Soluţionare cauză pe un alt temei juridic decât cel cu care a fost investită de parte, respectiv art.998-999 Cod civil. Soluţia instanţei bazată pe lege specială, OUG nr.105/1990 ce nu reglementează dreptul persoanei în cauză. Răspundere civilă delictual


S-au aplicat în mod gresit dispozitiile din legea speciala în rezolvarea unei actiuni de drept comun, instanta selectându-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii si neluând în seama temeiul juridic al actiunii asa cum a fost indicat de reclamant.

S-au aplicat în mod gresit dispozitiile din legea speciala în rezolvarea unei actiuni de drept comun, instanta selectându-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii si neluând în seama temeiul juridic al actiunii asa cum a fost indicat de reclamant.

Plata de daune morale de catre stat nu este un drept prevazut, reglementat de aceasta lege, iar instanta a stabili ca temeiul juridic este de fapt aceasta lege speciala în ansamblul sau, fara a preciza exact dispozitia legala incidenta.

Plata de daune morale de catre stat nu este un drept prevazut, reglementat de aceasta lege, iar instanta a stabili ca temeiul juridic este de fapt aceasta lege speciala în ansamblul sau, fara a preciza exact dispozitia legala incidenta.

În mod constant reclamantul atât prin actiunea introductiva, prin precizarea de la fila 28, prin cererea de apel a aratat si insistat ca nu întelege sa se judece în temeiul Decretului Legea 118/1990, OUG 105/1999(aprobat prin Legea 189/2000), nefiind aplicabile dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004, si si-a manifestat vointa de a se judeca în temeiul art.998-999 pe drept comun.

Pronuntându-se pe un alt temei juridic, instanta a încalcat principiul disponibilitatii întrucât, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, în toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.

Pronuntându-se pe un alt temei juridic, instanta a încalcat principiul disponibilitatii întrucât, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, în toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj la data de 03.09.2010, reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentant prin MFP a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat pârâtul la plata sumei de 520.000 RON despagubiri civile, reprezentând daune morale pentru suferintele psihice si relele tratamente la care au fost supusi tatal sau M.D si bunica sa M.I cu ocazia, deportarii pe motive etnice în Transnistria ( Bug) de catre regimul Antonescu în perioada 01.09.1942 – 01.07.1944.

A mai aratat reclamantul ca, perioada deportarii a durat 2 ani si în drept si-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998-999 C.civil.

Prin sentinta nr.429 din 6 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a respins actiunea, întrucât starea de fapt expusa de reclamant a fost reglementata prin Ordonanta nr.105/1999 modificata ulterior prin Legea 189/2000, Legea 586/2002 si Legea 323/2004, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate în România cu începere de la 06.09.1940 pâna la 06.03.1945, din motive etnice.

Reclamantul a sustinut ca solicita daune morale pentru suferintele cauzate tatalui sau si bunici sale care au fost deportati pentru motive etnice, de regimul de represiune al Guvernului Antonescu, astfel, ca temeiul juridic al actiunii acestuia îl reprezinta normele speciale aratate mai sus si nu dispozitiile art.998-999 C.civ., mai ales ca aceste dispozitii privind raspunderea civila delictuala nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, raspunderea statului fiind o raspundere directa si limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementate în mod expres de lege.

Fata de cele retinute, tribunalul a constatat ca cererea formulata de reclamant este prescrisa, întrucât dispozitiile Legii 586/2002 prevad ca cererile formulate în temeiul art.7 alin. 2 din OG.105/1999 se depun pâna la 31 decembrie 2002, termen care a fost prelungit ulterior prin art.II din Legea 323/2004 pâna la data de 31.12.2006.

Ori, reclamantul a formulat cererea la data de 03.09.2010 peste termenul prevazut imperativ de art.7 alin. 2 din OG.105/1999 asa cum a fost prelungit ulterior.

Împotriva sentintei a declarat recurs reclamantul M.I., solicitand admiterea recursului, casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, întrucât s-au solicitat daune morale în temeiul art.998-999 Cod civil, iar instanta nu a retinut ca drepturile acordate autorilor sai în conformitate cu Decretul Lege nr.118/1990 sunt total distincte de drepturile pretinse pe cale actiunii civile de fata. Temeiul juridic este cel al raspunderii civile delictuale.

Instanta în sedinta din 2.02.2011 a recalificat calea de atac exercitata împotriva sentintei civile ca fiind apel.

S-a retinut ca, fata de obiectul cererii deduse judecatii, a carui valoare este de 520.000 lei, si de cauza actiunii, întemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil, ca prezenta cale de atac a fost înregistrata gresit ca fiind recurs, aceasta fiind apel, având în vedere dispozitiile art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedura civila, potrivit carora tribunalul judeca în prima instanta “procesele si cererile în materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei”, raportat la dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 2, potrivit carora curtile de apel judeca “ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotarârilor pronuntate de tribunalul în prima instanta”.

S-au avut în vedere dispoz. art.282 alin.1 Cod pr.civila.

Apelul este fondat.

ORDONANTA Nr. 105 din 30 august 1999 a modificat si completat D.L. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri.

La articolul 1 alineatul 2, dupa litera a) s-a introdus litera a1) cu urmatorul cuprins: Constituie vechime în si se ia în considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, în functie de vechimea în munca, timpul cât o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:” a fost persecutata sau deportata de catre regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 pâna la data de 23 august 1944 din motive etnice si rasiale;”

Prin LEGEA Nr. 189 din 2 noiembrie 2000, s-a aprobat cu modificari Ordonanta 105/1999, titlul actului având urmatorul cuprins: “Ordonanta privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 pâna la 6 martie 1945 din motive etnice”

Prin articolul unic devenit art. 1, s-au stabilit categoriile de persoane care beneficiaza de prevederile acestei ordonante, iar prin art. 2-6 sunt reglementate drepturile de care beneficiaza aceste persoane: indemnizatii anuale, lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, transport local, 6 calatorii anual pe calea ferata, tratament într-o statiune balneo-climaterica, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuita a unui loc de veci.

Conform articolului 7 este stabilita procedura de urmat pentru stabilirea si plata drepturilor prevazute de ordonanta, autoritatea competenta si componenta acesteia, termenul si locul depunerii cererilor, modul de lucru, termenul de solutionare a cererilor, tipul de act emis în procedura respectiva, calea de atac, termenul si instanta competenta material.

Reclamantul a formulat o actiune directa, chemând în judecata Statul Român, actiune prin care a solicitat daune morale în cuantum de 520.000 lei, pentru suferintele suportate de tatal sau M. D. si bunica sa M. I., ca urmare a deportarii acestora pe motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada 1 septembrie 1942 – 1 iulie 1944.

Actiunea a fost întemeiata în drept, pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil.

Reclamantul s-a adresat instantei de drept comun, respectiv tribunalului, având în vedere cuantumul pretentiilor, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila.

Reclamantul nu a solicitat direct instantei de judecata stabilirea vreunui drept din cele reglementate prin legea speciala si enumerate în precedent, prevazute la art. 2 – 6 din OG 105/1999 cu modificarile si completarile ulterioare. În acest caz ar fi fost discutabila admisibilitatea unei actiuni directe, indiferent de data depunerii, care sa nu fi fost precedata de urmarea procedurii în fata Comisiei înfiintata la nivelul Casei judetene de Pensii, precum si competenta materiala a instantei, dupa caz.

Reclamantul prin actiunea introductiva de instanta, nu a chemat în judecata Casa judeteana de Pensii – Comisia si nu a formulat o contestatie împotriva unei Hotarâri emisa de Comisie în procedura de stabilire si plata a drepturilor, procedura declansata prin depunerea cererii de catre persoana îndreptatita. În acest caz se ridica problema competentei materiale în prima instanta a contenciosului administrativ, potrivit disp. art. 7 alin. 4 din OG 105/1999, instanta civila nefiind competenta.

Or, în aceste conditii, în mod gresit instanta civila a socotit ca este investita cu solutionarea unei cereri în sensul la care se refera disp. art. 7 alin. 2 ce se formuleaza cel mai târziu pâna la data de 31.12.2006 – promovata în speta la data de 3.09.2010, care în orice caz se depunea la Comisie iar nu la instanta de judecata, ( în termen sau nu – este un alt aspect). Aceasta concluzie se impune cu evidenta, de vreme reclamanta nu a solicitat: vechime în munca, indemnizatii anuale, lunare, asistenta medicala si medicamente gratuite, transport, 6 calatorii anual pe calea ferata, tratament într-o statiune balneo-climaterica, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuita a unui loc de veci – ca drepturi prevazute în legea speciala.

Atâta tip cât dreptul la daune morale nu este reglementat prin legea speciala, dincolo de autoritatea competenta, de procedura de urmat si de termene – dispozitii favorabile sau nu persoanei respective, instanta investita cu o actiune întemeiata pe dreptul comun ce nu are nicio competenta pe legea speciala, va judeca dupa regulile de drept comun.

Reclamantul nu a înteles prin descrierea acestei stari de fapt,- persecutare pe motive etnice, sa-si fundamenteze juridic cererea pe legea speciala, sa solicite drepturi din legea speciala ci, invocând situatia speciala în care s-a aflat împreuna cu familia sa, ca urmare a persecutiilor din motive etnice, persecutii recunoscute ca fiind reale inclusiv de regimul politic instaurat dupa 1990, a solicitat obligarea statului succesor, la plata de daune morale pentru abuzurile suferite.

În mod constant reclamantul atât prin actiunea introductiva, prin precizarea de la fila 28, prin cererea de apel a aratat si insistat ca nu întelege sa se judece în temeiul Decretului Legea 118/1990, OUG 105/1999(aprobat prin Legea 189/2000), nefiind aplicabile dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004, si si-a manifestat vointa de a se judeca în temeiul art.998-999 Cod civil pe drept comun.

Mai mult , analizând cauza într-un alt context ( obiect si temei), decât cel cu care a fost investita, instanta nu a cercetat fondul cauzei, nepronuntându-se asupra lui.

Prin urmare, singura concluzie care se poate trage este aceea ca instanta de drept comun, competenta material potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila, investita cu o actiune de drept comun, a aplicat în mod gresit reguli din legea speciala, fapt ce a condus la neanalizarea si nepronuntarea asupra cererii introductive de instanta, având în vedere obiectul acesteia si fundamentul sau juridic, asa cum au fost stabilite de parte, în virtutea principiului disponibilitatii si a dreptului de acces la justitie – componenta a dreptului la un proces echitabil.

Este incident cazul de desfiintare cu trimitere prev. de art. 297 alin. 1 teza I Cod procedura civila, urmând a se admite apelul, a se desfiinta sentinta si a se trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante, pentru a se pronunta asupra cererii cu care a fost investita: actiune în despagubiri cu titlu de daune morale, întemeiata pe disp. art. 998-999 Cod civil.

Fata de prioritatea în examinare a criticii expuse în precedent si de solutia care s-a impus, apare de prisos examinarea celorlalte motive si aparari privind natura personal nepatrimoniala a drepturilor pretinse si imprescriptibilitatea dreptului la actiune, împrejurari ce nu au facut obiectul de analiza în prima instanta.

??

??

??

??

5