Reclamanta a solicitat să se constate că este scutită de la plata taxelor şi impozitelor locale şi să se dispună obligarea pârâtei la radierea din evidenţele sale a sumelor cu care figura ca debitoare la bugetul local.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 C.proc.civ., pentru exercitarea acţiunii în constatare este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, condiţiile: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes şi prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
Acţiunea în realizare primează totdeauna faţă de o eventuală acţiune în constatare. Conţinutul art. 111 C.proc.civ. determină principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
Recurenta reclamantă, prin acţiune, a precizat că interesul de a formula o astfel de cerere în constatare constă în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti pe care să o opună organelor fiscale şi în temeiul căreia să beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reclamanta îşi poate realiza drepturile solicitate, nu printr-o acţiune în constatare, ci numai printr-o acţiune în realizare, respectiv printr-o contestaţie împotriva actelor administrativ-fiscale emise de pârâtă, contestaţie formulată în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Secţia pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2112 din 23 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 1984/113/2012 reclamanta SNIF Bucureşti – Sucursala Dunărea de Jos Brăila, în contradictoriu cu pârâta Primăria Brăila – D.F.P.L. – Serviciul de Constatare Impunere Persoane Juridice, a solicitat să se constate că este scutit de la plata taxelor şi impozitelor locale şi să se dispună obligarea pârâtei la radierea din evidenţele sale a sumelor cu care figura ca debitoare la bugetul local.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a susţinut că a formulat cerere de scutire de la plata taxelor şi impozitelor locale, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 1 C.fisc. nu se datorează impozit, prin efectul legii, pentru clădirile proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 14 C.fisc. susţine că sunt scutite de la plata impozitului clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidro-meteorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din posturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor.
Totodată, în conformitate cu prevederile legale, art. 257 lit. a) C.fisc., arată că nu se datorează impozit pe teren, pentru suprafaţa de teren acoperită de o clădire proprietate publică a statului. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 257 lit. g) C.fisc., nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice aferent unei clădiri al cărui titular este oricare dintre aceste categorii de proprietari.
Prin răspunsul comunicat la data de 30.01.2012, pârâta în mod nejustificat a refuzat soluţionarea cererii, motivat de faptul că acele clădiri pentru care a solicitat scutirea de la plata impozitelor locale nu sunt afectate activităţilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, iar din evidenţa contabilă a rezultat că aceasta desfăşoară activitate economică înregistrând diverse venituri. De asemenea, în ceea ce priveşte terenurile pentru care a solicitat scutirea de la plata taxei pe teren, pârâta a apreciat că reclamanta datorează taxa pe teren conform art. 256 alin. (3) C.fisc. şi terenurile aflate în folosinţa societăţii sunt aferente clădirilor pentru desfăşurarea de activitate economică.
În fapt, a susţinut reclamanta, clădirile şi terenurile ce aparţin SNIF SA – Sucursala Dunărea de Jos Brăila, sunt afectate activităţilor de construcţii hidrotehnice şi îmbunătăţiri funciare, astfel că ele se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 14 şi art. 257 lit. a) şi g) C.fisc.
În accepţiunea Legii nr. 138/2004, actualizată (Anexa 1), sunt considerate ca fiind activităţi de îmbunătăţiri funciare şi reparaţiile sistemelor şi amenajărilor de irigaţii.
De asemenea, în clădirile situate în Municipiul Brăila pentru care au fost percepute impozitele ce fac obiectul prezentei cereri se desfăşoară activităţi de construcţii hidrotehnice şi îmbunătăţiri funciare, fiind dotate cu birouri în care îşi desfăşoară activitatea servicii funciare de administrare a activităţii de construcţii hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare pentru care consideră că nu datorează impozit.
Din acest motiv a solicitat admiterea cererii în sensul de a se constata că este scutită de la plata taxelor şi impozitelor locale în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) pct. 14 şi art. 257 lit. a) şi g) C.fisc. şi să oblige pârâta să radieze din evidenţele sale sumele cu care figurează ca debitoare la bugetul de local.
În drept, în susţinerea cererii formulate reclamanta a invocat dispoziţiile art. 82, 112 şi urm. C.proc.civ. şi art. 250 alin. (1) pct. 14 şi art. 257 lit. a) şi g) C.fisc.
Legal citată şi prezentă în instanţă prin reprezentant, pârâta a formulat şi a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii.
Pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei motivând că atât Primăria Municipiului Brăila, cât şi Direcţia Finanţelor Publice Locale sunt structuri administrativ-funcţionale fără personalitate juridică.
Conform dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 286/2006, municipiul este unitatea administrativ-teritorială în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţile administraţiei publice locale cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.
Prin urmare, în justiţie, UAT este reprezentată de primar, primăria în sine neavând nici calitatea şi nici capacitatea procesuală.
Faţă de excepţia invocată, reclamanta a înţeles să precizeze denumirea corectă a pârâtei, în sensul că înţelege că în calitate de pârâtă să stea în judecată UAT B. şi nu P.B.
Pe fondul cauzei, pârâta, prin aceeaşi întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât reclamanta datorează taxele şi impozitele stabilite.
În cauză, la solicitarea ambelor părţi, s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv corespondenţa purtată între cele două părţi în legătură cu acest obiect.
Tribunalul Brăila, analizând cererea aşa cum a fost formulată prin prisma probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă şi invocate de reclamantă, prin sentinţa nr. 2975/2012 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Astfel, reclamanta a solicitat să se constate că este scutită de plata taxelor şi impozitelor locale.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 111 C.proc.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, însă, în speţă, reclamanta are posibilitatea de a contesta impozitele şi taxele la care face referire, însă printr-o altă cerere întemeiată pe dispoziţiile Codului fiscal care reglementează o altă procedură în contencios administrativ.
Aşa fiind şi din aceste considerente, cererea formulată este inadmisibilă.
De altfel, în petitul cererii, reclamanta a precizat ca obiect, pe lângă acţiunea în constatare, recunoaşterea unui drept şi obligaţia de a face, fără să precizeze însă în concret la care anume drept se face referire şi de asemenea, care este obligaţia la care se pretinde a fi obligată pârâta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SNIF B – Sucursala Dunărea de Jos, criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ.
În mod eronat instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, interpretând în mod greşit actele deduse judecăţii şi probatoriul din dosar, schimbând înţelesul lămurit al acestora, înscrisurile nefiind analizate şi mai ales apreciate la justa lor valoare, prin prisma prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 14 şi art. 257 lit. a) şi g) C.fisc.
De asemenea, în mod eronat instanţa a apreciat că reclamanta nu a precizat în concret la care drept se referă şi care este obligaţia ce se pretinde a fi executată. Astfel, a solicitat instanţei să constate că reclamanta este scutită de la plata impozitelor şi taxelor locale în conformitate cu art. 250 alin. (1) pct. 14 şi art. 257 lit. a) şi g) C.fisc. (acţiune în constatare), recunoaşterea dreptului de a fi scutiţi de la plata acestor taxe şi impozite (recunoaşterea unui drept) şi obligarea pârâtei să radieze din evidenţele sale sumele cu care reclamanta figurează ca debitoare la bugetul local.
În mod eronat a apreciat prima instanţă că, în realizarea dreptului său, reclamanta ar trebui să formuleze contestaţie conform Codului de procedură fiscală, cererea putând fi formulată şi pentru interpretarea unor situaţii prevăzute în concret de Codul fiscal cu privire la conduita de urmat a unor autorităţi.
De asemenea, sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., nefiind precizate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantei.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.
Legal citată, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate la instanţa de fond.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041C.proc.civ., Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune.
În primul rând, se cuvine a se preciza că reclamanta a solicitat să se constate că este scutită de la plata taxelor şi impozitelor locale şi să se dispună obligarea pârâtei la radierea din evidenţele sale a sumelor cu care figura ca debitoare la bugetul local.
Partea şi-a precizat în mod expres obiectul acţiunii în cererea introductivă şi nu şi-a modificat obiectul cererii în condiţiile art. 132 C.proc.civ.
Or, potrivit art. 129 alin. (6) C.proc.civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În aceste condiţii, instanţa era obligată să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii, nefiindu-i permis să procedeze la schimbarea calificării date de acesta.
În al doilea rând, este de necontestat că acţiunea în constatare are ca scop consacrarea judecătorească a existenţei dreptului reclamantului – acţiunea în constatare pozitivă sau a inexistenţei dreptului pârâtului – acţiunea în constatare negativă, aşa cum o recunoaşte atât doctrina, cât şi practica judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 C.proc.civ., pentru exercitarea acţiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, condiţiile: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes şi prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
Acţiunea în realizare primează totdeauna faţă de o eventuală acţiune în constatare. Conţinutul art. 111 C.proc.civ. determină principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
Recurenta-reclamantă, prin acţiune, a precizat că interesul de a formula o astfel de cerere în constatare constă în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti pe care să o opună organelor fiscale şi în temeiul căreia să beneficieze de scutiri la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reclamanta îşi poate realiza drepturile solicitate, nu printr-o acţiune în constatare, ci numai printr-o acţiune în realizare, respectiv printr-o contestaţie împotriva actelor administrativ-fiscale emise de pârâtă, contestaţie formulată în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În aceste condiţii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. nu poate fi reţinut, atâta vreme cât cererea formulată a avut un obiect strict determinat, în constatare, respectiv să se constate că reclamanta este scutită de la plata impozitelor şi taxelor locale, iar obligarea pârâtei să radieze din evidenţele sale sumele cu care reclamanta figurează ca debitoare la bugetul local este un capăt de cerere subsidiar, admisibil numai în măsura în care capătul de cerere principal ar fi fost admisibil. Instanţa a soluţionat corect cererea cu care a fost învestită, interpretând judicios actele deduse judecăţii.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 nu este fondat, instanţa interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente în cauză.
Nu s-a constatat existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei, respectându-se astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Raţiunile juridice expuse fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie înlăturate ca neîntemeiate.
Prin urmare, recursul a fost respins ca nefondat, nefiind îndeplinite niciuna din cerinţele art. 304 C.proc.civ., iar sentinţa atacată va fi menţinută ca legală şi temeinică.
(Judecător Emilia Lenuţa Panţuru)
