Decizia civilă nr. 86 / 21.ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie .
Reprezentarea părţilor în judecată ; procura specială de reprezentare conferă drepturile prevăzute de art. 68 Cod procedură civilă .
Acţiunea în evacuare este admisibilă în condiţiile în care nu există raporturi locative între părţi , pârâtul fiind tolerat , deoarece se valorifică un atribut al dreptului de proprietate – ius utendi -.
Respectarea dreptului la apărare în condiţiile în care deşi numit un interpret , partea beneficiară renunţă la serviciile acestuia .
————————————————
Prin cererea formulată la 11.04. 2006 reclamanta C. E a chemat în judecată pe pârâtul M.L-Y solicitând instanţei să se dispună evacuarea acestuia din locuinţa situată în Bucureşti .
În motivarea acţiunii s-a arătat că apartamentul ocupat de pârât este proprietatea reclamantei prin vânzare – cumpărare din anul 1999 . Între reclamantă şi pârâtă a intervenit concubinajul astfel încât din anul1999 şi până la sfârşitul anului 2005 au locuit împreună , şi cu fiicele reclamantei .
La sfârşitul anului 2005 reclamanta a solicitat pârâtului părăsirea locuinţei dat fiind faptul că acesta pleca să muncească în Italia , însă pârâtul nu a predat cheile şi nu a părăsit locuinţa , continuând să ocupe locuinţa fără drept .
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu .
În considerentele sentinţei s-a reţinut că pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale active cât şi aceea a lipsei calităţii de reprezentant , excepţii respinse prin încheierea din 16 iunie 2006 .
Pe fondul cauzei s-a arătat că în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificată Biroul Notarului Public reclamanta a devenit proprietara apartamentului situat în Bucureşti .
Instanţa de fond a reţinut ca temei juridic al cauzei dispoziţiile art. 480 , evacuarea fiind sancţiunea civilă aplicabilă locatarului în cazul neîndeplinirii unor obligaţii referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative .
Apreciind semnificaţia sintagmei “lipsă de titlu” , instanţa de fond a considerat că ceea ce s-a dorit a se sancţiona în această situaţie este ocuparea abuzivă a unui spaţiu locativ de persoane care nu sunt parte într-un contract de închiriere , având calitatea de simpli detentori precari , cum este şi cazul în speţă .
În cauză , pârâtul locuieşte fără nici un titlu ,cererea fiind admisibilă motiv pentru care s-a dispus evacuarea .
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul arătând că în primă instanţă nu a beneficiat de interpret înainte de pronunţarea hotărârii , că prin comportamentul său a dobândit un drept locativ propriu , fiind înscris în cartea de imobil şi având viză de reşedinţă la aceea adresă , a ajutat financiar familia şi a făcut investiţii în apartament , având acordul reclamantei de a locui acolo.
S-a mai arătat că a în prezent reclamanta locuieşte în Italia şi a făcut demersuri pentru constatarea falsului împuternicirii date de aceasta fiicei sale , întrucât a luat legătura cu consulatul României la Roma şi i s-a comunicat că nu există nici o cerere înregistrată pe numele de I. B.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă prin decizia civilă a respins ca nefondat apelul .
În motivarea deciziei s-a reţinut referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare că cel puţin la termenul la care s-au discutat probele şi s-a judecat cauza , pârâtul care de altfel cunoaşte , vorbeşte şi scrie în limba română a fost asistat de apărător ales , iar nemulţumirile legate de prestaţia acestuia pot fi invocate în acţiuni născute din contractul de asistenţă juridică , nefiind de natură a schimba soluţia instanţei.
S-a mai arătat că şi în faza apelului i s-a încuviinţat interpret, dar s-a arătat nemulţumit de acesta , preferând să se adreseze direct instanţei , iar la ultimul termen de judecată nu a mai solicitat prezenţa acestuia .
În ceea ce priveşte procura incriminată tribunalul a reţinut că falsul acesteia nu a fost constatat până în prezent de o autoritate competentă iar din dosar nu rezultă indicii evidente de fals .
S-au mai reţinut ca incidente în cauză , pentru situaţia în care procura nu există , dispoziţiile art. 987 Cod civil referitoare la gestiunea de afaceri , în situaţia în care reclamanta este plecată din ţară .
Nu s-a reţinut existenţa vreunui drept locativ propriu deoarece acesta se putea naşte doar prin lege ori convenţie , ceea ce pârâtul nu a dovedit în cauză .
Calitatea sa a fost aceea de simplu tolerat , în virtutea relaţiei de concubinaj cu proprietara imobilului , având iniţial acordul acesteia pentru a locui , acord care nu mai există prin demararea procesului de evacuare.
Nici în primă instanţă nu s-a prezentat un titlu locativ apărările sale nefiind dovedite şi concretizate într-o cerere specifică în realizarea creanţelor pretinse şi a recunoaşterii unui drept de retenţie .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. L- Y.
O primă critică formulată priveşte calitatea de reprezentant a d-nei I. B , care s-a pretins mandatar a reclamantei deşi nu a putut face dovada în conformitate cu dispoziţiile procedurale a calităţii sale , în acest sens fiind necesar a depune o judiciară fie în formă autentică fie în forma înscrisului certificat , simpla copie a procurii, nefiind prezentat originalul .
În lipsa dovezii de mandatar acţiunea apare ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă .
De asemenea nu poate fi reţinută nici ipoteza existenţei unei gestiuni de afaceri întrucât se încalcă principiul disponibilităţii procesului civil , motivarea subsidiară este străină de orice interpretare juridică , fiind incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă .
În subsidiar s-a arătat că mandatara nu putea pune concluzii înaintea instanţei de apel .
Analizând acest motiv de recurs Curtea consideră că nu este fondat .
Acţiunea a fost pornită de către reclamanta C. E care a încheiat personal contractul de asistenţă juridică cu un avocat ,iar mandatara B. I. în baza procurii autentificate din 22.03.2006 la Ambasada României la Roma – Secţia Consulară a fost abilitată să o reprezinte în judecata având ca obiect evacuarea recurentului .
Procura în litigiu , are un caracter special întrucât din cuprinsul său rezultă că B.I a fost mandatată să o reprezinte în faţa judecătoriei ori tribunalului pe mandanta C. E , în cauza având ca obiect evacuarea lui M. L- Y.
De asemenea , rezultă din încheierea din 16.06.2006 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti că s-a verificat originalul contractului de asistenţă juridică încheiat chiar cu reclamanta , motiv pentru care s-a şi respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cea a lipsei calităţii de reprezentant .
Procura autentificată la 22.03. 2006 a fost prezentată în original în faţa Curţii de Apel Bucureşti , luându-se act de aceasta prin încheierea de la 19.11.2007.
Rezultă astfel , că atât sesizarea instanţei cât şi reprezentarea reclamantei în prezentul proces s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege , respectiv art. 68 Cod procedură civilă şi art. 112 Cod procedură civilă , în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă , temei pe care s-a sprijinit acest motiv de recurs.
În ceea ce priveşte susţinerea că mandatara nu putea pune concluzii înaintea instanţei de apel , Curtea constată că în cauză intimata – apelantă a fost asistată de un avocat , în baza împuternicirii avocaţiale concluziile orale cu ocazia încheierii dezbaterilor fiind susţinute de avocat şi nu de mandatara B. I.
În ceea ce priveşte critica privind motivarea subsidiară a instanţei referitoare la gestiunea de afaceri , Curtea constată că nu atrage modificarea hotărârii ,deoarece în cauză aceste considerente nu sunt străine de natura cauzei , dispoziţiile art. 987 Cod civil fiind menţionate în condiţiile în care s-a motivat legala sesizare a instanţei .
Un alt motiv de recurs priveşte fondul cauzei şi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .
Susţine recurentul că acţiunea nu putea fi primită deoarece între reclamantă şi pârâtul recurent nu au existat relaţii contractuale , respectiv nu s-a încheiat un contract de închiriere , împrejurare în care reclamanta avea altă cale procedurală de valorificare a drepturilor sale .
Dispoziţiile art. 480 Cod civil nu pot alcătui un temei suficient pentru admiterea acţiunii .
Nici acest motiv de recurs nu este fondat .
Acţiunea în evacuare pornită de proprietarul de drept împotriva detentorului precar este admisibilă şi în lipsa unor raporturi locative , întrucât reprezintă mijlocul juridic prin intermediul căruia se valorifică un singur atribut al dreptului de proprietate , respectiv ius utendi .
De altfel , în cauză recurentul a obţinut posesia prin convenţia părţilor , calitatea sa de a locui în imobilul din litigiu fiind aceea de tolerat şi detentorul precar , şi nu a invocat nici un drept de proprietate propriu care ar putea fi opus reclamantei astfel încât să fie necesară o acţiune în revendicare .
Apărarea folosinţei locuinţei de către titularul dreptului de proprietate se poate realiza şi prin intermediul unor acţiuni personale , în condiţiile în care nu se contestă însuşi dreptul de proprietate , câtă vreme art. 480 şi 481 Cod civil dispun în sensul că , proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege,după cum nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
O altă critică formulată de recurent priveşte modul în care au fost respectate garanţiile procesuale ale sale în prezenta cauză .
Sub acest aspect susţine recurentul că nu a avut posibilitatea reală să cunoască problemele discutate în cursul judecăţii întrucât nu a beneficiat de un interpret iar instanţa nu i-a creat posibilitatea de a-i asigura apărarea corespunzătoare.
Nici aceste critici nu sunt fondate , după cum se poate observa din consemnările încheierilor de şedinţă pe parcursul judecăţii în apel , tribunalul a desemnat un interpret autorizat , însă la termenul din 28.05. 2007 când s-au închis dezbaterile , recurentul a renunţat la serviciile interpretului .
Această situaţie de fapt rezultă din încheierea de consemnare a dezbaterilor din 28.05. 2007 , instanţa menţionând expres că raţiunea pentru care recurentul nu a mai solicitat a fi asistat de un interpret este aceea că recurentul vorbeşte şi înţelege limba română , întâmpinând dificultăţi doar în ceea ce priveşte unii termeni juridici .
Tocmai pentru a respecta drepturile procesuale ale recurentului tribunalul a amânat pronunţarea pentru a da posibilitate acestuia să depună note scrise , conform art. 146 Cod procedură civilă .
De altfel , astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului recurentul se exprimă bine atât în scris cât şi oral ,în limba română , acesta adresând mai multor instituţii ale statului diverse plângeri şi petiţii, scrise şi semnate personal .
În ceea ce priveşte asigurarea unei apărării corespunzătoare Curtea constată că în apel recurentul nu a formulat nici o cerere de acordare a asistenţei judiciare , în sensul prevăzut de art. 75 alin.1 pct.2 şi 76 Cod procedură civilă , iar în primă instanţă a beneficiat de un apărător ales , la ale cărui servicii însă a renunţat unilateral.
Cererea de asistenţă juridică însă trebuia expres formulată , instanţa neputând – din oficiu – să dispună în acest sens , întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii .
Astfel fiind , în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 5, 7 şi 9 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat .
