– Codul de procedură fiscală: art. 215 alin. (2)
– Codul de procedură civilă: art. 158 alin. (3), art. 159 alin. (2)
– Legea nr. 554/2004: art. 10, art. 14, art. 15
– înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: decizia nr. 1696 din 17 aprilie 2008, decizia nr. 2858
din 28 mai 2010
Revine spre competentă soluţionare tribunalului, ca instanţă de administrativ, cererea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, dacă valoarea creanţei stabilite în condiţiile O.G. nr. 79/2003 este sub 5 miliarde lei.
(Sentinţa civilă nr. 446 din 13 octombrie 2010, Secţia contencios administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin cererea de suspendare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 868/59/2010 la 29 iulie 2010, reclamanta persoană juridică a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul-verbal de constatare încheiat la 26 martie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 446 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Arad, cu motivarea că procesul-verbal de constatare încheiat de pârâtă la data de 26 martie 2010 în verificarea dosarului de achiziţii aferent proiectului intitulat „Modernizare şi extindere capacitate procesare carne Arad” de care beneficia reclamanta s-a reţinut ca neeligibilă suma de 488.557,62 lei reprezentând debit datorat Bugetului Uniunii Europene în proporţie de 75% şi Bugetului public naţional în proporţie de 25%, în temeiul art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, rezultând faptul că reclamanta are de restituit suma de 488.557,62 lei, reprezentând cheltuieli efectuate şi care nu sunt eligibile în sensul actelor normative anterior menţionate.
în urma contestaţiei formulată de reclamantă sub nr. 8348 din 3 mai 2010, pârâta a emis decizia nr. 11194 din 3 iunie 2010 prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei şi s-a reţinut în sarcina acesteia un debit de 488.557,62 lei, iar împotriva acestei decizii reclamanta a formulat acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 867/59/2010.
Prin O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data adoptării deciziei atacate, s-au reglementat modalităţile de control şi de recuperare a sumelor provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a sumelor reprezentând fondurile de cofinanţare aferente.
Actul normativ defineşte expresia de creanţe bugetare rezultate din nereguli sau fraude prin art. 2 lit. d) din ordonanţă ca reprezentând sume de recuperat la Bugetul Comunităţii Europene, sau la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) C. fisc. ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor respective, ca atare sunt asimilate noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală şi sumele stabilite în sarcina reclamantei ca fiind încasate necuvenit în urma contractului de finanţare încheiat în cauză.
în consecinţă, aceste sume urmează regimul de drept comun reprezentat de Codul de procedură fiscală, care la art. 1 alin. (1) şi (2) stabileşte sfera de aplicare în privinţa raporturilor juridice fiscale legate de administrarea impozitelor şi taxelor, a drepturilor vamale, a creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce se constituie venituri ale bugetului general consolidat în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în funcţie de două criterii, respectiv rangul central sau local al emitentului actului şi cuantumul şi natura juridică a sumei la care se referă actul, iar în condiţiile în care suma stabilită ca fiind neeligibilă şi deci de recuperat de la reclamantă are caracterul unei creanţe bugetare, fie că vizează Bugetul Comunităţii Europene fie că vizează Bugetul de stat, sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, iar competenţa se stabileşte în funcţie de plafonul valoric instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acesta deoarece suma stabilită prin decizia atacată reprezintă prin natura sa juridică o obligaţie (creanţă) bugetară ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală şi ca atare controlul, constatarea, contestarea şi recuperarea sumei astfel stabilite urmează regimul Codului de procedură fiscală, aşa cum a reţinut de altfel şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de speţă nr. 1696 din 17 aprilie 2008.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de suspendare a executării actelor administrative de natura celor anterior indicate se stabileşte tot prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 dă posibilitatea contribuabilului să solicite suspendarea executării actului administrativ atacat în condiţiile Legii nr. 554/2004, iar instanţa competentă în soluţionarea cererii în anulare este şi instanţa competentă în soluţionarea cererii de suspendare în condiţiile în care art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu cuprind nicio derogare de la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, de vreme ce instanţa competentă cu anularea deciziei nr. 11194 din
3 iunie 2010, precum şi a procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010 privind plata unei creanţe bugetare în sumă de 488.557,62 lei este reprezentantă de Tribunalul Arad, Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de contencios administrativ în a cărei rază teritorială îşi are sediul reclamanta, această instanţă este competentă şi în soluţionarea cererii de suspendare formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Susţinerile pârâtei în sensul că în speţă competenţa aparţine Curţii de Apel Timişoara, aspect confirmat şi prin deciziile de speţă pronunţate de înalta Curte şi depuse la dosarul cauzei, nu pot fi reţinute în cauză în condiţiile în care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2858 din 28 mai 2010 în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă ce ridica o problemă de drept similară a apreciat că în fapt competenţa materială în primă instanţă revine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Văzând şi dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. pr. civ., potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică dacă pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa, în baza art. 158 alin. (3)
C. pr. civ., a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Arad, Secţia contencios administrativ şi fiscal.
