Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. SUSPENDARE ACT ADMINISTRATIV.
-art.14 şi 15 din Legea 554/2004.
La cererea persoanei interesate instanţa poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente suspendarea executării unui act administrativ; cazul justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ; atât cazul justificat cât şi paguba iminentă trebuie să fie încadrate şi probate în concret nefiind suficientă afirmarea lor prin preluarea textelor de lege ce reglementează luarea măsurii.
Prin încheierea nr. 102/CA/2008 Tribunalul Satu Mare a admis excepţia invocată de pârâta D.G.F.P.
A admis cererea formulată de reclamantul Cabinet Individual Av. G.O., împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE şi-n consecinţă a dispus suspendarea Deciziei de Impunere nr.45608/ 19.06.2007 şi a Raportului de Inspecţie Fiscal, încheiat la data de 18.06.2007, precum şi a Deciziei nr.4932 /21.08.2007, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
A respins cererea reclamantei împotriva ANAF.
Pentru a pronunţa astfel , instanţa de fond a reţinut incidenţa HG nr.386/2007 şi HG.nr.495/2007, constatând că ANAF, nu este emitenta actului atacat.
Sub aspect procedural, instanţa a reţinut că , în conformitate cu disp.art.215 alin.2 din O.G.nr.92/2003, reclamanta a consemnat cauţiunea stabilită de instanţă la C.E.C., conform chitanţei nr.822718/12.03.2008 şi a recipisei de consemnare nr.257233/1/12.03.2008.
Asupra cererii reclamantei s-a reţinut că argumentele invocate de reclamantă susţin existenţa celor două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, întrucât din actele depuse la dosar, respectiv, somaţia şi titlul executor, rezultă că a fost demarată executarea silită, iminenţa producerii pagubei fiind demonstrată, iar criticarea sub aspectul legalităţii întocmirii şi aplicării dispoziţiilor legale a actelor administrativ fiscale, se circumscrie cazului bine justificat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în senul respingerii acţiunii în contencios administrativ.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că după cum rezultă din prevederile articolul 14 aliniat1 şi 15 in Legea 554/2003, suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie să fie bine justificată.
Aspectele invocate de reclamant nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării măsurilor stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală întocmit în 18.06.2007 şi Decizia de impunere nr. 45608/ 19.06.2007 întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Serviciul Inspecţie Fiscală persoane fizice .
Afirmaţia generică şi anume a faptului că prin punerea în executare a Deciziei de impunere nr. 45608/ 19.06.2007 întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Serviciul Inspecţie Fiscală persoane fizice, s-ar produce un prejudiciu reclamantei, întrucât s-a declanşat procedura executării silite, fiind emis titlul executoriu şi somaţia, astfel încât este iminentă producerea pagubei şi ar fi şi celelalte condiţii cerute de prevederile legale ale articolul14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu este susţinută de probele cauzei, iar pe de altă parte, este de principiu că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, fiind emise în baza şi pentru executarea în concret a legii.
Exemplu în acest sens este Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti nr. 73/15.01.2004.
În prezenta cauză, nici din considerentele hotărârii şi nici din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute imperativ de lege, şi anume: 1. existenţa unui caz bine justificat şi 2. iminenţa producerii unei pagube prin executare actului administrativ.
Motivaţia instanţei de fond, că ar fi îndeplinite cele două condiţii (cazul bine justificat şi paguba iminentă), întrucât din actele depuse la dosar, respectiv somaţia şi titlul executoriu rezultă că a fost demarată executarea silită, iminenţa producerii pagubei fiind demonstrată, iar criticarea sub aspectul legalităţii întocmirii şi aplicării dispoziţiilor legale a actelor administrative fiscale se circumscrie cazului bine justificat, este neîntemeiată.
Pe de o parte, având în vedere sumele stabilite în sarcina reclamantei, în valoare totală de 4.270 lei (reprezentând diferenţă de impozit pe global aferentă perioadei 2002-2004 în valoare de 2.429 lei precum şi a majorărilor de întârziere aferente în valoare de 1.831 lei ) a considerat că prin luarea măsurilor legale de executare silită, nu s-ar paraliza activitatea reclamantei şi astfel nu se justifică suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Pe de altă parte, criticarea sub aspectul legalităţii întocmirii şi aplicării dispoziţiilor legale a actelor administrative fiscale, a considerat că nu se circumscrie cazului bine justificat, întrucât este de principiu că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, fiind emise în baza şi pentru executarea în concret a legii.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate , precum şi sub toate aspectele în baza prevederilor articolul 304 1 cod procedură civilă instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice ca fiind fondat.
Potrivit articolului 15 aliniat 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ „ suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la articolul14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat „ …
Conform articolul 14 aliniat 1 din aceeaşi lege „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente , după sesizarea în condiţiile articolului 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare partea vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.”
Cazul justificat implică existenţa unei îndoieli puternicie asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. Atât cazul bine justificat cât şi paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie încadrate în concret, nu doar afirmate prin preluarea textelor de lege în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura suspendării.
În speţă, cele două condiţii prevăzute de articolul 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ , respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube prin executarea actului administrativ, nu sunt îndeplinite.
Afirmaţia generică cum că prin punerea în executare a Deciziei de impunere nr. 45608/19.06.2007 s-ar produce un prejudiciu reclamantei, întrucât s-a declanşat procedura executării silite, fiind emis titlul executoriu şi somaţia astfel încât este iminentă producerea pagubei şi ar fi şi celelalte condiţii cerute de prevederile legale ale articolului 14 din Legea 554/2004, nu este susţinută de probele cauzei, iar pe de altă parte, de principiu actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, fiind emise în baza şi pentru executarea în concret a legii.
Nu putea fi reţinută nici iminenţa producerii unei pagube reclamantei, având în vedere că nu s-a dovedit că sumele stabilite în sarcina acesteia în sumă totală de 4.270 lei determină paralizarea activităţii cabinetului avocaţial.
În consecinţă, în baza prevederilor articolului 312 cod procedură civilă raportat la prevederile articolului 304 punct 9 cod procedură civilă , articolelor 14 şi 15 din Legea 554/2004, recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a fost admis ca fondat, iar încheierea nr.102/13.03.2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare modificată în parte în senul respingerii cererii reclamantei .Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii atacate.
(Decizia nr.225/CA/10.06.2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).