Cererea de revizuire nu poate fi întemeiată pe motive care au fost cuprinse în cererea de recurs.
Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1310 din 28 septembrie 2011
Prin decizia civilă nr. 1310/28.09.2011 pronunțată în dosarul nr. 688/59/2011 C. A. Timișoara a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, persoană fizică, împotriva deciziei civile nr. 116/27.01.2011 pronunțată în dosarul nr. 456/108/2010 al Curții de Apel Timișoara, în care s-a admis recursul declarat de pârâta A.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 1123/2010 pronunțată de Tribunalul Arad cu consecința respingerii acțiunii reclamantului revizuient.
Curtea a reținut că revizuientul a motivat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, texte conform cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…)
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”
Curtea a reținut, totodată, că art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut:
(1) „împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de C.proc.civ.
(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C.proc.civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”.
Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., Curtea a observat, ca și înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală, în decizia nr. 6578 din 11 octombrie 2007, că motivul de revizuire fundamentat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ. se referă la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nepronunțarea acesteia asupra unui lucru cerut ori pronunțarea peste ceea ce s-a cerut.
Textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita) și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Punctul 2 al art. 322 C.proc.civ. este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.
în sensul acestui text, prin „lucru cerut” se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv. Așadar, textul art. 322 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii iar nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare.
De pildă, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în hotărârea anterior menționată, că pronunțarea soluției casării hotărârii recurate și nu cea a modificării, cum a cerut recurentul, nu se încadrează în „lucru cerut”, neputându-se identifica obiectul pricinii fixat de parte cu controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate.
Având în vedere aceste repere teoretice, Curtea a reținut că soluționarea cauzei pe baza unor excepții procesuale care nu au fost invocate prin cererile de recurs nu se încadrează în noțiunea de „lucru cerut”, pentru a se putea reține o depășire de către instanța de recurs a cadrului pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, Curtea a reținut că acest motiv de revizuire nu este întemeiat.
Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a reținut că acesta impune constatarea încălcării dreptului Uniunii Europene prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Curtea a observat că revizuientul critică faptul că instanța de recurs a încălcat dispozițiile încheierii prin care instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a deciziei de calcul a taxei de poluare pe considerentul că această decizie nu este un act administrativ.
Curtea a observat că instanța de recurs a reținut, într-adevăr, că decizia de calcul a taxei de poluare este act administrativ și a considerat că acțiunea în restituirea taxei de poluare este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei, în condițiile prevăzute de art. 210 și următoarele C.proc.fisc.
Curtea a observat că reclamantul a adus la cunoștința instanței de recurs argumentele sale și că aceasta le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Or, revizuirea presupune invocarea unor împrejurări noi, care nu au putut fi aduse la cunoștința instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită din motive independente de voința părții. Așadar, în cazul revizuirii, hotărârea nu este criticată în raport cu materialul probator din dosarul existent la data pronunțării hotărârii respective, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Curtea a amintit, astfel că și în cazul de revizuire prevăzute de art. 322 punctul 7 C.proc.civ. – respectiv în cazul contrarietății de hotărâri – una din condițiile de admisibilitate a revizuirii este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat această excepție. Dacă în al doilea proces prima hotărâre a fost invocată, iar instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera această excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepției procesuale respective. Soluția se impune și pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, că să examineze și modul de rezolvare a excepției puterii de lucru judecat, cu alte cuvinte să exercite un control judiciar, care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
în acest context, Curtea a subliniat că admiterea revizuirii depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea revizuirii, a condițiilor de admisibilitate și rejudecarea cauzei trebuie făcute în mod restrictiv.
Curtea a subliniat, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată”.
în hotărârea respectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în paragraful nr. 62, că „admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească „irevocabilă”, dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.
Aplicând în acest mod dispozițiile art. 330 (din C.proc.civ.) mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. în speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din convenție a fost ignorat”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza Todorescu c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că „în cauza Brumărescu c. României, anterior citată (paragrafele 61 – 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul Curții Supreme de Justiție de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție.”
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Androne c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto Holding, în care „a hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest – adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive – ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. (1).”
în paragraful nr. 52 din hotărârea pronunțată în cauza Androne c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1).”
Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza Iacob c. României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.
în definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială “Mașinexportimport Industrial Group” – S.A., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat (în paragraful 32) că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). în virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh c. Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX).”
în raport cu aceste considerente, Curtea a constat că – în condițiile în care reclamantul revizuient a invocat în fața instanței de recurs caracterul irevocabil al încheierii prin care Tribunalul Arad a respins excepția de nelegalitate a deciziei de calcul a taxei de poluare și s-a prevalat de acest aspect pentru a solicita respingerea excepției inadmisibilității – nu mai este posibilă reiterarea acelorași argumente în revizuire fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că instanța care soluționează prezenta cerere de revizuire ar avea o altă opinie decât cea exprimată în hotărârea supusă revizuirii, întrucât revizuirea impune analizarea unor împrejurări și argumente care să nu fi fost aduse la cunoștința instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită – condiție care nu este îndeplinită în speță.
Astfel, Curtea s-a văzut nevoită să constate că însuși principiul invocat în cererea de revizuire – respectiv securitatea juridică – împiedică instanța să analizeze din nou argumentele respinse deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanța de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. pentru admiterea revizuirii formulată de reclamantul S. I. și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române – Curtea a respins, cererea de revizuire.
