Suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ


Pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului. La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1696 din 18 august 2011

Reclamanta SC C.T. SRL a solicitat , în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună suspendarea executării actului reprezentat de decizia de impunere nr. F-BZ-825/2011.

în motivarea acțiunii s-a învederat că, urmare a controlului efectuat de reprezentanții pârâtei, ce a vizat perioada 01.01.2006 – 31.03.2011, cu obiectiv înregistrarea, calcularea și virarea în termen a obligațiilor fiscale datorate de societate bugetului consolidat al statului, s-au reținut în sarcina reclamantei obligații suplimentare în cuantum de 933.713 lei, din care: impozit pe profit în sumă de 218.555 lei, majorări de întârziere în sumă de 181.355 lei, TVA în sumă de 301.970 lei, majorări în sumă de 231.833 lei.

Apreciază reclamanta că prezenta cerere este întemeiată , fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminenta producerii pagubei, în sensul că a fost declanșată executarea silită prin blocarea conturilor sale , ce generează deficiențe reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale, prin restructurarea posturilor și indisponibilizări ale salariaților.

Mai mult , până la efectuarea controlului societatea nu înregistrează obligații restante, astfel după cum rezultă din anexele la raportul de inspecție fiscală; până la întocmirea raportului de inspecție fiscală societatea figura în evidențele fiscale cu obligații curente restante către buget, iar la data de 19.05.2011 i-a fost adus la cunoștință că mai are de plată această sumă de 933.713 lei , emițându-se decizia de impunere nr. F-BZ.825/09.05.2011.

Cât privește a doua condiție, a iminenței producerii unei pagube și aceasta este îndeplinită , raportat la cuantumul ridicat al sumei pretins datorate și la specificul activității reclamantei.

Cum în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurate un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari și întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare se solicită admiterea acțiunii.

în drept, acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2588/08.06.2011 pronunțată de tribunal a fost admisă cererea formulată de reclamanta și s-a dispus suspendarea executării actului administrativ-decizia de impunere, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată prin cerere adresată instanței pentru anularea actului, condiționat de îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute la art. 14 din aceeași lege, respectiv existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Din actele cauzei, cercetând sumar aparența dreptului, reiese o vădită îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere.

Obligațiile suplimentare în sumă de 933.713 lei au fost stabilite în sarcina societății, întrucât s-a considerat de către organele de control faptul că, cheltuielile efectuate din tranzacțiile acesteia cu cele 89 de societăți comerciale sunt nedeductibile. Totodată, organele de control au apreciat că aceste societăți sunt firme fantomă, fără existența, însă a unor dovezi certe, societăți care, de altfel, sunt înregistrate în evidențele ORC.

Ca atare , cazul bine justificat are un indiciu de nelegalitate a actului administrativ fiscal , în sensul că aspectele de fapt și de drept invocate reliefează o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat.

Totodată , tribunalul a reținut că măsurile de poprire sunt abuzive; ele au fost luate anterior întocmirii raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 09.05.2011 și anume la data de 27.04.2011 , astfel după cum rezultă din referatul justificativ al măsurilor asiguratorii, emis la data de 27.04.2011, măsură ce paralizează activitatea reclamantei , afectându-i relațiile contractuale cu beneficiarii și cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcționarea societății (contractul de furnizare nr.2/03.01.2011).

Previzibilitatea pagubei rezidă și în împrejurarea că societatea, în baza legii achizițiilor publice, nu se mai poate prezenta la nici o atribuire de contracte în această procedură, deoarece una din condițiile de participare este aceea ca societatea să nu înregistreze obligații restante la bugetul de stat.

De altfel, posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată atât de legislația internă – art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și de documentele emise de organismele internaționale, în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004 , respectiv Recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ.

împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 si art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Curtea a constatat recursul fondat pentru următoarele considerente:

Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. (1) teza I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, prin caz bine justificat înțelegându-se, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă înțelegându-se, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

într-adevăr, suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, invocată de reclamantă, pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării nu poate fundamenta , prin ea însăși , luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.

Curtea a reținut că pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

în speță, efectuând o analiză sumară a aparenței dreptului pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate, Curtea a apreciat că nu au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate a actului atacat.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea deciziei de impunere.

Instanța de fond a preluat susținerile nedovedite ale reclamantei, sub aspectul existenței reale a celor 89 de societăți comerciale, deși organele fiscale, în urma verificărilor efectuate, au menționat în cuprinsul actelor fiscale contestate o altă situație a societăților, ținând seama de ordinele emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în acest sens și de informațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului.

în al doilea rând, Curtea a constatat că motivele de suspendare invocate de reclamantă reprezintă, în fapt , motivele de nelegalitate invocate împotriva actului administrativ fiscal. Or, analiza acestor motive nu ar putea fi făcută într-o cerere de suspendare, deoarece instanța ar trebui să pipăie fondul acțiunii fără a-l prejudeca.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Curtea a constatat, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective duce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative.

Totodată, nelegalitatea măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale și reținută de instanța de fond nu are relevanță în speță, instituirea acestora putând fi contestată pe cale separată de reclamantă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis, iar sentința recurată a fost modificată în tot, în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.

(Judecător Aida Liliana Stan)