Noţiunea de”pagubă iminentă” în prima sa accepţie este definită de textul art.2 din Legea nr.554/2004 ca fiind „prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă”, ceea ce evident nu poate fi asimilat „prejudiciului efectiv” şi care ar presupune pe lângă existenţa sa neîndoielnică şi stabilirea întinderii sale la acel moment, condiţie care evident nu este cerută de textul art. 14 din acelaşi act normativ.
Prejudiciul în accepţiunea art. 14 din Legea n r 554/2004 poate fi atât material, efectiv cât şi procesual, adică cel care este susceptibil să pună partea reclamantă într-o situaţie dezavantajoasă din punct de vedere procesual în litigiul de fond, cum ar fi de exemplu, crearea unei situaţii juridice noi prin executarea actului administrativ, prin generarea viitoare a unor drepturi care nu există la momentul plângerii prealabile, şi care ar impune reclamantului extinderea cadrului procesual şi faţă de terţi prin ipoteza beneficierii ei actului atacat.
Decizia nr. 7623 din 19 septembrie 2007
Prin încheierea civilă din data de 20 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr.78/26.04.2006 în baza prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr.554/2004 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că motivele indicate de reprezentantul reclamantei – lipsa de avize şi a acordului care ar încălca protecţia mediului, încălcarea viitoare a unui proiect minier justifică cerinţele art. 14 din Legea nr.554/2004 considerent pentru care raportat şi la art. 15 din aceeaşi lege instanţa a admis cererea de suspendare a certificatului de urbanism până la soluţionarea irevocabilă a dosarului 1245/117/2007 având ca obiect acţiune în administrativ formulată de reclamantul Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu pentru anularea certificatului de urbanism nr.78 din 26.04.2006 emis de pârâtul Consiliul Judeţean Alba.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal atât pârâtul Consiliul Judeţean Alba cât şi intervenientul în interesul pârâtului S.C. R.M.G.C. S.A. solicitând modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare.
În motivarea recursului, în drept întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ. recurentul pârât Consiliul Judeţean Alba arată că încheierea prin care s-a suspendat certificatul de urbanism a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ care prevede ca şi condiţii obligatorii existenţa unor cazuri bine justificate şi prevenirea unui pagube iminente, or „lipsa unor cauze şi acorduri” şi „încălcarea autonomiei locale” nu sunt motive de natură să producă reclamantei acea pagubă, întrucât certificatul de urbanism este un act de informare care nu conferă beneficiarului dreptul de a executa lucrării,, astfel că nu poate conduce la prejudicierea unor terţe persoane.
Întrucât suspendarea actului administrativ ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, şi care poate fi primită doar în cazuri justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, recurentul apreciază că instanţa a admis suspendarea actului administrativ pe motive străine de natura instituţiei
suspendării, în acest mod instanţa antepronunţându-se cu privire la primul capăt de cerere, şi care vizează anularea certificatului de urbanism.
Prin recursul formulat intervenienta în interesul pârâtei S.C. R.M.G.C. S.A. a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992.
În acest sens recurenta arată că prin încheierea din data de 222.06.2007, în mod nelegal, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.29 din Legea nr.47/1992, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.15 din Legea nr.554/2004, deşi erau îndeplinite, în speţă, toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de textul de lege.
Recurenta intervenienta arată totodată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative cuprinse în art.15 coroborat cu art.14 ale Legii nr.554/2004, care dispune ca suspendarea actului administrativ se poate decide, cumulativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În acest sens în accepţiunea recurentei reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciilor efective ce ar putea fi suferite, simpla afirmaţie în acest sens nefiind de natură să conducă automat la paralizarea efectelor actului juridic atacat.
Totodată recurenta arată că nu este îndeplinită nici condiţia „cazului bine justificat” întrucât regimul certificatului de urbanism este reglementat de dispoziţiile legale cuprinse în art.5 din Legea nr.50/1991, acesta este un act de informare prin care autorităţile locale fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, cu indicarea avizelor necesare prealabil în vederea emiterii unei autorizaţii de construire, ceea ce nu ar putea fi asimilată nicidecum noţiunii de pagubă iminentă, în sensul art.15 din Legea nr.554/2004.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Întrucât ambele recurente au invocat în principal neîndeplinirea condiţiilor cumulative ale cerinţelor art. 14 din Legea nr.554/2004 sub aspectul „cazurilor bine justificate” şi a „prevenirii unei pagube iminente” se impune analiza cu prioritate a acestui motiv de recurs.
Noţiunea de „pagubă iminentă” în prima sa accepţiune este definită de textul art.2 din Legea nr.554/2004 ca fiind „prejudiciu material viitor” dar previzibil cu evidenţă….”, ceea ce evident nu poate fi asimilat „prejudiciului efectiv” de care fac vorbire recurentele şi care ar presupune pe lângă existenţa sa neîndoielnică şi stabilirea întinderii sale la acest moment, condiţie care evident nu este cerută de textul art.14 din acelaşi act normativ.
Prejudiciul în accepţiunea art.14 din Legea nr.554/2004 poate fi atât material, efectiv, cât şi procesual adică cel care este susceptibil să pună partea reclamantei într-o situaţie dezavantajoasă din punct de vedere procesual în litigiul de fond, cum ar fi de exemplu, crearea unei situaţii juridice noi prin executarea actului administrativ, prin generarea viitoare a unor drepturi care nu există la momentul plângerii prealabile, şi care ar impune reclamantului extinderea cadrului procesual şi faţă de terţi prin ipoteza beneficiari ai actului atacat.
Sub acest aspect în spiritul aplicării Recomandării Rec (2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la modificarea compatibilităţii proiectelor de legi, legilor în vigoare şi practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se impune a fi citată Hotărârea din 10 noiembrie 2004 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauză Taskin şi alţi împotriva Turciei, speţa privind suspendarea acordării unei autorizaţii de funcţionare pentru o mină de aur în localitatea OSACIK, în provincia (districtul) Bergama (Ismir), procedeul utilizat implicând folosirea cianurilor. Părţile au contestat în principal decizia autorităţilor naţionale (Ministerul Mediului) de a emite o autorizaţie de funcţionare pentru o mină de aur utilizând în procesul tehnologic săruri de cianuri, prejudiciul suferit fiind existenţa unui risc la dreptul lor la viaţă şi la respectul pentru viaţa privată şi familială.
Curtea a ajuns la concluzia că Statul răspunzător fiind, nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale de a asigura dreptul părţilor la respect pentru viaţa lor privată şi familială, încălcând astfel art.8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Susţinerea recurentelor în sensul neîndeplinirii condiţiei „cazului bine justificat” întrucât certificatul de urbanism în accepţiunea art.5 din Legea nr.50/1991 este numai un act de informare, nu poate fi primită întrucât acesta este un act administrativ a cărui natură juridică în speţa de faţă trebuie interpretată şi în corelare cu prevederile art.17 lit.e şi h din O.G. nr.43/2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional şi cu prevederile Legii nr. 137/1995 privind protecţia mediului şi O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, certificatul de urbanism fiind un act necesar şi obligatoriu pentru emiterea de viitoare autorizaţii şi avize necesare desfăşurării activităţii.
De asemenea se reţine că executarea certificatului de urbanism este de natură să lezeze drepturile părţilor şi să genereze în viitor alte litigii subsecvente.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei interveniente în sensul că prin încheierea din data de
22.06.2007, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art.15 din Legea nr.554/2004 cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.29 din Legea nr.47/1992, se observă că această încheiere nu face obiectul prezentului recurs, recursul declarat de intervenientă având ca obiect încheierea civilă din data de 20.07.2007, iar recursul declarat împotriva încheierii din data de 22.06.2007 a fost irevocabil soluţionat prin Decizia nr. 1498 din 5.09.2007 a Curţii de Apel Cluj.
În fine, aprecierea pârâtului-recurent potrivit căreia prin soluţia pronunţată de admiterea a cererii de suspendare instanţa s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind anularea certificatului de urbanism nu poate constitui motiv de recurs în înţelesul art.304 C.pr.civ., ci obiect al unei eventuale cereri de recuzare în condiţiile art.27 C.pr.civ. şi care urmează a fi soluţionată potrivit prevederilor art.29-32 C.pr.civ..
