Stabilirea redevenţei miniere se face în conformitate cu durata licenţei de exploatare şi cu dispoziţiile legale aplicabile pe această durată.
Prin sentinţa nr.5433 din data de 09.11.2012, pronunţată în dosarul 3810/95/2012, Tribunalul Gorj a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. C.M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DGFP-AIF.
A anulat Raportul de inspecţie economico – financiară nr.601 din 26 ianuarie 2012, încheiat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că:
Prin acţiunea promovată, reclamanta SC C.M SRL a formulat contestaţie împotriva Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 601 din data de 26.01.2012 emis de către DGFP Gorj prin care s-a stabilit influenţă fiscală în sumă de 66.479 lei, reprezentând redevenţă minieră suplimentară, la care s-au calculat majorări de întârziere de 43.529 lei şi penalităţi de întârziere de 9.972 lei.
Astfel, s-a reţinut că organele de inspecţie economico-financiară din cadrul Biroului Activitatea de Inspecţie Fiscală al DGFP Gorj au efectuat, în perioada 16.01.2012 –
26.01.2012, inspecţia fiscală generală privind modul de calcul şi evidenţiere al redevenţei miniere şi a taxei de exploatare pe perioada 01.04.2009-30.09.2011.
S-a reţinut că actul contestat reprezintă un act administrativ-fiscal unilateral cu caracter individual, emis de autoritatea publică DGFP Gorj – Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Acesta a fost contestat la emitent, fiind astfel parcursă procedura administrativă prealabilă, în conformitate cu dispoziţiileart.7 din Legea nr.554/2004.
Prin cererea introductivă, reclamanta a invocat faptul că, în primul rând, actul administrativ contestat este nelegal, întrucât organele de inspecţie economico-financiară nu ar fi avut competenţa să efectueze controlul respectiv, ea neîncadrându-se în categoria persoanelor supuse verificării, în baza dispoziţiilor OUG nr.94/2011.
Verificând actele dosarului, s-a constatat că apărarea, în acest sens, a reclamantei, cu privire la calitatea şi abilitarea organelor de control din cadrul Biroului Activitatea de Inspecţie Fiscală, nu este întemeiată, dat fiind că îi sunt aplicabile dispoziţiile acestui act normativ.
S-a reţinut că reclamanta este beneficiara Licenţei de exploatare nr.860/1999, perioada acesteia fiind prelungită pe durata 14 octombrie 2005-24 aprilie 2010, prin Actul adiţional nr.4 din 14 octombrie 2005, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, acte prin care părţile au convenit o redevenţă minieră de 6 % din valoarea producţiei miniere.
Organele de inspecţie fiscală au acţionat, în exercitarea controlului, în conformitate cu dispoziţiile Legii minelor nr.85/2003, ale Ordinului Preşedintelui ANRM nr.74/2004 şi ale Ordinului nr.198/2009.
Astfel, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 alin.1 din Legea nr.85/2003, aşa cum acesta era în vigoare la momentul controlului, normă legală ce prevedea expres că: „verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră, se face de către autoritatea competenţă, precum şi de către organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul controlului financiar”.
Mai mult, conform dispoziţiilor pct. 13 din Ordinul MF nr.889/2005, cum acesta era, de asemenea, în vigoare la momentul controlului, respectiv la data de 16 ianuarie 2012, precum şi la data întocmirii Raportului de inspecţie fiscală contestat (26 ianuarie 2012) „13. Controlul financiar se efectuează la regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale, la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate publică, are calitatea de acţionar şi la alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat. La începerea controlului financiar, organul de control financiar este obligat să prezinte agentului economic legitimaţia de control şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea controlului financiar trebuie consemnată în registrul unic de control. Controlul financiar se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale agentului economic, care trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării controlului. Organul de control financiar are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenţa agentului economic sau a unei persoane desemnate de acesta”.
De reţinut că acest Ordin a fost abrogat ulterior, prin HG nr.101 din 28 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr.148 din 06 martie 2012.
Din verificarea înscrisurilor depuse la dosar, a rezultat că redevenţa minieră în discuţie este o obligaţie financiară pe care reclamanta o avea faţă de statul român, chiar dacă ea este o societate comercială cu capital integral străin.
Din interpretarea dispoziţiilor legale citate, rezultă că organele financiare au calitatea şi competenţa să controleze şi societatea reclamantă, aceasta făcând parte dintre „alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat”, menţionaţi în prevederile Pct.13 din Ordinul MF nr.889/2005.
În concluzie, nu s-au putut reţine cele invocate, în acest sens, de către reclamantă, fiind de netăgăduit competenţa organelor de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Gorj – Biroul Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Referitor la fondul cauzei, s-a constatat următoarele:
Reclamata este beneficiara Licenţei de exploatare nr.860/1999, perioada acesteia fiind prelungită pe durata 14 octombrie 2005-24 aprilie 2010, prin Actul adiţional nr.4 din 14 octombrie 2005, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, act prin care părţile au convenit o redevenţă minieră de 6 % din valoarea producţiei miniere.
La data de 16 ianuarie 2012, organele de inspecţie economico-financiar, în baza OUG nr.94/2011, privind modul de calcul şi de evidenţiere a redevenţei miniere şi a taxei de exploatare pentru perioada 01 aprilie 2009-30 septembrie 2011.
Acestea au stabilit, în urma verificării efectuate, că societatea nu datora o redevenţă de 6 % din valoarea producţiei miniere, aşa cum aceasta a fost stabilită prin Licenţa nr.860/1999 şi menţinută prin Actul adiţional nr. 4 din 14 octombrie 2005, ci o redevenţă în cuantum de 10 % din producţie.
Acestea au stabilit, în urma verificării efectuate, că societatea nu datora o redevenţă de 6 % din valoarea producţiei miniere, aşa cum aceasta a fost stabilită prin Licenţa nr.860/1999 şi menţinută prin Actul adiţional nr. 4 din 14 octombrie 2005, ci o redevenţă în cuantum de 10 % din producţie.
Din actele dosarului, instanţa a reţinut că societatea reclamantă a convenit redevenţa de 6 % din producţie, cu ANRM prin Licenţa de exploatare nr.860/1999.
S-a constatat că, într-adevăr, la data apariţiei OUG nr.101/2007 şi pentru perioada 01 aprilie 2009-15 iulie 2009, Licenţa de exploatare nr.860/1999 era în vigoare, iar cuantumul redevenţei miniere nefiind schimbat prin acte adiţionale, intervenite între părţi.
In cauză, reclamanta are dreptate când afirmă că, în lipsa unui act adiţional, prin care cuantumul redevenţei să fie modificat de părţi, nu poate fi reţinut că, în mod automat, acesta a fost modificat prin lege.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât chiar dispoziţiile art.21 alin.2 din Legea minelor nr.85/2003, în vigoare pentru perioada verificată, prevedea expres că: „prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/completarea acestora”.
Insă, în cauză s-a constată că nu a intervenit o asemenea convenţie a părţilor, respectiv vreun act adiţional la Licenţa de exploatare, între reclamantă şi ANRM.
Este adevărat că, prin OUG nr.101/2007, a fost modificat cuantumul redevenţei miniere de la 6 % la 10 %, dar acesta nu poate fi impus reclamantei, în lipsa unui act adiţional la Licenţa de exploatare nr.860/1999, licenţă ce era în vigoare la data controlului, precum şi în perioada verificată, respectiv 01 aprilie 2009-30 septembrie 2011.
Aşa fiind, reţinând aceste considerente, s-a constatat că acţiunea de faţă este întemeiată, reclamanta nedatorând o altă redevenţă faţă de cea stabilită, de comun acord cu Autoritatea Naţională a pentru Resurse Minerale ANRM Bucureşti.
Impotriva sentinţei numărul 5433 din data de 09.11.2012 a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GORJ – ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul formulat recurenta a invocat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică arătând că instanţa de fond în mod facil a achiesat la punctul de vedere al intimatei – reclamante fără a înlătura motivat consideraţiile recurentei bazate pe texte de lege.
In mod absolut corect noul procent de redevenţă minieră de 10% stabilit potrivit
O.U.G. nr. 101/2007 a fost avut în vedere la calculul redevenţei suplimentare, de către inspectorii DGFP Gorj.
În susţinere acestor opinii recurenta a invocat dispoziţiile art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 101/2007 care obligă la renegocierea unei licenţe aflate în vigoare în conformitate cu prevederile acestui act normativ.
Omisiunea autorităţii competente, respectiv ANRM în stabilirea noului procent de redevenţă minieră prin realizarea unui act adiţional la licenţa de exploatare nu conduce la concluzia că reclamantei nu i se aplică prevederile legale în materie, lipsa unei renegocieri între reclamantă şi ANRM nu poate lipsi de eficienţă juridică dispoziţiile O.U.G. nr. 101/2007 care introduce noul procent de redevenţă.
În situaţia în care s-ar valida opinia reclamantei că întrucât nu s-a încheiat un act adiţional care să prevadă redevenţa din ordonanţa de urgenţă menţionată, nu trebuia să se calculeze redevenţa potrivit O.U.G. nr. 101/2007 s-ar crea cel puţin premisa apariţiei unor situaţii de între societăţile care au încheiat act adiţional la licenţa de exploatare şi societăţile care nu au încheiat un astfel de act.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor formulate şi examinând cauza sub toate aspectele conform art. 304 1 Cod procedură civilă. Curtea a constatat recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut că intimata reclamată este beneficiara licenţei de exploatare nr.860/1999, perioada acesteia fiind prelungită pe durata 14 octombrie 2005 – 24 aprilie 2010, prin actul adiţional nr. 4 din 14 octombrie 2005, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, act prin care părţile au convenit o redevenţă minieră de 6 % din valoarea producţiei miniere.
Durata iniţială a licenţei de exploatare a fost de 5 ani contractuali cu posibilitatea prelungirii perioadei de exploatare., prin acte adiţionale fiind prelungită durata licenţei de exploatare a granitului din zăcământului B – M, până la data de 24.04.2015.
Prin O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, a fost modificat cuantumul redevenţei miniere de la 6 % la 10 %.
La data de 16 ianuarie 2012, organele de inspecţie economico-financiar, în baza OUG nr.94/2011, au efectuat verificări privind modul de calcul şi de evidenţiere a redevenţei miniere şi a taxei de exploatare pentru perioada 01 aprilie 2009 – 30 septembrie 2011.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 21 alin.2 din Legea minelor nr.85/2003, în vigoare pentru perioada verificată, prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/completarea acestora”, iar în cauză nu a intervenit o asemenea convenţie a părţilor, respectiv vreun act adiţional la Licenţa de exploatare, între intimata reclamantă şi ANRM care să modifice cuantumul redevenţei.
Însă dispoziţiile respective stabilesc doar faptul că pentru durata iniţială a licenţei prevederile acesteia rămân nemodificate, durata iniţială în speţă de 5 ani fiind 17.09.1999 -16.09.2004, or perioada supusă controlului în care au fost constate deficienţe privind stabilirea cuantumului redevenţei este 01.04.2009 – 15.07.2009 iar pentru această perioadă intimata reclamantă avea obligaţia să se conformeze dispoziţiilor art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 101/2007.
Potrivit art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, acordurile petroliere încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi acordurile petroliere intrate în vigoare se modifică în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Trebuie reţinut că potrivit art. 20.1.1 din licenţa de exploatare nr. 860/17.09.1999 această licenţă este guvernată, interpretată şi clarificată conform legislaţiei române în vigoare., iar dispoziţiile art. IV alin. 1 din O.U.G nr. 101/2007 obligau la renegocierea licenţei aflate în vigoare în conformitate cu prevederile respectivului act normativ.
Omisiunea autorităţii ANRM în stabilirea noului procent de redevenţă minieră prin încheierea unui act adiţional la licenţa de exploatare nu conduce la concluzia că societăţii intimate nu i se aplică prevederile legale în materie iar lipsa unei renegocieri între intimată şi ANRM nu poate lipsi de eficienţă juridică dispoziţiile O.U.G. nr. 101/2007 care introduce noul procent de redevenţă.
Pe cale de consecinţă, în raport de art. 312 Cod procedură civilă Curtea a reţinut ca instanţa de fond a aplicat greşit legea materială în cauză, a admis recursul formulat şi a respins acţiunea formulată. (Decizia Civilă nr.4971/2013 – Secţia administrativ si fiscal, rezumat judecător Alina Răescu)
