conform art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004.Condiţii de admisibilitate.
Încălcarea art. 6 din CEDO nu poate constitui un motiv de revizuire în temeiul art. 21 al. 2 din L. 554/2004, pentru aceasta legea impunând constatarea încălcării normelor de drept comunitar, cu aplicare prioritară dreptului intern.
Art. 2 al. 2 din Legea nr.554/2004
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 898/R/CA/9 septembrie 2008
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 3417/97/2007 reclamanta a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara Deva solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să se dispună rectificarea deciziei nr.250/2003 sau emiterea unei noi decizii de reîncadrare corespunzătoare funcţiei gradului profesional şi treptei de salarizare corespunzătoare funcţiei publice d superior A/I/I, să se dispună plata drepturilor salariale aferente funcţiei publice de execuţie consilier superior A/I/I începând cu data de 15.07.2003 şi până la momentul plăţii efective actualizat cu indicele de inflaţie şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data emiterii deciziei nr. 250/15.07.2003 îndeplinea condiţiile pentru reîncadrarea sa în funcţia publică de execuţie de consilier juridic superior A/I/I, având calificative de foarte bine şi excepţional, punctaj 8,71 şi o vechime în funcţie de peste 3 ani.
Prin sentinţa nr.1790/CA/2007 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantei funcţia de consilier juridic superior A/I/I începând cu 30.08.2007 şi să-i acorde drepturile salariale actualizate la data plăţii efective.
A fost obligată pârâta să facă menţiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei. S-a respins în rest acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanta îndeplinea condiţiile pentru a fi încadrată în funcţia de consilier juridic grad superior treapta I încă din 2003, însă acţiunea fiind promovată după 3 ani de la data emiterii deciziei de reîncadrare nr. 250/15 07 2003 este prescrisă, astfel că reclamanta poate fi încadrată în funcţia respectivă doar începând cu data introducerii acţiunii.
Împotriva hotărârii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta a solicitat modificarea în parte în sensul admiterii acţiunii începând cu 15.07.2003 susţinând că de la această dată îndeplinea condiţiile pentru a fi încadrată în funcţia de consilier juridic superior A/I/I, iar acţiunea nu este tardivă întrucât pârâta nu i-a comunicat nici un act administrativ individual ci doar decizia 250/2003 care este o decizie colectivă.
Pârâta D.G.F.P. Hunedoara a solicitat a se dispune modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantei, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei prescripţiei acţiunii, deşi în considerente se reţine că acţiunea este formulată cu depăşirea termenului de 3 ani. Mai mult există contrarietate între aceste considerente şi soluţia de admitere chiar în parte a hotărârii-dacă excepţia este întemeiată acţiunea trebuia respinsă ca prescrisă.
Pe fond susţine pârâta că a organizat concurs de promovare în funcţie în anul 2006, dar reclamanta nu a participat la acesta.
Prin Decizia nr.275/CA/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul pârâtei ca fondat, a modificat hotărârea în sensul respingerii acţiunii reclamantei iar recursul reclamantei a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost reîncadrată în funcţie ca urmare a aplicării Legii 161/2003 fiind emisă Decizia 250/15.07.2003.
Prin adresa 1299/ 15.07.2003 reclamantei i se aduce la cunoştinţă că prin această decizie a fost reîncadrată în funcţia publică de execuţie consilier juridic asistent I cu un salariu de încadrare de 3.419.000 lei, salariu de merit de 15% şi spor vechime de 5%,această comunicare fiind semnată de reclamantă, aspect necontestat de părţi. S-a apreciat că întrucât din comunicarea menţionată rezultă care este conţinutul actului, termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ a început să curgă de la data comunicării, fiind cel de 1 an prevăzut de art.5 al. ultim din Legea nr.29/1990, pentru anularea unui act administrativ.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat revizuire revizuenta înregistrată sub dosar nr. 552/57/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin revizuire se invocă prevederile art. 20 al.3 din Legea nr.554/2004 şi se solicită , în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Hunedoara, desfiinţarea deciziei şi rejudecarea recursului în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ aşa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta susţine că la pronunţarea soluţiei s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil, în sensul că instanţa a refuzat să supună controlului judiciar legalitatea deciziei emise de o autoritate publică, aplicând greşit legea şi soluţionând greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al revizuentei, considerând greşit că i s-a comunicat decizia .
Prin decizia atacată s-a încălcat şi dreptul revizuentei la o practică unitară, aşa cum a fost stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Beian împotriva României, prin aceea că la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia au fost pronunţate soluţii diferite în situaţii identice, iar alte instanţe în ţară au admis acţiuni similare.
Revizuenta a anexat în acest sens Decizia 480/CA/22.04.2008 pronunţată în dosar nr. 1256/107/2007 şi Decizia civilă nr. 266/29.03.2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 5044.1/59/2006.
Prin întâmpinare intimata D.G.F.P. Hunedoara solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, susţinând că în cauză nu este incident motivul de revizuire prev. de art. 21 al. 2 din L. 554/2004.
Revizuirea este în acest caz scutită de plata taxei de timbru, conform art. 11 raportat la art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
Asupra cererii de revizuire, instanţa a reţinut :
Potrivit art. 21 al. 2 din L.554/2004 „ constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar , reglementat de art. 148 al. 2, coroborat cu art. 20 al. 2 din României. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare , care se face …. în termen de 15 zile de la pronunţare, la cererea temeinic motivată a părţii… ”.
Acest caz special de revizuire vizează pronunţarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greşită a legii naţionale, în situaţii în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislaţiei comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă. Sunt de făcut două observaţii anterior analizării criticilor revizuentei cu privire la acest caz de revizuire, plecând tocmai de la conţinutul textului de lege.
Condiţia de admisibilitate privind incidenţa unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanţa nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii presupune ca revizuentul să indice normele de drept comunitar respective.
Definind dreptul comunitar acesta reprezintă totalitatea reglementărilor cu caracter juridic emise de organismele Comunităţilor Economice Europene / Uniunii Europene care reglementează raporturile juridice cu conţinut economic în cadrul UE ( ex. tratatele constitutive, regulamentele şi directivele etc ).
În al doilea rând, este de observat că art. 6 din C.E.D.O. nu constituie normă comunitară, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale fiind un instrument al Consiliului Europei – organizaţie distinctă de Comunităţile Economice Europene, respectiv Uniunea Europeană.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este un act al Uniunii Europene, astfel că nu poate fi inclusă în sintagma „ drept comunitar ”.
Chiar dacă s-ar depăşi acest inconvenient şi s-ar face o analiză a cererii de revizuire prin prisma criticilor revizuentei, în speţă, instanţa nu a pronunţat hotărâri contradictorii în speţe identice, problema prescripţiei dreptului la acţiune, chiar împotriva unui act al unei autorităţi publice, impune o analiză de la caz la caz, în funcţie de dovezile concrete administrate în fiecare dosar în ce priveşte comunicarea actului.
În decizia depusă pentru exemplificare a Curţii de Apel Alba Iulia, se specifică în mod expres că nu s-a dovedit în cauză comunicarea actului atacat, ceea ce a impus o soluţie diferită faţă de speţa reclamantei, în care instanţa a reţinut că i s-a comunicat acesteia conţinutul actului.
Instituirea prin lege a unui termen în care persoanele vătămate pot ataca actele administrativ individuale nu este de natură a afecta liberul acces la justiţie şi nici dreptul acestora la un proces echitabil.
Dimpotrivă legislaţia contenciosului administrativ a reglementat în mod expres dreptul părţii vătămate de a se adresa instanţei de judecată ( art. 1 din Legea nr.29/1990, art. 1 din Legea nr.554/2004 ).
Prin urmare împlinirea termenului de prescripţie se datorează nu lipsei unui drept de acces la instanţă, ci neexercitării în termen a acestui drept.
Termenul de 1 an stipulat de vechea lege a contenciosului administrativ L. 29/1990 reţinut de instanţă în decizia atacată nu este un termen scurt care să afecteze exercitarea dreptului de acces la instanţă, astfel că în speţă nu poate fi vorba de încălcarea nici unuia dintre principiile şi drepturile invocate de revizuentă.
Faţă de cele de mai sus, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 21 al. 2 din Legea nr.554/2004, instanţa a respins cererea de revizuire ca nefondată.
