Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Intr-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
I.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2537/13.05.2010,
Prin ccrcrca înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C.M. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 emisă dc A.N.A.F. – D.G.F.P. Timiş privind obligaţiile suplimentare de plată la bugetul statului, în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în motivarea cererii, s-a arătat că, prin decizia a cărei suspendare a executării se solicită, s-a reţinut în sarcina reclamatei obligaţia de plată la bugetul statului a sumei de 1.475.808 lei cu titlu de obligaţii fiscale principale, reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende, impozit pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi cu obligaţii fiscale accesorii, instituindu-se şi măsura asigurătorie a popririi conturilor bancare ale reclamantei, precum şi măsura sechestrării bunurilor mobile şi imobile ale acesteia.
S-a mai arătat că împotriva deciziei de impunere menţionate a formulat contestaţie la data 04.08.2009, susţinând, în esenţă, că în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume „cazul bine justificat” şi „prevenirea unei pagube iminente”.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, Sccţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererca
formulată de reclamanta SC A.C.M. SRL, în contradictoriu cu pârâţii
D.G.F.P. Timiş şi A.N.A.F.-A.F.P. Timişoara şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 355/30.06.2009 emise de D.G.F.P. până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia dc cxccpţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
In privinţa „cazului bine justificat”, prima instanţă a constatat că indiciul de nelegalitate al actului administrativ – fiscal, în speţă este reprezentat de numeroasele aspecte de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligaţiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, acestea reliefând o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de carc se bucură actul atacat.
In acest sens, instanţa a invocat şi prevederile Recomandării nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie a persoanelor, fară a recunoaşte totuşi eficacitatea necesară acţiunii administrative.
Referitor la condiţia producerii unei pagube iminente, curtea de apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada că prejudiciul astfel suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze întreaga activitate desfăşurată de reclamantă atât în privinţa relaţiilor contractuale cu beneficiarii cu care are încheiate contracte de servicii de consultanţă sau cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcţionarea societăţii, dar şi în privinţa relaţiilor cu angajaţii societăţii.
A mai reţinut prima instanţă că previzibilitatea cu evidenţă a pagubei produse prin exccutarca imediată a deciziei atacatc rezultă astfel, pe lângă cuantumul datoriei (1475.808 lei) şi prin raportare la cifra dc afaceri a reclamantei, ca indicator principal al puterii sale economice (profit în 2008 de 249.679 lei), dar şi prin luarea în considerare a faptului că împotriva reclamantei s-a pornit cxecutarea silită prin emiterea somaţiilor şi a titlurilor executorii depuse la dosar şi, totodată, s-a luat şi măsura indisponibilizării conturilor bancare ale acesteia.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală a Finanţelor Timiş carc a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In cele două recursuri, se susţine că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost aplicate în mod greşit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două condiţii, a existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, motivarea instanţei fiind lapidară
şi lacunară în ceea ce priveşte argumentarea îndeplinirii cerinţelor legale pentru suspendarea unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi este executoriu din oficiu, iar suspendarea acestuia poate surveni doar în mod excepţional.
Societatea intimată a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor din cele două recursuri, a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a cerut respingerea recursurilor formulate de autorităţile fiscale.
Recursurile sunt întemeiate.
Intr-adevăr, admiţând cererea şi dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 355/2009, instanţa de fond, aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, a reţinut, în esenţă, că cele două condiţii cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de societatea comercială reclamantă.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa de fond a motivat, în esenţă, că „numeroasele aspecte de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligaţiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată”, reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este de natură să dovedească „îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat”.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat.
Or, instanţa de fond a considerat că susţinerile făcute în conţinutul cererii de către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal, dispoziţiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Referitor la îndeplinirea condiţiei privind incidenţa producerii unei pagube, instanţa de fond a considerat în mod greşit că evidenţa producerii unei asemenea pagube ar rezulta din raportul dintre suma reţinută ca obligaţie bugetară şi mărimea profitului la sfârşitul anului 2008, ceea ce este străin filozofiei prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 care se referă la un prejudiciu viitor şi previzibil.
Oricum, executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.
Intr-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, în cauză, executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură dc o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită. Astfel fiind, recursurile formulate au fost admise, cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi, reju-dccându-se cauza, potrivit considerentelor de mai sus, cererea dc suspendare a executării dcciziei de impunere a fost respinsă.
