În motivarea cererii s-a aratat ca a formulat contestatie împotriva Deciziei nr. 311/07.08.2010 pronuntata de Biroul Solutionare Contestatii, prin care a solicitat anularea Deciziei de Impunere nr.480/2009, precum si anularea constatarilor din Raportul de Inspectie Fiscala nr. 20843/2010, toate emise de Autoritatea Publica pârât, motivul principal al solicitarii anularii acestor Decizii l-a constituit împrejurarea ca actele administrative – fiscale contestate au fost emise cu încalcarea legii, precum si cu nesocotirea dreptului la aparare. Potrivit dispozitiilor înscrise în norma juridica a art. 215 (2), Codul de Procedura Fiscala prevede si recunoaste în acelasi timp, dreptul contribuabilului de a solicita suspendarea executarii actului administrativ fiscal, în temeiul Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, iar Teza a II a aceluiasi act normativ prevede ca instanta competenta poate suspenda executarea daca se depune o cautiune. Întrucât, deciziile la care s-a referit mai sus au fost contestate pentru motive de nelegalitate, iar instanta nu a solutionat pe fond contestatia, se poate ajunge la situatia în care, dupa administrarea probelor, sa se constate ca în realitate sumele stabilite ca obligatii suplimentare bugetare, sa se modifice, în sensul diminuarii acestora, iar în masura în care suspendarea actelor administrative fiscale contestate nu ar fi admisa, poate conduce la înregistrarea unor pierderi prin plata unor sume de bani necuvenite, ceea ce ar conduce la decapitalizarea societatii.
Dupa achitarea cautiunii, prin încheierea de sedinta din data de 3 februarie 2011, tribunalul a admis cererea formulata de reclamanta SC C. I. SRL, a dispus suspendarea deciziei nr.311/06.08.2010 si a deciziei de impunere nr.480/29.06.2009, pâna la solutionarea irevocabila a prezentei cauze.
Pentru a pronunta aceasta încheiere, tribunalul a retinut ca potrivit art. 215 alin. 2 din codul de procedura fiscala se poate cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, instanta competenta putând suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pâna la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil în bani, o cautiune de pâna la 2.000 lei.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritarii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pâna la pronuntarea instantei de fond.
Pentru a putea dispune suspendarea unui act administrativ în conditiile art. 14, trebuie ca reclamantul sa dovedeasca existenta unor cazuri bine justificate si iminenta unor cauze ce ar putea provoca pagube.
S-a mai retinut de tribunal ca potrivit balantei din 31.12.2010, reclamanta se confrunta cu o situatie financiara precara, înregistrând la 31.12.2010 un sold final creditor al contului profit si pierderi de 1250,36 lei. În conditiile în care s-ar pune în dispozitia de impunere exista – mai ales în situatia economica de astazi, situatie de notorietate – pericolul ca reclamanta sa se decapitalizeze, caci suma urmarita este de 25.590 lei, de aproape 15 ori mai mult decât soldul final creditor al contului profit si pierderi.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D G F P D, prin A F P T, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii actiunii, ca neîntemeiata.
În motivarea recursului, s-a aratat ca hotarârea recurata este nelegala, întrucât în cauza nu erau îndeplinite cele doua cerinte esentiale prevazute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 pentru a se dispune suspendarea, respectiv existenta unui „caz bine justificat” si a „iminentei producerii unei pagube”, mai ales ca reclamanta nu a dovedit ca suma nu era datorata, precum si ca ar exista îndoieli puternice asupra legalitatii actului atacat, iar prin executarea acestuia s-ar produce reclamantei o paguba iminenta.
În cauza, intimata reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv balanta de verificare aferenta perioadelor 1.03.2011 – 31.03.2011 si 1.12.2010 – 31.12.2010.
Examinând încheierea recurata, prin prisma materialului probator administrat în cauza, a dispozitiilor legale incidente si a criticilor invocate de catre recurenta, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin cererea introductiva, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.311/6.08.2010, a deciziei de impunere nr.480/29.06.2010 si a raportului de inspectie fiscala nr.20843/26.06.2010.
Ulterior, prin cererea înregistrata la data de 12.01.2011, reclamanta si-a completat actiunea, în sensul ca a solicitat si suspendarea executarii actului administrativ fiscal, pâna la solutionarea contestatiei.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a facut referire la împrejurarea ca actele administrativ-fiscale au fost contestate pentru motive de nelegalitate, ca este posibil ca dupa solutionarea contestatiei sa se constate ca obligatiile fiscale sunt mai mici decât cele stabilite prin acestea, precum si ca daca nu s-ar admite cererea de suspendare s-ar putea crea o paguba, prin plata unor sume de bani nedatorata, fapt ce ar generaliza decapitalizarea societatii.
Curtea apreciaza ca, de principiu, actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ, se bucura de prezumtia de legalitate, acesta producând efecte de la momentul comunicarii lui contribuabilului (art.45 din OG 92/2003), moment de la care se naste dreptul statului, prin organele sale fiscale, de a încasa creanta fiscala stabilita prin actul administrativ fiscal, precum si obligatia corelativa a contribuabilului de a o plati.
Ca urmare, executarea unui act administrativ fiscal constituie regula, iar neexecutarea sa (care se poate realiza prin suspendarea executarii si care, de principiu, este contrara unei bune ordini juridice, într-un stat de drept si o democratie constitutionala) constituie exceptia.
În consecinta, suspendarea actului administrativ fiscal ca operatie juridica de întrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu (executio ex officio).
Tribunalul a retinut ca, pentru a se dispune suspendarea executarii unui act administrativ fiscal, trebuie îndeplinite, conform art.215 din OG 92/2003 si art.15 din Legea nr.554/2004, în mod cumulativ conditiile prevazute de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, respectiv trebuie sa se faca dovada existentei unui caz bine justificat, iar masura suspendarii executarii trebuie sa fie necesara pentru evitarea unei pagube iminente.
Or, în cauza reclamanta nu a facut dovada existentei cumulative a conditiilor de admisibilitate prevazute de dispozitiile art.14 al.1 precizate anterior.
Astfel, în cererea sa reclamanta nu a invocat si nu a dovedit existenta vreunui caz bine justificat (în sensul dispozitiilor art.2 al.1 lit. t din Legea nr.554/2004), respectiv existenta vreunei împrejurari legata de starea de fapt si de drept, de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii actului administrativ.
Asa cum s-a aratat anterior, reclamanta nu a indicat concret în ce consta cazul bine justificat, ci doar s-a marginit sa faca referire generic la criticile de nelegalitate din cererea introductiva, unde reclamanta a invocat lipsa rolului activ al organului de solutionare a contestatiei si ca organele fiscale nu au luat în calcul pierderile inerente actului comercial, precum si pierderile suportate de societate ca urmare a unor furturi repetate.
Or, aceste motive nu pot fi considerate drept “caz bine justificat”, câta vreme reclamanta nu a facut dovada ca pierderile invocate ar îndeplini conditiile din codul fiscal (art.21, art.22, art.48 etc.) pentru a fi avute în vedere de catre organele fiscale.
De altfel, Curtea constata ca nici prima instanta nu a facut nicio referire la cazul bine justificat, ci a analizat exclusiv cealalta conditie de admisibilitate.
Curtea a mai retinut ca paguba invocata de catre reclamanta, generata de posibilitatea diminuarii cuantumului sumei contestate, este una ipotetica si eventuala, întrucât aceasta este fundamentata pe ipoteza admiterii contestatiei, lucru ce nu se poate cunoaste la acest moment.
Ca urmare, prejudiciul pretins de catre reclamanta nu este previzibil si iminent, ci este unul eventual, fundamentat pe o împrejurare afectata de o conditie suspensiva.
Totodata, Curtea a retinut ca, în jurisprudenta sa, ICCJ – Sectia Administrativ si Fiscal a statuat în mod constant faptul ca simpla sustinere a împrejurarii ca prin executarea silita a obligatiilor fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate s-ar perturba în mod grav activitatea economica a societatii nu semnifica implicit existenta unei pagube iminente (ex.decizia nr.5191/2005, decizia nr.2052/2006, etc).
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a suspendarii executarii actelor administrativ fiscale contestate, astfel ca sustinerile recurentei sunt întemeiate.
Pe cale de consecinta, Curtea în temeiul dispozitiilor art.304 pct.9, art.304 ind.1 si art.312 al.3 Cod procedura civila, raportat la art.15, art.14 al.1 si art.18 din Legea nr.554/2004, a admis recursul si a modificat în tot încheierea recurata, în sensul respingerii cererii de suspendare a executarii actelor administrativ fiscale contestate, ca neîntemeiata.
