Potrivit art. 257 alin. (1), (2), (5) şi (7) şi art. 259 din Legea nr. 95/2006, persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe contribuţia se plăteşte trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceştia. Pentru aceştia, obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine asiguraţilor.
Nu are suport interpretarea potrivit căreia legea, deşi stabileşte obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca şi asiguraţi încheierea contractului cu casa de asigurări.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2093 din 5 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 05.04.2011, reclamantul C. O. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, solicitând instanței să dispună anularea dispoziției de soluționare nr. 1719/24.03.2011 și a deciziei de impunere nr. 539/20.01.2011, precum și suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin decizia de impunere nr. 539/2011, s-au stabilit în sarcina sa, în calitate de avocat în Baroul Vâlcea, obligații datorate către F.N.U.A.S.S. în cuantum de 40.187 lei, din care 22.248 lei cu titlu de contribuție, 14.759 lei cu titlu de dobânzi și 3.170 lei cu titlu de penalități, debite aferente perioadei trimestrul I 2006-trimestrul IV 2010.
Atât decizia de impunere, cât și decizia de soluționare a contestației administrative sunt nelegale și netemeinice pentru motive de formă și pentru motive de fond.
Astfel, decizia de impunere nu cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 43 alin. (2) C.proc.fisc., în sensul că nu arată modalitatea de calcul al contribuțiilor, dobânzilor și penalităților și nu face mențiune despre deciziile care trebuia a fi întocmite conform art. 114 alin. (4) C.proc.fisc. raportat la art. 216 din Legea nr. 95/2006 și la art. 36 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/13.08.2007. Aceasta echivalează cu nemotivarea în fapt a deciziei de impunere.
De asemenea, decizia de impunere nu face referiri, în ce privește temeiul de drept, la legile sus arătate, care sunt incidente în cauză. în plus, art. 119 C.proc.fisc. vizează dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, iar nu dobânzile la pretinse sume datorate bugetului.
în mod nelegal s-a apreciat prin decizia de soluționare a contestației că plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate nu este condiționată de încheierea unui contract de asigurare, susținându-se că încheierea contractului respectiv este consecutivă dobândirii calității de asigurat prin plata contribuției la fond. în realitate, art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare, iar potrivit art. 212 calitatea de asigurat se dovedește cu documentul justificativ eliberat de Casa de Asigurări. Art. 257 din aceeași lege, la care fac trimitere actele contestate în cauză, statuează că persoana asigurată are obligația de a plăti o contribuție bănească lunară pentru asigurări de sănătate, iar din dispozițiile art. 209 alin. (2) se deduce că pentru persoanele care desfășoară activități liberale, cum este profesia de avocat, obligația plății contribuției este subsecventă dobândirii calității de asigurat și, pe cale de consecință, încheierii contractului de asigurare. Or, o astfel de cerință privitoare la încheierea contractului nu a fost realizată în cauză.
în același sens sunt și dispozițiile art. 29 și art. 32 alin. (4) din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, care fac referire la persoanele fizice asigurate pe bază de contract de de sănătate.
Reclamantul a mai arătat că obligația de asigurare este obligație de a face și că singurul efect al neexecutării acesteia este că persoana neasigurată nu poate beneficia decât de pachetul minimal de servicii, așa cum este el definit în art. 201 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006.
Cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere, reclamantul a arătat că actul este nelegal pentru argumentele sus arătate, iar executarea lui este de natură să-i creeze o pagubă iminentă.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată și arătând, în esență, că actele contestate au conținutul formal prevăzut de lege și că reclamantul avea obligația de a plăti trimestrial contribuția de asigurări de sănătate în temeiul legii, încheierea contractului fiind consecutivă dobândirii calității de asigurat prin plata contribuției la fond, așa cum rezultă din art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Pârâta a mai arătat că Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 stabilește că, pentru persoanele fizice pentru care colectarea veniturilor nu se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie decizia de impunere emisă de Casa de Asigurări de Sănătate conform informațiilor primite pe bază de Protocol de la ANAF.
Prin sentința nr. 1466/28.06.2011, Tribunalul Vâlcea – Secția comercială și de administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, reținând următoarele:
Decizia de impunere conține toate elementele instituite expres de lege, prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003: denumirea organului emitent; data la care a fost emisă; datele de identificare a contribuabilului; obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt și de drept; numele și semnătura persoanei împuternicite; ștampila intimatei; termenul de depunere a contestației.
De asemenea, conține motivul de fapt și de drept și arată contribuția principală, dobânzile și penalitățile, iar fișa de calcul depusă ulterior la dosarul cauzei face dovada cuantumului acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 21 alin. (1), art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 și art. 8 alin. (1) din Anexa la Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, toți cetățeni români cu domiciliul în țară având obligația plății contribuției de asigurare potrivit textelor de lege sus citate. încheierea contractului de asigurare este consecutivă dobândirii calității de asigurat prin plata contribuției la fond, sens în care trebuie interpretate dispozițiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând următoarele:
1. Prima instanță nu a analizat motivul invocat în cererea de chemare în judecată relativ la lipsa deciziilor care, în ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, trebuia a fi emise conform dispozițiilor art. 119 alin. (4) C.proc.fisc. raportat la art. 216 din Legea nr. 95/2006 și la art. 36 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, în lipsa respectivelor decizii neputându-se stabili dobânzi și penalități la suma pretins datorată.
De altfel, după ce a reținut inițial cauza în pronunțare, prima instanță a dispus repunerea acesteia pe rol, solicitând pârâtei să depună la dosar tocmai deciziile sus arătate. Pârâta a depus însă o fișă de calcul pentru obligațiile bugetare, ceea ce nu echivalează cu o decizie, fișă emisă după 4 luni de la emiterea deciziei de impunere.
Recurentul a mai arătat că instanța C.E.D.O. a statuat, în interpretarea art. 6 alin. (1) din Convenție, că judecătorul are obligația de a proceda la analiza efectivă a mijloacelor, argumentelor și probelor invocate de părți, obligație care în speță nu a fost îndeplinită de către instanța de fond.
2. în mod nelegal a apreciat tribunalul că plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate nu este condiționată de încheierea unui contract de asigurare, deși, din dispozițiile art. 211 alin. (1), art. 212, art. 257 și art. 209 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, precum și dispozițiile art. 29 și art. 34 alin. (4) ale Ordinului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, rezultă, dimpotrivă, că dobândirea calității de asigurat este condiționată de încheierea contractului de asigurare, doar în temeiul acestuia născându-se obligația plății contribuției.
Chiar dacă contractul încheiat cu pârâta este un contract de adeziune, el continuă să rămână un contract sinalagmatic și voința părților este definitorie pentru clauzele acestuia. Cum în speță nu a fost încheiat un contract de asigurare, intimata-pârâtă nu poate pretinde plata asigurării.
Recurentul a mai arătat și că în ipoteza în care obligația ar izvorî ope legis ar rămâne fără valență încheierea contractului de asigurare, așa cum stipulează actele normative sus arătate, fiind elementar că aceeași obligație nu-și poate avea izvorul atât în lege cât și în contract.
Recurentul a arătat în final că obligația de asigurare este obligație de a face și că singurul efect al neexecutării acesteia este că persoana neasigurată nu poate beneficia decât de pachetul minimal de servicii, așa cum este el definit în art. 201 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele prezentate și în întâmpinarea depusă și în fața instanței de fond.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul nu este fondat.
1. Chiar dacă tribunalul nu a dat un răspuns explicit argumentului reclamantului relativ la nelegalitatea deciziei de impunere pentru faptul că în decizie nu se face mențiune despre deciziile ce trebuiau întocmite conform art. 119 (indicat ca art. 114 în cererea de chemare în judecată) alin. (4) C.proc.fisc. raportat la art. 216 din Legea nr. 95/2006 și la art. 36 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, Curtea a constatat că răspunsul a fost implicit.
Astfel, tribunalul a constatat că decizia de impunere conține toate elementele instituite expres de lege, prevăzute de art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, iar această constatare este corectă.
Decizia cuprinde motivele de fapt pentru care a fost impusă suma, iar faptul că acestea sunt foarte succinte nu echivalează cu absența lor câtă vreme sunt suficient de explicite și sunt neechivoce în ce privește obligația impusă.
Art. 119 alin. (4) C.proc.fisc. prevede că „(4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situației prevăzute la art. 142 alin. (6)”.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că „în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Art. 36 din Ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 prevede că „CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice”.
Potrivit art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 „Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări”.
în primul rând, relativ la dobânzi și penalități, s-a constatat că recurentul reclamant nu a arătat în ce fel emiterea unei decizii de impunere pentru o creanță principală constând în contribuții la FNUASS, precum și pentru accesoriile aferente, contravine art. 119 C.proc.fisc. De asemenea, nu s-a arătat ce anume condiții ce ar fi impuse prin Ordinul președintelui ANAF la care face referire textul legal respectiv nu sunt respectate.
în al doilea rând, s-a constatat că faptul că accesoriile au fost stabilite prin aceeași decizie care impune și plata obligației principale, nu înseamnă că ele nu sunt stabilite legal. Pentru accesorii trebuie emise decizii separate atunci când existența lor este constată aparte de obligația principală cu privire la care s-a emis deja titlu de creanță. în speță. accesoriile sunt cuprinse în mod valabil în decizia prin care se individualizează și obligația principală cu privire la care s-a constat depășirea termenului de scadență.
Textul art. 119 alin. (4) C.proc.fisc. nu face decât să consacre regula că și pentru accesoriile fiscale trebuie emisă decizie.
Cât privește arătarea modului de calcul al contribuției și accesoriilor, Curtea a constatat că acesta nu este un element esențial pentru valabilitatea actului administrativ prin prisma art. 43 alin. (2) C.proc.fisc., astfel că nu l-a reținut ca motiv valabil de nelegalitate.
2. Cât privește obligativitatea plății contribuției la FNUASS, Curtea a constatat că prima instanță a interpretat și aplicat corect legea.
Astfel, potrivit art. 208 alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. (1)-(2) din aceeași lege, „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. în această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România”.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
După încheierea contractului și în temeiul acestuia, decurg obligațiile părților așa cum și le-au asumat, în limitele prescripțiilor legale, inclusiv obligația prevăzută de art. 215 alin. (3) pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, cum sunt avocații, și care constă în depunerea obligatorie la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare a declarațiilor privind obligațiile față de Fond.
Potrivit art. 257 alin. (1), (2), (5) și (7) și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. în cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Nu are suport interpretarea potrivit căreia legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări.
în speță, reclamantul nu a pretins că neîncheierea contractului respectiv poate fi imputată pârâtei, ceea ce atrage concluzia că neîncheierea contractului i se datorează lui însuși.
Este real că, potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada că sunt asigurate (potrivit art. 212 alin. (1) „Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul”) „Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru”.
Acesta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
Un argument în plus al obligativității asigurării îl constituie și acela că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a documentelor justificative și a actelor de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Concluzionând în sensul că recurentul reclamant avea obligația de a plăti contribuția pentru asigurările de sănătate chiar dacă nu a încheiat contract de asigurare, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul acestuia ca nefondat.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
