Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 456 din data de 04.02.2013
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE PROCES VERBAL DE CONTROL I.T.M. ACORDAREA SPORULUI LA SALARIU PENTRU PRESTATĂ DE SALARIAȚI SÂMBĂTA.
-art.132 alin.1, 2 și 3 și art.38 din Legea nr.53/2003 Codul muncii.
În conformitate cu prevederile art.132 din Legea 53/2003 – Codul Muncii : (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2). Potrivit prevederilor art.38 din aceeași lege : Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale menționate mai sus, reținând că legea recunoaște salariaților dreptul ca pe lângă repaosul săptămânal acordat în alte zile să beneficieze de un spor de salariu, tocmai pentru faptul prestării activității în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica).
De asemenea, temeinic și legal s-a constatat că acordul salariaților de a renunța la beneficiul acordării sporului de salariu pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal este nul, iar societății îi incumbă obligația de a achita salariaților acest spor, nefiind contestat faptul că salariații au prestat activitate în zilele de sâmbătă în perioada 10.2010 – 11.2010.
Instanța de recurs a apreciat ca fiind nejustificată afirmația recurentei din motivarea recursului, în sensul că salariații au lucrat doar câteva ore în zilele de sâmbătă, deci nu au fost lipsiți de repaosul săptămânal (sâmbăta și duminica) în integralitatea acestuia.
Având în vedere prevederile exprese ale art.132 și 38 din Codul muncii, Curtea de Apel a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.109, 110, 110, 119 și 120 din același act normativ, invocate de recurent.
Susținerile acesteia în sensul că durata normală a timpului de lucru pentru o săptămână (40 zile) a fost respectată iar munca suplimentară a fost compensată prin orele libere plătite (în realitate zile libere plătite) nu sunt justificate raportat la dispoziția specială prevăzută la art.132 din Codul muncii, acordarea sporului la salariu în situația în care repaosul săptămânal a fost acordat în alte zile decât sâmbăta și duminica, fiind obligatorie.
Pentru aceleași argumente, nu se justifică nici afirmația recurentei referitoare la obligația acordării sporului la salariu pentru munca suplimentară numai în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu ar fi posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.1 din Codul muncii (30 de zile) în luna următoare.