Sancţionarea contravenţională a Preşedintelui – director general al societăţii. Legalitate
Legea nr. 297/2004, art. 23 alin. (4)
Societatea de servicii de investiţii financiare are obligaţia legală de a păstra pe o perioadă de 5 ani toate documentele si datele referitoare la serviciile de investiţii financiare prestate şi tranzacţiile efectuate.
Arhivarea eronată a documentelor de către o societate specializată nu exonerează de răspundere conducătorul societăţii care trebuia şi putea să preîntâmpine încălcarea obligaţiei stabilite prin lege în sarcina SSIF.
I.C.C.J, Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 54 din 10 ianuarie 2008
Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2006, reclamantul P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CNVM, anularea ordonanţei CNVM nr. 408 din 22 mai 2006, prin care a fost sancţionat, cât şi a deciziei CNVM nr. 1384 din 15 iunie 2006 prin care au fost menţinute efectele ordonanţei şi obligarea pârâtei la daune morale în valoare de
20.000 RON reprezentând prejudiciul de imagine cauzat.
In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că sancţiunea aplicată este nelegală întrucât a fost sancţionat pentru că ar fi refuzat remiterea documentelor existenţe la dosarul unui fost client al societăţii, încălcându-se astfel prevederile art. 76 raportat la art. 97 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 15/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1059 din 18 aprilie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, sancţionarea reclamantului de către CNVM a fost determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 40 din Regulamentul CNVM nr. 3/1998, modificat prin Regulamentul CNVM nr. 1/2001, Regulamentul CNVM nr. 2/2001,
art. 83 alin. (1) din_Regulamentul nr. 3/2002, art. 74, art. 95 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 12/2004, art. 76, art. 97 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 15/2005, dispoziţii prevăzute expres şi de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 297/2004.
S-a mai reţinut că sancţionarea s-a dispus şi în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Titlul 10 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, respectiv ale art. 272 lit. a) coroborate cu art. 273 alin. (1) lit. b) care stabilesc că nerespectarea acestor prevederi legale ca şi a reglementărilor emise de CNVM în aplicarea acestora, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment sau cu amendă.
în ceea ce priveşte dozarea sancţiunii, instanţa a reţinut că CNVM a dispus aplicarea amenzii cu respectarea dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 297/2004.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P. criti-când-o ca nelegală şi netemeinică întrucât prima instanţa a interpretat eronat probele administrate şi dispoziţiile legale în materie. Astfel precizează în motivele de recurs că deşi a făcut dovada că SS1F B SA nu a săvârşit nicio nelegalitate, respectiv nicio contravenţie prevăzută de Regulamentele CNVM, a fost sancţionat pe nedrept, instanţa de judecată neţinând seama nici de circumstanţele personale şi reale în care fapta a fost săvârşită.
Recursul este nefondat şi a fost respins. Examinând actele dosarului şi cererea de recurs în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform ordonanţei CNVM nr. 408/2006 recurentul în calitate de Preşedinte – Director general al S.S.I.F B SA, a fost sancţionat cu amendă pentru nerespectarea Regulamentelor CNVM. Din probele administrate rezultă că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 297/2004 cât şi Regulamentul CNVM nr. 15/2005.
Sancţiunea a fost aplicată pentru nerespectarea normelor legale, respectiv pentru obligaţia prevăzută pentru societate de a păstra pe o perioadă de 5 ani toate documentele, înregistrări referitoare la servicii de investiţii financiare prestate şi tranzacţii efectuate. Cu nicio probă recurentul nu a putut convinge instanţa de judecată că ar fi respectat normele legale în vigoare, argumentele sale de ordin personal, nefiind concludente pentru speţa de faţă. De asemenea, nici susţinerea referitoare la arhivarea eronată a documentelor de către o societate specializată, nu pot conduce instanţa la concluzia exonerării recurentului de vina care-i aparţine de fapt şi de drept.
Prin urmare din totalitatea probelor admise şi administrate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sentinţa atacată era legală şi temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de P.P., ca nefondat.
