Restituirea proprietatilor Exproprieri


TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA A II-A CIVILA, DE ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINTA CIVILA NR. 4803/CA

Sedinta publica din data de 19.09.2012

Completul compus din:

PRESEDINTE : V. T.-judecator

GREFIER : N. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei formulate in baza legii contenciosului administrativ de reclamantul M.M. in contradictoriu cu parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR -SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 ,avand ca obiect „pretentii”.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta dl. avocat R.F. pentru reclamantul M.M. lipsa fiind acesta si reprezentantul paratei AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR -SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003.

Procedura de citare este indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care :

Instanta constata ca nu sunt chestiuni prealabile si acorda cuvantul in probatiune.

Reclamantul, prin reprezentant conventional , solicita admiterea probei cu inscrisurile aflate la dosar.

Instanta, in baza art. 167 al.1 Cod procedura civila, admite pentru reclamant proba cu inscrisuri ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata ca nu mai sunt alte cereri de formulat si nici probe de administrat, declara dezbaterile incheiate si in baza art. 150 Cod procedura civila acorda cuvantul in fond.

Avand cuvantul, reclamantul prin reprezentant conventional , solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. de mai sus reclamantul M.M. a solicitat in contradictoriu cu AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, obligarea acesteia la plata celei de a doua transa a compensatiilor banesti stabilite prin hotararea Comisiei Judetene Brasov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 nr.16 din 15.12.2006 , suma ce urmeaza a fi actualizata conform legii , in raport cu indicele preturilor de consum, sub sanctiunea unei penalitati de 10 lei zi de intarziere.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat urmatoarele:

Prin Hotararea nr. 16 din 15.12.2006 a Comisiei Judetene Brasov de aplicare a Legii nr. 290/2003 au fost acordate compensatii banesti(despagubiri) in suma totala de 137.759,61 lei RON pentru bunurile abandonate in anul 1944 in localitatea C., str. U. nr. 19, insemnand casa cu terenul aferent.

Beneficiarii acestor compensatii, conform celor mentionate in hotarare, sunt reclamantul impreuna cu M.M., dat fiind ca tatal sau, M.V., titular al cererii nr. 2197/19.03.2004 in baza careia s-a format dosarul Comisiei, a decedat la data de 4 iulie 2004.

Urmare celor hotarate de Comisie, conform dispozitiilor legale incidente si instructiunilor transmise, a solicitat la data de 18.06.2007 paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sa dispuna plata compensatiilor, sens in care i-a comunicat acesteia hotararea impreuna cu toate documentele necesare.

Reclamantul arata ca potrivit dispozitiilor art. 18(5) lit.c din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, plata compensatiilor stabilite trebuia sa se efectueze esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, respectiv 40% in primul an si 60% in anul urmator, dat fiind cuantumul compensatiilor.

Dupa inregistrarea cererii de plata, parata a dispus achitarea primei transe, 40% din suma compensatiilor, astfel ca la data de 20 iulie 2007 s-a efectuat viramentul in contul bancar pus la dispozitie.

Intrucat plata celei de a doua transe a compensatiilor, 60%, nu s-a facut in termenul stabilit de lege, acesta fiind cu mult depasit, reclamantul a solicitat institutiei parate, atat telefonic cat si in scris, sa se conformeze, fara insa a primi vreun raspuns. Drept urmare, la data de 30.09.2009 a adresat o ultima somatie, la care parata a raspuns cu adresa nr. 8567/23.10.2009 ca nu poate dispune plata celei de a doua transe intrucat la dosar mai trebuie depuse documente care sa ateste dovada proprietatii bunurilor pentru care s-au stabilit despagubirile, adica inscrisurile pe seama carora s-a emis Hotararea nr. 16/15.12.2006 a Comisiei Judetene Brasov.

Un astfel de raspuns din partea paratei l-a apreciat ca fiind absolut nejustificat, constituind o dovada clara a incalcarii a drepturilor prevazute de lege si recunoscute printr-o hotarare a unei institutii legal abilitate, deoarece, in principal, Hotararea sus mentionata nr. 16/15.12.2006, a devenit, prin necontestare,titlu de despagubiri/creanta, recunoscut ca atare chiar de catre parata prin dispunerea platii primei transe a compensatiilor stabilite prin aceasta. La dosarul Comisiei judetene s-au depus documentele pretinse de parata, documente in lipsa carora nu ar fi fost posibila luarea respectivei hotarari. Pe de alta parte, conditionarea platii celei de a doua transe a compensatiilor nu are absolut nici un temei legal, nemaivorbind de absurditatea unei asemenea conditii in contextul in care titularul cererii de acordare a despagubirilor, intre timp a decedat si, in plus, nu a subzistat pentru mostenitorii sai obligativitatea pastrarii copiilor de pe documentele depuse la Comisie dupa ce aceasta a finalizat dosarul printr-o hotarare.

In drept, reclamantul a invocat prevederile art.1-2, 2-2 art.8, art.18 din Legea nr.554/2004, art.8 din Legea nr.290/2003 modificata.

In probatiune, reclamantul a depus la dosar inscrisuri.

In cauza a depus intampinare parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor Bucuresti, solicitand respingerea actiunii ca nefondata, pentru urmatoarele motive:

Institutia Prefectului Judetului Brasov a emis pe numele reclamantului M.M. si a petentei M.M. Hotararea nr. 16/15.12.2006, prin care s-a stabilit cu titlu de despagubire suma de 137.759,61 lei compensatii banesti pentru bunurile autorului M.V., abandonate ca urmare a refugiului in localitatea Chisinau.

Urmand procedura legala stabilita de prevederile art. 18 alin (1) si (2) din HG 1120/2006, petenta M.M. a depus in data de 05.01.2006, o cerere personala, inregistrata la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor cu nr. 65/2007. Cererea a fost insotita de: copie a Hotararii nr. 16/15.12.2006; copie dupa actul de identitate, dovada deschiderii unui cont la o banca comerciala, certificat de incadrare in categoria persoanelor cu care necesita protectie speciala

Ulterior, in data de 25.06.2007, reclamantul M.M. -cetatean roman cu domiciliul in Germania, a depus o cerere personala de plata inregistrata la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor cu nr. 3154/2007. Cererea a fost insotita de: copie a Hotararii nr. 16/15.12.2006; copie dupa actul de identitate, dovada deschiderii unui cont la o banca comerciala, procura speciala prin care reclamantul il imputerniceste pe numitul R.F. sa indeplineasca toate formalitatile in vederea obtinerii de despagubiri in baza Legii 290/2003.

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autoritatii

Nationale pentru Restituirea Proprietatilor a dispus, in data de

19.07.2007, plata transei I. 13.775,96 lei pentru M.M. si

41.327,88 pentru M.M., reprezentand procentul de 40% din suma, plata efectuata conform prevederilor art.18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.

A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 este organul de specialitate al administratiei publice centrale, ierarhic superior comisiilor judetene sau a municipiului Bucuresti de aplicare a Legii 290/2003. Acest fapt rezulta din prevederile art. 17 din H.G. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1120/2006.

Daca petentul a formulat contestatie impotriva hotararii, nemultumit de rezolutia cererii sale sau daca a depus cerere de plata a despagubirilor stabilite prin hotarare si avand in vedere ca plata despagubirilor se face de la bugetul de stat, A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 are obligatia de a verifica legalitatea fiecarei hotarari emise de comisiile judetene sau a municipiului Bucuresti.

Astfel, conform art. 17 lit. h din H.G. 57/2008, privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, „in situatia in care constata incalcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a normelor metodologice adoptate in aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise in aplicarea acestei legi de catre comisiile judetene sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. (…).”Actele administrative la care face referire acest text de lege sunt Hotararile, de admitere sau respingere a cererilor formulate in baza Legii 290/2003, emise de Comisiile Judetene sau a municipiului Bucuresti. Comisiile nu emit si alte acte in aplicarea Legii 290/2003.

In speta in cauza, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a solicitat Institutiei Prefectului Brasov comunicarea unui document din care sa rezulte motivele care au fost avute in vedere atunci cand au pronuntat Hotararile nr. 16/2006, ce le ii are ca beneficiari pe reclamantul M.M. si petenta M.M.. Aspectele care urmau a fi lamurite punctual erau privitoare la dovada filiatiei fata de autorul M.V., dovada refugiului autorului si dovada calitatii de proprietar a acestuia.

Din analiza “Referatului” intocmit de comisia Judeteana Brasov pentru Hotararea 16/2006, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 din cadrul A.N.R.P., a constatat ca Hotararea nr. 16/2006 a fost emisa fara a fi respectate prevederile Legii 290/2003 deoarece nu a fost facuta dovada proprietatii bunurilor pentru care s-au solicitat despagubiri. Parata si-a intemeiat acesta constatare pe urmatoarele considerente:

Pentru a beneficia de masurile reparatorii, conform art. 2 alin (l)din H.G. 1120/2006, „(…) persoanele indreptatite trebuie sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita acordarea masurilor reparatoria.

In ceea ce priveste dovada refugiului si a proprietatii, aceasta se face, conform art. 2 alin (4) teza I din HG 1120/2006 cu modificarile si completarile urmatoare, cu „(…) acte doveditoare certificate de autoritati(…)”.

Pentru dovada refugiului autorului M.V. a fost depus ordin de serviciu nr. 3636/1944 din care rezulta faptul ca familia Munteanu a fost evacuata in anul 1944.”

Deoarece nu detinea “acte doveditoare” pentru a confirma proprietatea bunurilor pentru care a solicitat despagubiri, reclamantele au apelat la prevederile art. 2 alin (4) teza II si (5) din H.G. 1120/2006, ce permite solicitantilor „in situatia imposibilitatii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completeaza cu declaratia autentica a petentului, insotita de declaratiile a cel putin 2 martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura inscrisuri se dovedeste prin demersurile efectuate pentru a intra in posesia acestor acte, depunandu-se la dosar copii ale corespondentei purtate cu diferite institutii din Romania, Ucraina si Republica Moldova, abilitate sa produca aceste documente (adeverinte sau certificate de arhiva), precum si traducerea acestora, dupa caz.”. in acest sens au fost depuse la dosar: declaratii pe proprie raspundere insotite de declaratiile a 2 martori; dovada demersurilor efectuate catre Arhiva Nationala a Republicii Moldova.

Avand in vedere prevederile art. 2 alin (5) din HG 1120/2006, pentru dovada proprietatii bunurilor pentru care au solicitat despagubiri, reclamantul M.M. sau petenta M.M. trebuiau sa initieze o corespondenta si cu primaria localitatii de unde s-a refugiat autorul si in care se afla bunurile abandonate, respectiv Primaria localitatii Chisinau. Aceasta institutie este intr-adevar abilitata sa produca unul din urmatoarele documente: chitanta de plata a impozitelor, extrase din cartile de imobil, planuri si autorizatii de constructie, rapoarte de expertiza, etc.

Astfel, Comisia Judeteana Vrancea a emis Hotararea nr. 16/2006, fara a respecta prevederile Legii 290/2003.

Aceste aspecte au fost transmise reclamantului M.M., prin adresa nr. 8567 din 23.10.2009.

Insa, reclamantele in loc sa initieze demersuri pentru a-si completa dosarul au ales sa depuna prezenta cerere de chemare in judecata impotriva A.N.R.P.

Paratul a mentionata ca, daca nu vor depune actele doveditoare mentionate,Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 din cadrul A.N.R.P., este in situatia de a

cere revocarea Hotararii nr. 16/2006, asa cum prevede art. 17 alin (4)

din H.G. 57/2008, „(…) in baza raporturilor administrative ierarhice,vicepresedintele poate solicita comisiilor Judetene sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, in situatia in care constata incalcarea prevederilor legale in vigoare.”

In ceea ce priveste plata celei de a doua transe din suma stabilita prin Hotararea nr. 16/2006, a mentionat ca art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 prevede “compensatiile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviaului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (…) se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat”.

Din acest text de lege rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.

A mai precizat ca prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 privind esalonarea platii pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar in situatia in care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despagubirilor stabilite in baza Legii nr.290/2003.

Paratul a precizat ca fondurile, reprezentand despagubiri civile, alocate din bugetul de stat Autoritatii Nationale pentru Restituirea proprietatilor, sunt acordate in baza:

– Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940;

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989;

Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

De asemenea, a precizat faptul ca Legea nr. 290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor masuri reparatorii, avand in vedere posibilitatile economice si financiare ale tarii, in raport cu alte necesitati si prioritati economice si sociale, in a caror evaluare si satisfacere legiuitorul este suveran.

Mai mult, din dispozitiile cuprinse in art. 18 alin (6) din HG 1120/2006 rezulta ca pe cale legala s-a stabilit calea de urmat in situatia in care nu se respecta termenele de plata ale compensatiilor banesti, respectiv actualizarea sumelor neplatite in raport de indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de catre Institutul National de Statistica fata de luna decembrie a anului anterior.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din probele administrate in cauza rezulta ca prin Hotararea nr.16 din 15.12.2006 a Comisiei judetene Brasov de Aplicare a Legii nr.290/2003 au fost acordate compensatii banesti in suma totala de 137.759,61 lei RON pentru bunurile abandonate in anul 1944 in Basarabia, orasul C., str. U.nr.x, reprezentand casa de locuit cu terenul aferent, despagubiri acordate numitului M.V., tatal reclamantului, refugiat care a formulat cererea initiala de acordare a despagubirilor, inregistrata cu nr.2197/19.03.2004. Din inscrisurile de stare civila rezulta legatura de rudenie de gradul 1 dintre titularul defunct mentionat in hotarare si reclamant, alaturi de reclamant figurand ca mostenitoare si M.M.. Reclamantul a solicitat paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor Bucuresti, la data de 18.06.2007, plata compensatiilor, conform prevederilor legale aplicabile, depunand Hotararea 16/2006 impreuna cu documentele anexe ale acesteia. HG nr.1120/2006 contine normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, norme pe baza carora este detaliata procedura de plata a compensatiilor stabilite prin hotarari ale comisiilor judetene, stabilindu-se ca plata se face esalonat in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutivi, transa 1 fiind de 40% din suma, iar transa 2 restul sumei, anume 60%. In cauza, institutia parata a platit prima transa in data de 20 iulie 2007, prin virament bancar in contul pus la dispozitie de reclamant. In privinta celei de-a doua transe, institutia parata a refuzat sa mai faca plata, motivand ca documentatia depusa de reclamant este incompleta, imprejurare care ar impiedica plata celei de-a doua transe si care ar afecta valabilitatea hotararii nr.16/2006 a Comisiei judetene de aplicare a Legii nr.290/2003.

Din demersul de plata a primei transe a compensatiilor stabilite prin Hotararea nr.16/2006 emisa de Comisia judeteana Brasov de specialitate se desprinde concluzia, neinfirmata de parata cu probe pertinente si concludente, ca la momentul efectuarii platii pentru prima transa, in luna iulie 2007, parata a verificat si validat intreaga documentatie anexata hotararii comisiei judetene, astfel ca hotararea a intrat in circuitul civil, si-a produs efectele juridice prevazute de lege, nu a fost contestata ori revocata de autoritatea publica abilitata de legea speciala (Legea nr.290/2003), fiind asadar aplicabile la starea de fapt din cauza prevederile art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Din interpretarea logica si sistematica a acestui text de lege rezulta ca autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral poate revoca actul administrativ emis numai daca acesta nu a intrat in circuitul civil si nu a produs efecte juridice. Rationamentul juridic este valabil pentru orice act administrativ unilateral, cu prerogativa logica a dreptului revocarii actului pentru orice autoritate publica de pe verticala de deasupra autoritatii emitente, cum este cazul paratei ANRP fata de Comisia judeteana de aplicare a Legii nr.290/2003.

Dimpotriva, in cauza se constata ca parata a dat forta juridica efectiva, a pus in practica hotararea comisiei judetene mentionata mai sus, platind prima transa a compensatiilor, pas care obliga institutia publica parata sa urmeze restul etapelor din procedura de acordare a compensatiilor banesti asa cum a fost aceasta stabilita de legiuitor. Daca ANRP apreciaza ca Hotararea nr.16/2006 nu a fost emisa cu respectarea procedurilor legale, atunci parata ar fi trebuit sa urmeze procedura legala de obtinere a revocarii unui act administrativ unilateral care a produs consecinte juridice, anume procedura revocarii pe cale judecatoreasca prevazuta de art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004. Insa, dupa cum reiese din probatoriul cauzei, institutia parata a ales varianta de a refuza sa mai execute restul obligatiilor sale legale de plata a compensatiilor in integralitatea lor, anume transa a doua in cuantum de 60%, astfel incat refuzul sau apare ca fiind un refuz discretionar si abuziv, fara acoperire legala, ceea ce determina concluzia ca actiunea reclamantului este intemeiata, neexistand impediment legal pentru acordarea/plata celei de-a doua transe a compensatiilor stabilite prin Hotararea nr.16/2006 a Comisie Judetene Brasov de aplicare a Legii nr.290/2003.

Potrivit dispozitiilor HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii 290/2003, suma cu titlu de compensatii urma a fi achitata reclamantului esalonat, in doua transe.

Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat in sensul ca plata va fi efectuata in limita sumelor aprobate, insa pe parcursul celor 2 ani, termen prevazut de lege, iar nu ca plata poate fi facuta peste acest termen oricand in functie de sumele alocate, asa cum neintemeiat sustine parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor in intampinare.

Instanta retine ca ANRP este tocmai o institutie a Statului Roman care trebuie sa asigure respectarea hotararilor emise in aplicarea legii nr. 290/2003 si plata despagubirilor banesti stabilite prin aceasta, in caz contrar respectivele hotarari consfintind drepturi teoretice su iluzorii si nu concrete si efective.

Fata de aceste aspecte, instanta retine ca nu poate fi primita apararea paratei, ca institutie a Statului Roman care asigura respectarea hotararilor emise in aplicarea legii nr. 290/2003, in sensul lipsei fondurilor banesti.

Avand in vedere argumentele mentionate, instanta va admite cererea astfel cum a fost formulata iar temeiul art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004, constata ca este intemeiat si petitul referitor la obligarea institutiei parate la plata unor penalitati de 10 pentru fiecare zi de intarziere, calculata de la implinirea termenului de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a prezentei sentinte, ca sanctiune legala in cazul neplatii celei de-a doua transe legal ceruta de catre reclamant.

In temeiul art.274 Cod procedura civila, instanta urmeaza sa oblige parata la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 3500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite actiunea reclamantului M.M. cu domiciliul ales la av. R.F. in C., str. G., nr.x, bl.x, sc.x,et.x,ap.x jud. B. in contradictoriu cu parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucuresti si, in consecinta:

Obliga parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucuresti sa dispuna plata celei de-a doua transe a compensatiilor banesti stabilite prin Hotararea nr.16/15.12.2006 a Comisiei Judetene Brasov de Aplicare a Legii nr.290/2003, actualizate conform legii, sub sanctiunea platii unei penalitati de 10 lei pentru fiecare zi de intarziere, calculata de la implinirea termenului de 30 de zile dupa data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari judecatoresti.

Obliga parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 Bucuresti sa plateasca reclamantului suma de 3500 lei, cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.09.2012.

PRESEDINTE, GREFIER ,

V. T. N. M.

red.TV/21.09.2012

dact.NM/24.09.2012

4. ex.