Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) pct. c), art. 8
Orice nemulţumire a unui client al SSIF care derivă din contractul de prestări de servicii de investiţii financiare poate fi valorificată direct de către acesta pe calea unei acţiuni judiciare îndreptate împotriva SSIF, în baza raporturilor contractuale, acţiunea directă împotriva CNVM fiind inadmisibilă.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice. Titlul 9 din Statutul CNVM intitulat „Actele individuale emise de CNVM” enumeră în mod expres aceste acte, respectiv: deciziile, ordonanţele, atestatele şi avizele.
O adresă de răspuns a CNVM transmisă unui petent în urma solicitării acestuia nu poate reprezenta un act administrativ individual în sensul legii contenciosului administrativ, dacă aceasta nu produce efecte juridice, respectiv nu creează, nu modifică şi nu stinge drepturi şi obligaţii.
C.A. Bucureşti, Secţia de administrativ şi fiscal, sentinta nr. 71 din 6 ianuarie 2010, în Jurindex
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 3 iunie 2009, reclamantul E.J.S., în contradictoriu cu pârâta CNVM, a cerut ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie anulată adresa nr. 674, emisă de pârâtă la 16 ianuarie 2009; obligarea pârâtei la emiterea unui înscris din care să rezulte că „formularul de informare a clien
ţilor” nu poate fi asimilat unui „document de prezentare”, aşa cum este acesta din urmă stipulat de art. 81 din Regulamentul nr. 12/2004; obligarea pârâtei la emiterea unui înscris prin care să constate inexistenţa unui înscris din care să emane dispoziţiile art. 81 alin. (2) lit. (a) – lit. (k), înscris ce ar fi trebuit să preceadă contractul de intermediere, potrivit art. 81 din Regulamentul nr. 12/2004; să se constate că înscrisul intitulat „Formular de informare a clienţilor care intenţionează să tranzacţioneze la distanţă” şi care este un act adiţional la contractul de intermediere cu T. B, nu poate fi asimilat cu „Document de prezentare”, aşa cum este acesta din urmă stipulat de art. 81 din Regulamentul nr. 12/2004; să se constate inexistenţa unui înscris denumit „Document de prezentare”, aşa cum este acesta precizat de art. 81 alin. (1) din Regulamentul nr. 12/2004, înscris ce ar fi trebuit să preceadă contractul de intermediere, potrivit art. 81 din acelaşi act normativ.
Motivându-şi cererea, reclamantul arată că a formulat o cerere transmisă către CNVM la data de 4 decembrie 2008 prin care a cerut în esenţă, ca pârâta să constate în calitate de autoritate de supraveghere a pieţei de capital, în baza O.U.G. nr. 25/2002, încălcarea art. 81 raportat la art. 118 din Regulamentul nr. 12/2004 de către T.B. societate de brokeraj pe piaţa de capital. A menţionat că, datorită lipsei inexistenţei unui „Document de prezentare”, aşa cum este acesta din urmă stipulat de art. 81 din Regulamentul nr. 12/2004 raportat la art. 118 din acelaşi act normativ, contractul de intermediere este lovit de nulitate absolută şi a cerut ca pârâta să intervină, în sensul de a constata inexistenţa documentului de prezentare şi implicit încălcarea art. 81, cu consecinţa intrării T.B. sub incidenţa art. 118.
Pârâta CNVM a răspuns cererii formulate, dar nu în sensul solicitat prin adresa nr. 674 din 16 ianuarie 2009. Considerând răspunsul un refuz nejustificat de a rezolva cererea, reclamantul a formulat „plângere prealabilă administrativă”.
La data de 3 decembrie 2006, reclamantul a încheiat cu T. B. contractul de prestări de servicii de investiţii financiare la distanţă (prin internet). La sfârşitul anului 2008, în urma unei consultări minuţioase a contractului de intermediere, a constatat că T. B. nu i-a comunicat un înscris intitulat „Document de prezentare”, aşa cum cereau legile incidente, aşa cum s-a arătat mai sus. De asemenea, acesta a solicitat pârâtei, prin adresele la care a făcut referire, să constate aceste încălcări conform cu atribuţiile legale ce îi revin potrivit art. 2 şi art. 7 din O.U.G. nr. 25/2002. Pârâta a refuzat, în fapt, să soluţioneze cererile.
In baza legilor menţionate, CNVM avea obligaţia de a verifica legalitatea contractelor de intermediere, chiar fară a fi sesizată, aşa
cum a fost stabilit prin chiar planul de măsuri de control pe anul 2006 la punctul (3). Pârâta nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale, stabilite prin O.U.G. nr. 25/2002 şi Legea nr. 297/2004. Deşi a fost sesizată asupra existenţei unor clauze nelegale din contractul de intermediere al unei SSIF, prin cererea din data de 11 octombrie 2007, pârâta nu a luat nicio măsură, nici imediat şi nici în urma controlului programat, ceea ce a condus la perpetuarea unor contracte ilegale pe piaţa de capital din România.
In drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 81, art. 118 din Regulamentul nr. 12/2004, O.U.G. nr. 25/2002 privind statutul CNVM şi Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital.
Pârâta prin întâmpinare a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a invocat excepţia inadmisibilităţii.
Curtea, analizând şi verificând actele şi lucrările dosarului, susţinerile părţilor şi prevederile legale incidente reţine următoarele:
Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. c din Legea nr. 554/2004, precum şi obiectul acţiunii judiciare astfel cum este el definit la art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, faţă de primul capăt al cererii de chemare în judecată prin care reclamantul solicită „anularea actului administrativ asimilat, respectiv adresa pârâtei nr. 674/16.01.2009”, este de observat că obiectul cererii nu se încadrează în prevederile art. 8, deoarece adresa respectivă nu constituie act administrativ individual, în sensul legii contenciosului administrativ şi nici nu cuprinde un act administrativ în conţinutul său.
De asemenea, potrivit Statutului său aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, CNVM este unica autoritate administrativă la nivel naţional care are ca principal obiectiv reglementarea şi supravegherea pieţei de capital, iar în scopul îndeplinirii atribuţiilor cu care este legal învestită, CNVM emite acte individuale.
Titlul 9 din Statutul CNVM intitulat „Actele individuale emise de CNVM” enumeră în mod expres aceste acte, respectiv: deciziile, ordonanţele, atestatele şi avizele.
In consecinţă, este evident că o adresă de răspuns emisă de CNVM şi transmisă unui petent în urma solicitării acestuia nu poate reprezenta un act administrativ individual în sensul legii contenciosului administrativ, întrucât ea însăşi nu produce efecte juridice, respectiv nu creează, nu modifică şi nu stinge drepturi şi obligaţii, astfel încât acţiunea reclamantului în ce priveşte primul capăt de cerere este inadmisibil.
Nici în ceea ce priveşte celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, acţiunea nu este admisibilă deoarece reclamantul solicită instan
ţei să dispună obligarea pârâtei CNVM la emiterea unor înscrisuri din care să rezulte că un anumit document nu poate fi asimilat „documentului de prezentare” sau prin care CNVM să constate inexistenţa unui anumit înscris.
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 18 din acelaşi act normativ, pe calea unei acţiuni în contencios administrativ se poate solicita anularea, în tot sau în parte, a unui act administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, repararea pagubei ce i-a fost cauzată reclamantului.
Or, instanţa de contencios administrativ poate dispune doar obligarea CNVM la emiterea unui act administrativ sau la eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui alt înscris la care reclamantul E.J.S. ar avea dreptul potrivit legii. Nu există niciun temei legal pentru ca CNVM să fie obligată în vreun fel de către instanţa de judecată să emită un înscris al cărui regim juridic este reglementat în mod clar prin reglementările în vigoare.
De altfel, acţiunea introductivă este axată în principal pe nemulţumirea reclamantului generată de clauzele contractului de prestări de servicii de investiţii financiare încheiat cu T. B. astfel încât orice solicitare care derivă din acest contract poate fi valorificat direct de către acesta pe calea unei acţiuni judiciare, în baza raporturilor contractuale.
Ca atare, Curtea a admis excepţia, respingând acţiunea ca inadmisibilă.
