C. vamal, art. 113 alin. (1) şi (2)
în baza art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, Biroul vamal are dreptul să refuze determinarea valorii pe baza preţului de tranzacţie atunci când are îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate, dar în speţă, diferenţa foarte mare dintre valoarea declarată şi cea stabilită de organul vamal, nu are la bază criterii obiective de determinare, însoţite de dovezile corespunzătoare.
La stabilirea valorii în vamă a bunurilor s-au avut în vedere criterii minimale, care însă nu pot determina o valoare apropiată de cea reală, atâta timp cât nu s-au făcut aprecieri şi cu privire la calitatea mărfurilor, mijlocul de transport folosit, costuri, dacă s-au avut în vedere valorile cele mai mici conform acordului
G.A.T.T. etc.
Decizia nr. 148/R din 13 iunie 2006 – B.M.G.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială şi de administrativ a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Braşov şi
D.R.V. Braşov, având ca obiect anularea deciziei nr. 80/12 mai 2005, emisă de pârâta D.G.F.P. Braşov şi a actelor constatatoare nr. 475, nr. 476 şi nr. 477, emise la data de 28 februarie 2005 de pârâta D.R.V. Braşov — Biroul Vamal Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că declaraţia vamală nr. 1 69136/16 decembrie 2004 a fost anulată în baza adresei nr. 59507/11 decembrie 2001 a Direcţiei Generale a Vămilor şi au fost întocmite DVI nr. 4646/28 ianuarie 2005 şi DVI nr. 4647/28 ianuarie 2005. Acest fapt rezultă din cuprinsul deciziei nr. 8/23.02.2005 unde, alături de DVI nr. I 70084/21 decembrie 2004, este menţionată DVI nr. I 69136/16 decembrie 2004.
Anularea DVI nr. I 69136/16 decembrie 2005 este consecinţa cererii de intervenţie a Autorităţii Vamale, conform Legii nr. 202/2000 şi a H.G. nr. 301/2001 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, potrivit cărora metodele folosite de pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov nu sunt conforme cu regulile prevăzute de GATT, ratificat de România prin Legea nr. 133/1994, şi anume că importurile reclamantei erau exprimate în mii de bucăţi, iar cele de comparaţie în zeci sau sute de bucăţi, că transportul a fost efectuat de reclamantă cu vaporul, iar importurile de comparaţie cu avionul, precum şi că autoritatea vamală a ales cea mai mare valoare de la importurile similare pentru determinarea valorii în vamă a mărfijrilor, instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat aceste susţineri în conformitate cu prevederile art. 1169
C. civ.
împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamanta S.C. S. S.R.L. Braşov, iar în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa în mod greşit a reţinut că reclamanta trebuia să facă dovada modului în care autoritatea vamală a stabilit valoarea în vamă. Reclamanta a (acut dovada determinării valorii în vamă a bunurilor cu factura de import şi cu scrisoarea furnizorului, din care rezultă că bunurile importate aveau o valoare foarte scăzută. Organele vamale trebuiau să facă dovada celor susţinute, dar acestea nu au depus nici un document din care să rezulte că au folosit ca termen de comparaţie importuri care au avut ca obiect mii de încărcătoare pentru telefoane mobile, aduse cu vaporul. Cea care trebuia să facă dovada corectitudinii operaţiunilor era intimata Direcţia Regională Vamală Braşov.
La dosar au depus întâmpinare intimatele Direcţia Regională Vamală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, care au solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Susţinerile recurentei din motivele de recurs sunt fondate, deoarece intimata Direcţia Regională Vamală Braşov era obligată să dovedească modalitatea de determinare definitivă a valorii în vamă a bunurilor.
Din procesul-verbal din data de 23 ianuarie 2005, încheiat de colectivul cu atribuţii de control a valorii în vamă şi efectuarea analizei de risc, rezultă că la stabilirea valorii în vamă a bunurilor s-au avut în vedere importuri de mărfuri similare din aceeaşi ţară de expediţie, cantitatea de marlă importată apropiată de cea în cauză, însă la dosar nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.
Este adevărat că în baza art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, Biroul vamal are dreptul să refiize determinarea valorii pe baza preţului de tranzacţie atunci când are îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate, dar se poate constata că diferenţa foarte mare dintre valoarea declarată şi cea stabilită de organul vamal nu are la bază criterii obiective de determinare, însoţite de dovezile corespunzătoare.
Din procesul-verbal mai sus arătat rezultă că la stabilirea valorii în vamă a bunurilor s-au avut în vedere criterii minimale care însă nu pot determina o valoare apropiată de cea reală, atâta timp cât nu s-au făcut aprecieri şi cu privire la calitatea mărfurilor, mijlocul de transport folosit, costuri, dacă s-au avut în vedere valorile cele mai mici conform acordului G.A.T.T. etc.
Determinarea definitivă a valorii în vamă a bunurilor fără o amplă justificare a criteriilor şi fără prezentarea documentaţiei care a stat la baza stabiliri acesteia, nu poate crea certitudinea unei determinări corecte a valorilor, ceea ce atrage nelegalitatea şi netemeinicia actelor de control.
Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele emise de către pârâte.
