Refuzul prefectului de înmatriculare a unui autovehicul. Taxă de poluare


Este vătămător, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, refuzul prefectului de a înmatricula un autovehicul atâta timp cât taxa prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 este discriminatorie.

Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 396 din 21 februarie 2012

Prin sentința civilă nr. 915/05.04.2011 Tribunalul Arad a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.D. contra pârâtei Instituția Prefectului Județului Arad – Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și înmatriculări Auto pentru refuz soluționare cerere, fără cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 396/21.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 773/108/2011, dispunându-se modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului să procedeze la înmatricularea în circulație a autoturismului marca O., tip A., an de fabricație 1994, fără plata taxei de poluare.

în motivare, Curtea a reținut că prezentul litigiu are ca obiect cererea reclamantului T.D. de obligare a Serviciului înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției Prefectului Județului Timiș la înmatricularea în circulație a unui autovehicul marca O., tip A., an fabricație 1994, proprietate a reclamantului, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 8.03.1994, fără plata taxei de poluare.

Motivele acțiunii reclamantului au constat, în esență, în încălcarea dispozițiilor art. 25 și 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, prin instituirea taxei de poluare la înmatricularea autovehiculelor pentru prima dată în România.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană).

în analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pentru expunerea conținutului O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 208/2008, nr. 218/2008, nr. 7/2009 și nr. 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.07.2011 în cauza C‑263/10 (Iulian Nisipeanu împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) – indicată în continuare ca „Hotărârea Nisipeanu” – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C, nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din Hotărârea Nisipeanu.

De asemenea, reglementarea inițială a O.U.G. nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (Tatu), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) – indicată în continuare ca „Hotărârea Tatu”.

în acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.

Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin O.U.G. nr. 50/2008 – o constituie hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (Tatu), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18.06.2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura Ioan Tatu împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.

în considerentele Hotărârii Tatu (paragrafele 53-61), Curtea Europeană de Justiție a arătat că:

„53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

54. în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, Rec., p. I‑3193, punctul 40, hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, Rec., p. I‑7929, punctul 74, și hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, Rec., p. I‑4945, punctul 28).

55. în această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).

56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 10 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

57. în acțiunea principală, în pofida prezenței necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la intrarea în vigoare a O.UG. nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fața Curții că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului.

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.UG. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

59. în această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

60. în plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul Tatu, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

61. Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

în consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza Tatu, menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

în condițiile anterior expuse, Curtea nu poate decât să constate că reglementarea română analizată în hotărârea Tatu este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantului i s-a impus – ca o condiție de înmatriculare în circulație a autovehiculului – plata taxei de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

în consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza Tatu sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constatarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

în concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea a admis recursul formulat de reclamant, a modificat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să procedeze la înmatricularea în circulație a autoturismului marca O., tip A., fabricat în 1994, fără plata taxei de poluare.

(Judecător Rodica Olaru)