Lipsa disponibilităţilor nu poate fi reţinută ca motiv în măsura să justifice refuzul acordării subvenţiei
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal,
decizia nr. 4289 din 2 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 1544/25.03.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC G.I. SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
A fost anulată Decizia nr.30/01.10.2010 emisă de AJOFM Cluj.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din Legea 76/2002 aferentă perioadei MARTIE 2009-MARTIE 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că la data de 29.01.2009, reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu B.O., persoana care la data respectivă îndeplinea condiţiile prevăzute de art.80 din Legea nr. 76/2002.
Ulterior, la data de 05.03.2009, reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenţia prevăzută la articolul menţionat, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forţei de muncă epuizându-se sumele alocate acestor credite bugetare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Potrivit art.80 alin.1 din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior sunt scutiţi pe o perioadă de 12 luni de plata contribuţiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referinţă al asiguraţilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenţia prevăzută de art.80 alin.1 din Legea 76/2002, a depus toate documentele legale şi a virat la bugetul de stat toate sumele datorate raportat la beneficiile acordate prin legea sus indicată. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deşi aceasta a făcut dovada depunerii documentaţiei aferente până în luna septembrie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăţi după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terţiar de credite şi se supune ordonatorului principal de credite, însă instanţa apreciază că nu pot fi în nici un caz imputabile reclamantei disfuncţionalităţile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. Aceste aspecte nu pot sub nici o formă afecta existenţa şi/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speţă, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanţa observă că textul legal nu condiţionează acordarea subvenţiei de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorităţi, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea conform căreia pârâta nu şi-a dat consimţământul la încheierea convenţiei cu reclamanta; instanţa apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerinţelor legale pentru acordarea subvenţiei, aceasta nu poate fi condiţionată de semnarea propriu – zisă a convenţiei (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenţia judeţeană, cum, de altfel, se şi invocă în speţă).
Având în vedere considerentele expuse, instanţa a reţinut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acţiunea, a anulat decizia nr.30/2010 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din Legea 76/2002 aferentă perioadei martie 2009 – martie 2010.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei civile recurate şi respingerea contestaţiei înaintata de reclamanta S.C. G.I.
S.A.
În motivarea recursului a arătat că la data de 01.04.2010 A.J.O.F.M. Cluj a emis Decizia nr.30, prin care a respins solicitarea reclamantei SC G.I. SA înregistrata cu nr.3495 din data de
05.03.2009 cu privire la acordarea subvenţiei prevăzuta de art.80 din Legea nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum reiese din conţinutul art.1 al Deciziei nr.30/01.04.2010, A.J.O.F.M. Cluj a motivat respingerea solicitării în temeiul Legii nr.500/2002 actualizata, privind finanţele publice, care stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
La art.1 alin.2 lit.b) din L.500/2002 se prevede ca dispoziţiile acestei legi se aplica in domeniul elaborării. aprobării. executării si raportării bugetului asigurărilor sociale de stat.
Întrucât legea bugetara anuala prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementările care sunt specifice exerciţiului bugetar, reiese în mod clar din textul de lege faptul că sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.1 alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite, în conformitate cu art.4, alin.2.
Mai mult, în conţinutul art.4, alin.3 din Legea nr.500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depăşit fiind definit şi materializat ca un cuantum fix alocat şi cu o destinaţie precisa.
Astfel toate instituţiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile prezentei legi supunându-se în cazul de faţă la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinaţie precisă.
Totodată, în conformitate cu art.l4, alin.l-3, cheltuielile bugetare au o destinaţie precisa şi limitata si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.l alin.2 şi nici angajata şi efectuată din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, aşa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanţata şi plătită dacă nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
AJ.O.F.M. Cluj, la fel ca alte instituţii publice are doar calitatea de ordonator terţiar de credite şi în consecinţa se supune ordonatorului principal de credite având responsabilităţile prevăzute la art.22 alin.l din Legea nr.500/2002, articol al cărui conţinut prevede ca ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
AJ.O.F.M. Cluj nu este obligată şi nu poate să prevadă sau să anticipeze un viitor număr de convenţii sau un număr de persoane ce vor fi angajate, aceste acţiuni ţinând cel mai mult de evoluţia sectorului de activitate economica care în unele perioade poate creşte, depăşind posibilităţile financiare de acordare de subvenţii pentru angajatori, dintr-un buget prestabilit şi limitat ca suma.
De asemenea arată unele modificări aduse de Legea nr.233/20l0 pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 si care consolidează legătura dintre prevederile Legii nr.76/2002 cu privire la acordarea subvenţiilor ca masuri de stimulare a ocupării forţei de muncă şi prevederile Legii nr.500/2002 cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plăţi din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocupării forţei de şi anume:
In conţinutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depăşit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinaţie precisa.
Totodată, în conformitate cu art.14, alin.I-3, cheltuielile bugetare au o destinaţie precisa şi limitata şi sunt determinate de autorizările continue in legi specifice şi în legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevăzute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, dacă nu există baza legala pentru respectiva cheltuiala, aşa cum nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanţata şi plătita dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
Din cele două modificări aduse Legii nr. 76/2002, rezultă faptul că legiuitorul a dorit să evidenţieze strânsa legătura dintre prevederile celor două acte normative limitând posibilitatea acordării de subvenţii, la un buget anual, cu o destinaţie precisă şi limitat ca şi cuantum financiar.
Analiza recursului formulat în raport de motivele invocate, relevă următoarele.
Reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu
B.O., persoana care la data respectivă îndeplinea condiţiile prevăzute de art.80 din Legea nr. 76/2002 , la data de 29.01.2009.
Ulterior, la data de 05.03.2009, reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenţia prevăzută la articolul menţionat, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au fost atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forţei de muncă, epuizându-se sumele alocate acestor credite bugetare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Potrivit art.80 alin.1 din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior sunt scutiţi pe o perioadă de 12 luni de plata contribuţiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referinţă al asiguraţilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenţia prevăzută de art.80 alin.1 din Legea 76/2002, a depus toate documentele legale şi a virat la bugetul de stat toate sumele datorate raportat la beneficiile acordate prin legea sus indicată. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deşi aceasta a făcut dovada depunerii documentaţiei aferente până în luna aprilie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Prima instanţă a înlăturat în mod corect susţinerile conform cărora pârâta nu şi-a dat consimţământul la încheierea convenţiei cu reclamanta apreciind că, dacă sunt îndeplinite restul cerinţelor legale pentru acordarea subvenţiei, aceasta nu poate fi condiţionată de semnarea propriu – zisă a convenţiei , care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenţia judeţeană, cum, de altfel, se şi invocă în speţă.
Aserţiunile recurentei că toate instituţiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile legii, supunându-se în cazul de faţă la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinaţie precisă, sunt corecte, însă nu sunt de natură să poată aduce atingere drepturilor stabilite în favoarea particularilor prin alte legi având în vedere lipsa instituirii unor astfel de condiţionări sau a altor criterii.
Recurenta mai susţine că, în conformitate cu art.l4, alin.l-3 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au o destinaţie precisa şi limitata si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice şi în legile bugetare anuale, însă omite să analizeze posibilitatea întocmirii documentelor prealabile emiterii textelor invocate de o manieră aptă să satisfacă respectarea drepturilor entităţilor cărora, de altfel, le-a recunoscut legitimitatea drepturilor.
Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevăzute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, dacă nu există baza legala pentru respectiva cheltuiala, iar Curtea
apreciază că textul Legii nr. 76/2002 constituie în mod cert temei legal pentru acordarea drepturilor pretinse de reclamantă şi negate de recurentă.
Pentru ca o cheltuială din fonduri publice să poată fi angajata, ordonanţata şi plătita trebuie aprobată potrivit legii şi în acest sens autoritatea obligată a face astfel de plăţi este cea obligată a îndeplini toate demersurile necesare anterior pentru ca această plată să poată fi efectuată în condiţiile legii .
Recurenta a mai susţinut că a solicitat sumele însă nu au fost aprobate şi ca atare, în lipsa disponibilităţilor, refuzul nu este nejustificat. Lipsa disponibilităţilor nu poate fi însă reţinută ca motiv în măsura să justifice refuzul acordării subvenţiei, din moment ce acordarea acestor sume este prevăzută în lege, iar reclamanta a îndeplinit toate cerinţele acesteia.
O astfel de abordare ar echivala cu golirea de conţinut a unei legi care instituie beneficiul subvenţiei, acesta urmând a avea un caracter pur formal.
Entitatea care îndeplineşte cerinţele, prin angajarea realizată, se va găsi în imposibilitatea de a beneficia de dispoziţii ce au fost edictate în favoarea sa, norma prin care s-a instituit dreptul nemaifiind astfel una efectivă, ceea ce echivalează cu nerespectarea legii de către autorităţile obligate a o respecta.
Lipsa unui previziuni din partea autorităţii ce are obligaţia de a aplica legea nu poate fi opusă particularului, care are dreptul la o bună administraţie, şi, ca atare, nu poate fi reţinută ca motiv de înlăturare a dreptului recunoscut prin lege.
În exercitarea funcţiilor sale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte elaborează, actualizează şi monitorizează Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă şi Strategia pentru formare profesională continuă şi analizează, propune modificări şi aprobă anual Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi Planul naţional de formare profesională, iniţiate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit art. 3 din HG 11/2009, astfel că obligaţia îndeplinirii tuturor demersurilor pentru respectarea legii care guvernează drepturile invocate de reclamantă este în sarcina recurentei.
Decizia contestată apare ca fiind nelegală şi raportat la împrejurarea că acele convenţiile prevăzute de art.52 alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, constituie angajamente legale, respectiv acte juridice ce dau naştere unei obligaţii pe seama fondurilor publice, în speţă, pe seama bugetului asigurărilor pentru şomaj iar îndeplinirea obligaţiilor apare ca fiind una legală.
Argumentele evidenţiate au relevat că recursul formulat este nefondat prima instanţă realizând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente astfel că nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. sau un alt motiv de recurs şi în consecinţă va respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ împotriva sentinţei civile nr.1544/25.03.2011, a Tribunalului Cluj pe care o va menţine în întregime. (Judecător Mirela Budiu)
