Refuz al Inspectoratului Judeţean de Poliţie de vânzare a unui apartament -locuinţă de intervenţie. Act unilateral de natură civilă


Prin acţiunea în administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului C-S reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C-S, solicitând ca prin hotărâre ce se va pronunţa să se anuleze adresa nr. 631 din 9 ianuarie 2008 emisă de Şeful IPJ C-S, prin care este încunoştinţat că „apartamentul in care locuieşte cu contract de închiriere nu poate fi vândut întrucât are destinaţia de locuinţa de intervenţie

Controlul jurisdicţional reglementat prin Legea contenciosului administrativ este exercitat numai asupra actelor administrative tipice (unilaterale) şi actelor administrative asimilate (contracte administrative, refuzul explicit sau tacit al autorităţilor publice de rezolvare a cererilor particularilor privitoare la drepturile şi interesele lor legitime).

Având ca reper prevederile art. I şi 2 alin. (1) lit. c) din acest act normativ sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ exclusiv actele emise sau adoptate de autorităţile publice, în regim de putere publică.

Actele emise în regim de putere publică sunt acele acte supuse unui regim guvernat de prescripţii normative specifice dreptului administrativ privitoare la formă, la procedura de adoptare la condiţiile de valabilitate ale acestora, emitenţii acţionând întotdeauna în temeiul prerogativelor speciale cu care au fost învestiţi în vederea realizării funcţiei exccutive a statului.

Curtea observă, că reclamantul pretinde recunoaşterea dreptului la achiziţionarea apartamentului pe care îl deţine, ce decurge însă din calitatea sa de chiriaş, pretenţia recunoaşterii accstui drept fiind adresată pârâtului ca administrator/gestionar al locuinţei de serviciu. Ceea ce prevalează nu este nici calitatea de autoritate publică a pârâtului şi nici cea de funcţionar public a reclamantului, părţile aflându-se într-un raport juridic de drept privat; reclamantul tinde să oblige Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului C-S, în calitate de persoană juridică civilă să încheie un act de gestiune privată (contract de vânzare cumpărare a unui imobil), care este supus regulilor dreptului civil.

Prin urmare, constată Curtea, corcct prima instanţă a declinat soluţionarea capetelor de ccrerc 3 şi 4 din acţiune în favoarea Judecătoriei Reşiţa ca instanţă de drept comun.

C.A. Timişoara, s. cont. adm şi fisc., decizia nr. 974 din 8 octombrie 2008

Notă: soluţia este corectă iar motivarea deosebit de riguroasă: pe de o parte, actul nu este administrativ întrucât emitentul nu a acţionai în temeiul prerogativelor speciale cu care a fost învestit în vederea realizării funcţiei executive a statului; pe de alta, fiind un act de natură civilă, soluţia corectă este declinarea competenţei în favoarea instanţei de drept comun.

Ar mai fi o observaţie: atunci când un anumit act juridic are natură civilă, iar o anumită autoritate administrativă are competenţa de a-l încheia (emite), şi refuzul de a o face este tot de natură civilă şi scapă controlului instanţelor de contencios administrativ.