Respingerea cererii de suspendare pentru faptul că nu sunt întrunite condiţiile referitoare la paguba iminentă


Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. ş)

în condiţiile în care instanţa fondului a argumentat punctual soluţia de respingere a cererii de suspendare prin prisma faptului că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, raportat la efectele imediate şi directe, susceptibile a fi produse de actul care se cere a fi anulat, soluţia pronunţată este legală.

C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2045 din 4 octombrie 2010, nepublicată

Prin încheierea din 27 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării certificatului de urbanism nr. 1211 din 18 iunie 2009 emis de Primăria Sectorului 3, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului a reţinut că împrejurările invocate de reclamanta SC S SRL drept cazuri bine justificate, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, sunt motive care tind spre soluţionarea pe fond a cauzei, nefiind argumente de natură să previzioneze o posibilă stare de nelegalitate a actului administrativ contestat. Instanţa a reţinut că şi pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantei prin prisma lipsei acordului său de voinţă care trebuia exprimat în forma autentică, conform art. 7 lit. d) din Legea nr. 50/1991, constituie tot un aspect strâns legat

de fondul pricinii, căci urmează a se dovedi, în funcţie de elementele probatorii, necesitatea existenţei acestuia.

Cu referire la existenţa între părţi a unui proces anterior, având ca obiect suspendarea şi anularea autorizaţiei de construire nr. 596 din 14 mai 2009, Tribunalul a apreciat că aceasta reprezintă un motiv care nu poate fi calificat din perspectiva cazului justificat, atâta vreme cât în speţă cazul justificat urmează a se reliefa în mod concret.

In ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume producerea unei pagube iminente, instanţa fondului a reţinut că nici aceasta nu este îndeplinită, deoarece argumentele prezentate de către reclamantă nu conduc în mod automat spre prefigurarea unui prejudiciu, în condiţiile în care nu s-a dovedit elementul de legătură cu o lucrare susceptibilă a fi executată în temeiul unei autorizaţii de construire, sau o posibilă lucrare ce se doreşte a se executa, dar a cărei existenţă şi îndeplinire este nesigură, tocmai din prisma inexistenţei actului administrativ care să-i confere posibilitatea legală de îndeplinire.

împotriva acestei încheieri a formulat recurs SC S. SRL, prin care s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar partea de motivare este contradictorie, că instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi anume Legea nr. 50/1991, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond, deşi a reţinut în considerente că reclamanta îşi susţine cazul bine justificat pe înscrisuri, în final a concluzionat că aceste motive tind spre soluţionarea pe fond şi nu pot fi luate în considerare. Recurenta arată că instanţa a reţinut în mod greşit că nu se poate lua în considerare certificatul de urbanism nr. 2537/2007, deoarece cauza ce a făcut obiectul anulării acestui

certificat a fost soluţionată în mod irevocabil. In plus, se evidenţiază de către recurentă că instanţa de fond nu a analizat obiectul certificatului de urbanism nr. 1211 din 18 iunie 2009, memoriul tehnic şi nici nu l-a comparat cu certificatul de urbanism nr. 2537/2007, înscrisuri care, coroborate cu decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1661/2009 şi cu încheierea aceleiaşi instanţe din 29 ianuarie 2010 ar fi format convingerea că pentru cel de-al doilea certificat de urbanism era necesar acordul coproprietarei. Recurenta consideră că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece pârâtei SC U. SA i s-a solicitat declaraţie notarială care să confirme că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu, iar faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă existenţa litigiilor privitoare la imobil pe care instanţa le-a ignorat în

totalitate. Recurenta critică faptul că instanţa a concluzionat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. t), făcând în mod greşit o analiză exclusivă a certificatului de urbanism nr. 2537/2007 şi a autorizaţiei de construire nr. 596/2009, fară a analiza certificatul de urbanism nr. 1211/2009. Se apreciază că instanţa de fond nu a luat în considerare adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii care a comunicat reclamantei executarea de către pârâtă a unor lucrări fară autorizaţie de construire valabilă şi se arată că instanţa de fond nu a lecturat şi nu a analizat alte înscrisuri administrate ca probatorii, şi anume adresa nr. 2380 din 14 iulie 2009 a SC P., respectiv memoriul tehnic anexa nr. 2 şi adresa SC T. SRL. în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., art. 304 pct. 7, 8 şi 9, art. 14, art. 15, art. 2 alin. (1) lit. t) şi s) din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 50/1991.

La data de 1 octombrie 2010 a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către intimata-pârâtă SC U. SA, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât susţinerile recurentei nu au niciun suport, sunt netemeinice şi nelegale. Cu referire la primul motiv de recurs, se arată că reclamanta face confuzie între lucrările pentru care s-a emis certificatul de urbanism nr. 1211 din 18 iunie 2009 şi cele pentru care s-a emis certificatul de urbanism nr. 2537 din 6 septembrie 2007 deoarece, comparând documentaţia ce a stat la baza eliberării celor două certificate, rezultă indubitabil că atât obiectul lucrărilor, cât şi locul de realizare al lor diferită fundamental, iar din documentele ce au stat la baza emiterii certificatului de urbanism nr. 1211 din 18 iunie 2009, rezultă că lucrările se execută pe terenul proprietate exclusivă a pârâtei. în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că nici până la momentul formulării întâmpinării nu a fost emisă autorizaţia de construire, astfel încât critica privind lipsa declaraţiei notariale că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu este prematură şi neavenită. Se consideră de către intimata-pârâtă că urinează a fi respinse şi criticile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, deoarece argumentele aduse de recurentă se îndepărtează mult de obiectul speţei deduse judecăţii, aceasta încercând să inducă în eroare instanţa de judecată care, în mod temeinic şi legal a considerat că nu se poate vorbi de o pagubă în înţelesul art. 2 din Legea contenciosului administrativ. Cu referire cel de-al patrulea motiv de recurs, se susţine de către intimată că recurenta face trimiteri la situaţii şi fapte ce nu au legătură cu speţa, fară a aduce în realitate nicio critică

pertinentă încheierii recurate. întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 115-118 C. proc. civ.

La data de 4 octombrie 2010 a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către intimata-pârâtă Primăria Sectorului 3, care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Se arată de către intimată că nu ne aflăm în faţa unei prelungiri a autorizaţiei de construire nr. 596 din 14 mai 2009, nefiind identitate de lucrări, astfel încât instanţa de fond a apreciat în

mod corect probatoriul administrat în cauză. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 50/1991.

Analizând actcle şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi prin raportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:

La data de 18 iunie 2009, intimata-pârâtă Primăria Sectorului 3 Bucureşti a eliberat beneficiarei pârâte SC U. SA certificatul de urbanism nr. 1211 privind imobilul situat în Bucureşti, P.U. nr. 1, Sector 3, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru pozare cabluri în vederea alimentării instalaţiei de climatizare. Prin cererea ce face obiectul prezentei analize s-a solicitat de către recurenta-reclamantă SC S. SRL suspendarea acestui certificat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere respinsă de către instanţa fondului prin încheierea din data de 27 aprilie 2010.

Verificând legalitatea şi temeinicia acestei încheieri, Curtea constată că instanţa fondului a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a făcut o judicioasă analiză a incidenţei dispoziţiilor şi condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 544/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei potrivit cărora hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivarea este parţial contradictorie, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa constată că acestea sunt contrazise de cuprinsul încheierii. Motivarea instanţei fondului cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului, în raport de motivele invocate de către parte, precum şi evidenţierea probatoriului administrat de recurentă, Tribunalul arătând, în mod explicit, că toate acestea tind spre soluţionarea pe fond a cauzei, nefiind împrejurări de natură să previzioneze o posibilă stare de nelegalitate a actului administrativ. Contrar celor susţinute de către recurentă, instanţa fondului nu a reţinut că nu poate lua în considerare certificatul de urbanism

nr. 2537/2007 pentru motivul că nu a fost soluţionată în mod irevocabil cauza ce priveşte anularea acestuia, o astfel de afirmaţie nere-găsindu-se în motivarea hotărârii. în plus, Curtea apreciază că în această fază a procesului nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia cele două certificate de urbanism ar avea acelaşi obiect, întrucât, la o analiză sumară comparată a acestora, rezultă că certificatul nr. 1211 din 18 iunie 2009 priveşte alimentarea cu energie electrică a instalaţiei de climatizare prin pozare paturi de cabluri cu capac plin fixate pe peretele clădirii, precum şi în interiorul acestor corpuri, în timp ce certificatul de urbanism anulat nr. 2537 din 6 septembrie 2007 avea ca obiect şi locaţie alimentare energie electrică între generator şi consumatorii vitali prin pozare pe paturi metalice de cabluri montate pe faţadele secundare ale corpurilor (…).

Cu referire la motivul de recurs prin care recurenta invocă faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, făcând o greşită aplicare a Legii nr. 50/1992 şi a art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece pârâtei i s-a solicitat declaraţie notarială, confirmând că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu, Curtea apreciază că nici acesta nu poate fi primit, atâta timp cât analiza incidenţei dispoziţiilor art. 7 lit. d) din Legea nr. 554/2004 presupune verificarea condiţiilor şi cerinţelor impuse de legiuitor cu privire la eliberarea autorizaţiei de construcţie, în timp ce obiectul prezentei cauze priveşte suspendarea certificatului de urbanism, act administrativ premergător în procedura de emitere a autorizaţiei. De aceea, considerentele instanţei de fond legate de aceste aspecte sunt corecte, apărarea reclamantei presupunând o cercetare a fondului cauzei.

Şi criticile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt neîntemeiate, atâta timp cât ele valorifică apărări şi probatoriul administrat în cauza ce a avut ca obiect anularea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construcţie anterioare, fără a evidenţia în concret cauza ce justifică suspendarea certificatului nr. 1211/2009, act care nu conferă intimatei-pârâte SC U. SA dreptul de a efectua lucrări de construcţie [art. 6 alin. (5) din Legea nr. 50/1991]. De altfel, Curtea a constatat că instanţa fondului a argumentat punctual soluţia de respingere a cererii de suspendare prin prisma faptului că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, raportat la efectele imediate şi directe, susceptibile a fi produse de actul care se cere a fi anulat.

Prin urmare, Curtea reţinând că în prezenta cauză nu sunt incidente cauzele de modificare a hotărârii recurate prevăzute de art. 304 pct. 7

şi 9 C. proc. civ. şi nici nu pot fi identificate din oficiu alte motive de desfiinţare a acesteia, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.