– Codul fiscal: art. 253 alin. (6)
– Hotărârea Guvernului nr. 44/2004: pct. 55
– Hotărârea Guvernului nr. 1861/2006: art. 55 lit. b)
Art. 253 alin. (6) C. fisc. a cunoscut interpretări diferite prin pct. 55 din H.G. nr. 44/2004, respectiv art. 55 lit. b) din H.G. nr. 1861/2006.
Interpretarea aplicabilă este cea de la data controlului, potrivit căreia sunt considerate ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au efectuat lucrări dacă acestea au avut la bază aprobarea consiliului de administraţie. Din modul de formulare rezultă neîndoielnic că intenţia interpretului aceleiaşi norme legale a fost să se refere şi la declaraţiile deja depuse, dacă îndeplinesc condiţia expres menţionată.
(Decizia nr. 705/RC din 19 mai 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 35/CAF/2010. Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta C. şi a anulat actele fiscale atacate, dispunând restituirea către reclamantă a sumei de 33.185 lei plătită cu O P. nr. 124/2009.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că lucrările la imobilul achiziţionat de reclamantă s-au desfăşurat în perioada 2004-2006, finalizându-se prin întocmirea procesului verbal necesar serviciului de impunere la 6 aprilie 2006.
Urmare terminării lucrărilor s-a întocmit raportul de reevaluare la 29 decembrie 2008 şi au fost aplicate dispoziţiile art. 55 lit. b) din H.G. nr. 1861/2006, incidenţa acestora fiind reţinută întrucât reevaluarea se făcea după intrarea în vigoare a acestui act normativ potrivit căruia sunt considerate reevaluate şi imobile la care s-au executat lucrări de reconstruire şi modernizare cu aprobarea consiliului de administraţie.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
– concluzia instanţei de fond pleacă de la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor pct. 55 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a art. 253 C. fisc., deşi reevaluarea făcută de reclamantă este anterioară intrării în vigoare a H.G. nr. 1861/2006. Din modul de redactare al textelor rezultă, fără îndoială, faptul că lucrările sunt executate anterior acestui moment şi nu intră sub incidenţa normelor;
– noua valoare de inventar declarată de reclamantă este rezultatul majorării valorii, iniţial prin reevaluare, nu rezultatul adiţionării la valoarea iniţială a lucrărilor, aşa cum se impunea în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul executării modificărilor.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Reclamanta a dobândit construcţia impozitată la 5 august 2004 cu suma de
2,937.600.000 lei (ROL) şi a fost înscrisă în termen legal în evidenţele fiscale, respectiv la 1 septembrie 2004.
La 28 decembrie 2004, în urma unui raport de reevaluare, s-a depus o declaraţie rectificativă, clădirea fiind înregistrată în cu suma de 425.933.254 lei (ROL).
La 16 mai 2005 reclamanta a obţinut autorizaţia de construcţie pentru supraetajarea imobilului, iar după finalizarea construcţiei, la 7 aprilie 2006 s-a întocmit procesul verbal de constatare a stadiului fizic al lucrărilor şi la 10 aprilie 2006 s-a depus o nouă declaraţie de impunere pentru suma de 515.540,64 lei (RON).
La 13 iunie 2005 s-a obţinut autorizaţia pentru lucrări de branşament şi apă şi racord de canalizare, iar la data de 2 august 2006 s-a depus o nouă declaraţie de impunere pentru valoarea de inventar de 523.307,64 lei.
Ulterior, în urma unui nou raport de evaluare, la 28 ianuarie 2009, valoarea de inventar a fost înscrisă la nivelul sumei de 550.000 lei.
Diferenţa de interpretare a părţilor priveşte prevederile art. 253 C. fisc., respectiv a normelor de aplicare a acestor dispoziţii, prin raportarea fie la forma H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data finalizării lucrărilor de modernizare, fie cea dată de modificarea art. 55 lit. b) din H.G. nr. 1861/2006.
O primă observaţie care se impune este aceea că, sub aspectul asupra căruia poartă litigiul, prevederile art. 253 din Legea nr. 571/2003 nu s-au modificat în acest răstimp, modificările invocate de părţi sunt cele din normele de aplicare, norme care. într-adevăr, sunt aprobate printr-o hotărâre de guvern, dar a căror singură menire este aceea de a interpreta şi a facilita aplicarea corectă a textului de lege.
Potrivit interpretării pe care H.G. nr. 44/2004 o dădea la pct. 55 dispoziţiilor art. 253 alin. (6) C. fisc., ,,d) în cazul clădirii a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizării şi la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează în reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare; e) pentru clădirea prevăzută la Ut. d), dar la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii şi a valorii lucrărilor de modernizare”.
Aceeaşi normă legală a fost interpretată în mod diferit prin modificarea aceleiaşi hotărâri de guvern prin H G. nr. 1861/2006, modificare intrată în vigoare după depunerea declaraţiilor de impunere din 2006, dar anterioară celei din 28 ianuarie 2009.
Potrivit acestei ultime interpretări, ,,b) în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul-verbal încheiat în urma şedinţei Consiliului de Administraţie s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării şi aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valoni de inventar a clădirii. Sunt considerate ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au executat lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administraţie”.
Aşadar, la data efectuării controlului fiscal (finalizat la 30 martie 2009) era în vigoare această ultimă interpretare dată de legiuitor, interpretare potrivit căreia sunt considerate ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au efectuat lucrări dacă acestea au avut la bază aprobarea consiliului de administraţie. Din modul de formulare rezultă neîndoielnic că intenţia interpretului aceleiaşi norme legale a fost să se refere şi la declaraţiile deja depuse, dacă îndeplinesc condiţia expres menţionată.
în cauză, aşa cum s-a dovedit în această cale de atac, la 28 martie 2006 reclamanta adoptase în forul său de administrare o hotărâre prin care reevalua clădirea după efectuarea lucrărilor de modificare şi extindere.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, organul de control trebuia să aibă în vedere dispoziţia legală stabilită în Codul fiscal şi interpretarea pe care legiuitorul o menţinea în vigoare la momentul verificării, din moment ce această revenire la interpretarea anterioară s-a dorit să producă efecte (aşa cum de altfel este firesc, câtă vreme sunt efecte favorabile) şi pentru imobilele la care se făcuseră anterior lucrări.
Pentru toate aceste considerente şi reţinând existenţa hotărârii de reevaluare a consiliului de administraţiei al reclamantei, recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
