Revocarea hotărârii consiliului local. Nelegalitate. Act administrativ care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Remediu.


Act susceptibil de a fi atacat cu acţiune în anulare în temeiul şi în condiţiile procedurale prevăzute de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004

Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. decizia nr. 1641 din 1 martie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 5527/12.10.2011, a Tribunalului Maramureş, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ precizată de reclamanta S.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Vişeu de Sus şi, în consecinţă s-a anulat hotărârea nr. 23 din 26.03.2009 adoptată de Consiliul Local Vişeu de Sus prin care s-a revocat HCL 178/2008.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 304,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Examinând acţiunea în contencios administrativ precizată în rejudecare, prin prisma susţinerilor reclamantei, din coroborarea apărărilor pârâtului, a probelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin hotărârea nr. 23 din 26.03.2009, adoptată de Consiliul Local al oraşului Vişeu de Sus, s-a revocat H.C.L. nr. 178/2008 având în vedere că soţii S.I. şi A. deţin în proprietate un al doilea imobil în natură casă de locuit situată pe str. R. nr. 197 Vişeu de Sus, înregistrată în

evidenţele Registrului Agricol, la poziţia nr. 181, vol.47, casă care nu a fost afectată de calamităţile naturale din perioada iulie 2008 şi care figurează ca domiciliu al celor doi soţi.

La baza adoptării acestei hotărâri a stat expunerea de motive la proiectul de hotărâre iniţiat de către primarul localităţii şi referatul nr. 2192 din 19.02.2009 întocmit de şeful Biroului impozite şi taxe.

Trebuie precizat că hotărârea care a fost revocată, respectiv cea cu nr. 178 a fost adoptată de Consilul Local al oraşului Vişeu de Sus în şedinţa ordinară din 23.XII.2008, consilierii locali aprobând darea în proprietate cu titlu gratuit a unei locuinţe doamnei S.I., urmare distrugerii locuinţei proprietate personală situată pe str. Str. V.R. nr. 115 Vişeu de Sus, ca efect al calamităţilor naturale din perioada iulie 2008, iar locuinţa aprobată spre a fi atribuită este situată în Vişeu de Sus str. D., compusă din 2 camere, baie şi bucătărie cu o suprafaţă desfăşurată construită de 60,05 mp., care se predă urmare încheierii procesului verbal de predare – primire.

Prin cererea înregistrată la Primăria oraşului Vişeu de Sus sub nr. 6849 din

11.06.2009, reclamanta S.I. a solicitat eliberarea contractului pentru locuinţa menţionată însă răspunsul primit a fost negativ, iar prin notificarea cu nr. 2313 din 17.02.2010 pârâtul a solicitat eliberarea locuinţei.

Dat fiind faptul că reclamanta locuieşte la imobilul situat în Vişeu de Sus str. D. nr. 42 D şi că aceasta a întreprins o serie de demersuri, efectuând cheltuieli pentru racordarea imobilului la energie electrică, este justificată susţinerea acesteia conform căreia hotărârea din 2008 a fost pusă în aplicare şi ca atare nu mai putea fi revocată de pârât.

Pe de altă parte, cu actele depuse în probaţiune în rejudecare, reclamanta a dovedit că proprietarii imobilului în natură casă de locuit situată pe str. R. nr. 197 sunt fiii reclamantei rezultaţi din două căsătorii diferite.

Din perspectiva considerentelor de fapt şi de drept expuse, acţiunea a fost întemeiată şi a fost admisă în baza dispoziţiilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit dispozitivului.

Văzând şi prevederile art. 274 Cod pr. civilă privind cheltuielile de judecată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu acest titlu taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL VIŞEU DE SUS solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată la fond.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanta de fond, in admiterea actiunii introduse de catre reclamanta S.I., pe considerentul ca “reclamanta locuieste la imobilul situat in Viseu de Sus, str. D., nr,42/D si că acesta a intreprins o serie de demersuri efectuand cheltuieli

pentru racordarea imobilului la energie electrica este justificata sustinerea acesteia conform

careia hotararea din 2008 a fost pusa in aplicare si ca atare nu mai poate fi revocata de parat” fara a arata temeiul de drept pe care se bazeaza respectivul rationament.

Mai mult decat atata instanta considera ca reclamanta este indreptatita pe considerentul ca “proprietarii imobilului in natura casa de locuit situata pe str. R., nr.197 sunt fiii reclamantei rezultati din doua casatorii diferite” din nou fara a arata temeiul de drept in baza caruia isi intemeiaza convingerea.

Avand in vedere cele de mai sus consideră ca recursul se întemeiază pe art. 304, pct.7 si 304 pct.9 deoarece potrivit art. 260, pct.5 c.proc.civ., hotararea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingetrea instantei precum si cele care pentru care s-a inlaturat cererile partilor, ceea ce nu se regaseste in cuprinsul sentintei recurate, in opinia nostra motivarea fiind superficiala si cuprinde considerente care nu au legatura cu dezlegarea pricinii.

Subliniază acest fapt deoarece. asa cum am aratat in nenumarate randuri si tinand seama de situatia speciala creata urmare a evenimentelor meteo din iulie 2008 Consiliul local Viseu de Sus, in unanimitate. a adoptat H.C.L. nr. 178/2008 precum si o serie de alte asemenea hotarari, de buna credinta fiind, a considerat ca dana S.I. impreuna cu familia dumneaei sunt pe deplin indreptatiti sa primeasca o locuinta noua pe considerentul ca cea veche a fost avariata de apa incat a facut imposibila locuirea. Dar conditia de a fi repartizata o locuinta noua era aceea ca cea veche sa se afle in imposibilitatea de a fi reabilitata pentru a permite locuirea acesteia in siguranta .

Urmare a constatarilor efectuate la fata locului de catre functionari publici din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orasului Viseu de Sus cat si de catre functionari publici din cadrul Prefecturii Judetului Maramures se arata ca familia d-nei S. se afla in imposibilitatea de a

locui in conditii de siguranta urmare a distrugerii locuintei. proprietate personala. situata str. R., nr. 115, Viseu de Sus.

Acesta este motivul pentru care, Consiliul local Viseu de Sus emite, cu buna credinta si fara a efectua verificari, datorita situatiei critice creata urmare a inundatiilor din iulie 2008, H.C.L. nr. 178/2008 privind repartizarea unei locuinte, cu titlu gratuit, d-nei S.I., urmare a distrugerii locuintei, proprietate personala situata in Viseu de Sus, str. R., nr. 115.

La data emiterii H. C.L. nr.17812008 nu se ştia ca d-na S. nu avea stabilit domiciliul la adresa unde s-a aflat locuinta care a facut obiectul acestei hotarari – R. nr.115, ci ulterior s-a constatat ca domiciliul fam. S. era situat pe str. R., nr.197 iar locuinta de la adresa amintita nu a fost afectata de evenimentele meteo din iulie 2008.

In concluzie, Consiliul local a fost dus in eroare.

Acest fapt a fost constatat mai tarziu si facut cunoscut Consiliului local prin referatul nr. 2192/19.02.2009 intocmit de catre S.I., sef birou Impozite si Taxe si F.V., referent impozite si taxe incheiat urmare a verificarii lor in teren, a referatului cu nr. 2192/19.02.2009 si referatul cu nr. 2788/04.03.2009 a Comisie numita de catre Consiliul local Viseu de Sus, dupa deplasarea la adresa de pe str. R.. nr. 197, Viseu de Sus se constata ca sotii S.I. si A. detin in proprietate doua imobile de natura casa, un imobil de natura casa situata la adresa de pe str. R., nr. 197, Viseu de Sus, inregistrata in evidentele Registrului Agricol, la pozitia nr. 181, voI. 47, casa care nu a fost afectata de calamitatile naturale din perioada iulie 2008 si care figureaza ca domiciliu, al doilea imobil de natura casa fiind situata pe str. V.R., nr. 115, Viseu de Sus, inregistrata in evidentele Registrului Agricol, la pozitia nr. 115, vol. 47 si care a fost afectata de calamitatilor naturale din perioada iulie 2008, fam. S. locuind la adresa de pe str. V.R. nr.l97, impreuna cu cei doi copii, minori la acea data.

Grav este faptul ca locuinta repartizata d-nei S. a fost construita urmare a finanţării din bugetul de stat, in temeiul H.G.R. nr. 801/2008, H.G.R. nr. 864/2008 şi privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru acordarea de ajutoare băneşti destinate reparaţiilor locuinţelor afectate de calamităţi. Deci se discută despre fonduri speciale alocate de către Guvernul României urmare a situaţiei de urgenţă creată urmare a inundaţiilor din iulie 2008.

Tine sa arate din nou faptul ca locuinţa, imobilul de natura casa, situata pe str. R. nr. 197 si aleasa ca domiciliu de catre petenti nu a suferit nici o modificare urmare a inundatiilor din iulie 2008, deci NU indeplineau conditiile de persoana calamitata pentru ai fi atribuita o noua locuinta, neavand statut de familie calamitata,

Instanta de fond nu a tinut seama de starea de fapt la data la care a fost emisa hotararea Consiliului local Viseu de Sus si de situatia existenta, de buna credinta la emiterea hotararilor ci s-a raportat la situatia anului 2011 fara a tine cont de data la care a făcut şi facem referire. De asemenea nu se tine seama de faptul ca au fost indusi in eroare, nu se tine seama de faptul ca banii folositi in construirea caselor, inclusiv a celei repartizate d-nei S., s-au constituit ca fonduri speciale de care puteau beneficia numai aceia care corespundeau calitatii de sinistrati si care nu aveau locuite, in speta d-na S. si familia dansei nu se regaseste, domiciliul ales la aceea data, asa cum am aratat in actiunea introductiva s-a regasit pe str. V.R., nr.197 si nici de cum V.R. nr. 115.

În situaţia prezentata d-na S. şi familia dânsei nu aveau calitate de persoane sinistrate si deci carora sa le fie atribuita casa construita urmare a alocării de fonduri din bugetul de stat, în temeiul HGR nr.801/2008 H.G.R. nr. 864 /2008 şi HGR nr. 865/2008 privind alocarea unor sume din fondul de rezerva bugetara la dispoziţia Guvernului, ventru acordarea de ajutoare banesti destinate reparatiilor locuintelor afectate de calamităţi.

Acestea au fost considerentele care au determinat Consiliul local Viseu de Sus sa revoce H.C.L. nr.178/2008.

2. În ceea ce priveste modul lacunar prin care instanta de fond admite actiunea reclamantei, respectiv “rec1amanta locuieste la imobilul situat in Viseu de Sus, str. D., nr.42/D pentru

racordarea imobilului la energie electrica ….. este justificata sustinerea acesteia conform careia

hotararea din 2008 a fost pusa in aplicare si ca atare nu mai poate fi revocata de parat” face acest considerent fara a cerceta cele prezentate cu incalcarea principiului disponibilitatii si fara a respecta principiul rolului activ al instantei.

Recurentul mai arată faptul ca toate cheltuielile pentru construirea caselor, caci in afara de casa atribuita d-nei S. au fost construite 6 astfel de case, au fost facute urmare a alocarii de fonduri din bugetul de stat, in temeiul H.G.R. nr. 801/2008, H.G.R. nr. 864/2008 si H.G.R. nr. 865/2008

privind alocarea unor sume din fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, pentru acordarea de ajutoare banesti destinate reparatiilor locuintelor afectate de calamitati si din donatii.

În afirmarea celor arătate depunem factura cu nr. 17280/16.03.2009, procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor de construire a aductiunii de apa si canalizarii la adresa D. nr, 41, Viseu de Sus (la data racordarii, in evidentele Registrului Agricol al orasului Viseu de Sus, casele au primit un singur nr. cadastral, respectiv D. nr.41, dupa predarea caselor fiecare proprietar a primit un alt nr, administrativ, d-na S. primind nr. administrativ 42/D) a devizului de lucrari a instalatie canaliza re exterioara reiese fara urma de dublu ca plata a fost facuta de la bugetul local al orasului Viseu de Sus, valoarea fiind de 21.000 lei, si nici de cum de catre d-na S. De asemenea din factura cu nr. 9310016117/D3627641T din data de 11.12.2008, referatul intocmit de catre d-nul H.G., referent in cadrul Aparatului de Specialitate a Primarului orasului Vis de Sus, incheiat la data de 16.12.2008, aprobat de catre Primarul orasului Viseu de Sus reiese ca plata pentru racordarea la energie electrica la casele situate pe str. D. (case sociale Viseu de Mijloc, Scvoala Veche) in cuantum de 7521,23 lei a fost platita tot de catre noi din fondurile alocare din bugetul de stat, in temeiul

H.G.R. nr. 801/2008, H.G.R. nr. 864 12008 si H.G.R. nr. 865/2008 privind alocarea unor sume din fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, pentru acordarea de ajutoare banesti destinate reparatiilor loeuintelor afectate de calamitati si din donatii.

Mai arată faptul ca pentru a beneficia de aceste fonduri trebuia ca persoana sau persoanele beneficiare sa aiba calitate de persoana calamita, adica fără locuinta, urmare a inundatiilor din iulie 2008, calitate pe care d-na S. si familia acesteia, nu o avea, locuind la adresa de pe V.R., nr.197 si nici de cum pe V.R., nr.115.8.

In concluzie, solicită instanţei, pentru motivele aratate admiterea recursului si schimbarea in totalitate sentinta civila nr. 5527/12.10.2011 data in dosarul mai sus aratat si mentinerea H.C.L. nr. 23/2009 ca legala.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta S.I. a solicitat respingerea recursului formulat de pârât şi menţinerea în întregime a sentinţei atacate.

În motivare reclamanta a arătat că prin Sentinţa atacată s-a admis acţiunea formulată de către intimată şi s-a anulat hotărârea nr. 23 din 26.03.2009 adoptată de către Consiliul Local Vişeu de Sus prin care s-a revocat HCL 178/2008. Consideră sentinţa atacată temeinică şi legală.

Prin recursul formulat, Consiliul Local Viseul de Sus menţionează că a fost “dus în eroare”, fără a dovedi acest lucru prin actele de la dosar. Astfel se susţine că la momentul emiterii hotărârii Consiliului Local nr. 178/2008 intimata “nu avea stabilit domiciliul” la adresa imobilului afectat de calamităţi.

Intimata la momentul emiterii hotărârii Consiliului Local nu avea domiciliul la imobilul de pe strada R. nr. 197, iar acest lucru este cunoscut de emitentul hotărârii. Astfel citarea intimatei atât în primul ciclu procesual cât şi în rejudecare s-a făcut la adresa de pe str. R. nr. 115. Raţiunea pentru care s-a emis hotărârea Consiliului Local nr. 178/2008 este că locuinţa intimatei, cea în care avea domiciliul şi în fapt, a fost distrusă şi a rămas fără adăpost. S-a susţinut la instanţa de fond şi în continuare în recurs că intimata mai are o în proprietate, lucru neadevărat. Mai mult recurenta nu a făcut şi nu face dovada celor susţinute. Actele care stau la baza emiterii hotărârii nr. 23/2009, prin care se revocă Hotărârea 178/2008 nu fac această dovadă şi chiar dacă acest lucru ar fi fost dovedit nu ar conduce la revocarea primei hotărâri. Astfel o simplă deplasare în teren şi încheierea unui proces verbal de către funcţionari ai Primăriei nu fac dovada existenţei unui drept de proprietate asupra unui imobil, iar înscrierea în Registru agricol este declarativă. In cuprinsul hotărârii iniţiale nu se prevede ca şi condiţie ca beneficiarul să nu deţină în proprietate un alt imobil, iar hotărârea de revocare nu are ca temei de drept existenţa unei condiţii de asemenea natură. Dacă veţi binevoi a observa pozele de la dosarul cauzei veţi vedea şi starea În care se află imobilul de pe str. R. nr. 197.

Mai mult aceiaşi funcţionari din cadrul aceleiaşi instituţii au încheiat atât procesul verbal care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 178/2008 cât şi cel care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 23/2009. Se susţine cu impertinenţă că recurenta a fost indusă în eroare de funcţionarii din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului şi că nu a efectuat cercetări în teren şi mai mult la revocarea hotărârii 178/2008 au luat în considerare un referat întocmit tot de funcţionarii din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului. Cum este posibil ca recurenta să constate că imobilul de pe str. R. nr. 197 este în proprietatea intimatei, doar printr-o simplă deplasare în teren, în condiţiile în care un drept de proprietate se dovedeşte/constată prin alte mijloace legale. Printre documentele depuse în vederea emiterii există o declaraţie dată de defunctul S.A., soţul intimatei în

care arată că la adresa str. R. nr. 197 locuieşte fiul său şi o adeverinţă eliberată de primărie din care reiese că în fapt locuieşte pe str. R. nr. 115.

Nu înţelege care este relevanţa susţinerii şi reiterării în recursul formulat, că locuinţa acordată intimatei este construită din fonduri alocate de la bugetul de stat, în condiţiile în care au fost respectate toate condiţiile la momentul emiterii Hotărârii nr. 178/2008, altfel aceasta nu s-ar fi emis. De asemenea motivarea în drept, respectiv H.G. 810/2008, H.G. 864/2008, H.G. 865/2008 nu are relevanţă şi nu poate fi socotită temei de drept justificativ pentru revocarea hotărârii nr. 178/2008.

Se pare că întreg fundamentul susţinerilor recurentei constă în faptul că intimata mai are în proprietate o altă locuinţă, fapt pe care aceasta înţelege să îl probeze cu referat întocmit de personal angajat în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului, cu o deplasare în teren şi cu faptul că se susţine că avea domiciliul legal pe str. R. nr. 197. Ceea ce nu menţionează recurenta în recursul formulat este că intimata are încă din anul 2010 domiciliul legal pe str. D. nr. 42/D, iar domiciliul în fapt încă de la data acordării acestei locuinţe, lucru ce susţine apărările formulate. Astfel Hotărârea Consiliului Local nr. 178/2008 a fost realizată material. Mai mult recurenta, locuind în acest imobil, a făcut cheltuielile necesare pentru a-i racorda la utilităţi. Acesteia i s-a deschis poziţie în Registru agricol, iar imobilul dat în proprietate a fost trecut la impozitare, ceea ce denotă cu atât mai mult că hotărârea a fost pusă în aplicare.

Nu se poate contesta de către recurentă factura fiscală emisă pe numele intimatei din care rezultă că aceasta a plătit taxa de racordare la energia electrică la imobilul acordat, respectiv cel de pe str. D. nr. 42/D atâta timp cât aceasta deşi susţine că ea a plătit racordurile la utilităţi nu a dovedit acest lucru, înscrisurile alăturate nu fac dovada efectuării acestor lucrări la imobilului de pe str. D. nr. 42/D. Din factura depusă la dosarul cauzei rezultă fără dubiu lucrările menţionate mai sus şi realizate de către intimată pe cheltuiala acesteia.

Motivarea instanţei de fond rezultă din doctrina în materie. Astfel este bine ştiut că revocarea unui act poate interveni pentru condiţii de ilegalitate sau referitoare la oportunitatea, dar de la acest principiu există mai multe excepţii. Una dintre acestea este imposibilitatea de revocare a actului care a fost executat material. Din punctul nostru de vedere nu numai cheltuielile pe care le-a făcut intimata, dar şi stabilirea domiciliului atât în fapt cât şi în drept demonstrează acest lucru.

Din punctul nostru de vedere Hotărârea atacată este adoptată cu încălcarea normelor legale întrucât nu este motivată în drept, neindicându-se nici un temei de drept care să justifice revocarea hotărârii nr. 178/2008. In conformitate cu art. 82 din legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă “In formula introductiva a proiectului de act normativ adoptat sau emis de autoritatile administratiei publice locale se mentioneaza, pe langa temeiurile juridice, prevazute la art. 42 alin.

(4), si temeiul legal din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata*), cu modificarile si completarile ulterioare. “

Susţine că intimata nu a dovedit că petenta ar deţine în proprietate un alt imobil locuibil, actele care stau la baza hotărârii nr. 23/2009 nu fac această dovadă şi chiar dacă acest lucru ar fi fost dovedit nu ar conduce la revocarea primei hotărâri. Astfel o simplă deplasare în teren şi încheierea unui proces verbal de către funcţionari ai Primăriei nu fac dovada existenţei unui drept de proprietate asupra unui imobil, iar înscrierea în Registru agricol este declarativă.

In cuprinsul hotărârii iniţiale nu se prevede ca şi condiţie ca beneficiarul să nu deţină în proprietate un alt imobil, iar hotărârea de revocare nu are ca temei de drept existenţa unei condiţii de asemenea natură. Hotărârea nr. 178/2008 nu poate fi revocată întrucât a fost realizată material prin simplul fapt al locuirii în imobil, dar şi prin cheltuielile efectuate cu racordarea la utilităţi şi de asemenea prin realizarea formalităţi lor legale de stabilire a domiciliului legal care a avut la bază o adeverinţă eliberată În acest sens de Primăria Vişeul de Sus.

În drept reclamanta invocă dispoziţiile legii 554/2004, Legea 24/2000.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Dincolo de alegaţiile recurentului, principala problemă de drept asupra căreia Curtea urmează să răspundă este în ce măsură Hotărârea adoptată de Consiliul Local al oraşului Vişeu de Sus sub nr. 178/2008 era susceptibilă de revocare, sau altfel spus, dacă Hotărârea adoptată de Consiliul Local al oraşului Vişeu de Sus sub nr. 23 din 26.03.2009 prin care a fost revocată HCL nr. 178/2008 este legală.

Principiul revocabilităţii actului administrativ este de esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute de lege.

Una din aceste excepţii este circumscrisă dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea nr.

554/2004.

Astfel, conform acestui text legal autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

Prin Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Curtea constituţională a statuat pe marginea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 6 că „…acestea reglementează un caz de contencios administrativ obiectiv, care se referă la analizarea în abstract a unei chestiuni de legalitate, având în vedere realizarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate şi impersonalitate.

Justificarea constituţională a unui asemenea text apare cu claritate în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Astfel, Curtea reţine că posibilitatea autorităţii publice emitente a unui act administrativ nelegal să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, este o expresie a textului art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea constată că un act administrativ emis cu nerespectarea legii este nul, iar în lipsa art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 s-ar putea ajunge la menţinerea în sistemul normativ a unor acte nelegale care, în lipsa unei persoane interesate în mod direct şi personal sau vătămate, nu ar putea fi atacate în justiţie, rămânând definitive şi putând pe această cale să pericliteze anumite interese de ordin public.”

Astfel fiind, în situaţia în care actul administrativ nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice este susceptibil de a fi atacat cu acţiune în anulare în temeiul şi în condiţiile procedurale prevăzute de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Că acest act administrativ irevocabil pentru autoritatea emitentă este susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ s-a decis cu elocvenţă şi de către jurisdicţia de contencios constituţional printr-o altă decizie prin care a examinat constituţionalitatea prevederilor ar. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, prin Decizia nr. nr. 478 din 12 aprilie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 15 iunie 2011 jurisdicţia de contencios constituţional a statuat în esenţă că: „… susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că aceste prevederi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin faptul că se dă posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a anula un act administrativ intrat deja în circuitul civil, este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, iar, pe de altă parte, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune exercitarea atribuţiilor specifice de către fiecare putere în parte, în mod independent. Or, dispoziţiile de lege criticate dau expresie acestui principiu constituţional, prevăzând că, în cazul în care actul administrativ unilateral nu mai poate fi revocat de autoritatea publică emitentă întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, anularea acestuia se poate dispune numai de instanţele judecătoreşti.”

Totodată prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut şi că:”…în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice prin posibilitatea instanţei judecătoreşti de a anula actul administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, Curtea reţine că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţie, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească, chiar şi atunci când actul administrativ a intrat deja în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Posibilitatea recunoscută instanţelor judecătoreşti de a

anula actul administrativ, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate, care reprezintă însuşi fundamentul statului de drept, neputând fi acceptată teza potrivit căreia actul administrativ ar trebui să-şi producă efectele în continuare, chiar dacă este nelegal, din moment ce a intrat în circuitul civil.”

Din cele ce precedă, rezultă fără tăgadă că atunci când actul administrativ este irevocabil pe considerentul că a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice nu poate fi suspus reanalizării de către autoritatea publică emitentă în senul revocării sale chiar dacă aceasta apreciază că este nelegal, ci această autoritate are obligaţia legală de a sesiza instanţa competentă în vederea examinării legalităţii actului administrativ pretins nelegal şi nesusceptibil de revocare.

În speţă, Curtea reţine că statuarea instanţei de fond conform căreia actul administrativ din litigiu respectiv a HCL nr. 178/2008 privind repartizarea unei locuinţe, cu titlu gratuit, în proprietate reclamantei intimate S.I. nu era susceptibil de revocare de către autoritatea publică pârâtă şi că astfel actul administrativ de revocare materializat în HCL nr. 23/26.03.2009 este anulabil, este corectă.

Astfel, reclamantei i s-a predat în natură, faptic şi juridic, locuinţa din litigiu care a început să fie efectiv ocupată de aceasta împreună cu familia sa, că aceasta a întreprins demersuri şi a suportat cheltuieli în vederea racordării imobilului la energie electrică, sunt tot atâtea temeiuri corecte că actul administrativ a fost efectiv pus în aplicare, a intrat deci în circuitul civil şi a produs efecte juridice, reclamanta comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca proprietar asupra imobilului respectiv prin efectuare de acte juridice şi săvârşirea de fapte juridice.

Din această perspectivă, se poate reţine fără teama de a greşi că actul administrativ materializat în HCL nr. 178/2008 nu mai putea fi revocat unilateral de autoritatea emitentă oricât pare de nelegal în optica acesteia ci legalitatea acestuia era susceptibilă de a fi analizată exclusiv pe calea acţiunii în anulare în contencios administrativ în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Dat fiind că actul de revocare a fost găsit emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 în mod corect a fost anulat de instanţa de fond la cererea îndreptăţită a persoanei vătămate prin acest act administrativ, astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Din această perspectivă, Curtea reţine că motivele invocate de recurent care tind să dovedească nelegalitatea actului administrativ revocat de autoritate nu sunt întemeiate în circumstanţele prezentului litigiu deoarece atari motive nici nu pot fi examinate dat fiind că autoritatea nu a procedat conform dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 să respingă ca nefondat recursul pârâtului cu consecinţa menţinerii în întregime a sentinţei atacate.

Dat fiind soluţia din recurs, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. va obliga recurentul să plătească intimatei S.I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Liviu Ungur)