Menţiunea „lei” în loc de „euro”. Inadmisibilitate. Cerere de îndreptare a erorii materiale
Critica privind confundarea monedei euro în care a fost exprimată suma încasată cu titlu de onorariu avocaţial convertită de instanţa de fond în cheltuieli de judecată cu moneda leu în care au şi fost acordate poate fi încadrată în sintagma „orice alte erori materiale” putând fi asanată pe calea procedurală prevăzută la art. 281 C.proc.civ., neputând fi calificată ca o eroare de judecată care să fie înlăturată prin calea de atac extraordinară de reformare a recursului.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4392 din 18 aprilie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 6789 din 18.06.2012 a Tribunalului Cluj a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.N.J. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţului Cluj şi a fost obligată pârâta la înaintarea dosarului de despăgubiri al reclamantului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 234,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 91 din 6.01.2010 s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului G.N.J., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
La data de 21.06.2010, pârâta Instituţia Prefectului judeţului Cluj a emis referatul nr. 5839/575/IV/I conţinând avizul de legalitate asupra dispoziţiei menţionate.
Conform art. 12 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, următorul pas constă în înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în lipsa unei precizări exprese, logic este ca această înaintare a dosarului să se realizeze de îndată, neexistând nicio justificare pentru tergiversarea procedurii.
Pârâta susţine că nu îşi poate îndeplini această obligaţie, întrucât transmiterea dosarelor de despăgubire către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se face în baza unei proceduri stabilite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform unei programări pentru fiecare instituţie a prefectului din ţară, programare ce are loc o dată la 3 luni, fiind impus şi un număr maxim de 25 de dosare ce pot fi înaintate.
Verificând adresa nr. 279/CND/25.01.2010 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, tribunalul a constatat că aceasta nu face referire la programarea la 3 luni pentru fiecare prefectură, dar într-adevăr numărul maxim de dosare care pot fi verificate într-o zi este indicat ca fiind 25.
Această adresă nu este, însă, opozabilă reclamantului, fiind doar un act de comunicare între instituţii şi neavând caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004. De altfel, adresa nici nu ar putea interveni şi modifica procedura legală de acordare a despăgubirilor decât cu încălcarea ierarhiei actelor juridice reglementată de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Tribunalul a mai reţinut că, prin cauza Faimblat c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că Statul Român trebuie să vegheze la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunţate de autorităţile administrative sau de instanţele judecătoreşti cu privire la imobilele naţionalizate, pentru ca foştii să obţină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă şi adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative şi bugetare capabile să garanteze o astfel de soluţionare.
Or, nerespectarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu ar putea fi în vreun fel justificată prin numărul redus al consilierilor din cadrul A.N.R.P. care au competenţă în verificarea dosarelor, iar dreptul la despăgubiri al reclamantului nu poate rămâne unul teoretic şi iluzoriu, sens în care este necesară respectarea unui termen rezonabil de acordare a unor despăgubiri în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pentru aceste considerente, apreciind că refuzul Instituţiei Prefectului judeţului Cluj de înaintare a dosarului de despăgubiri al reclamantului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este unul nejustificat, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis cererea şi a dispus în consecinţă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâta căzută în pretenţii a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 234,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial, taxa judiciară de timbru şi timbre judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.N.J., solicitând admiterea recursului şi rejudecarea cauzei, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 654,40 lei, şi cheltuielile de judecată în recurs.
În motivarea recursului reclamantul consideră că sentinţa recurată este netemeinică sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ. – partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
A solicitat obligarea intimatului prefectura Judeţului Cluj la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi cu ocazia dezbaterilor pe fond, în sumă de 654,40 lei.
Deşi prima instanţă a admis cererea reclamantului, instanţa a acordat doar o parte din sumă, micşorând onorariul de avocat, astfel încât consideră că acordarea parţială a acestor cheltuieli se datorează neobservării de către prima instanţă a faptului că suma solicitată reprezentând onorariul de avocat era menţionată pe extrasul de cont bancar nr. 1 din 31.01.2012 în euro, iar nu în lei.
În data de 31.01.2012 a achitat dlui avocat suma totală de 230 euro, din care suma de 150 euro reprezintă onorariul de avocat pentru serviciile prestate în prezenta cauză în baza contractului de asistenţă juridică nr. 11 din 30.01.2012, iar suma de 80 euro reprezintă onorariul de avocat pentru serviciile prestate în baza contractului de asistenţă juridică nr. 12 din 30.01.2012.
Eroarea primei instanţe constă, aşadar, în confundarea monedei euro cu moneda leu în ceea ce priveşte onorariul avocaţial, ceea ce a condus la acordarea sumei de 230 de lei în loc de echivalentul în lei a sumei de 150 euro.
Din cuprinsul facturii fiscale nr. 33 din 30.01.2012 rezultă că suma de 150 euro încasată prin bancă reprezintă 650,10 lei, astfel încât prima instanţă trebuia să acorde cu titlu de cheltuieli judiciare suma totală de 654,40 lei, iar nu suma de 234,30 lei.
De vreme ce a căzut în pretenţii, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj trebuie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Ordinul M.J. nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile accesorii privind cheltuielile judiciare sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
În drept, art. 20 din Legea nr. 554/2004,art. 3041C.proc.civ., art. 274 alin. (1) C.proc.civ. şi art. 14 din Ordinul M.J. nr. 760/1999.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Din economia recursului formulat de reclamant, din scopul şi finalitatea urmărite de acesta prin acest demers judiciar se desprinde concluzia că acesta nu urmăreşte în fapt reformarea parţială a sentinţei pronunţate de instanţa de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, ci înlăturarea menţiunii eronate din sentinţă a monedei în care s-a exprimat suma acordată drept cheltuieli de judecată.
Privit din această perspectivă, în fapt şi în drept, recursul nu este altceva decât o cerere de îndreptare a erorii materiale.
Şi este aşa, deoarece conform art. 281 alin. (1) C.proc.civ. din 1865, aplicabil în cauză, prin prisma art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Din această perspectivă legală, critica dedusă judecăţii privind confundarea monedei euro în care a fost exprimată suma încasată cu titlu de onorariu avocaţial convertită de instanţa de fond în cheltuieli de judecată cu moneda leu în care au şi fost acordate poate fi încadrată în sintagma orice alte erori materiale putând fi asanată pe calea procedurală prevăzută la art. 281 C.proc.civ., neputând fi calificată ca o eroare de judecată care să fie înlăturată prin calea de atac extraordinară de reformare a recursului.
Pe cale de consecinţă, sub imperiul art. 281^2a# C.proc.civ., Curtea a pus în discuţie din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, deoarece conform acestui text legal cererea de îndreptare a erorii materiale se adresează exclusiv instanţei care a săvârşit pretinsa eroare materială fără să existe posibilitatea, de altfel expres interzisă de lege, de a solicita îndreptarea pe calea apelului ori recursului.
Faţă de cele ce precedă, în temeiul art. 281^2a# raportat la art. 281 C.proc.civ. din 1865 aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, Curtea urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat în cauză.
(Judecător Liviu Ungur)
