Este nelegală hotărârea în cazul în care prima instanţă a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, dar a respins cererea de acordare a unui termen în vederea depunerii înscrisurilor încuviinţate, apreciind că probatoriul a fost complet administrat. în acest context, în mod greşit s-a reţinut faptul că petentul nu a propus probe în dovedirea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, întrucât în realitate acesta a propus probe, care însă fie au fost respinse ca neconcludente (proba testimonială), fie nu i s-a acordat posibilitatea de a le prezenta (prin respingerea cererii de acordare a unui termen în vederea depunerii înscrisurilor), fiind încălcat astfel principiul fundamental al dreptului la apărare, ceea ce duce la casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 198/R/2009,
nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 6516 din 15 mai 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC J. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria A nr. 0000285 din 2 aprilie 2008, întocmit de intimata Direcţia Generală de Poliţie Comunitară a sectorului 1. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal de contravenţie contestat petenta a fost sancţionată cu amenda de 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată, fapta reţinută în sarcina sa fiind aceea că, la data de 2 aprilie 2008, la ora 13,30, restaurantul aparţinând petentei desfăşură activitate de alimentaţie publică fară a deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de Primăria sectorului 1 Bucureşti. Instanţa de fond a verificat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia pro
cesului-verbal şi a reţinut, în ceea ce priveşte legalitatea, că acesta conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001
sub sancţiunea nulităţii. In ceea ce priveşte temeinicia actului de constatare, instanţa a reţinut că petenta nu a propus probe în dovedirea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute de agentul constatator, deşi, conform art. 1169 C. civ., acesteia îi revenea sarcina de a răsturna prezumţia legală relativă de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Instanţa a reţinut că, deşi în susţinerile orale administratorul petentei a arătat că la unitatea din Calea Dorobanţi îşi desfăşoară
activitatea un club privat, această împrejurare nu a fost probată. In plus, prin actul sub semnătură privată intitulat „cerere”, înregistrat în evidenţele petentei la data de 3 aprilie 2008 şi semnat de administratorul G.C., petenta a recunoscut faptul că la unitatea sa din Calea Dorobanţi se desfăşoară o activitate de alimentaţie publică, fiind o pizzerie-restaurant, cât şi faptul că la momentul la care a fost sancţionată contravenţional nu deţinea autorizaţia prevăzută de lege. Au fost înlăturate de către instanţa de fond susţinerile petentei în sensul că sancţiunea aplicată nu respectă criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, reţinându-se că amenda aplicată este egală cu jumătatea maximului general prevăzut de lege pentru această contravenţie. Au fost înlăturate de asemenea şi susţinerile referitoare la împrejurarea că agentul constatator ar fi comunicat iniţial un cuantum semnificativ redus al amenzii, cu motivarea că, chiar şi în situaţia în carc ar fi fost probată această situaţie, ca nu putea afecta legalitatea procesului-verbal.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta SC J. SRL, carc a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei
spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. In motivarea cererii sale, recurenta a susţinut că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului său la apărare. A susţinut recurenta, printre altele, că procedura urmată de prima instanţă a încălcat principiul echităţii procesului. S-a susţinut de către recurentă că prima instanţă a respins ca nepertinentă proba testimonială propusă de petentă, dar a reţinut că împrejurarea invocată prin susţinerile orale de către administratorul petentei nu a fost probată, în condiţiile în care dreptul de a face proba
acestui fapt i-a fost negat de către instanţă. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile Codului de procedură civilă şi pe dispoziţiile art. 24 din României.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinţei recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041
C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează: prima instanţă a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, dar a respins cererca de acordarc a unui termen în vederea depunerii înscrisurilor încuviinţate, apreciind că probatoriul a fost complet administrat. Cu toate acestea, atunci când a analizat temeinicia procesului-verbal, instanţa a reţinut că petenta nu a probat împrejurarea că la unitatea sa din Calea Dorobanţi îşi desfăşura activitatea un club privat. Or, în acest context, s-a apreciat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că petenta nu a propus probe în dovedirea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute de agentul constatator, întrucât în realitate petenta a propus probe, însă acestea fie au fost respinse ca neconcludente (proba testimonială), fie nu i s-a acordat petentei posibilitatea de a le prezenta (prin respingerea cererii de acordare a unui termen în vederea depunerii înscrisurilor).
Tribunalul a apreciat că în cauză nu a fost respectat principiul fundamental al dreptului la apărare, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 coroboratc cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rcjudceare la aceeaşi instanţă.
