Societate de servicii de investitii financiare. Actiune în administrativ împotriva CNVM pentru repararea prejudiciului cauzat de aceasta prin acte de sancţionare anulate irevocabil de instanţele de judecată
Legea nr. 29/1990, art. 12 C. civ., art. 998
1. în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii în anulare, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.
2. Măsurile CNVM împotriva SSIF constând în restricţionarea la tranzacţionare a acţiunilor din portofoliul propriu al acesteia, precum şi restricţionarea activităţii numai la operaţiuni de restituire a acţiunilor sau sumelor datorate clienţilor, creează prejudicii materiale în cazul în care aceste măsuri se dovedesc nelegale, fiind anulate irevocabil de către instanţa de judecată.
Legătura de cauzalitate dintre actele administrative nelegale şi prejudiciul pretins rezultă ex re, din chiar dispoziţiile cuprinse în actele administrative nelegale.
Prejudiciul cauzat poate fi evaluat prin expertiză contabilă pe baza utilizării indicatorilor sintetici pentru sectoarele economiei naţionale.
3. Hotărârile judecătoreşti de anulare a ordonanţelor CNVM, precum şi cea de acordare a despăgubirilor materiale sunt considerate suficiente pentru repararea echitabilă a prejudiciului de imagine cauzat, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
4. Cererea de acordare a dobânzii legale nu este o cerere modificatoare a acţiunii introductive, ci o majorare a câtimii obiectului cererii, încadrându-se în dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1269 din 4 martie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3453 din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamata SC E.B.G. SA în contradictoriu cu pârâta CNVM, pe care a obligat-o la plata sumei de
57.722,89 lei, cu titlu de daune materiale.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a demonstrat că pârâta a emis mai multe acte administrative anulate irevocabil de instanţele de judecată, care au avut ca efect prejudicierea sa.
Au fost examinate de instanţă, din perspectiva efectelor prejudi-ciabile produse, ordonanţa nr. 149/1999 prin care CNVM a suspendat autorizaţia de funcţionare a reclamantei pe o perioadă de 90 de zile şi ordonanţa nr. 294/2000 prin care aceeaşi pârâtă a retras autorizaţia de funcţionare a reclamantei, cu obligaţia lichidării, în termen de 30 de zile a conturilor în numerar ale clienţilor sau transferării valorilor mobiliare din conturile clienţilor la registrele independente.
Concluzia fondului a fost în sensul că fapta ilicită a pârâtei a avut
o formă continuă, materializându-se prin acte şi fapte cu impact asupra societăţii, determinând în final ieşirea fortuită a acesteia de pe piaţa tranzacţiilor mobiliare.
Pentru cuantificarea prejudiciului, la cererea reclamantei şi pe baza obiectivelor fixate de aceasta, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fundamentat soluţia pronunţată.
Suplimentarea obiectivelor expertizei contabile după încuviinţarea acesteia, precum şi solicitarea de a fi obligată pârâta şi la plata dobân
zii legale, nu au fost avute în vedere de instanţă, cu motivarea că au fost tardiv formulate.
Referitor la criteriul avut în vedere de expertul pentru stabilirea prejudiciului înregistrat de societate, care s-a bazat pe utilizarea indicatorilor sintetici pentru sectoarele economiei naţionale, Curtea de apel a apreciat că această modalitate de calcul este echitabilă, în condiţiile în care indicii bursieri comunicaţi de BVB şi BET, la care pârâta face trimitere, nu pot fi aplicaţi, nefiind determinată valoarea portofoliului. A mai reţinut că dacă ar primi punctul de vedere al CNVM, potrivit căruia nu se poate contoriza prejudiciul în raport de evoluţia indicilor bursieri, s-ar ajunge la concluzia că reclamanta nu a suferit nicio daună, ceea ce este inacceptabil.
In privinţa capătului de cerere referitor la daunele morale solicitate în cuantum de 400.000 lei, Curtea de apel şi-a motivat soluţia adoptată prin lipsa oricăror dovezi şi prin constatarea că satisfacţia câştigării procesului de faţă reprezintă în sine o reparaţie morală adecvată.
Pe parcursul soluţionării cauzei, prin încheierea interlocutorie pronunţată la data de 22 mai 2006, s-a respins excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, cu motivarea că sub imperiul Legii nr. 29/1990, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri este de 3 ani şi curge de la data la care reclamantul a cunoscut întinderea pagubei, acţiunea fiind înregistrată în interiorul acestui termen.
împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC E.B.G. SA, formulând critici pe care le-a încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi în dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine în esenţă că:
1) Instanţa de fond nu a înţeles care este obiectul acţiunii, limi-
tându-1 artificial. In dezvoltarea acestui motiv, recurenta afirmă că a solicitat stabilirea întinderii prejudiciului pe care l-a suferit prin punerea în practică a actelor administrative emise de pârâtă şi anulate irevocabil de instanţele judecătoreşti.
Instanţa s-a limitat numai la ceea ce s-a cerut iniţial, „e adevărat cu o anumită stângăcie”, şi nu a obligat pârâta la acoperire integrală a prejudiciului suferit, reţinând eronat că paguba se limitează doar la deprecierea unor pachete de acţiuni.
2) Curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Recurenta critică în cuprinsul acestui motiv hotărârea atacată sub trei aspecte:
(a) instanţa nu a aplicat dispoziţiile art. 212 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că deşi existau temeiuri consistente nu a dispus completarea expertizei;
(b) instanţa a interpretat eronat legea în privinţa ccrcrii de acordare a dobânzilor legale, cererea fiind introdusă înaintea dezbaterilor în fond;
(c) instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prin aceea că a omis acordarea cheltuielilor pe care reclamanta le-a făcut cu timbrajul şi cu onorariul de expert.
3) Probatoriul administrat de instanţa de fond este incomplet. Recurenta consideră că prima instanţă a refuzat nelegal completarea probatoriului, fiind sub presiunea vechimii dosarului, ceea ce a determinat analizarea cu superficialitate a pretenţiilor reclamantei.
Pentru clarificarea situaţiei de fapt şi în vederea stabilirii întinderii reale a prejudiciului, recurenta a solicitat casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recursul declarat de pârâta CNVM vizează atât sentinţa prin care s-a soluţionat fondului cauzei, cât şi încheierea pronunţată la data de 22 mai 2006.
In esenţă, pârâta formulează următoarele motive dc recurs:
1) Hotărârea fondului este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, în condiţiile în care nu există o legătură cauzală între actele administrative anulate şi prejudiciul pretins.
Analizând punctual impactul ordonanţelor nr. 149/1999 şi 294/2000 asupra activităţii reclamantei, recurenta ajunge la concluzia că erodarea acţiunilor ca urmare a imposibilităţii de vânzare în intervalul aprilie 1999 – decembrie 2000, nu are nicio legătură cu cele două acte administrative anulate de instanţele de judecată.
2) Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune. La acest punct, recurenta arată că, teoretic, procesul de erodare a acţiunilor a debutat în chiar prima zi de indis-ponibilizare forţată a portofoliului de acţiuni al reclamantei, moment de la care a început să curgă şi termenul de prescripţie. Recurenta indică data de 15 august 2003 ca moment la care s-a împlinit termenul de prescripţie, în raport de care introducerea acţiunii în anul 2004 s-a realizat cu depăşirea termenului legal.
3) Expertiza contabilă este lipsită de temei legal şi ştiinţific.
Recurenta consideră că lucrarea de specialitate dispusă de instanţa de fond putea fi efectuată numai de către un expert evaluator înscris în registrul public al CNVM, conform prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 16 din regulamentul CNVM nr. 5/2006 privind registrul public al CNVM. Referitor la conţinutul raportului de expertiză, recurenta afirmă că acesta nu are o bază ştiinţifică, întrucât valoarea şi evoluţia
unui portofoliu dc acţiuni nu sc raportează sub nicio formă la indicele preţurilor dc consum, acţiunile, ca valori mobiliare, nefacând parte din categoria bunurilor de larg consum.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursurilor declarate de părţi, a concluziilor scrise formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia în parte, ca efect al admiterii recursului reclamantei, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 octombrie 2004 la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, reclamanta SC E.B.G. SA a solicitat obligarea pârâtei CNVM la plată sumei de 1.200.000.000 lei (120.000 Ron) cu titlu de daune materiale şi 4.000.000.000 lei (400.000 Ron) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a emiterii ordonanţelor nr. 149/1999 şi nr. 294/2000.
Cauza cererii de chemare în judecată, indicată de reclamantă, a constituit-o art. 998 C. civ. Din modul confuz de prezentare a condiţiilor răspunderii delictuale nu rezultă cu precizie, în privinţa faptei ilicite, toate actele administrative care au condus la decuplarea reclamantei de la sistemele de tranzacţionare şi la excluderea sa din Asociaţia Bursei de Valori Bucureşti ori din Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare. Totuşi, se poate deduce că pe lângă cele două ordonanţe indicate şi în baza lor, în perioada anilor 1999-2004, pârâta a întreprins mai multe acţiuni care au condus la scoaterea reclamantei de pe piaţa valorilor mobiliare.
Prin încheierea pronunţată la data de 26 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei civile şi a trimis cauza la Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal, indicând în considerente dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 29/1990.
La rândul său, această din urmă secţie şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa competentă în cauză, a tranşat în mod corect chestiunea legii aplicabile, stabilind că în raport de momentul declanşării litigiului şi de dispoziţia tranzitorie cuprinsă în art. 27 din Legea nr. 554/2004, în pricina de faţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
A) Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Accastă cxccpţic dc fond, reiterată în rccurs de recurcnta-pârâtă CNVM, în cadrul motivului 3.2) va fi soluţionată cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
•••••• • A
Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 29/1990: „In cazul în care cel vătămat a ccrut anularea actului administrativ, fară a cerc în acclaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii în anulare, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge dc la data la carc a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei”.
Recurenta-pârâtă consideră că momentul în care recurenta-recla-mantă a cunoscut întinderea pagubei coincide cu data emiterii ordonanţei CNVM nr. 294 din 15 august 2000, dată în raport de care calculează termenul dc prescripţie de drept comun de 3 ani şi ajunge la concluzia că acţiunea este prescrisă.
In intervalul de timp cuprins între data de 27 aprilie 1999 (data emiterii ordonanţei nr. 149) şi data de 11 mai 2004 (data emiterii deciziei CNVM nr. 2281 din 11 mai 2004 prin care se stabileşte că autorizaţia de funcţionare a SC E.B.G. SA „nu mai produce efecte”) CNVM a emis mai mute acte şi a întreprins mai multe demersuri care au limitat sau chiar blocat activitatea societăţii.
Foarte relevantă în accastă privinţă este poziţia exprimată dc CNVM prin adresa nr. 7/7816 din 29 mai 2003, când comunică S.V.M.P.T. SA, terţă societate aflată în Piaţa de Capital – căreia recu-renta-reclamantă i se adresase pentru a-i tranzacţiona acţiunile aflate în plin proces de erodare – că „acţiunile deţinute de S.V.M.E.B.G. SA în portofoliul propriu au fost restricţionate la tranzacţionare; precizăm că ordonanţa nr. 215/1999 este în continuare în vigoare”. Or, la data respectivă ordonanţa nr. 149/1999 a CNVM, care constituia temeiul emiterii ordonanţei nr. 215/1999, de restricţionare a activităţii societăţii recurente numai la operaţiuni de restituire a acţiunilor şi/sau sumelor datorate clienţilor ale căror acţiuni au fost tranzactionate la Ordinul S.V.M.V.V., era irevocabil anulată. In plus, considerentele
Deciziei nr. 3607 din 12 noiembrie 2001 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în cauza respectivă erau clare, în sensul că recurenta-reclamantă nu a încălcat regulile de evidenţă prevăzute în Legea nr. 52/1994 şi Regulamentul nr. 3/1998 ori regulile de practică onestă ci, dimpotrivă, „CNVM a transferat nejustificat culpa de la V.V. SA către recurentă”.
Ca urmare, înalta Curte constată că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă de la data de 11 mai 2004, când recurenta-reclamantă, în lipsa autorizaţiei de funcţionare îşi putea cuantifica prejudiciul suferit. Raportat la acest moment acţiunea este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani, de drept comun, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă şi chiar şi în termenul de prescripţie de 1 an, dedus de o parte semnificativă a doctrinei şi jurisprudenţei din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 5 şi art. 12 din Legea nr. 29/1990.
B) Analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
In cuprinsul motivului 3.1) recurenta CNVM dezvoltă ideea potrivit căreia nu există o legătură de tip „cauză-efect” între actele administrative anulate de instanţele judecătoreşti şi prejudiciul pretins.
Acest motiv de recurs este vădit nefondat.
Cum s-a arătat anterior, CNVM a emis, în principal, două acte administrative: ordonanţa nr. 149 din 27 aprilie 1999 şi ordonanţa nr. 249 din 15 august 2000 prin care, practic, a determinat-o pe cealaltă recurentă să iasă de pe piaţa valorilor mobiliare.
Dacă efectul imediat al primei ordonanţe a constat în suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a autorizaţiei de funcţionare şi obligarea societăţii de valori mobiliare „să restituie proprietarilor valorile mobiliare tranzacţionate fară consimţământul acestora sau să-i despăgubească pentru pierderile cauzate prin fapta sa”, subsecvent acestui prim act administrativ au fost întreprinse demersuri pentru restricţionarea în continuare a activităţii. Cea de-a doua ordonanţă indicată a vizat retragerea autorizaţiei de funcţionare a recurentei-reclamante cu obligaţia corelativă în sarcina acesteia de a efectua „lichidarea conturilor în numerar ale clienţilor săi şi/sau efectuarea transferurilor valorilor mobiliare din conturile clienţilor la registrele independente”.
Ambele ordonanţe au fost irevocabil anulate prin hotărâri judecătoreşti. Ordonanţa nr. 149/1999 a CNVM a fost anulată prin Decizia
nr. 3607 din 12 noiembrie 2001 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, iar ordonanţa nr. 294/2000 prin sentinţa civilă nr. 1092 din 5 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, irevocabilă prin respingerea recursului CNVM.
Prin urmare, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, legătura de cauzalitate dintre actele administrative nelegale şi prejudiciul pretins rezultă ex re, din chiar dispoziţiile cuprinse în actele administrative nelegale.
De altfel, în privinţa existenţei legăturii de cauzalitate analizate, instanţa supremă s-a mai pronunţat în cauza soluţionată prin Decizia nr. 3604 din 25 iunie 2009, când a constatat că directorul general al SC
E.B.G. SA trebuie dezdăunat ca urmare a anulării ordonanţei CNVM nr. 150 din 27 aprilie 1999 prin care a fost sancţionat pentru fapte similare celor reţinute în ordonanţa CNVM nr. 149 din 27 aprilie 1999 şi nu există motive pentru a se îndepărta de această jurisprudenţă.
C) Stabilirea întinderii prejudiciului.
Pentru cuantificarea prejudiciului material pe care l-a suferit recu-renta-reclamantă, la solicitarea acesteia, instanţa fondului a încuviinţat, în baza art. 201 C. proc. civ. efectuarea unei expertize contabile.
Dată fiind modalitatea inconsecventă în care recurenta-reclamantă şi-a prezentat pagubele înregistrate, instanţa i-a solicitat să indice în scris obiectivele expertizei.
Răspunzând dispoziţiei instanţei, recurenta-reclamantă a indicat expertului contabil să determine „întinderea eventualului prejudiciu material constând în diferenţa dintre venitul realizat de reclamantă la data emiterii ordonanţei nr. 149/1999 şi venitul (profitul) obţinut ulterior emiterii ordonanţei până la 3 decembrie 2003 şi care au fost consecinţele emiterii ordonanţei”.
Acesta a fost obiectivul comunicat expertului contabil iar concluziile raportului au fost în sensul că: „Prin emiterea ordonanţei nr. 149/1999 s-a blocat activitatea societăţii, rezultând pierderi din degradarea acţiunilor aflate în portofoliul propriu. Prejudiciul s-a stabilit la suma de
57.722,89 Ron”.
Abia la data de 8 ianuarie 2008, recurenta-reclamantă, după ce arată că „nu are nicio obiecţie privind modul de determinare a pagubelor şi a cuantumului acestora”, sesizează că a greşit luând ca reper data de 3 decembrie 2003, când, de fapt, acţiunile au rămas blocate şi asupra lor a acţionat în continuare inflaţia până la data de 14 iunie
2004 şi solicită completarea expertizei.
Acest mod de a conduce procesul, în condiţiile în care partea beneficia de asistenţa juridică a unui avocat, nu poate fi imputat instanţei de judecată al cărei rol activ, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în cauza de faţă nu poate fi pus la îndoială. Instanţa de judecată nu putea acţiona ca al doilea avocat al părţii, cu atât mai mult cu cât durata mare de timp solicitată de expert pentru efectuarea lucrării ar fi permis completarea obiectivelor în interiorul acestui interval, în condiţiile art. 138 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., de care însă recurenta-reclamantă nu s-a prevalat.
Şi criticile formulate de recurenta CNVM la adresa raportului de
expertiză sunt nefondate. In esenţă, această recurentă combate lucrarea efectuată sub două aspecte, unul formal: expertul contabil nu avea abilitarea legală de a efectua o expertiză de tipul celei dispuse şi unul de fond: indicele preţurilor de consum nu poate constitui un reper pentru evaluarea prejudiciului.
Referitor la prima obiecţie, înalta Curte observă că în accepţiunea CNVM singurii experţi cu competenţă recunoscută în materie ar fi experţii evaluatori înscrişi în registrul public al CNVM. Această opinie nu are suport legal, câtă vreme art. 201 C. proc. civ. coroborat
cu art. 24 alin. (2) şi art. 33 lit. b) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară conduc univoc la concluzia că expertizele contabile judiciare se efectuează numai de experţi contabili atestaţi în condiţiile legii, care figurează pe lista experţilor sau specialiştilor, care pot efectua expertize judiciare, aflată în evidenţa Birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.
De altfel, această critică a fost invocată pentru prima oară în recurs, aşa încât coroborând dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. cu art. 108 alin. (3) C. proc. civ. se ajunge la concluzia că CNVM era decăzută din dreptul de a mai invoca pretinsa nulitate a raportului de expertiză contabilă.
în fine, nici critica de fond a expertizei contabile nu este justificată. Judecătorul Curţii de apel a explicat convingător că indicii pieţei de capital ţin cont de capitalizarea bursieră, determinată ca produs între preţul acţiunilor cotate şi numărul acţiunilor emise de societăţile luate în considerare. Modul de calcul al prejudiciului cauzat recu-rentei-reclamante s-a bazat pe utilizarea indicatorilor sintetici pentru sectoarele economiei naţionale, aceasta fiind una dintre posibilităţile de evaluare.
Pentru a determina cuantumul daunelor prin blocarea acţiunilor de la tranzacţionare, s-a aplicat la valoarea acţiunilor existente în portofoliu la data de 30 aprilie 1999 indicele total al preţurilor de consum pentru perioada aprilie 1999 – decembrie 2003. Din această valoare s-a scăzut suma obţinută efectiv din tranzacţionarea acţiunilor, rezultând o diferenţă de 46.993,47 lei. La această valoare s-a adăugat valoarea corespunzătoare acţiunilor intrate în procedura de reorganizare, care s-a pierdut, în cuantum de 10.729,42 lei, rezultând o daună materială totală de 57.722, 89 lei.
Distinct de aspectele analizate, înalta Curte mai observă că recu-renta-pârâtă CNVM nu a propus o metodă alternativă de calcul a prejudiciului şi nici nu a încercat o estimare a acestuia, pentru a da instanţei de recurs posibilitatea unei analize comparative, ci doar a exclus, din principiu, ideea că recurentei-reclamante i se cuvin despăgubiri.
D) Referitor la daunele morale.
Curtea de apel a stabilit în mod legal că prejudiciul de imagine invocat a fost reparat echitabil prin efectul hotărârilor judecătoreşti favorabile pronunţate în cauzele prezentate anterior, ca şi în prezentul litigiu. Această soluţie este în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (relevată, de exemplu în cauza Cumpănă şi Mazăre c. României) şi ca urmare va fi păstrată de instanţa de recurs.
E) Referitor la cererea de acordare a dobânzii legale.
Curtea dc apel a considcrat în mod greşit că ccrcrca dc acordarc a dobânzii legale, formulată prin „Precizările” depuse la data de 4 noiembrie 2008 este o ccrerc modificatoare tardivă.
In realitate, prin accastă solicitare, recurenta-reclamantă şi-a majorat „câtimea obiectului cererii”, încadrându-se în dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., text în raport de care cercrca apare ca fiind legal formulată. Prin urmare, în temeiul art. 1088 alin. (2) C. civ. CNVM a fost obligată şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 57.722,89 lei, începând cu data înregistrării acţiunii şi până la data plăţii efective.
F) Referitor la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanţă.
Prima instanţă a obligat pârâta la plată sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judccată către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat acordat proporţional, potrivit art. 276 C. proc. civ., în măsura în care a fost admisă acţiunea.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa dc fond a omis să îi acordc cheltuielile făcute cu expertiza şi taxa de timbru sunt întemeiate numai în parte. Este real că instanţa a omis să acorde onorariul dc expertiză, în cuantum dc 400 lei, cuvcnit rccurcntei în
baza art. 274 alin. (2) C. proc. civ. In privinţa taxei judiciare dc timbru şi a timbrului judiciar recurenta nu poate pretinde întreaga sumă plătită cu acest titlu: 3.365 lei întrucât nu datora, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 şi art. 2 din O.G. nr. 32/1995 decât suma de 39,3 lei. Diferenţa până la suma efectiv plătită nu era datorată, recurenta-reclamantă achitând-o din eroare la introducerea acţiunii, ca urmare a calificării greşite a naturii cererii de chemare în judecată şi poate fi restituită plătitorului în condiţiile art. 23 din Legea nr. 146/1997.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs:
Pentru toate considerentele expuse la pct. II. 1 în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 29/1990 coroborate cu art. 312 alin. (2)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a admis recursul declarat de reclamanta SC E.B.G. SA şi s-a modificat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 57.722,89 lei, începând cu data de 27 octombrie 2004 până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 940 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Constatând că niciunul dintre motivele recursului formulat de CNVM nu este fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa l-a respins. în temeiul art. 274 raportat la art. 276 C. proc. civ., a fost obligată recurenta CNVM la plata sumei de 1.000 lei către recurenta reclamantă SC E.B.G. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs.
