Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DAUNE MATERIALE SI MORALE.
– art.8 al.1, 18 al.3 din Legea 554/2004;
– art.998 Cod civil, art.312, 316 Cod procedura civila.
Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale si morale prin emiterea unor acte administrative ilegale ori prin refuzul nejustificat al autoritatilor administrative de a rezolva cererea celor îndreptatiti, daune materiale ce urmeaza a fi dovedite prin înscrisuri justificative, prejudiciul moral suferit urmând a fi apreciat în fiecare caz în parte în functie de criteriile orientative cristalizate în practica judiciara.
Prin sentinta civila nr.674 din 28 noiembrie 2006, Tribunalul Timis a admis în parte actiunea formulata de reclamantul L.I., împotriva pârâtei Universitatea de Vest T., având ca obiect anulare acte si reparare paguba.
A anulat partial Hotarârea nr.6 a Biroului Senatului Universitatii de Vest din 25.10.2005 în ceea ce priveste sintagma “sustinut prin granturi cu CNCSIS”.
A obligat pârâta la plata daunelor materiale de 26.781 RON catre reclamant precum si la plata dobânzilor legale calculate conform OG 8/2000 modificata.
A respins actiunea cu privire la anularea totala a hotarârii si daunelor morale.
A obligat pârâta la plata sumei de 530 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
În considerentele hotarârii, instanta a retinut ca prin Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 s-a hotarât la punctul 6 ca “în conformitate cu art.81 alin.2 din Legea 128/1999, cadrele didactice care nu au activitate de cercetare sustinuta prin granturi cu CNCSIS vor avea normate în plus 4 ore conventionale. Posturile care contin numai ore de curs practic vor contine în plus 2 ore conventionale”.
Împotriva acestei hotarâri, reclamantul s-a adresat pârâtei cu plângere prealabila, considerându-se vatamat în dreptul sau la remuneratie pentru întreaga activitate didactica desfasurata, cu mentiunea de a anula punctul 6 al hotarârii mentionate iar prin adresa nr.14664/22.12.2005, pârâta a respins aceasta plângere retinând ca prin hotarârea atacata s-au stabilit criterii obiective prin care sa se faca dovada activitatii de cercetare, mentionând totodata ca legea nu defineste modalitate prin care se face dovada activitatii de cercetare.
În baza acestui punct al hotarârii, reclamantul a prestat pe saptamâna suplimentar 5 ore neremunerate conform adeverintelor 10511/19.09.2006 si 10715/25.09.2006.
Conform art.1 din Legea nr.554/2004 “Orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si recuperarea pagubei ce i-a fost cauza. Interesul legitim poate fi atât privat cât si public”. Fata de acest text de lege, instanta a constatat ca pârâta, prin întâmpinare a invocat lipsa de obiect a actiunii reclamantului prin aceea ca actul atacat are o valabilitate limitata pentru anul universitar 2005-2006, ori de la data introducerii actiunii a început anul universitar 2006-2007. Verificând acest aspect, instanta a constatat ca aceasta exceptie este neîntemeiata atâta timp cât art.1 din Legea 554/2004 prevede posibilitatea persoanei vatamate printr-un act administrativ nelegal la recuperarea pagubei cauzate prin acest act administrativ unilateral nelegal.
Cu privire la hotarârea atacata, instanta a constatat ca art.81 din Legea 128/1997 privind statutul cadrelor didactice prevede la alin.2 teza 2 ca “Prin exceptie, … Norma personalului didactic care nu desfasoara activitati de cercetare stiintifica sau echivalenta acesteia se majoreaza cu pâna la 4 ore conventionale, fara a depasi 45 ore conventionale. Aceste exceptii se aproba de consiliul facultatii”, iar prin hotarâre se arata ca “cadrele didactice care nu au activitate de cercetare sustinuta prin granturi cu CNCSIS vor avea normate în plus 4 ore conventionale”.
Având în vedere ca Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 este un act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice, prin acest act administrativ nu se poate adauga la lege cu privire la alte conditii sau modalitatea de executare, motiv pentru care instanta a constatat ca actiunea reclamantului este întemeiata în parte deoarece s-a completat legea prin hotarârea atacata doar cu conditia existentei cercetarii stiintifice dovedite doar prin granturi CNCSIS, pe când legea nu face distinctie între formele de cercetare stiintifica, prevazând completarea normei didactice doar pentru cei care nu desfasoara nici o forma de cercetare, motiv pentru care a anulat în parte Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 cu privire la sintagma “sustinuta prin granturi cu CNCSIS”.
Apararea pârâtei raportat la faptul ca prin introducerea suplimentarii normei cu 4 ore conventionale nu se mareste norma de s-a retinut ca este irelevanta deoarece art.82 alin.2 din Legea 128/1997 prevede ca norma didactica se mareste cu ore suplimentare si nu norma de munca. Pe de alta parte, cadrele didactice sunt salariate conform art.87 din lege, exclusiv pe baza normei didactice si nu a normei de munca.
Fata de considerentul retinut în sensul ca prin Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 s-a adus completare la lege, în sensul recunoasterii ca si cercetare stiintifica doar a granturilor CNCSIS, ca în baza acestui act administrativ normativ s-a prestat de catre reclamant suplimentar 4 ore didactice neremunerate pe saptamâna, necontestate de catre pârâta, rezulta ca si cererea accesorie de reparare a pagubei constând în încalcarea dreptului la remunerare a orelor suplimentare s-a gasit întemeiata si ca atare, în baza art.1 si 18 din Legea 554/2004 raportat la art.87 din Legea 128/1997 a fost admisa, iar pârâta a fost obligata la plata sumei de 26.781 RON catre reclamant, cu dobânzile aferente în baza art.1 din OG 9/2000 modificata.
Daunele morale solicitate nu au fost acordate, nefiind dovedite de catre reclamant, acesta nefacând dovada suferintei psihice si a cuantumului efectiv suferit, nefiind întrunite conditiile art.997 Cod civil.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantul si pârâta.
Prin recursul declarat, reclamantul, a solicitat modificarea în tot a sentintei în sensul admiterii în totalitate a actiunii în contencios administrativ formulate si precizate în sensul obligarii pârâtei la plata sumei de 10.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecata.
I. În motivarea recursului arata urmatoarele :Actul administrativ atacat a avut ca rezultat încalcarea drepturilor si intereselor sale legitime.
Astfel, actul administrativ atacat îi vatama, prin omisiune, dreptul de a-i fi recunoscute alte activitati echivalente cercetarii stiintifice conform art.81 alin.2 din Legea 128/1997.
II. Încalcarea drepturilor si intereselor sale legitime a avut ca efect producerea unui prejudiciu nepatrimonial.
Prin încadrarea sa în categoria cadrelor didactice care nu desfasoara activitate stiintifica i-a fost afectata imaginea, reputatia si prestigiul de care se bucura în cadrul comunitatii academice din România.
Mentioneaza ca înainte de a ataca în instanta actul administrativ a încercat solutionarea pe cale amiabila a diferendului, însa reprezentantii pârâtei nu au fost de acord.
III. Actul administrativ care i-a cauzat prejudiciul nepatrimonial este emis de pârâta.
Rezulta ca sunt îndeplinite astfel toate conditiile prevazute de art.998 pentru obligarea pârâtei la plata documentelor morale.
În drept a invocat prevederile art.8, 2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004, art.79-81 din Legea 128/1997 si art.126-129 Codul muncii.
Pârâta Universitatea de Vest Timisoara, solicita admiterea recursului declarat, modificarea hotarârii si pe fond respingerea actiunii reclamantului.
Considera hotarârea nelegala si netemeinica, învederând ca prin Hotarârea Biroului Senatului din 25.10.2005, de comun acord cu Colegiul Academic, conducerea Universitatii de Vest din Timisoara nu face decât sa aplice o prevedere legala, respectiv art.81(2) din Legea 128/1997 – Statutul personalului didactic.
Aplicarea acestui text legal s-a facut prin coroborare cu prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel de Ramura – Învatamânt în vigoare. În cadrul Anexei 3 a contractului colectiv de munca unic la nivel de Ramura – Învatamânt care contine Fisa postului tipizata, sunt definite activitatile pe care le presteaza un cadru didactic în conformitate cu art.79(1) si (2) din Legea 128/1997, respectiv :
A. Activitati normate în statul de functiuni;
B. Activitati de pregatire stiintifica si metodica si alte activitati în interesul învatamântului;
C. Activitati de cercetare stiintifica, de dezvoltare tehnologica, activitati de proiectare, de creatie artistica potrivit specificului.
În NOTA care însoteste punctul C din aceasta fisa tipizata se prevede expres : Nu fac obiectul normarii activitatile de cercetare stiintifica, angajate pe baza de contract cu alti beneficiari decât Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, sau institutiile de învatamânt aflate în subordinea sa.
Deci, norma didactica a reclamantului a crescut pentru compensarea unei alte activitati pe care salariatul nu o presta, în scopul întregirii normei de munca a acestuia de 40 ore/saptamâna.
Prin urmare, alte activitati de cercetare stiintifica decât cele prestate în favoarea Ministerului sau institutiilor subordonate nu pot fi luate în calcul în norma de munca cu titlul de activitate de cercetare.
Instanta de fond a ignorat aceste argumente bazate pe prevederile legale, considerând în mod nejustificat ca hotarârea atacata adauga la lege. Astfel, desi instanta considera ca pârâta a încalcat legea, în realitate, prin sentinta recurata se ignora puterea de lege a partilor pe care o are contractul colectiv de munca unic la nivel de Ramura – Învatamânt prin aplicarea caruia Universitatea de Vest Timisoara a emis hotarârea respectiva.
Totusi, chiar daca ar tine cont numai de articolele de lege retinute de instanta în motivarea sentintei – nu se justifica acordarea despagubirilor catre reclamant, având în vedere simplul fapt ca acesta nu a probat nici macar presupusele activitati echivalente cercetarii stiintifice.
De asemenea, a precizat faptul ca art.92(2) si (3) lit.d din Legea 84/1995 – legea învatamântului, reglementeaza, în cadrul anatomiei universitare, dreptul institutiei de învatamânt superior de a stabili criterii de apreciere a activitatii stiintifice a cadrelor didactice angajate.
Întrucât Universitatea de Vest Timisoara nu a facut decât sa respecte prevederile legale, nu are temei legal “paguba” invocata de reclamant si pe care instanta a recunoscut-o.
Instanta, în mod nejustificat a ignorat documentele depuse la dosarul cauzei de Universitate, care atesta faptul ca reclamantul nu a prestat în acea perioada munca suplimentara.
Conform borderourilor de prezenta, angajatul a fost în concediu de odihna (în decembrie 2005, februarie – martie, august si septembrie 2006), instanta refuza sa ia în considerare aceasta stare de fapt si îi acorda reclamantului despagubiri reprezentând munca suplimentara neplatita, inclusiv pentru aceasta perioada.
3.Instanta de fond mentioneaza în motivarea sentintei faptul ca plata salariului acestora se face exclusiv în baza normei didactice, or aceasta afirmatie este falsa. Salarizarea personalului didactic se stabileste conform art.87 din Legea 128/1997.
Considera ca sentinta este nelegala si netemeinica întrucât aceasta s-a luat cu ignorarea si încalcarea prevederilor legale pe care Universitatea de Vest Timisoara le-a încasat în fata primei instante. Mai mult decât atât, în doua cauze similare – în care reclamantii erau salariatii Universitatii de Vest Timisoara, iar pârâta era Universitatea de Vest Timisoara, având acelasi obiect, instanta a respins cererea formulata de acestia, considerând ca Universitatea de Vest a emis acea hotarâre cu respectarea prevederilor legale.
În drept a invocat dispozitiile art.304 pct.7, 8, 9, art.3041, artr.274 alin.3 Cod procedura civila si art.20 (2) din Legea 554/2004.
Prin Întâmpinare intimatul L.I.a solicitat respingerea recursului formulat de Universitatea din Timisoara si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei pronuntata de instanta de fond.
A învederat ca Punctul 6 din Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 prezentata si aprobata de Colegiul Academic din 26.10.2005 este ilegal, în masura în care adauga în mod nepermis la legea în organizarea executarii careia a fost emis.
De asemenea, este ilegal, în masura în care norma personalului didactic care nu desfasoara cercetare stiintifica, putea fi majorata cu 4 ore conventionale exclusiv printr-o decizie a Consiliului Facultatii unde activeaza intimatul.
Suplimentarea normei didactice a intimatului cu 4 ore conventionale de curs, neremunerate, atrage, în masura în care aceasta suplimentare este ilegala, obligatia accesorie a Universitatii de Vest din Timisoara de a-l remunera pentru toate orele prestate.
Universitatea de Vest din Timisoara încearca sa induca în eroare instanta prin crearea unei confuzii între norma de munca si norma didactica : Legea 128/1997 face exclusiv referire la norma didactica neamintind de loc de norma de munca.
În drept a invocat prevederile art.8, art.2 alin.(1) lit.c din Legea 554/2004, art.79-81 din Legea 128/1997.
Intimata Universitatea de Vest Timisoara a solicitat prin Întâmpinare respingerea recursului reclamantului ca netemeinica si ca nelegal.
Arata ca reclamantul recurent nu a facut în nici un fel dovada vreunei suferinte psihice si cuantumul efectiv suferit, nedovedind în nici un fel activitatea stiintifica sustinuta prin granturi CNCSIS.
Intimata nu a afirmat niciodata ca reclamantul nu desfasoara activitate stiintifica ci exclusiv a aratat ca printre activitatile stiintifice desfasurate de aceasta nu se regaseste si activitatea de cercetare sustinuta prin granturi cu CNCSIS.
Punctul 6 din hotarâre nu contesta sau diminueaza “imaginea, reputatia si prestigiul de care se bucura reclamantul recurent în cadrul comunitatii academice din România” ci exclusiv stabileste criterii de remuneratie raportat la activitatea stiintifica.
Daunele morale nu sunt evaluabile în bani, acestea reprezentând doar o compensare a disconfortului psihic si fizic suferit de victima, umilinta.
În sedinta publica din 4 octombrie 2007, instanta din oficiu a invocat exceptia netimbrarii recursului declarat de Universitatea de Vest din Timisoara.
Examinând recursul declarat de Universitatea de Vest Timisoara prin prisma exceptiei invocate din oficiu, s-a constatat ca cererea de recurs nu este timbrata desi recurenta a fost citata cu mentiunea achitarii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar datorate pentru solutionarea caii de atac, conform art.11 alin.(1) din Legea 146/1997 modificata (dovada – fila 3).
Potrivit art.20(3) din Legea nr.146/1997 precum si art.9 (2) din OG 32/1995, neîndeplinirea obligatiei de plata pâna la termenul stabilit, se sanctioneaza cu anularea cererii de recurs, situatie în care, curtea de apel va decide în consecinta.
Cât priveste recursul reclamantului, curtea de apel a retinut ca este nefondat.
Prin actiunea înregistrata la Tribunalul Timis, precizata ulterior prin scriptul înregistrat la 28 septembrie 2006, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Vest, anularea punctului 6 din Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 prezentata si aprobata de Colegiul Academic din 26.10.2005, anularea raspunsului primit la plângerea prealabila înregistrat sub nr.13312/25.11.2005, obligarea pârâtei la plata sumei de 26.781,90 RON reprezentând paguba care i-a fost cauzata prin aplicarea punctului 6 din Hotarârea Biroului Senatului Universitatii de Vest din Timisoara din 25.10.2005 prezentata si aprobata de Colegiul Academic din 26.10.2005, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculata în baza OG 9/2000, precum si la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale.
Prezentul recurs vizeaza critica hotarârii pronuntata de instanta de fond privind respingerea daunelor morale solicitate.
Conform art.8 alin.1 din Legea 554/2004 “persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns în termenul prevazut la art.7 alin.4 poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate si eventual, reparatii pentru daune morale …”.
Instanta, solutionând cererea la care se refera art.8 alin.1din Legea 554/2004 va hotarî potrivit art.18 alin.3 si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
Analizând capatul de cerere vizând daunele morale, instanta de fond le-a respins, retinând ca nu au fost dovedite de catre reclamant, acesta nefacând dovada suferintei psihice si a cuantumului efectiv suferit, nefiind întrunite conditiile art.998 Cod civil.
Temeiul juridic al raspunderii pentru daune este art.998 Cod civil, conform caruia “orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, text care nu face distinctie care sa priveasca natura patrimoniala sau nepatrimoniala a prejudiciului.
Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale si morale prin emiterea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autoritatilor administrative de a rezolva cererea celor îndreptatiti, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative, importanta valorii lezate, personalitatea victimei, durata si mentinerea consecintelor vatamarii, intensitatea suferintei suportate, repercusiunile asupra situatiei sociale precum si criteriul echitatii.
Recurentul a invocat faptul ca dispozitiile atacate ale actului administrativ aduc atingere dreptului sau de a fi remunerat pentru întreaga activitate didactica, fiind privat de sume de bani care i se cuveneau de drept si de care va beneficia cu întârziere, precum si ca i s-a încalcat si dreptul de a-i fi recunoscute alte activitati echivalente cercetarii stiintifice, fiindu-i lezata imaginea, reputatia si prestigiul de care se bucura în cadrul comunitatii academice din România.
Cu privire la daunele morale solicitate, curtea de apel a retinut ca prin punerea în aplicare a actului administrativ atacat nu s-a produs un prejudiciu moral recurentului, câta vreme acestuia nu i-a fost contestata activitatea de cercetare si nici nu s-a facut dovada ca i-ar fi fost lezata imaginea, reputatia si prestigiul de care se bucura în cadrul comunitatii academice din România.
Chiar reclamantul recurent recunoaste ca, desi prin actul administrativ pârâta restrictioneaza activitatea de cercetare prin sintagma “sustinuta prin granturi cu CNCSIS” a îndeplinit si aceste conditii. Pe de alta parte, având în vedere actele depuse în recurs de catre aceasta din care rezulta ca i s-a acordat premiul “Mircea Florian” la data de 19.12.2006 de catre Academia Româna, se retine ca activitatea de cercetare a acestuia a fost apreciata, nefiindu-i lezata reputatia si prestigiul ori imaginea.
În consecinta, în temeiul art.312, 316 Cod procedura civila, recursul acestuia urmeaza a fost respins ca nefondat.
(Decizia nr.268/CA/4.10.2007 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).
