Suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ Suspendare a executării


În motivarea actiunii s-a învederat ca , urmare a controlului efectuat de reprezentantii pârâtei , ce a vizat perioada 01.01.2006 – 31.03.2011, cu obiectiv înregistrarea , calcularea si virarea în termen a obligatiilor fiscale datorate de societate bugetului consolidat al statului, s-au retinut în sarcina reclamantei obligatii suplimentare în cuantum de 933.713 lei, din care: impozit pe profit în suma de 218.555 lei, majorari de întârziere în suma de 181.355 lei, tva în suma de 301.970 lei, majorari în suma de 231.833 lei.

Apreciaza reclamanta ca cererea este întemeiata, fiind îndeplinite cumulativ cele doua conditii prevazute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat si iminenta producerii pagubei , în sensul ca a fost declansata executarea silita prin blocarea conturilor sale , ce genereaza deficiente reale în executarea obligatiilor contractuale asumate , sistarea serviciilor, precum si grave probleme sociale, prin restructurarea posturilor si indisponibilizari ale salariatilor.

Mai mult , pâna la efectuarea controlului societatea nu înregistreaza obligatii restante, astfel dupa cum rezulta din anexele la raportul de inspectie fiscala; pâna la întocmirea raportului de inspectie fiscala societatea figura în evidentele fiscale cu obligatii curente restante catre buget, iar la data de 19.05.2011 i-a fost adus la cunostinta ca mai are de plata aceasta suma de 933.713 lei , emitându-se decizia de impunere nr.F-BZ.825/09.05.2011.

Cât priveste a doua conditie , a iminentei producerii unei pagube si aceasta este îndeplinita , raportat la cuantumul ridicat al sumei pretins datorate si la specificul activitatii reclamantei.

Cum în procesul executarii din oficiu a actelor administrative trebuie asigurate un anumit echilibru, precum si anumite garantii de echitate pentru particulari si întrucât actiunile autoritatilor publice nu pot fi discretionare se solicita admiterea actiunii.

În drept, actiunea a fost fundamentata pe disp. art.14 din Legea nr.554/2004.

Prin sentinta nr. 2588/08.06.2011 pronuntata de tribunal a fost admisa cererea formulata de reclamanta si s-a dispus suspendarea executarii actului administrativ-decizia de impunere , pâna la pronuntarea instantei de fond.

Împotriva sentintei a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Buzau.

Curtea a constatat recursul fondat pentru urmatoarele considerente:

Actul administrativ cu caracter unilateral se bucura de prezumtia de legalitate si se executa din oficiu, însa de la aceasta regula exista o situatie de exceptie, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executarii actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a sau, dupa caz, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Însa, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativa a doua conditii: cazul bine justificat si paguba iminenta, prin caz bine justificat întelegându-se, potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, împrejurarile legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii actului administrativ, iar prin paguba iminenta întelegându-se, conform art. 2 alin. 1 lit. s din acelasi act normativ, prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.

Într-adevar, suspendarea actului administrativ este reglementata în scopul acordarii unei protectii provizorii a drepturilor si intereselor particularilor pâna la momentul în care instanta competenta va cenzura legalitatea actului, protectie consacrata prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât în ordinea juridica a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere legea româna corespunde recomandarilor Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei, invocata de reclamanta , pentru ca prevede atributia instantei de a ordona masuri provizorii de protectie a drepturilor si intereselor particularilor, însa simpla invocare a prevederilor legale care reglementeaza institutia suspendarii nu poate fundamenta , prin ea însasi , luarea unei masuri provizorii, pentru ca suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de catre partea interesata indicii suficiente de rasturnare a prezumtiei de legalitate si care sa faca verosimila iminenta producerii unei pagube.

Curtea a retinut ca pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesata sa sustina ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, ci trebuie sa prezinte indicii pe baza carora sa se poata realiza o analiza în concret a cazului bine justificat si a iminentei unei pagube, în raport cu natura si amploarea masurii dispuse prin actul contestat si datele economice ale contribuabilului. La modul concret, conditia existentei unui caz bine justificat este îndeplinita în situatia în care se regasesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

În speta, efectuând o analiza sumara a aparentei dreptului pe baza împrejurarilor de fapt si de drept prezentate, Curtea a apreciat ca nu au fost oferite indicii suficiente pentru rasturnarea prezumtiei de legalitate a actului atacat.

Astfel, în mod gresit instanta de fond a apreciat ca fiind îndeplinita conditia „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotarârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurari de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii actului administrativ fiscal fara a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instantei care va solutiona eventuala cerere referitoare la anularea deciziei de impunere.

Instanta de fond a preluat sustinerile nedovedite ale reclamantei, sub aspectul existentei reale a celor 89 de societati comerciale, desi organele fiscale, în urma verificarilor efectuate, au mentionat în cuprinsul actelor fiscale contestate o alta situatie a societatilor, tinând seama de ordinele emise de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala în acest sens si de informatiile obtinute de la Oficiul Registrului Comertului.

În al doilea rând, Curtea a constatat ca motivele de suspendare invocate de reclamanta reprezinta, în fapt , motivele de nelegalitate invocate împotriva actului administrativ fiscal. Or, analiza acestor motive nu ar putea fi facuta într-o cerere de suspendare, deoarece instanta ar trebui sa pipaie fondul actiunii fara a-l prejudeca.

Cât priveste criticile referitoare la îndeplinirea conditiei pagubei iminente, Curtea a constatat, de asemenea, ca argumentele retinute în sentinta atacata sunt nefondate, pentru ca paguba iminenta nu se prezuma, ci trebuie dovedita de persoana lezata, prin probe concludente.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vatamate plata unei sume de bani, îndeplinirea conditiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedita si demonstrata prin simpla sustinere ca plata sumei respective duce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia ca aceasta cerinta este presupusa în majoritatea actelor administrative din aceasta categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de exceptie al institutiei suspendarii executarii actelor administrative.

Totodata, nelegalitatea masurilor asiguratorii dispuse de organele fiscale si retinuta de instanta de fond nu are relevanta în speta, instituirea acestora putând fi contestata pe cale separata de reclamanta.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recursul a fost admis, iar sentinta recurata a fost modificata în tot, în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiata