Este întemeiată acţiunea în administrativ conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor refuză să desemneze un evaluator, în mod efectiv.
Secţia contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 219 din 11 mai 2011
Prin acțiune reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a analiza dosarul și de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmând să fie obligată autoritatea administrativă la desemnarea evaluatorului sau societății de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea cererii.
Reclamanta este succesoarea numitului G.D., ce a deținut în proprietate imobilul situat în București […], calitate în care a formulat notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 înregistrată la Prefectura Municipiului București sub nr. 6791/11.06.2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere faptul că, după preluarea sa în patrimoniul statului, imobilul a fost demolat.După cum rezultă din adresa depusă la fila 130 din dosarul instanței, această notificarea a fost înaintată spre soluționare Primăriei Municipiului București. Notificarea a fost soluționată prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 5731/2.05.2006 (filele 4, 5), prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat, în beneficiul reclamantei. S-a dispus comunicarea dispoziției către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Din cuprinsul dispoziției rezultă că, pentru a propune această măsură, emitentul actului a reținut că imobilul ce a aparținut antecesorului reclamantei a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretului nr. 224/1951 – decizia nr. 878/1959.
Dispoziția a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, împreună cu actele din dosarul administrativ ce au stat la baza emiterii sale, la data de 14.07.2006 (filele 67- 143). în fața Comisiei s-a format un nou dosar administrativ, pentru aplicarea măsurilor reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, înregistrat sub nr. 21510/CC.
După cum rezultă din actele acestui dosar (filele 173-202), după formarea sa, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a purtat corespondență atât cu reclamanta, cât și cu Primarul Municipiului București, pentru a i se comunica modalitatea de preluare în patrimoniul statului a imobilului ce a aparținut antecesorului reclamantei, sens în care a întocmit adrese repetate, începând cu data de 9.10.2008, ulterior la 11.03.2009, 8.09.2009 și 6.01.2011, apreciind că intră în atribuțiile sale efectuarea unei atari analize, pentru stabilirea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.
Din baza de date a pârâtei rezultă că în sesiunea din 24.10.2006 s-a desemnat ca evaluator în dosarul reclamantei SC „R.E.C.” SRL, respectiv că s-a urmat procedura de repartizare aleatorie a unui evaluator pentru soluționarea cererii astfel înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu toate acestea, la solicitarea formulată de reclamantă, această societate nu a confirmat desemnarea sa ca evaluator în dosar administrativ cu numărul nr. 21510/CC. Pârâta a depus la dosar dovezi potrivit cărora societatea menționată nu a depus actele necesare pentru executarea contractului de prestări servicii încheiat cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în anul 2011, motiv pentru care s-a propus înlocuirea sa cu un evaluator persoană fizică, la data de 24.02.2011.
Față de această stare de fapt, instanța reține că cererea reclamantei nu poate fi considerată lipsită de obiect, în condițiile în care nu s-a dovedit că, anterior promovării sale, ar fi fost desemnat efectiv evaluatorul sau societatea de evaluare pentru aplicarea dispozițiilor din art. 13 și 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Dimpotrivă, înscrisurile prezentate în probațiune atestă că evaluatorului SC „R.E.C.” SRL nu i-a fost înaintat dosarul reclamantei pentru întocmirea Raportului de evaluare. în mod similar, se constată că nu s-a dovedit în speță nici faptul că s-ar fi solicitat unui evaluator nou desemnat, la 24.02.2011, întocmirea acestui raport, putându-se astfel deduce că pârâta nu a îndeplinit până la acest moment obligația la realizarea căreia tinde reclamanta.
Au fost analizate pe fond susținerile reclamantei, constându-se că acestea sunt întemeiate, respectiv că este nejustificat refuzul pârâtei de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare în dosarul administrativ al acesteia.
într-adevăr, se constată din actele dosarului administrativ, coroborate cu apărările formulate de pârâtă în cauză, că aceasta nu a înțeles să depășească etapa de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pentru a trece la cea privind desemnarea evaluatorului.
Or, astfel cum cu temei susține reclamanta art. 16 alineatul 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 permite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze doar dacă o propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar nu în natură este legală, iar nicidecum dacă imobilul a fost sau nu preluat abuziv de către Statul Român, această verificare intrând în atribuțiile entității învestite cu soluționarea notificării, potrivit dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, respectiv cap. 1 pct. 1 lit. e), respectiv, cap. 2, pct. 1.3 lit. a), pct. 1.5 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007.
Că este așa rezultă din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 60 alineatul 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar și din interpretarea sistematică a acestora, prin coroborare cu normele deja citate din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a acesteia.
De altfel, se constată nefondate apărările pârâtei potrivit cărora în dosarul administrativ ar exista dovezi contradictorii cu privire la titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de Statul Român. De acest punct de vedere, se constată că, chiar anterior sesizării instanței cu cererea de față, s-au depus la dosarul administrativ al pârâtei înscrisuri care atestă că preluarea imobilului s-a făcut în aplicarea dispozițiilor Decretului de Naționalizare nr. 92/1950, astfel încât nu este necesar a se verifica dacă fostul proprietar a fost împiedicat să-și exercite dreptul prin măsuri abuzive impuse de stat, în sensul art. 2 alineatul 1 litera d) din Legea nr. 10/2001 și respectiv Normele metodologice de aplicare unitară a acestuia, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Din acest punct de vedere, se constată că în dosarul administrativ cuprinzând actele ce au stat la baza emiterii dispoziției prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, se află adresele Direcției de Patrimoniul Evidență Proprietăți – nr. 7003/9457/25.05.2004, care atestă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind cuprins în anexa la Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 1366/16.09.1959 (fila 110).
De asemenea, se află în dosarul administrativ menționat adresa nr. 142/S fără dată, emisă de Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locativă Imobilară SA că imobilul a trecut în proprietatea Statului în baza Deciziei nr. 878/28.09.1959 emisă în aplicarea Decretului nr. 224/1951 (fila 111), situație atestată și de adresa emisă de SC „R.V.” SA nr. 2437/4.05.1993 (fila 98).
Contrar aparențelor, cele două dovezi nu au caracter contradictoriu, în condițiile în care încă din anul 2008 s-a răspuns solicitărilor pârâtei și s-au depus la dosar atât copia Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1366/1959, cu tabelul anexă în care este menționat imobilul ca fiind preluat în aplicarea Decretului nr. 92/1950, la poziția 1273 (filele 184 – 186), cât și copia Deciziei administrative nr. 878/28.09.1959 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular la Raionului Gh. Gheorghiu Dej (filele 193 – 195), care atestă că imobilul a fost preluat de Statul Român în aplicarea Decretului nr. 92/1950, completat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1366/1959, prin actul administrativ menționat luându-se doar act de această stare de fapt și dispunându-se trecerea imobilelor astfel preluate în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.
Prin analizarea acestor înscrisuri depuse la dosarul său încă din 6.11.2008, iar ulterior la 18.02.2009, pârâta era în măsură să stabilească fără echivoc faptul că imobilul nu a fost preluat printr-o decizie administrativă emisă în aplicarea Decretului nr. 224/1951, ci prin efectul Decretului de Naționalizare nr. 92/1950, astfel încât verificările acesteia referitoare la preluarea abuzivă a bunului nu sunt justificate.
Prin urmare, câtă vreme în speță nu s-a dovedit că imobilul s-ar afla în situația de restituire în natură (acesta fiind demolat – filele 110 și 242), trebuie concluzionat că pârâta nu justifică refuzul de a desemna în dosarul administrativ evaluatorul, pentru continuarea procedurii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, refuzul său fiind nejustificat, în sensul art. 2 alineatul 2 din Legea nr. 554/2004.
Astfel a fost admisă cererea reclamantei și a fi obligată pârâta la desemnarea evaluatorului sau a societății de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru fostul imobil situat în discuție […], în baza dispoziției emise de Primarul Municipiului București cu nr. 5731/2.05.2006.
(Judecător Rodica Olaru)
