– Legea nr. 188/1999
Acordarea procentului de 25% prin analogie cu alte drepturi salariale acordate sau în temeiul existenţei unei practici judiciare în acest sens, ori ca urmare a faptului că pârâtul nu a contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca
fiind justificat, deoarece atât acordarea dreptului cât şi procentul concret nu se poate justifica decât jucând aplicare principiului legalităţii, or, un asemenea procent de 25% nu este prevăzut de nicio normă legală.
(Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 141/CA/2009,
nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată reclamantul CNS Cartel Alfa – Sindicatul Naţional al Funcţionarilor, Grupa Sindicală Bistriţa-Năsăud pentru membru de sindicat R.S. a chemat în judecată pe pârâtele Garda Financiară Secţia Bistriţa-Năsăud, Comisariatul General Al Gărzii Financiare, Ministerul Economiei şi Finanţelor, DGFP BN, solicitând obligarea pârâţilor de rândul I şi 2 să-i plătească sporul privind suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate începând cu data de 1.01.2004 până la data plăţii efective, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta DGFP BN, tribunalul urmează să o admită, cu consecinţă respingerii acţiunii introductive faţă de acest pârât, constatând că reclamantul în calitatea sa de funcţionar public în cadrul Secţiei BN al Gărzii financiare nu se află în niciun fel de raport juridic de serviciu cu DGFP BN, iar admiterea acţiunii ar însemna obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariate către un funcţionar public aparţinând altei instituţii.
în ce priveşte excepţiile invocate de către pârâtul Garda Financiară – Comisariatul general, acestea urmează a fi respins ca nefondate, reţinându-se următoarele:
în privinţa exepţiei lipsei competenţei materiale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în soluţionarea prezentei cauze întemeiată pe disp. art. 3 pct. 1 C. pr. civ., potrivit cărui text procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrate se soluţionează în primă instanţă de către curţile de apel, urmează a fi respinsă ca nefondată, deoarece obiectul prezentei cauze nu îl constituie o acţiune în anulare a unui act administrativ emis de o autoritate sau instituţie centrală, ci reprezintă o acţiune formulată de funcţionar public pentru drepturi salariate, iar competenţa tribunalului revine potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 rep. privind statutul funcţionarilor publici. Nici excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de acelaşi pârât nu se dovedeşte a fi fondată, deoarece Garda financiară-comisariatul general în calitate de ordonator secudar de credite are obligaţia asigurării fondurilor necesare secţiilor judeţene ale gărzii financiare, unităţi cu personalitate juridică, cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu.
în ce priveşte fondul cauzei se reţine că potrivit disp. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici modificată, salariul funcţionarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III – Reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici din Legea nr. 161/2003 care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 şi care, prin art. 25 din aceaşi lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 01.01.2004.
Aşadar, faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că solicitarea reclamantului este întemeiată pentru perioada următoare intrării în vigoare a disp. art. 29 din Legii nr. 188/1999, în forma modificată, acesta fiind îndreptăţit la plata sporurilor
începând cu data naşterii dreptului şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, întrucât legiuitorul le-a prevăzut în mod expres în lege, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite şi trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
Chiar dacă prin O G. nr. 92/2004 şi O.G. nr. 2/2006 a fost suspendată aplicarea prevederilor legale privitoare la cele două sporuri, instanţa constată că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Dreptul la cele două componente ale salariului funcţionarilor publici, respectiv suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestaţie subiectivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă cele două sporuri, al căror procent va fi stabilit de angajator, în condiţiile legii.
Chiar dacă aceste sporuri nu au mai fost prevăzute prin O.G. nr. 6/2007 privind salarizarea funcţionarilor publici pentru anul 2007, instanţa apreciază că prin dispoziţiile acestei ordonanţe nu au putut fi înlăturate prev. art. 31 alin. 1 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, întrucât abrogarea unor acte normative se realizează doar în condiţiile prev. de art. 62 din Legea nr. 24/2000, respectiv printr-un act normativ de acelaşi nivel sau superior.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamant, tribunalul constată că nu există vreo dispoziţie legală care să individualizeze conţinutul concret al drepturilor pretinse.
Instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoaşterea unei atare prerogative ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat de art. I alin. 4 din României şi a prevederilor art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
în virtutea textelor constituţionale arătate, Parlamentul şi prin delegare legislativă în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, adică de a soluţiona litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective, făcând aplicarea legii.
De aceea, instanţa nu poate nega recunoaşterea dreptului invocat de către reclamant, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluţiona litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25% prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcţionarilor publici sau în temeiul existenţei unei practici judiciare în acest sens, ori ca urmare a faptului că pârâtul nu a contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificat, deoarece atât acordarea dreptului cât şi procentul concret nu se poate justifica decât făcând aplicare principiului legalităţii, or, un asemenea procent de 25% nu este prevăzut de nicio normă legală.
Revine autorităţilor cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noţiunea şi valoarea suplimentului postului precum şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
în acest sens, prin decizia nr. 1325 din 4.12.2008 Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de , sunt neconstituţionale în măsura în care, din acestea, se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca atare, prin prisma considerentelor mai sus reţinute, se va admite în parte acţiunea, în temeiul disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul celor expuse mai sus, cu precizarea că instanţa nu poate stabili procentul pentru aceste sporuri din moment ce nu au fost stabilite prin lege, deoarece s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat prev. de art. 1 alin. 1 din Constituţia României, fiind evident că legiuitorul a lăsat la aprecierea autorităţii administrative cuantificarea acestor drepturi. De asemenea, nu poate fi obligată pârâta la plata acestor drepturi şi pentru viitor, în condiţiile în care legislaţia privind salarizarea funcţionarilor publici ar putea să menţină sau nu asemenea drepturi.
Va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta DGFP BN cu consecinţa respingerii acţiunii introductive faţă de aceasta, iar excepţiile invocate de Garda financiară – comisariatul general urmează a fi respinse pentru motivele mai sus arătate (judecător Părăuan loan).
