Sancţiune disciplinară. Funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare. Neexecutarea unui ordin pretins nelegal. Criterii de apreciere a laturii obiectiveMisiunea încredinţată reclamantului de escortare a unui deţinut de la penitenciar, la spitalul unde urma să fie internat, pe o distanţă de aproximativ 500 m, fără a i se pune la dispoziţie mijloc de transport şi fără a-i fi asigurată pontarea timpului petrecut în misiune, nu poate fi încadrată în categoria ordinelor vădit nelegale, din moment ce paza deţinuţilor intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu, în cauză nefiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 293/2004 sau ale Legii nr. 188/1999.Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 269/CA din 12 mai 2008Prin sentinţa nr.3768/CA din 3 decembrie 3007, Tribunalul Iaşi, admiţând excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P.M.-E., B.Gh., G.P., T.Gh.-D., A.A., M.C. şi A.I., a respins acţiunea formulată de reclamantul Ş. D. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi şi cu emitentul actului atacat, în persoana lui V.M., directorul Penitenciarului Iaşi, ca neîntemeiată, iar cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii P.M.-E., B.Gh., G.P., T.Gh.-D., A.A., în calitate de membri ai Comisiei de disciplină, şi M.C. şi A.I. – şefi de tură, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală, respingându-se cererea pârâtului V.M. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat anularea deciziei directorului Penitenciarului Iaşi nr.81 din 1 iunie 2007, prin care s-a dispus sancţionarea lui disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, precum şi acordarea de daune morale în sumă de 1 milion euro şi că membrilor Comisiei de disciplină şi şefilor de tură, implicaţi în etapa premergătoare emiterii actului administrativ atacat, nu li se poate reţine vreo responsabilitate, atâta timp cât decizia a fost luată de şeful unităţii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.293/2004 şi ordinul ministrului justiţiei nr.2856/C/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că actul administrativ contestat este legal, întrucât la emiterea sa au fost respectate etapele procedurale referitoare la sesizarea, desfăşurarea cercetării prealabile şi aprecierea sancţiunii şi că aceasta este în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută şi necontestată de către reclamant.Prima instanţă a apreciat că refuzul reclamantului de a se deplasa pe jos, de la unitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea la Spitalul C.I.P.” Iaşi, este nejustificat şi că, prin conduita sa, reclamantul şi-a încălcat jurământul depus şi a dat dovadă de rea credinţă, punând unitatea în situaţia de a nu-şi realiza scopul şi de a aduce la îndeplinire atribuţiile ce-i reveneau, dispoziţia şefului ierarhic vădindu-se a fi fost perfect legală.Recursul reclamantului a fost respins ca nefondat, sens în care curtea a reţinut următoarele:Este dovedit faptul că reclamantul-recurent are calitatea de funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare, în cadrul căreia îndeplineşte funcţia de agent pază principal III, şi că regimul său juridic este guvernat de Legea nr.293/2004.Este de asemenea necontestat faptul că, potrivit registrului ţinut de Penitenciarul Iaşi, reclamantul-recurent a fost planificat, în ziua de 25/26 aprilie 2007, să escorteze un deţinut, de la Penitenciarul Iaşi la Spitalul C.I.P.” Iaşi, misiune pe care acesta nu a efectuat-o, motivat de faptul că nu i s-a pus la dispoziţie un mijloc de transport corespunzător şi nu i s-a asigurat pontarea timpului petrecut în misiune şi, implicit, plata drepturilor salariale corespunzătoare timpului suplimentar lucrat.Chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depusă fişa postului ocupat de reclamantul-recurent, întrucât aceasta este clasificată ca fiind secret de serviciu, din actele aflate la dosarul Comisiei de disciplină şi memoriul pe care Ş.D. l-a adresat acesteia, la data de 14 mai 2007, rezultă fără echivoc că în sfera de atribuţiuni a agentului intră şi activitatea de pază a deţinuţilor, funcţia pe care recurentul o îndeplineşte fiind aceea de agent pază principal III”, ce este prevăzută la poziţia 80 din statul de organizare, funcţie ce se regăseşte în cuprinsul Legii nr.293/2004.În calitatea sa de agent pază, reclamantul-recurent avea obligaţia de serviciu de a executa misiunile pentru care a fost planificat, îndeplinirea ordinelor şi dispoziţiilor şefilor ierarhici fiind consacrată de art.4 din Legea nr.293/2004 ca o obligaţie principală a personalului din sistemul administraţiei penitenciare.În mod justificat a reţinut prima instanţă că misiunea încredinţată reclamantului nu poate fi încadrată în categoria ordinelor vădit nelegale, atâta timp cât paza unui deţinut intra în sfera sa de atribuţiuni şi cât misiunea de însoţire nu implica un grad de risc mare, distanţa dintre locul de detenţie şi locul de destinaţie (Spitalul C.I.P.” Iaşi fiind de numai câteva sute de metri).
Faptul că pentru parcurgerea unei distanţe ce nu depăşea 500 m nu i s-a pus la dispoziţie reclamantului un mijloc de transport şi că nu i s-a garantat că va fi luat în calcul, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite, timpul pe care l-ar fi petrecut în misiunea de pază, în afara locului de detenţie, nu poate atrage pentru dispoziţia şefului ierarhic calificativul de ilegal”, întrucât prin încredinţarea misiunii de pază respective nu s-a încălcat nici Legea nr.293/2004, nici Legea nr.188/1999, cu care cea dintâi se completează, şi nici nu s-a adus atingere vreunuia din elementele esenţiale ale raportului de serviciu, născut între Ş.D. şi Penitenciarul Iaşi, obligaţia sa fiind aceea de”agent de pază”, iar misiunea de însoţire înscriindu-se în sfera acesteia.Misiunea fiind prevăzută în mod expres în registrul de planificare a agenţilor, ea trebuia executată, în condiţiile stabilite de şeful ierarhic, nimic neîmpiedecând pe reclamant ca, după executarea ei, să solicite acordarea drepturilor corespunzătoare, fie că ar fi fost vorba de contravaloarea transportului” sau de plata”orelor suplimentare”, calitatea de funcţionat public cu statut special nepermiţându-i să acţioneze după propria sa voinţă şi conform viziunii personale ce o are asupra modului de organizare şi desfăşurare a activităţii în cadrul unei unităţi aparţinând administraţiei penitenciare.
