Sancţiune disciplinară funcţionar public poliţist. Aplicarea de şeful ierarhic a unei sancţiuni mai grave decât cea propusă de comisia de disciplină. ConsecinţeDreptul şefului unităţii, ca în cazul în care nu este de acord cu sancţiunea propusă de comisia de disciplină, să dispună aplicarea unei sancţiuni mai grave subordonatului său, nu are caracter discreţionar, ci trebuie să cuprindă justificarea obiectivă a noii sancţiuni, cu atât mai mult cu cât faptele reţinute în sarcina reclamantului intimat nu justifică agravarea sancţiunii aplicate.Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 270/CA din 19 mai 2008Prin sentinţa civilă nr.212/C.A din 19 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis acţiunea în administrativ formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Iaşi şi s-a anulat dispoziţia nr.647 din 1 august 2007 emisă de şeful I.P.J Iaşi.Instanţa a apreciat că sancţiunea disciplinară de diminuare a drepturilor salariale pe trei luni nu a fost legal aplicată întrucât, în conformitate cu prevederile art. 59 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului, lege specială faţă de Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public, sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art.58 lit.a şi b, care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină”.
În conformitate cu prevederile alin.2 al aceluiaşi articol,”procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”, în acest sens fiind emis Ordinul M.I.R.A nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.I.R.A, act care are caracter special faţă de H.G nr.1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor de paritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Consiliul de disciplină a propus sancţionarea reclamantului cu mustrare scrisă, dar şeful I.P.J Iaşi a aplicat o sancţiune mai gravă, cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe trei luni, ceea ce încalcă dispoziţiile H.G nr.1210/2003-art-35 alin.3, care stipulează că”persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare, nu poate aplica o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea propusă de Comisia de Disciplină”.Această dispoziţie nu este în contradicţie cu nici o dispoziţie din legea specială, Legea nr.360/2002-privind statutul poliţistului, ea completând dispoziţiile legii speciale şi aplicându-se de fiecare dată când nu există dispoziţii exprese derogatorii în legea specială. Faptul că sancţiunea prevăzută de art.58 lit.b din Legea nr.360/2002 aplicată reclamantului se poate aplica şi fără consultarea consiliului de disciplină nu înseamnă că, odată ce s-a apreciat necesară consultarea consiliului de disciplină, se poate aplica o sancţiune mai gravă decât cea propusă de acesta. Numai dacă şeful I.P.J ar fi apreciat că nu este necesară consultarea consiliului de disciplină ar fi putut aplica sancţiunea prevăzută la art.58 lit.b din Legea nr.360/2002, ori, atâta timp cât a apreciat ca necesară consultarea consiliului de disciplină trebuia să aibă în vedere propunerea acestuia, fiind incidente dispoziţiile art.35 alin.3 din H.G nr.1210/2003. În ceea ce priveşte eventuale dispoziţii contrare ale Ordinului M.I.R.A nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.I.R.A, instanţa reţine că pe de o parte nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de dispoziţii, iar de pe altă parte ordinul menţionat are caracter secret, el nefiind publicat în Monitorul Oficial prin urmare nu poate fi aplicat reclamantului, în caz contrar s-ar fi încălcat dreptul acestuia la un proces echitabil garantat de art.6 din CEDO. Una din cerinţele care rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg este aceea ca legea să fie previzibilă, o condiţie a previzibilităţii fiind publicarea legii, astfel încât oricine să poată lua cunoştinţă de conţinutul acesteia, condiţie pe care Ordinul 400/2004 nu o îndeplineşte.Curtea apreciază că recursul pârâtei nu este fondat, reţinând următoarele:
Prin încheierea nr.22220 din 31 iulie 2007 a Consiliului de Disciplină al I.P.J Iaşi s-a propus, cu unanimitate de voturi, sancţionarea comisarului-şef D.V. cu mustrare scrisă”,sancţiune prevăzută la art.58 lit.b) din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi art.17 lit.a) din Ordinul M.I.R.A nr.400/2004.Perioada avută în vedere la cercetarea activităţii comisarului a fost 31 iulie 2006 – 3 noiembrie 2006, cât a funcţionat la Biroul de Poliţie Rurală, ajungându-se la concluzia existenţei următoarelor deficienţe:- întocmirea planului de muncă zilnic în mod superficial, cu sarcini generale, fără activităţi prevăzute în programe, sarcini de cooperare cu alte instituţii, fără sarcini concrete de sprijin în soluţionarea dosarelor penale aflate la posturile de poliţie, etc. – fapte prevăzute la art.41 lit.b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului, ce constituie abateri disciplinare prevăzute la art.57 lit.b) din Legea nr.360/2002 şi art.12 lit.b) din ordinul M.I.R.A nr.400/2004;- neglijarea activităţii de pregătire profesională precum şi cea de prevenire, fără respectarea Dispoziţiei I.G.P.R nr.177506/2006, referitoare la crearea şi actualizarea permanentă a bazei de date operative, fapte prevăzute la art.41 lit.c din Legea nr.360/2002;- organizarea unei singure acţiuni pe linia prevenirii braconajului piscicol, nu au fost executate activităţi de monitorizare a modului de a pazei pe timp de noapte în localităţile rurale din zona de responsabilitate, nu au fost executate activităţi de prevenire privind furturile de animale, din locuinţe şi societăţi comerciale, fapte prevăzute la art.41 lit. b din Legea nr.360/2002;- nu a desfăşurat activitate corespunzătoare informativă şi de supraveghere a persoanelor suspecte, de soluţionare a dosarelor penale, fapte prevăzute la art.41 lit.b) din Legea nr. 360/20020;- nu a executat controale la posturile de poliţie comunale privind corectitudinea înregistrării fenomenului infracţional şi modul de lucru în cauzele cu autori necunoscuţi;- nu a urmărit şi nu s-a implicat pentru aplicarea în practică a “obiectivelor manageriale”.Comisarii-şefi desemnaţi au concluzionat că prin faptele reţinute ofiţerul cercetat se face vinovat de încălcarea prevederilor art.41 lit.”b” şi c” din Legea nr.360/2002, abateri disciplinare prevăzute la art.57 lit.”b” din Legea nr.360/2002 şi art.12 lit.”b” din Ordinul M.I.R.A nr.400/2004, propunând în final sancţionarea cu”mustrare scrisă”, conform art.17 lit.”a” din Ordinul M.I.R.A nr.400/2004.Prin dispoziţia nr.647 din 1 august 2007 a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi se reţin cu exactitate aceleaşi deficienţe în activitatea comisarului D.V., ca şi cele precizate în raportul Consiliului de Disciplină, dispunându-se sancţionarea cu”diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 20% pe o perioadă de 3 luni.”
Este de remarcat că dispoziţia contestată, prin care şeful Inspectoratului aplică o sancţiune mai gravă, nu face decât să preia mot a mot concluziile raportului Consiliului de Disciplină, fără a aduce un singur argument în sprijinul deciziei de a aplica o sancţiune mai gravă..Potrivit dispoziţiilor art.54 alin.2 din Ordinul M.I.R.A nr.400/2004, aplicabil în cauză şi în temeiul căruia s-a efectuat cercetarea prealabilă şi s-au formulat apărările comisarului, “Dacă şeful unităţii nu este de acord cu sancţiunea propusă poate dispune aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest sens, pe care le va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competenţă”.Este adevărat că pentru sancţiunile disciplinare prevăzute la art.17 lit.”a” şi”b” din O.M.I.R.A nr.400/2004 nu este obligatorie consultarea consiliilor de disciplină, conform art.18 alin.3 din O.M.I.R.A nr.400/2004, însă atât timp cât şeful I.P.J Iaşi a dispus, în privinţa comisarului cercetat, o astfel de consultare, materializată într-o analiză laborioasă şi ale cărei concluzii, cu unanimitate, s-au oprit asupra sancţiunii cu”mustrare scrisă”, se impunea ca prin decizia luată acesta să justifice opţiunea pentru o sancţiune mai gravă.Dreptul şefului unităţii, ca, în cazul în care nu este de acord cu sancţiunea propusă, să poată dispune aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare, prevăzut în conţinutul art.54 al.2 din O.M.I.R.A 400/2004, nu este unul cu caracter discreţionar şi nu se impune a fi interpretat decât în sensul că prin lege acesta este îndreptăţit să aplice o altă sancţiune dintre cele ce nu impun consultarea Consiliului de Disciplină ori să facă o propunere, dar motivat şi justificat în raport de faptele avute în vedere, de gravitatea acestora dar şi în funcţie de conduita anterioară a comisarului, de datele sale personale şi profesionale ce-i caracterizează activitatea.În consecinţă, Curtea, suplinind motivarea dată de către instanţa de fond, apreciază, pe de o parte, că O.M.I.R.A nr.400/2004 este aplicabil în cauză şi se impune cercetarea speţei prin prisma acestor norme legale, iar, pe de altă parte, că sancţiunea aplicată de către şeful unităţii, mai gravă decât cea propusă de Consiliul de Disciplină, nu este justificată în raport de faptele reţinute în sarcina comisarului-şef D.V. şi de persoana acestuia.
Astfel, precum s-a arătat, apar ca întemeiate susţinerile referitoare la normele de drept aplicabile, în sensul că nepublicarea O.M.I.R.A nr.400/2004 în Monitorul Oficial, în condiţiile inexistenţei acestei obligativităţi, nu creează premisa necunoaşterii conţinutului acestuia, cu atât mai mult cu cât însuşi comisarul-şef, a cărui activitate a fost evaluată, s-a prevalat de dispoziţii din acest act normativ, a aplicat aceste dispoziţii pe parcursul activităţii sale, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.Nu în ultimul rând se impune a fi evidenţiat, cu privire la temeinicia sancţiunii aplicate, că prin raportul Consiliului de Disciplină nu se face referire la fapte concrete de neglijenţă, ci la evaluări cu caracter de generalitate ale activităţii, fără o descriere exactă a obligaţiilor sau sarcinilor de serviciu încălcate, astfel încât şi în raport aceste aspecte nu se justifică aplicarea unei sancţiuni mai grave.
