Necesitatea acordului proprietarului locuinţei şi a avizului favorabil al locatarilor vecini pe verticală şi orizontală
Dreptul de proprietate se exercită potrivit dispoziţiilor art. 480 C. civ. în limitele determinate de lege.
în speţă sunt în egală măsură pe câte un imobil determinat reclamantele A.I. şi A.I.A., precum şi pârâţii, dar toate apartamentele se regăsesc în blocul nr. 29 din Str. Victoriei. Sibiu.
Interesul reclamantelor A.I. şi A.I.A. din prezenta cauză, exercitat în limitele aceluiaşi art. 480 C. civ.. este de a dispune de imobil prin închiriere şi de a culege fructele cuvenite. sens în care au încheiat cu reclamanta SC T.T.II.I. SRL contractul de închiriere din 7 aprilie 2004, astfel că potrivit prevederilor art. 1 Decretul nr. 31/1954, interesul lor se încadrează în limitele interesului obştesc.
în art. 64 Legea nr. 114/1996, este prevăzută posibilitatea schimbării destinaţiei locuinţelor cu acordul proprietarilor sau al asociaţiei de proprietari, după caz. De asemenea, este necesar avizul favorabil al proprietarilor sau respectiv al titularilor contractelor de închiriere, cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical apartamentul al cărei destinaţie se schimbă.
Prima instanţă în mod corect a reţinut ca suficient cadrul procesual cu proprietarii apartamentelor învecinate şi i-a obligat la acordarea consimţământului, deoarcce în speţă este necesar avizul favorabil al locatarilor de pe verticală şi orizontală faţă de apartamentul nr. 11.
Acordul proprietarului apartamentului nr. 11 în care se intenţionează a se desfăşura activitatea agenţiei de turism nu face obiectul prezentei cauze, iar acordul asociaţiei de proprietari nu este necesar, deoarece spaţiul al cărei destinaţie se cere este proprietatea reclamantelor locatoare A.l. şi A.I.A.
Cât priveşte avizul proprietarilor ale căror imobile se învecinează cu imobilul a cărui destinaţie se doreşte a sc schimba, în mod corect au fost obligaţi la acordarea acestuia sub formă de consimţământ, deoarece nu s-a probat niciun motiv de împiedicare legală la exercitarea activităţii agenţiei de turism la acest imobil.
Celelalte motive invocate în apel care vizează tulburarea liniştii, disconfort şi alte asemenea, se sancţionează la data producerii unor astfel de evenimente şi nu pot constitui ipoteze incidente pentru a aduce limitări titularului dreptului de proprietate şi a titularului contractului de închiriere de a folosi imobilul potrivit destinaţiei reale a spaţiului locativ.
C.A. Alba-lulia, s. civ., decizia nr. 899/A din 9 iunie 2005, in HJ.C.P.J. 2000, p. 99