– Legea nr. 53/2003: art. 268 alin. (2)
– Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007: art. 50 alin. (3) lit. a)
Este nelegală o măsură de sancţionare disciplinară dacă nu conţine motivarea în fapt şi în drept a acesteia.
(Decizia civilă nr. 1070 din 18 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin sentinţa civilă nr. 668 din 6 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 52/ 108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul U.C. în contradictoriu cu pârâta Poliţia Comunitară Arad, reprezentată de director executiv V.G.
A anulat decizia nr. 10227 din 11 decembrie 2009 privind aplicarea sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţie a funcţionarului public U.C. şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale de la data de 18 decembrie 2009 până la reintegrarea în funcţie, reactualizate cu rata inflaţiei până la achitarea efectivă a acestora.
Prin decizia civilă nr. 1070 din 18 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 52/ 108/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul pârâtei, reţinând că obiectul litigiului îl constituie legalitatea deciziei nr. 10227 din 11 decembrie 2009, emisă de Poliţia Comunitară Arad, decizie prin care reclamantul U.C., referent asistent în cadrul Poliţiei Comunitare Arad, a fost sancţionat disciplinar cu „destituirea din funcţia publică deţinută, începând cu data de 18 decembrie 2009”.
Actul administrativ de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 50 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007, următoarele elemente
obligatorii: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară [lit. a)]; temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară [lit. b)]; motivul pentru care a fost aplicată o altă sancţiune decât cea propusă de comisia de disciplină [lit. c)]; termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată [lit. d)]; instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară [lit. e)].
O altă cerinţă formală obligatorie, prevăzută tot sub sancţiunea nulităţii absolute, este cea a anexării la actul administrativ de sancţionare a raportului comisiei de disciplină [art. 50 alin. (4)].
Curtea admite că, potrivit art. 50 alin. (3) lit. c) din H.G. nr. 1344/2007, motivul aplicării sancţiunii trebuie menţionat în actul de sancţionare numai în cazul în care a fost aplicată o altă sancţiune decât cea propusă de comisia de disciplină.
Pe de altă parte, această regulă nu poate fi interpretată în sensul înlăturării obligaţiei motivării sancţiunii în toate cazurile în care se propune aplicarea unei sancţiuni. Dimpotrivă, art. 49 alin. (1) prevede în mod clar că raportul comisiei de disciplină trebuie să cuprindă aceste motiv. Astfel, conform art. 49 alin. (1), „în termen de 5 zile lucrătoare de la data finalizării procedurii cercetării administrative potrivit art. 48 alin. (1) lit. a), comisia de disciplină întocmeşte un raport cu privire la sesizarea în cauză, care trebuie să conţină următoarele elemente:
a) numărul şi data de înregistrare ale sesizării;
b) numele complet şi funcţia deţinută de a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, precum şi compartimentul în care acesta îşi desfăşoară activitatea;
c) numele complet şi domiciliul persoanei care a formulat sesizarea sau, după caz, locul de muncă şi funcţia deţinută de aceasta;
d) prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a fost săvârşită;
e) probele administrate;
f) propunerea privind sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, propunerea de clasare a sesizării;
g) motivarea propunerii;
h) numele complet şi semnăturile preşedintelui şi ale celorlalţi membri ai comisiei de disciplină, precum şi ale secretarului acesteia;
i) data întocmirii raportului”.
Curtea a apreciat că absenţa motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi a încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
Sub acest aspect, Curtea subliniază că motivarea impune nu numai expunerea motivelor pentru care comisia de disciplină şi organul sancţionator au apreciat că e impune sancţionarea funcţionarului public, dar şi motivele pentru care au înlăturat apărările funcţionarului public sancţionat. O ignorare a argumentelor persoanei cercetate constituie o carenţă gravă a motivării actului administrativ, în condiţiile în care cercetarea disciplinară se efectuează în raport cu o faptă şi acuzaţie concretă, susceptibilă de a fi explicată şi analizată în cazul contestării sale.
Curtea reţine că, potrivit art. 50 alin. (3) lit. a) al H.G. nr. 1344/2007, este obligatorie menţionarea în actul de sancţionare a descrierii faptei care constituie abatere disciplinară.
Astfel, Curtea reţine că descrierea faptei ce constituie abaterea disciplinară imputată funcţionarului public trebuie să se regăsească atât în raportul comisiei de disciplină, cât şi în actul administrativ de sancţionare.
Din această perspectivă, ca şi instanţa de fond, Curtea constată că decizia nr. 10227 din 11 decembrie 2009 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1344/2007 şi art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun., întrucât nu cuprinde individualizarea abaterilor disciplinare imputate reclamantului şi descrierea lor.
în consecinţă, recursul pârâtului s-a respins cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. pr. civ.
B. Taxe şi impozite
