Funcţionarii publici cu statut special din cadrul sistemului administraţiei penitenciarelor nu sunt îndreptăţiţi la plata orelor suplimentare prestate peste durata normală a timpului de lucru drept introdus prin Legea 293/2004, decât după apariţia noii legi de salarizare a personalului din sistemul penitenciar; pe perioada tranzitorie cuprinsă între data apariţiei Legii 293/2004 şi a noii legi de salarizare nu se poate solicita plata orelor suplimentare deoarece în cuprinsul actului normativ ce le conferă dreptul s-a stipulat că până la apariţia noii legi de salarizare rămân aplicabile prevederile vechii legi de salarizare care nu prevăd plata orelor suplimentare.
-Legea 138/1999;
-Legea 293/2004;
-art. 312 Cod procedură civilă;
Prin sentinţa nr.47/CA din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Satu Mare a respins excepţiile invocate şi a respins acţiunea reclamantului SINDICATUL S. în reprezentarea membrilor de sindicat funcţionari publici, în contradictoriu cu pârâţii PENITENCIARUL CU REGIM ÎNCHIS S.M, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR 2, MINISTERUL JUSTIŢIEI, şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE pentru drepturi salariale.
A respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Ministerului Justiţiei formulată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că membrii de sindicat menţionaţi în tabelul anexă au calitatea de funcţionari publici în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul cu Regim Închis S.M.
S-a susţinut că în perioada 01.10.2004-01.01.2007, membrii de sindicat au prestat ore suplimentare fără ca angajatorul să dispună compensarea orelor cu timp liber corespunzător sau să aplice sporul salarial legal aşa cum prevăd dispoziţiile art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.293/2004privind Statutul din Sistemul Administraţiei Penitenciare, modificată prin OUG nr.47/2006.
Potrivit art.43 alin.3 din legea mai sus menţionată, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător sau cu un spor din salariul de bază dacă nu a fost posibilă compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Art.79 din lege arată că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea funcţionarilor publici din Sistemul Administraţiei Penitenciare, rămân aplicabile în continuare dispoziţiile legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv prevederile Legii nr.138/1999. Acest act normativ nu prevede o modalitate de plată a orelor suplimentare lucrate, întrucât în aceste instituţii nu se plătea timpul lucrat suplimentar, apreciindu-se că pachetul salarial oferit compus din soldă şi sporuri acoperea eventualele eforturi depuse peste orele de program.
Doar odată cu aplicarea dispoziţiilor OG nr.64/2006 s-a trecut la sistemul de plată sub forma salariului de bază, acesta fiind diferenţiat, potrivit dispoziţiilor art.3, pe funcţii, nivel de studii şi coeficienţi de ierarhizare, astfel că doar de la data intrării în vigoare a acestui act normativ-1 ianuarie 2007-au devenit active şi prevederile art.43 alin.3 din Legea nr.293/2004 referitoare la compensarea cu timp liber sau spor la salariul de bază pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru. Astfel, art.16 din OG nr.64/2006 stipulează expres că pentru orele suplimentare sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 din Legea nr.293 /2004.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a găsit cererea reclamanţilor neîntemeiată şi, ţinând seama de dispoziţiile art.78 şi 79 din Legea nr.293/2004, a respins-o.
Pe cale de consecinţă, a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform art.60 şi următoarele Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen a declarat recurs SINDICATUL S., în numele şi pentru membrii de sindicat, solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în Legea nr.293/28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la art.43 alin.1 se specifică „Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe săptămână”, la alin.3 din acelaşi articol se arată „Orele prestate de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează …”.
La alin.4 din acelaşi articol se specifică „Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (3) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 120 de ore anual”.
Art. 78 din legea nr.293/2004 prevede : „Condiţiile privind salarizarea şi pensionarea funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, a arătat recurentul, nu este culpa lor că legiuitorul nu a respectat termenul de 6 luni de a emite legea salarizării şi a pensionării din motive necunoscute, această lege fiind emisă în decembrie 2006 sub forma O.G. nr.64/2006.
În perioada 1.10.2004 – 01.01.2007, a arătat recurenta că membrii de sindicat au prestat ore suplimentare fără ca angajatorul să dispună compensarea orelor cu timp liber corespunzător sau să aplice sporul salarial legal, aşa cum prevăd dispoziţiile art.43 alin.1 şi alin.2 din legea nr.293/2004, privind statutul funcţionarilor publici din Sistemul Administraţiei Penitenciare.
Astfel, a solicitat ca în baza Legii nr.293/2004, să se efectueze plata retroactivă a orelor suplimentare cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie.
În Regulamentul privind organizarea activităţilor, a timpului de lucru, a pauzelor şi evidenţa prezenţei funcţionarilor publici din A.N.P. cu nr.4560/22.09.2004, art.1, alin.1 se prevede că „personalul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, având dreptul la compensarea timpului lucrat potrivit legii”. De asemenea la alin.2 se prevede că „Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenţa în serviciu mai mult de 8 ore se stabileşte de directorii unităţilor, în raport de necesităţile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal”.
Art. alin.l3 din acelaşi Regulament prevede că „orele prestate de personalul din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător acordat în următoarele 30 de zile. Dacă acest lucru nu este posibil, orele suplimentare se vor plăti în conformitate cu prevederile art.43 din Statutul Funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor”.
Prin întâmpinare, intimatul Penitenciarul Satu Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, pentru perioada solicitată, legea aplicabilă la acea dată pentru salarizarea personalului din sistemul penitenciar nu prevede plata acestor sporuri, dispoziţiile art.43 alin.3 din Legea nr.293/2004 devenind active la data de 01.01.2007, dată la care a intrat în vigoare O.G. nr.64/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special sin sistemul administraţiei penitenciare.
În consecinţă, a arătat că pretenţiile recurenţilor referitoare la perioada de timp cuprinsă între data de 01.10.2004 şi 31.12.2006, sunt neîntemeiate pentru că prin venitul net lunar (inclusiv sporuri) au fost remunerate şi eventualele ore lucrate peste program şi nelegale în sensul că nu izvorăsc dintr-un act normativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
În motivarea întâmpinării, a solicitat ca instanţa să constate că nu are calitate procesuală pasiv, arătând că rolul Ministerului Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de instituţiile aflate în subordinea sa, printre care şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi le înaintează Ministerului Finanţelor Publice.
După ce creditele bugetare au fost aprobate de către , Ministerul Justiţiei repartizează creditele pentru bugetele instituţiilor publice din subordinea sa, acestea stabilindu-şi priorităţile în utilizarea acestor fonduri.
În susţinerea acestei idei a invocat şi prevederile art. 21 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:
” (1)Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii…
(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare, după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral…”
A conchis că, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar potrivit art. 21 alin. 2 din Legea 500/2002, această instituţie, ca ordonator secundar de credite, repartizează creditele „ pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.
Numai faptul că Ministerul Justiţiei este ordonator principal de credite în raport cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în această cauză, atâta vreme cât între angajaţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei nu a existat nici un raport juridic.
Pe fond, a arătat că, aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, până la intrarea în vigoare a O.G. nr.64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor cu statut special din sistemul Administraţiei Penitenciarelor, respectiv până la data de 01.01.2007, dispoziţiile aplicabile reclamantului în ce priveşte salarizarea sunt cele ale Legii nr.138/1999, modalitatea de plată a orelor suplimentare urmând a fi stabilită până la această dată în raport de dispoziţiile acestei legi.
După intrarea în vigoare a dispoziţiilor O.G. nr.64/2006, s-a trecut la sistemul de plată sub forma salariului de bază, diferenţiat potrivit art.3 din acest act normativ pe funcţii, nivel de studii şi coeficienţi de ierarhizare, astfel de la 1.10.2007 au devenit aplicabile dispoziţiile art.43 alin.3 din Legea nr.293/2004, privind compensarea cu timp liber sau spor la salariul de bază pentru orele prestate peste program, dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic superior.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurentul Sindicatul S. ca fiind nefondat.
În conformitate cu prevederile art.43 alin.3 din Legea nr.293/2004,„Orele prestate de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază …”.
Prin art.79 alin.1 din aceeaşi lege se prevede expres că „până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, rămân aplicabile, în continuare, dispoziţiile legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.
În speţă, contrar poziţiei exprimate de recurent, instanţa de fond a reţinut corect faptul că pentru perioada 01.10.2004 – 31.12.2006, pentru care s-a solicitat plata orelor lucrate suplimentar, legea aplicabilă la acea dată pentru salarizarea personalului din sistemul penitenciar nu prevedea plata acestor sporuri, dispoziţiile art.43 alin.3 din Legea nr.293/2004 devenind active la data de 01.01.2007, dată la care a intrat în vigoare O.G. nr.64/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
În această situaţie, salarizarea funcţionarilor publici din unităţile penitenciare s-a realizat până la data intrării în vigoare a O.G. nr.64/2006, respectiv data de 01.01.2007, în baza Legii nr.138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
Acest ultim act normativ nu prevede o modalitate de plată a orelor suplimentare lucrate „întrucât în aceste instituţii nu se plătea timpul lucrat suplimentar, apreciindu-se că pachetul salarial oferit acoperea şi eventualele eforturi depuse peste orele de program.
Mai mult, în temeiul art.25 alin.1 din Legea nr.138/1999, personalul care execută, conduce, coordonează sau contribuie la realizarea activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, adică, în special cei angajaţi în unităţi penitenciare, beneficiază de un spor de până la 30% calculat la solda lunară, respectiv la salariul de bază.
Prin urmare, rezultă că pretenţiile reclamantului recurent referitoare la perioada de timp cuprinsă între data de 01.10.2004 şi 31.12.2006 sunt neîntemeiate pentru că prin venitul net lunar (inclusiv sporuri) au fost remunerate şi eventualele ore lucrate peste program şi de asemenea nelegale în sensul că nu izvorăsc dintr-un act normativ.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.43 alin.3 şi art.79 alin.1 din Legea nr.293/2004, recursul declarat de recurentul Sindicatul S. în numele şi pentru membrii de sindicat a fost respins ca nefondat.
(Decizia nr.285/CA/7.05.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
