 4 decembrie 1995 sau din 12 iulie 2001, pronunţate în cauzele Bellet împotriva Franţei, paragraful 31, respectiv Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, paragraful 44.).
Or , recurentului nu i s-a încălcat accesul la justiţie instanţa de fond analizând legalitatea actului administrativ cu care a fost investită , prin prisma reglementărilor legale în vigoare.
Referitor la oportunitatea obiectivului de investiţii aprobat prin HCL nr. 357/2011 , mod corect instanţa de fond a reţinut că, prin crearea unei benzi rapide de acces dinspre B. M. spre A. G., s-ar fluidifica traficul rutier la ieşirea de pe podul D., aspect rezultat din studiul de fezabilitate , planul de situaţie avizele tehnice, precum şi din cercetarea la faţa locului.
Întrucât nu s-a constatat nelegalitatea HCL nr. 357/2011, solicitarea recurentului de obligarea a intimatei la plata daunelor morale apare ca nefondată , faţă de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.Pentru considerentele arătate , recursul a fost respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă .
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
