În cazul în care solicitarea nu se încadrează în competenţele instituţiei sau autorităţii publice, în termen de 5 zile de la primire structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă transmit solicitarea de informaţii de interes public către instituţiile sau autorităţile competente şi informează solicitantul despre aceasta. Este nelegală o astfel de transmitere, în cazul în care solicitarea reclamantei se referă în mod clar la o informaţie ce rezultă din evidenţele pârâtei.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1033 din 7 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3470/114/2012 reclamanta P.S. a chemat în judecată pârâta Instituția Prefectului Județului Buzău solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la comunicarea informațiilor publice solicitate, fixarea unui termen în care pârâtul să îi comunice aceste informații cu obligarea la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 3.05.2012 fiul său P.V.V., pe care l-a mandatat în acest sens, a solicitat Instituției Prefectului să-i comunice dacă la data solicitării există depusă documentația de restituire a proprietăților pentru numita P.S. și care este stadiul soluționării cererii. De asemenea, s-a solicitat și comunicarea numărului de înregistrare sub care s-a depus documentația de restituire a proprietății de către Consiliul Local C.A. Rosseti, la Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate.
A mai susținut reclamanta că nu a primit în termen legal răspunsul solicitat în temeiul Legii nr. 544/2001, deși relațiile solicitate nu erau exceptate de la accesul liber al cetățenilor.
în esență, reclamanta a arătat că atât Consiliul Local C.A. Rosetti, județul Buzău, cât și Instituția Prefectului tergiversează soluționarea cererilor sale, iar atitudinea Instituției Prefectului de a pasa responsabilitatea unei alte instituții este nejustificată cu atât mai mult cu cât la nivelul acestei instituții este cunoscut abuzul comis de către consiliul local prin neacordarea dreptului de proprietate asupra unui teren agricol de aproape 7 ani.
S-a solicitat instanței să aprecieze consecințele negative în plan psihic și fizic pe care le-a suferit ca urmare a nepăsării unor funcționari incompetenți care refuză cu obstinație a-i conferi drepturile recunoscute de justiție, despăgubirile morale fiind astfel justificate.
Pârâta Instituția Prefectului Județului Buzău a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că a răspuns în termen legal petiției formulate de reclamantă prin procurator, Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nedeținând informațiile solicitate de reclamantă.
Pe baza probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză, Tribunalul Buzău prin sentința nr. 2974 din data de 7.11.2012 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta P.S., prin procurator P.V.V., a solicitat pârâtei Instituția Prefectului, în temeiul Legii nr. 544/2001, informații cu privire la stadiul soluționării documentației de restituire a proprietăților, precum și numărul de înregistrare sub care s-a depus această documentație la Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precum și că pârâta a răspuns în termen solicitărilor reclamantei, din adresa nr. 6184/9.05.2012 rezultând că solicitările sale au fost înaintate spre competentă soluționare Primăriei comunei C.A. Rosetti.
S-a considerat astfel că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de comunicare a relațiilor de interes public solicitate de către reclamantă întrucât informațiile solicitate nu se aflau în posesia pârâtei.
S-a reținut că, în esență, reclamanta este nemulțumită de tergiversarea soluționării demersurilor sale în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren deținute pe raza comunei C.A. Rosetti, județul Buzău, existând și o hotărâre judecătorească ce îi confirmă aceste drepturi, că nemulțumirea reclamantei în această situație este justificată, însă din probele administrate în cauză nu rezultă culpa instituției pârâte și în mod concret nu s-a făcut dovada faptului că în mod nejustificat aceasta a refuzat comunicarea unor informații de interes public, nefiind astfel incidente dispozițiile Legii nr. 544/2001.
împotriva sentinței precizate a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la comunicarea informațiilor publice solicitate, fixării unui termen în acest sens și obligării acestuia la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea recursului, după reiterarea situației de fapt, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat al pârâtei, întrucât informațiile solicitate nu se aflau în posesia acesteia. Aceasta, deoarece solicitarea sa a fost clară și fără echivoc, că a mai solicitat informații și sprijin de la această instituție, însă atitudinea acesteia a fost aceeași, precum și că refuzul pârâtei i-a determinat consecințe negative în plan psihic și fizic, ca urmare a umilirii, batjocorii și nepăsării funcționarilor publici indolenți și incompetenți.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a lipsit-o de dreptul la un proces echitabil, că aceasta a avut un comportament părtinitor, precum și că recurenta este bătrână, bolnavă și singură, că de peste 7 ani își caută dreptatea, iar funcționarii publici fac orice pentru a nu servi scopului pentru care au fost angajați.
Prin note scrise, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivat de faptul că solicitarea reclamantei a fost înaintată, potrivit dispozițiilor art. 24 din H.G. nr. 123/2002, Primăriei comunei C.A. Rosetti, astfel că nu există vreun refuz al său în comunicarea informațiilor solicitate de către reclamantă.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de către recurentă, Curtea a constatat următoarele:
Prin cererea transmisă prin e-mail la data de 3.05.2012, reclamanta, prin fiul său, a solicitat pârâtei să-i comunice, în esență, dacă la acel moment există depusă documentația de restituire a proprietăților în ceea ce o privește și care este stadiul soluționării acesteia, învederând că demersul său de restituire a proprietăților naționalizate durează de peste șase ani, iar funcționarii Primăriei comunei C.A. Rosetti refuză, cu rea-credință, să îi recunoască dreptul de proprietate.
Prin adresa nr. 6184, pârâta a înaintat, potrivit dispozițiilor art. 24 din H.G. nr. 123/2002, solicitarea Primăriei comunei C.A. Rosetti, comunicându-i reclamantei acest lucru, împrejurare față de care prima instanță a apreciat că nu se poate reține vreun refuz nejustificat în comunicarea informațiilor solicitate din partea pârâtei.
Curtea a constatat că dispozițiile art. 24 din H.G. nr. 123/2002 prevăd că „în cazul în care solicitarea nu se încadrează în competențele instituției sau autorității publice, în termen de 5 zile de la primire structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă transmit solicitarea către instituțiile sau autoritățile competente și informează solicitantul despre aceasta”.
Or, în opinia Curții, aceste dispoziții nu erau aplicabile în cauză, întrucât ele vizează situația premisă în care solicitarea nu este de competența autorității sau instituției publice sesizate, situație inexistentă în cauză, câtă vreme solicitarea viza o informație de competența pârâtei.
Aceasta, întrucât solicitarea reclamantei se referea în mod clar la o informație ce rezulta din evidențele pârâtei – respectiv dacă la Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău, aflată în subordinea pârâtei, s-a depus sau nu documentația înaintată de către Primăria C.A. Rosetti, referitoare la restituirea dreptului de proprietate al reclamantei, și care este stadiul de soluționare a acesteia.
Ca urmare, în mod eronat prima instanță a apreciat că pârâta nu era competentă să soluționeze solicitarea reclamantei, câtă vreme aceasta privea exclusiv informații aflate în evidențele sau arhivele instituției pârâte.
Așadar, prin înaintarea eronată a solicitării reclamantei la Primăria comunei C.A. Rosetti, se poate reține, practic, refuzul pârâtei de a răspunde cererii titularului actului de sesizare al instanței, astfel că, sub acest aspect, recursul este întemeiat, Curtea urmând să admită această cerere.
în ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, Curtea a reținut că doctrina și jurisprudența, inclusiv cea a I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal (de exemplu, decizia nr. 663/2005), au subliniat constant faptul că nu este suficientă invocarea unui prejudiciu sau anularea unui act administrativ ori constatarea unui refuz de soluționare a unei cereri, ci este necesar ca persoana pretins prejudiciată să administreze un minim de probatorii pentru dovedirea prejudiciilor invocate și pentru a permite evaluarea și cuantificarea întinderii acestora.
Or, deși recurenta a invocat, inclusiv în cadrul motivelor de recurs, producerea unor prejudicii morale și fizice, totuși aceasta nu a administrat probatorii pentru a forma convingerea instanței cu privire la existența acestora, legătura lor de cauzalitate cu refuzul pârâtei de a soluționa cererea reclamantei, precum și întinderea/ cuantumul lor, respectiv proporționalitatea dintre acest cuantum și suma solicitată în prezenta acțiune, cu titlu de daune morale.
Ca urmare, față de susținerile și solicitarea reclamantei devin incidente dispozițiile art. 1169 din fostul Cod civil. în plus, Curtea a apreciat că soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la primul capăt de cerere – de obligare a pârâtei de a răspunde solicitării reclamantei – constituie o reparație echitabilă prin ea însăși, prin înfrângerea atitudinii de refuz a instituției publice pârâte.
Ca urmare, Curtea a apreciat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâtei, prevăzute de art. 1357 C.civ., astfel că cererea analizată este neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. (3) C.proc.civ., Curtea a admis recursul și a modificat în parte sentința recurată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei să-i comunice reclamantei informațiile solicitate prin cererea acesteia din 3.05.2012, menținând restul dispozițiilor sentinței – în ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata de daune morale.
(Judecător Ionel Stănescu)
