Funcţionarii publici din cadrul autorităţii administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean nu beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv deoarece nu se încadrează în categoriile vizate de art.47 raportat la art.1 din Legea 138/1999; de recunoaşterea dreptului la indemnizaţia de dispozitiv beneficiază doar personalul civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice în acţiunile de ordine şi siguranţă publică.
-art. 1, 3, 47 din Legea 138/1999;
-art. 75 – 76 din Legea 24/2000;
Prin sentinţa nr.1111/CAF din 11 septembrie 2008, Tribunalul Alba a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.I., împotriva pârâtei D.P..C.E.P.ş ALBA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul M.I. este funcţionar public în cadrul D.P.C.E.P. Alba, raportul său de serviciu desfăşurându-se neîntrerupt începând cu data de 01.03.2005. În această calitate el are dreptul la salariul de bază, sporuri, premii, stimulente şi alte drepturi reglementate în principal în Legea nr.188/1999 dar şi în alte acte normative speciale.
În ceea ce priveşte indemnizaţia e dispozitiv s-a constatat următoarele:
Sediul legal al acestui drept de natură salarială se regăseşte în cuprinsul Legii nr.138 din 20.07.1999.
Astfel art.13 prevede că „cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază”.
Pe de altă parte, art.47 stabileşte că „Personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege”.
Instituţiile la care face trimitere textul anterior, respectiv cele prevăzute în art.1 sunt „M.A.N., M.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P., S.T.S.M.J.”.
Odată cu reorganizarea ministerelor şi înfiinţarea M.A.I., funcţionarii publici din administraţie au trecut în subordinea acestui minister, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.63 din 28.06.2003.
Începând cu data de 15 aprilie 2007, se înfiinţează M.I.R.A. prin reorganizarea M.A.I., care îşi încetează activitatea, conform art.2 din O.U.G. nr.24/2007, iar conform art.18 alin.3 din O.U.G. nr.30/2007 „Personalul M.I.R.A. beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislaţiei, precum şi, cu excepţia personalului preluat potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.25/2007, privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.
Drepturile salariale au fost armonizate prin Ordinul MAI nr.496/2003 care modifică şi completează Ordinul MI nr.275/2002, ocazie cu care s-a stabilit prin pct.9.2 că „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.
Noţiunea de personal civil a fost lămurită de pct.31.1 conform căruia „Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepţia celor din domeniul administraţiei publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum şi de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaţilor omologi din sectorul bugetar”.
Coroborând aceste prevederi, s-a constatat că, de indemnizaţia de dispozitiv pot beneficia doar funcţionari publici prevăzuţi în anexa 6 a legi, care sunt definiţi ca personal civil din cadrul instituţiilor expres prevăzute la art.1, 47 şi 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.
Ordinele MAI nr.275/2002 şi nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forţă juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără însă a adăuga la lege.
Din acest motiv, definiţia noţiunii de personal civil dată prin pct.31.1 din Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.
Sintagma „personalul civil din administraţia publică” trebuie interpretată ca fiind administraţia publică centrală a MAI.
Este de necontestat faptul că D.P.C.E.P. Alba este subordonată şi MAI, însă conform art.6 alin.1 şi 3 din O.G. nr.84/2001 ea este instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea C.J. Alba. Ca urmare, în mod evident ea nu face parte din administraţia centrală.
Faţă de această împrejurarea, sa reţinut că, se justifică interpretarea conform căreia funcţionarii publici din administraţia publică locală nu beneficiază de sporul de dispozitiv, sens în care cererea reclamantului a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul M.I., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate, iar pe cale de consecinţă admiterea acţiunii sale, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că, instanţa de fond a reţinut că temeiul de drept al acţiunii reclamantului, invocat în principal şi regăsit în ordinul MAI nr.496/2003 nu este aplicabil situaţiei sale, acest ordin fiind aplicabil numai angajaţilor care-şi desfăşoară activitatea în instituţiile şi autorităţile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999 şi respectiv să-şi desfăşoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar.
Consideră că, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât sub un prim aspect, a invocat în sprijinul acţiunii sale argumentul potrivit căruia, raportat la dispoziţiile art.2 din OUG nr.84/2001, intimata D.P.C.E.P. Alba este coordonată şi controlată în activitatea sa de către Inspectoratul Naţional pentru evidenţa Persoanelor, instituţie care la rândul său este subordonată, conform art.11 din OUG nr.63/2003, direct MAI. În această situaţie, având în vedere subordonarea instituţiei lor faţă de o instituţie subordonată şi integrată în structura Ministerului de Interne, dispoziţiile Ordinului MAI nr.496/2003, privind acordarea sporului de dispozitiv, nu mai pot fi interpretate în sensul neaplicării situaţiei recurentului.
Sub un alt aspect, arată recurentul că, a invocat în sprijinul acţiunii sale acel Ordin al MAI nr.496/2003, potrivit dispoziţiilor căruia personalul din subordinea acestui minister beneficiază de un spor de dispozitiv în cuantum de 25%.
Din dispoziţiile art.9.2 din Ordinul MAI nr.496/2003, reiese că „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”, personal definit ca funcţionari publici şi personal contractual din M.A.I.
Din analiza dispoziţiilor cuprinse în ordinul mai sus menţionat, reiese, aşa cum reţine instanţa de fond, că acesta ar avea o sferă de aplicabilitate limitată doar la personalul din anumite instituţii cu caracter militar.
Tocmai emitentul ordinului, respectiv MAI – actualmente MIRA; arată recurentul, a dispus acordarea acestui spor de dispozitiv şi personalului din aparatul Prefectului, care beneficiază de dispoziţiile ordinului în cauză.
Astfel, arată recurentul, nu există nici o diferenţă care să justifice această salarială, motiv pentru care susţine că soluţia adoptată şi măsura respectivă este discriminatorie şi încalcă dispoziţiile art.39 alin.1 lit.d din Codul muncii şi art.1 alin.2 lit.e din OG nr.137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care consacră principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminărilor fiind garantate în exercitarea drepturilor economice.
În transpunerea în practică a acestui principiu, se arată că orice autoritate publică are obligaţia legală de a reglementa, asigura şi realiza egalitatea de tratament şi de şanse. În acest sens recurentul a făcut referire la prevederile : Directivei Uniunii Europene nr.2000/EC/78; art.7 şi art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; art.7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974; art.14 din CEDO; art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale; art.4 din Carta Socială Europeană, revizuită; art.16 din României; art.20 alin.1 din Constituţia României şi prevederile Legii nr.188/1999 privind salarizarea funcţionarilor publici, coroborate cu prevederile art.5, art.6 alin.1, art.18, art.39 alin.1 lit.a, art.155 din Legea nr.53/2003.
Concluzionează că numai prin acordarea acestui spor tuturor salariaţilor din unitatea angajatorului se realizează principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor care-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de reclamantul M.I. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Reglementarea indemnizaţiei de dispozitiv s-a realizat prin dispoziţiile art.3 din Legea nr.138/1999 ca o componentă a soldei lunare cuvenite iniţial cadrelor militare şi militarilor angajaţi pe bază de contract, precum şi salariaţilor civili din cadrul M.A.N.M.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P., S.T.S.M.J. .
Ordinul Ministrului de Interne nr.275/05.06.2002 a fost dat în aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul de Interne, având în vedere prevederile Legii nr.138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, stabilind la pct.9.1 că, beneficiază de indemnizaţia de dispozitiv şi studenţii care au obţinut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sau alte instituţii militare de învăţământ superior.
Prin Ordinul M.A.I. nr.496/28.07.2003, a fost modificat şi completat Ordinul nr.275/2002. Astfel, după pct.9.1, a fost introdus pct.9.2 care statua dreptul la indemnizaţia de dispozitiv şi în favoarea personalului civil care-şi desfăşura activitatea în domeniul administraţiei publice, prin personal civil înţelegându-se funcţionarii publici şi personalul contractual din M.A.I., potrivit pct.31 din ordinul nr.275/2002, modificat prin ordinul nr.496/2003.
Limitele de aplicare a Ordinului nr.275/2002 cu modificările şi completările aduse de Ordinul nr.496/2003 sunt circumscrise de categoriile de personal ce compuneau MAI după reorganizarea reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr.63/2003, precum şi de cele avute în vedere de dispoziţiile Legii nr.138/1999, ca beneficiare a indemnizaţiei de dispozitiv.
În acest context, prin dispoziţiile art.11 din OUG nr.63/2002, anterioare Ordinului nr.496/2003, au fost reglementate instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea M.A.I. , în funcţie de domeniile de activitate, respectiv administraţie publică şi ordine şi siguranţă publică.
Pe de altă parte, din perspectiva categoriilor de personal prin dispoziţiile art.16 din O.U.G. nr.63/2003 a fost reglementată componenţa MAI ca fiind reprezentată de funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, poliţişti, cadre militare în activitatea, personal contractual, militari, jandarmi şi poliţişti de frontieră angajaţi pe bază de contract.
În acest cadru legislativ, raţiunea legiuitorului de a recunoaşte dreptul la indemnizaţia de dispozitiv categoriilor avute în vedere de prevederile Legii nr.138/1999 a fost materializată prin aplicarea dispoziţiilor din această materie şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice cu atribuţii cu ordine şi siguranţă publică, având în vedere anumite structuri de ordine şi siguranţă publică au fost demilitarizate, personalul acestora dobândind statut de funcţionar public, precum poliţiştii (prin Legea nr.360/2002), poliţiştii de frontieră (prin O.U.G. nr.104/2001).
Deşi au fost abrogate dispoziţiile arătate din O.U.G. nr.63/2003, sunt reluate de prevederile art.13 din O.G. nr.30/2007.
Având în vedere regulile de tehnică legislativă stabilite de dispoziţiile art.75, 76 ale Legii nr.24/2000, Ordinele nr.275/2002 şi 496/2003 nu pot fi interpretate şi aplicate decât în limitele cadrului stabilit de legile, hotărârile şi ordonanţele Guvernului pe baza şi în executarea cărora au fost admise.
În consecinţă, de recunoaşterea dreptului la indemnizaţia de dispozitiv beneficiază doar personalul civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice în structurile de ordine şi siguranţă publică, avute în vedere de dispoziţiile Legii nr.138/1999.
Mai mult decât atât, prin dispoziţiile art.11 alin.1 din O.U.G. nr.63/2003, în domeniul administraţiei publice din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost stabilite anumite instituţii şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale referitor la administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale, fiind incident principiul descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, consacrate de dispoziţiile art.120 – 123 din Constituţia României, respectiv de prevederile art.2 din Legea nr.215/2001, republicată, cu completările şi modificările ulterioare.
Cum reclamantul din cauză este funcţionar public în cadrul D.P.C.E.P. Alba, autoritate a administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean şi subordonată C.J. Alba, acesta nu se încadrează în categoriile vizate de dispoziţiile art.47 coroborate cu art.1 din Legea nr.138/1999.
Invocarea de către reclamant a unei situaţii discriminatori ce se impune a fi înlăturată de instanţa de judecată, nu a fost justificată în acest context, criteriile în funcţie de care se poate constata o asemenea situaţie nefiind incidente în cauză, nesubzistând condiţiile de egalitate, având în vedere statutul socio-profesional, cariera profesională, îndatoririle de serviciu şi răspunderile diferite.
În cauză, a recunoaşte reclamantului dreptul la indemnizaţia de dispozitiv echivalează cu refuzul aplicării dispoziţiilor legale aplicabile categoriei din care face parte şi înlocuirea acestora cu prevederile Legii nr.138/1999.
De asemenea, susţinerile reclamantului cu privire la interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor Ordinului nr.275/2002 completat şi modificat prin Ordinul nr.496/2003, care ar fi contradictorie Constituţiei, normelor interne, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Cartei Sociale Europene, au fost neîntemeiate câtă vreme scopul declarat al reclamantului – acela de a elimina deosebirile existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administraţiei publice locale – nu poate fi atins pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziţii dintr-o lege specială aplicabilă anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile şi altor subiecte de drept pe care le consideră discriminate.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul M.I.
(Decizia nr.213/CA/9.04.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
