Art.21 din Legea nr.554/2004
Art.322 Cod procedură civilă
Cauza Tatu contra României
Revizuirea deciziei instanţei de recurs prin care s-a admis recursul pârâtelor şi s-a modificat hotărârea primei instanţe, respingându-se acţiunea reclamantului pentru restituirea taxei de poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008 şi art.110 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene este admisibilă ca urmare a pronunţării Cauzei Tatu contra România în temeiul art.21 din Legea nr.554/2004 în termenul cel mai favorabil prevăzut în art.322 Cod procedură civilă, cât timp termenul special prevăzut în Legea nr.554/2004 a fost declarat neconstituţional şi legiuitorul nu a înlocuit norma legală.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.1960/21 iunie 2011
Prin sentinţa nr. 1471/CAF/2010 Tribunalul Alba a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGFP A. şi a respins acţiunea împotriva acestei pârâte, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta AFM B. şi a admis acţiunea promovată de reclamantul G.E. împotriva AFP A. şi AFM B. şi a dispus obligarea acestor pârâte la restituirea sumei de 3653 lei achitată cu titlu de taxă de poluare şi plata dobânzii legale, începând cu data plăţii până la data restituirii efective,precum şi la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut în esenţă că taxa de poluare nu se datorează în temeiul O.U.G. nr.50/2008, având caracter discriminatoriu deoarece nu se aplică autovehiculelor produse în România şi înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferenţa de tratament juridic între aceste autovehicule şi cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr.50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele DGFP A., Administraţia Finanţelor Publice A. şi AFM B. solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
În critica adusă hotărârii atacate se susţine că instanţa de fond a apreciat greşit că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE deoarece a fost adoptată tocmai pentru ca România să se conformeze jurisprudenţei C.J.C.E., taxa fiind stabilită după criterii obiective şi într-un cuantum care să nu obstaculeze libera circulaţie a mărfurilor între statele membre .
În drept se invocă art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, art. 148 din României, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană ratificat prin Legea 157/2005, O.U.G. nr.50/2008.
Prin decizia nr. 2404/2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr.4702/107/2010 s-au admis recursurile declarate de pârâtele Administraţia Finanţelor Publice A. şi AFM B. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice A. şi Administraţia Fondului pentru Mediu menţinându-se în rest hotărârea atacată. S-a respins ca lipsit de interes recursul declarat de DGFP A.
Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a apreciat sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtelor urmând a fi admis potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, norma comunitară cuprinsă în art. 90 din Tratat nu este încălcată de legislaţia internă – O.U.G. nr.50/2008 – întrucât cuantumul taxei este aplicat după criterii obiective ,nediscriminatorii şi astfel prevederile dreptului intern au aplicabilitate în cauză fiind greşit înlăturate de prima instanţă , iar taxa achitată de reclamant este legală şi nu trebuia restituită.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat revizuire revizuentul G.E. înregistrată sub dosar nr. 386/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin revizuire se invocă prevederile art. 21 din Legea 554/2004 şi se solicită , în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. A., AFP A. şi AFM B. schimbarea deciziei şi rejudecarea recursurilor în sensul respingerii recursurilor pârâtelor.
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul susţine că la pronunţarea soluţiei s-au încălcat prevederile art.110 TFUE având în vedere că s-a pronunţat la 7 04 2011 Cauza Tatu prin care CJCE a stabilit că taxa impusă de OUG 50/2008 încalcă prevederile art.110 TFUE ,instanţa de recurs considerând greşit că nu se impune restituirea taxei de poluare.
Prin întâmpinare intimatele în revizuire au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire faţă de termenul de 15 zile de la pronunţarea deciziei ,reglementat de art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004,iar pe fond solicită respingerea cererii de revizuire apreciind că legislaţia internă în materia taxei de poluare este conformă reglementării comunitare.
Asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, instanţa a reţinut :
Potrivit art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar , reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din Constituţia României. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare , care se face …. în termen de 15 zile de la pronunţare, la cererea temeinic motivată a părţii… ”.Textul a fost declarat neconstituţional în ce priveşte termenul de declarare a revizuirii prin Decizia nr.1609/2010 a .
Conform art.147 alin. 1 din Constituţie, “Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.,astfel încât urmare a lipsei de reglementare în termenul stabilit textul declarat neconstituţional nu mai produce efecte juridice. Totuşi, nu se poate face abstracţie că în cauză se pune în discuţie o hotărâre irevocabilă, definitivă în accepţiunea Curţii E.D.O., şi prin aceasta se pune în discuţie principiul securităţii raporturilor juridice. Acest principiu se opune printre altele, chiar în condiţiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului naţional, lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă, prin posibilitatea contestării acestuia sine die prin intermediul căilor extraordinare de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României.
Dreptul comun pentru cererea de revizuire reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 îl constituie art. 322 şi următoarele C.p.civ., care se aplică în mod corespunzător. În lipsa intervenţiei legiuitorului spre reglementarea termenului de revizuire pentru cazul arătat şi spre respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea consideră că în cauză este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil şi pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de Codul de procedură civilă, astfel că se va considera că revizuirea pe motivul prevăzut de art. 21 din Legea nr.554/2004 poate fi exercitată în termenul de 3 luni prevăzut de art. 324 alin. 3 C.p.civ. ce începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E..
Cum hotărârea C.J.C.E. în cauza Tatu contra României a fost publicată în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la data de 07.04.2011, iar revizuientul a formulat cererea de revizuire la data de 21.04.2011, Curtea urmează să constate că cererea este formulată în termenul legal, iar excepţia tardivităţii exercitării acestei căi extraordinare de atac este neîntemeiată.
Analizând excepţia tardivităţii cererii de revizuire raportat la termenul de 3 luni se constată că acesta se va epuiza abia în 7.07.2011 ,revizuirea fiind declarată în termen şi excepţia tardivităţii se impune a fi respinsă.
În continuare întrucât revizuentul a formulat cererea de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs ,se va analiza în ce măsură este admisibilă cererea de revizuire faţă de dispoziţiile art.322 alin.1 C. pr. civilă care impune cu titlu de drept comun condiţia ca decizia instanţei de recurs să evoce fondul.În doctrină şi jurisprudenţă s-a apreciat că hotărârile instanţei de recurs care evocă fondul sunt hotărârile pronunţate de tribunale şi curţile de apel ca instanţe de recurs în urma rejudecării fondului după casare ,nu şi acelea prin care s-a respins recursul sau a fost admis dar s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării cauzei. Cum prin decizia atacată s-au admis recursurile, modificându-se sentinţa,se constată cererea de revizuire ca admisibilă din perspectiva faptului că decizia supusă revizuirii evocă fondul.
Revizuentul invocă încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxemburg într-un recurs prejudicial a interpretat art.110 TFUE în cauza Tatu. Cazul special de revizuire reglementat de art.21 din Legea 554/2004 vizează pronunţarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greşită a legii naţionale, în situaţii în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislaţiei comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă. Condiţia de admisibilitate privind incidenţa unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanţa nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii este îndeplinită în cauză ,întrucât la data la care s-a pronunţat decizia instanţei de recurs nu era încă soluţionată cererea de interpretare a Tratatului în Cauza Tatu. Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată şi aplicată de către instanţele naţionale, „deliberarea preliminară a Curţii este obligatorie pentru curţile naţionale în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor comunitare” (Cazul nr.811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).
Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu ,dar şi pe fond întrucât această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilităţii dreptului intern – O.U.G. nr.50/2008 – în materia taxei de poluare ,cu prevederile art.110 TFUE ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanţei de recurs ,în parte, limitat la recursurile AFM şi AFP A. care au criticat sentinţa instanţei de fond prin prisma analizării tocmai a aplicării O.U.G. nr.50/2008 considerată conformă dreptului comunitar-art.90 TCE actual art.110 TFUE.
Reluând judecata acestor recursuri instanţa a reţinut:
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea pe cale incidentală a neconformităţii dispoziţiilor O.U.G. nr.50/2008 cu art. 110 din T.F.U.E., şi implicit constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ.
Cu privire la O.U.G. nr.50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, însă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcţionarea Uniunii Europene, a stabilit în cauza C402/09 Tatu c. Statului Român prin Ministerul Finanţelor ş.a., urmare a unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare, că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.”
Rezultă aşadar că O.U.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare până la 14.12.2008, nu răspunde acestor exigenţe, obligaţia de plată a taxei de poluare intervenind numai cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca actul normativ în discuţie să conţină dispoziţii de impunere pentru autoturismelor deja înregistrate în parcul auto naţional, supuse vânzării ori transmiterii în regim de leasing.
Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetiţiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) Cod procedură fiscală, la cererea acestuia cu dobândă fiscală de la data cererii de restituire.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 raportat la 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul pârâtelor a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată în parte doar în sensul stabilirii că dobânda legală se calculează şi este scadentă conform art.124 Cod procedură fiscală de la data cererii de restituire-19 04 2010, în rest celelalte dispoziţii ale hotărârii au fost menţinute.
Decizia instanţei de recurs a fost menţinută în ce priveşte recursul DGFP A.
