Prin sentinţa civilă nr.2272 pronunţată la data de 28.08.2009 Tribunalul u i C l u j a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul u i C l u j, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. N. E. S.A în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie C şi Regia Autonomă a Domeniului Public C-N. Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut în esenţă căprocesul verbal de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentarîncheiat de IPJ C şi S. C întruneşte caracteristicile unuiact administrativaşa cum este definit de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 iar în acest context fiind aplicabil art.10 din Legea nr.554/2004 competenţa revine tribunalului. Totodată reţine instanţa că potrivit art.7 raportat la art.8 din Legea nr.554/2004 acţiunea în administrativ poate fi promovată doar în condiţiile în care s-a formulat plângere prealabilă împotriva actului atacat şi deoarece reclamanta nu a formulat plângere pentru a solicita revocarea actului întocmit nelegal, excepţia este întemeiat şi ca atare acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva soluţiei arătate a declarat recurs S.C. N. E. S.A solicitând în temeiul art.312 C.pr.civ. fie admiterea recursului, casarea hotărârii admiţând plângerea cu consecinţaanulării procesului verbal de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, anularea sancţiunii aplicate şi restituirea sumei achitate cu chitanţa nr.(…)/25.01.2009; fie admiterea, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare în vederea soluţionării pe fond a plângerii formulate.În susţinerea celor solicitate recurenta a arătat că a formulat plângere prealabilă şi aceasta se poate dovedi. Totodată arată recurenta că nu a putut pune concluzii cu privire la excepţiile soluţionate în condiţiile în care nu au fost comunicate actele depuse de pârâte la dosarul cauzei şi neavând cunoştinţă nu a putut formula o apărare în deplină cunoştinţă de cauză. Cu privire la fondul problemei arată recurenta că prin plângere a arătat că agentul constatator a procedat la sancţionarea nelegală şi abuzivă în condiţiile în care autoturismul staţiona la mai puţin de 75 de metri de trecerea de pietoni pe partea carosabilă la descrierea faptei constatate nespecificând că autovehiculul era parcat pe partea dreaptă lipit de bordură; în zona ultracentrală autovehiculul era parcat pe partea dreaptă cea cu parcările iar în zona din care a fost ridicat nu este o bandă de circulaţie cum a precizat agentul; aplicarea sancţiunii s-a făcut pentru o faptă neexistentă autovehiculul fiind parcat neregulamentar; aplicând sancţiunea complementară agentul a încălcat prevederile HCL nr.670/2007 şi nu şi-a îndeplinit obligaţia întocmirii procesului verbal de contravenţie.Tot astfel, arată recurenta că în zonă nu există semn de restricţionare a parcării şi cu atât mai mult de ridicare a autovehiculelor parcate acolo, context în care se apreciază că zona este una în care se poate parca autovehiculul paralel cu bordura, lipit de aceasta şi chiar imediat după marcajul de parcare perpendicular pe axul drumului înainte de trecerea de pietoni, şi E. de limitatoare a acesteia. Mai mult se arată în zona respectivă sunt parcate şi maşinile de fără a li se imputa vreo nelegalitate în acest sens, iar societatea are trei spaţii în zona de unde s-a ridicat autovehiculul. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare S. C-N a solicitat respingerea recursului în considerarea că cele susţinute cu privire la plângerea prealabilă nu corespund realităţii; măsura a fost luată de agentul constatator în contextul considerării acesteia ca măsură tehnică administrativă de decongestionare a traficului nu a fost o sancţiune contravenţională şi din acest motiv se apreciază că Tribunalul C l u j a fost competent să judece plângerea formulată.
Analizând recursul Curtea reţine următoarele:Prin demersul introductiv de instanţă recurenta în contradictoriu cu IPJ C – Serviciul Poliţiei Rutiere şi Regia Autonomă a Domeniului Public C a solicitat anularea procesului verbal de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar seria_ nr.(…); anularea sancţiunii, restituirea sumei achitate cu chitanţa_ /25.01.2009; cu cheltuieli de judecată. În susţinerea celor solicitate a arătat că autovehiculul era parcat pe partea dreaptă cea cu parcările iar zona din care a fost ridicat nu este o bandă de circulaţie cum a precizat agentul, în această zonă toate parcările sunt la mai puţin de
25 mde trecerea de pietoni astfel nefiind încălcate prevederile OUG nr.195/2002. Agentul constatator a aplicat această sancţiune pentru o faptă inexistentă autovehiculul fiind parcat regulamentar. Agentul constatator aplicând abuziv această sancţiune complementară încalcă astfel prevederile HCL nr.670 din 2007, art.5 de a ridica autovehicule din zonele în care sunt montate semne adiţionale care avertizează despre activitatea de blocare şi ridicare cu atât mai mult cu cât autoturismul era parcat regulamentar. Agentul constatator avea şi obligaţia de a întocmi procesul verbal de constatare a contravenţiei prin care să stabilească fapta şi sancţiunea principală care era obligatoriu. Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 art.216 şi anexa
1 Aa acestuia prevede forma şi conţinutul obligatoriu al procesului verbal. La data mai sus menţionată, în zona respectivă pe E. paralelă cu benzile de circulaţie, staţionau, ca aproape întotdeauna, taximetre pe lângă care de nenumărate ori trec echipajele de poliţie fără a le atenţiona măcar. În plus, la întrebarea adresată echipajului de poliţie MAI 25861 chiar la data respectivă, dacă zona respectivă este dedicată taximetrelor i s-a răspuns că şi taximetrele au voi să parcheze acolo ca în orice altă parcare publică. Nefiind în zonă nici un semn de restricţionare a parcării şi cu atât mai puţin de ridicare a autovehiculelor parcate acolo, şi având în vedere şi cele mai sus arătate, consideră că zona de mai sus este o zonă în care se poate parca autovehiculul paralel cu bordura, lipit de aceasta, chiar imediat după marcajul de parcare perpendicular pe axul drumului şi înainte de trecerea de pietoni şi de E. delimitatoare a acesteia. Din conţinutul demersului se observă că se contestă procesul-verbal încheiat de Serviciul Poliţiei Rutiere în comun cu Regia Autonomă a Domeniului Public C ce consemnează faptul că autovehiculul petentului a staţionat neregulamentar pe drumurile publice, sens în care s-a dispus ridicarea şi depozitarea într-un spaţiu anume destinat, stabilindu-se în acelaşi timp şi costurile aferente operaţiunii. Măsura dispusă de organele arătate nu are în regim de sine stătător, independent de regimul contravenţional incident în contextul ordonanţelor invocate prin demersul introductiv de instanţă respectiv OG nr.2/2001. Fapta de a staţiona neregulamentar este calificată de actele normative menţionate faptă de natură contravenţională iar măsura de ridicare este stabilită ca urmare a săvârşirii contravenţiei, nefiind decât o măsură de restabilire a situaţiei anterioare încălcării ordinii de drept prin contravenţie. Prin urmare măsura ridicării autoturismului este asociată constatării faptei de natură contravenţională şi face parte din tratamentul contravenţional în ansamblu putând fi calificată ca măsură asociată celorlalte măsuri legale care configurează regimul de sine stătător răspunderii contravenţionale. Ca atare procesul verbal de ridicare a autovehiculului stabilit neregulamentar având ca premisă săvârşirea unei fapte contravenţionale nu poate fi detaşat de ansamblul raportului juridic contravenţional şi verificarea acestui raport fiind supusă controlului judiciar în materie contravenţională conform ordonanţei nr.2/2001 şi nu controlului instanţei de contencios în condiţiile Legii nr.554/2004. Prin urmare în condiţiile în care măsura contestată are ca premisă constatarea mai întâi a faptei contravenţionale iar această măsură face parte din câmpul măsurilor de natură contravenţională în mod greşit prima instanţă a reţinut că revine tribunalului competenţa de soluţionare şi nu judecătoriei instanţa competentă să judece în materie contravenţională inclusiv a măsurii complementare în contextul contravenţiei constatate. Ca atare constatând că raportat la obiectul dedus judecăţii competenţa revenea judecătoriei că în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, Curtea în temeiul art.312 C.pr.civ. va admite recursul, va casa hotărârea şi trimite cauza pentru judecată în primă instanţă judecătoriei.
