RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. SUSPENDARE EXECUTARE ACT ADMINISTRATIV. – art.14 – 15 din Legea 554/2004 Acte ale autorităţilor publice


Materie : RECURS ADMINISTRATIV. SUSPENDARE ACT ADMINISTRATIV.

– art.14 – 15 din Legea 554/2004

Suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată drept un instrument procedural eficient aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea asigurării principiului legalităţii, constituind o situaţie de excepţie ce poate fi dispusă numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Prin Sentinţa nr. 575/ CA/ 08. 06. 2010 Tribunalul Bihor a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC P.SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ – DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE BIHOR în reprezentarea AUTORITĂŢII NAŢIONALE A VĂMILOR şi în consecinţă a dispus suspendarea executării Procesului verbal de control nr. 2338/15.03.2010 şi a Deciziilor de regularizare a situaţiei nr.121-125 din 15.03.2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale atacate.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă suspendarea executării Procesului verbal de control nr. 2338/15.03.2010 şi a Deciziilor de regularizare a situaţiei nr. 121-125 din 15.03.2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale atacate.

Reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/ 2004, aşa cum rezultă din contestaţia înregistrată la pârâtă cu nr.7419/15.04.2010. De asemenea, reclamanta a depus cauţiunea în cuantum de 8.000 lei, stabilită de instanţă în conformitate cu art.215 din O.G. nr.92/2003.

Conform art.14, 15 din L.554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Cele două sintagme sunt clarificate prin disp. art. 2 lit. „s” şi „t” din L.554/ 2004. Astfel, în accepţiunea acestui text de lege, prin caz bine justificat se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciu material viitor şi previzibil.

Transpunând aceste texte de lege în speţa de faţă, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile imperios cerute de lege pentru suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate. Astfel, fără a cerceta în fond existenţa legală a obligaţiilor fiscale imputate reclamantei prin actele administrativ-fiscale atacate, instanţa a apreciat că există o îndoială puternică în privinţa legalităţii actelor administrative fiscale atacate de natură să răstoarne prezumţia relativă de legalitate a acestora, dedusă din stabilirea în mod eronat a persoanei responsabile de cuantificarea obligaţiilor de plată în vamă, ţinând cont şi de Îndrumările nr.12999/05.03.2007 şi nr.14938/13.03.2007 emise de A.N.V. Bucureşti, precum şi din interpretarea dispoziţiilor art.157 alin.4 din Legea nr.571/ 2003, conform cărora nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, aceste persoane evidenţiind taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art.156/2, atât taxă colectată, cât şi cea deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite în art.145-147 din acelaşi act normativ. Mai mult, în perioada 15.04.2007 – 31.12.2008, nu se făcea plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 care au obţinut certificat de amânare la plată în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, aşa cum rezultă din modificările aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr.22/28.03.2007.

De asemenea, şi cea de-a doua condiţie necesară suspendării executării actului administrativ, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinită, respectiv existenţa unui pericol iminent de cauzare a unei pagube reclamantei, ca urmare a nesuspendării executării actelor administrative, decurgând din curgerea de penalităţi şi a celorlalte obligaţii fiscale accesorii.

Faţă de aceste considerente, văzând în drept şi disp. art.15 din L.554/2004, instanţa a admis ca fondată cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale atacate până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ în nume propriu şi în reprezentarea Autorităţii Naţionale a Vămilor solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de suspendare, fără cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanţa de fond a motivat superficial existenţa unei îndoieli cu privire la prezumţia de legalitate a actului administrativ-fiscal, or, legiuitorul pretinde în asemenea ipoteză ca îndoiala să fie una puternică, aproape de natura evidenţei.

În ceea ce priveşte aparenţa fondului, recurenta a arătat că, intimata reclamantă datorează TVA în vamă, conform art.157 din Legea nr.571/2003, iar obligaţia fiscală a luat naştere în temeiul art.136 din Codul fiscal, coroborat cu art.226 alin.1 din Codul vamal.

Referitor la cea de a doua condiţie, iminenţa pagubei care s-ar produce în patrimoniul intimatei prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, se susţine că, instanţa de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat şi cât este de iminent, adică imediat şi nu într-un viitor nedeterminat, în producerea lui.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art.3041 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi un titlu executoriu.

Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege.

El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul efectuării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie colectivă împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii.

În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art.14 şi 15 din Legea nr.554/ 2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei legi, cazuri bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art.2 lit.t) şi ş).

Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat şi la nivel european, prin perspectiva acestora ( ex. R (89) 8, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă) instanţa putând acorda asemenea măsuri, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat, şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

Împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actelor administrative fiscale atacate, în condiţiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din motivele de nelegalitate invocate de reclamanta intimată, care afirmă că nu există o datorie vamală, la data întocmirii declaraţiilor vamale, indiferent de valoarea bunurilor puse în libera circulaţie, aceasta nu era obligată a achita efectiv vreo sumă de bani cu titlu de datorie vamală, iar responsabilitatea aşa-zisei întocmiri eronate a declaraţiei vamale nu poate fi aruncată în sarcina agentului economic, titularul operaţiunii, deoarece nu acesta este cel care stabileşte datoria vamală sau valoarea bunurilor şi nici cursul valutar aplicabil în speţă, acestea fiind impuse de Biroul vamal.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în perioada 15.04.2007 – 31.12.2008, nu se făcea plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art.153 Cod fiscal, care au obţinut certificat de amânare la plată în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, aşa cum reiese din modificările aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr.22/28.03.2007. Pe de altă parte, este de relevat că, existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului.

Aşa fiind, în speţă, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmaţii ale intimatei reclamante, dar şi în argumentele juridice prezentate şi suma probate, aparent valabile, de natură a crea o îndoială în ceea ce priveşte actele contestate, emise de recurentă şi a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.

Actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, corect reţinută de către instanţa de fond, raportat la cuantumul sumei în discuţie, iar indisponibilizarea acestor sume ar putea avea consecinţe grave asupra patrimoniului intimatei, cu atât mai mult cu cât s-a şi demarat procedura executării silite.

Faţă de considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul.

(Decizia nr.739/CA/13.10.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).