Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t),
art. 14, art. 15
în mod legal s-a apreciat în cuprinsul încheierii recurate că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, în considerarea aspectelor relevate de către reclamanţi referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ contestat, care nu pot fi cenzurate decât cu ocazia judecării în fond a cauzei.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1756 din 19 august 2010, nepublicată
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2010 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanţii M.T.G, A.N., M.I.T. şi C.C., în contradictoriu cu pârâţii oraşul Sinaia, Primarul oraşului Sinaia, SC M. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că nu este dovedită întrunirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Reclamanţii au invocat existenţa cazului bine justificat, susţinând că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este nelegal, însă, în opinia Tribunalului, nu este suficientă îndeplinirea acestei cerinţe, astfel cum este definită de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Aspectele invocate de către reclamanţi în susţinerea nelegalităţii actului necesită a fi aprofundate cu ocazia soluţionării cererii de anulare a actului, nefiind susceptibile prin simpla invocare să determine suspendarea actului.
Pentru a se putea pronunţa suspendarea actului, trebuie îndeplinită cumulativ şi condiţia pagubei iminente, numai contestarea de către reclamanţi a legalităţii emiterii actului administrativ neputând justifica suspendarea executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a considerat prima instanţă că reclamanţii nu au dovedit că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită de art. 2 lit. ş)
din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Reclamanţii au pretins afectarea imobilelor proprii, dar nu au administrat dovezi în sensul că proprietăţile lor se află în imediata vecinătate a imobilului pentru care au fost autorizate lucrările şi că lucrările pun în pericol stabilitatea terenului aflat în pantă. De asemenea, din studiul geotehnic depus la dosar rezultă că amplasamentul este stabil şi se poate construi în condiţii de siguranţă deplină. Numai disconfortul creat vecinilor prin executarea unor lucrări de construcţie nu determină îndeplinirea cerinţei pagubei iminente, de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamanţii-recurenţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, instanţa de fond a considerat implicit că aceasta este îndeplinită, având în vedere că în considerentele încheierii nu se face referire decât Ia neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente. Reclamanţii-recurenţi arată că, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat care să permită suspendarea actului administrativ atacat, au făcut pe deplin această dovadă, având în vedere următoarele aspecte:
Autorizaţia de construire ce face obiectul prezentei cauze a fost emisă pentru o suprafaţă de teren de 1.430,00 mp, având la bază un certificat de urbanism emis pentru o suprafaţa diferită, de 1.971,00
mp. In această manieră s-a ajuns la o încălcare a prevederilor Planului Urbanistic General al oraşului Sinaia şi ale Regulamentului Local de Urbanism în privinţa indicatorului urbanistic CUT al parcelei pentru care s-a eliberat autorizaţia, care este de maxim 1,3. Această valoare corectă, de 1,3, este stabilită prin raportare la suprafaţa de 1.430 mp. Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul calculării Procentului de Ocupare a Terenului (POT) al viitoarei construcţii. A fost nerespectat regimul de înălţime prevăzut în Planul Urbanistic General. Prin autorizaţia de construire a fost prevăzută o mansardă care, în realitate, nu este altceva decât un etaj întreg. De asemenea, a fost nerespectată lăţimea drumului de acces. Emiterea autorizaţiei de construire s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute în Anexa 4 la Regulamentul General de Urbanism din 27 iunie 1996, aprobat prin H.G. nr. 525 din 27 iunie 1996, care stabilesc exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească căile de acces pentru construcţiile de locuinţe. Nu a existat acordului vecinilor, deşi necesitatea obţinerii acordului veci
nilor rezultă în mod expres din pct. A. 2.5.6. la Anexa 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, intitulată Conţinutul-cadru al documentaţiei tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Susţin recurenţii-reclamanţi că toate aceste aspecte dovedite în cauză crcează îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, în măsură să permită suspendarea acestui act, în condiţiile îndeplinirii şi celeilalte condiţii prevăzute de lege, respectiv existenţa pagubei iminente, în înţelesul Legii nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte condiţia referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, arată recurenţii că suspendarea unei autorizaţii de construire este un mijloc de prevenire a unei asemenea pagube ori de câte ori executarea actului ar conduce la realizarea unei construcţii care, prin caracteristicile sale ori influenţa asupra proprietăţilor învecinate, ar aduce atingere dreptului la protecţia proprietăţii. Instanţa de fond a considerat că nu s-a dovedit raportul de imediată vecinătate al imobilelor proprietatea reclamanţilor cu imobilul pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire atacată. Prin contractele de vânzare-cumpărare pentru imobilele în cauză se face dovada raportului de imediată vecinătate cu imobilul pentru care au fost autorizate lucrările de construire. Pornind de la acest raport de vecinătate, rezultă afectarea imobilelor proprietatea reclamanţilor prin realizarea lucrărilor de construire autorizate prin actului administrativ atacat. Acesta este de altfel şi motivul pentru care dispoziţiile legale în vigoare impun necesitatea de a obţine acordul vecinilor în cazul în care sunt necesare lucrări de intervenţie pentru a proteja imobilele învecinate şi în situaţia în care noile construcţii ce urmează a fi realizate au o altă destinaţie decât cea a clădirilor deja existente, învecinate, prezumând un anumit
prejudiciu pe care l-ar putea suferi proprietarii clădirilor existente. In speţă, zona pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire este o zonă abruptă, iar eventuala construire în acest perimetru a unor imobile cu destinaţia de locuinţe cu un regim de înălţime de S+P+2E+M va determina un risc major de alunecări de teren. Acest lucru rezultă, de altfel, şi din documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv din studiul geotehnic înregistrat la Primăria oraşului Sinaia sub nr. 116 din 7 august 2009. Pe de altă parte, autorizaţia de construire atacată a fost eliberată în vederea construirii unui imobil cu destinaţia locuinţe de vacanţă. Or, destinaţia atât a zonei, cât şi a clădirilor învecinate este aceea de locuinţe, iar nu locuinţe de vacanţă. Este evident faptul că, în cazul în care s-ar construi un imobil cu destinaţie turistică, calitatea
vieţii ar avea mult de suferit din cauza zgomotului, a traficului şi a lipsei locurilor de parcare.
Arată recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond a interpretat în mod restrictiv noţiunea de pagubă iminentă, referindu-se doar la prejudiciul material viitor şi previzibil. Chiar dacă această interpretare respectă ad litteram definiţia prevăzută de Legea nr. 554/2004, jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată a arătat că noţiunea de prejudiciu se referă atât la prejudiciul material, cât şi la cel procesual. Executarea actului administrativ a cărui legalitate este îndoielnică ar conduce la consumarea efectelor acestuia, crearea unei situaţii juridice noi, cel mai probabil imposibil de schimbat, va da posibilitatea înstrăinării construcţiei care va intra în circuitul civil, fiind astfel înlăturată posibilitatea reclamanţilor de a-şi valorifica drepturile, astfel cum erau configurate la data formulării cererii de chemare în judecată şi a
cererii de suspendare. In ipoteza continuării lucrărilor, există riscul finalizării lor înainte ca instanţa să se poată pronunţa asupra legalităţii actului administrativ atacat, iar în cazul în care va invalida acest act, dispoziţia sa ar rămâne fară un efect practic. De asemenea, şi sub aspect material, instanţa de fond nu a observat că studiul geotehnic este incomplet. Se menţionează faptul că pentru stabilitatea proprietăţii din amonte săpătura comportă un risc redus, însă nu se precizează care este riscul şi pentru proprietăţile din aval ale reclamanţilor.
Consideră recurenţii-reclamanţi că o justă repartizare a riscurilor şi cheltuielilor litigiului se poate realiza numai prin suspendarea executării actului atacat, pentru ca instanţa să poată pronunţa o hotărâre efectivă, de natură să tranşeze în mod concret litigiul şi pentru a
salvgarda drepturile, libertăţile şi interesele reclamanţilor. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC M. SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că instanţa de fond a reţinut corect că, în cauză, condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu sunt îndeplinite, câtă vreme recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii pagubei iminente. Prin caracterul lor restrictiv şi imperativ, cele două condiţii impuse de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ. în speţă, recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada existenţei unei îndoieli puternice şi serioase asupra prezumţiei de legalitate a autorizaţiei de construire, care să justifice necesitatea luării măsurii suspendării actului administrativ.
Arată intimata-pârâtă că din actele depuse la dosar rezultă că recurenţii-reclamanţi nu se află în raporturi de vecinătate cu imobilul în litigiu, care să reclame existenţa acordului exprimat în formă autentică şi care să instituie o prezumţie de îndoială asupra valabilităţii autorizaţiei de construire. De altfel, autorizaţia de construire a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, iar celelalte aspectele invocate în fundamentarea cazului bine justificat privind nerespectarea lăţimii drumului de acces şi a răspunsului de înălţime şi necesitatea emiterii unui nou certificat de urbanism ca urmare a dezmembrării terenului nu au fost dovedite, cum în mod corect se reţine de către instanţa de fond. De asemenea, intimata-pârâtă arată că recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada îndeplinirii condiţie pagubei iminente, impusă de art. 15
din Legea nr. 554/2004. In concluziile studiului geotehnic depus la dosar efectuat se atestă că: „Amplasamentul examinat este stabil, nu este inundabil şi deci va putea fi construit în condiţii de siguranţa deplină (la execuţie şi în timpul exploatării). In subteranul zonei nu sunt substanţe minerale exploatabile, nu sunt nisipuri afanate care se pot lichefia (în caz de seism) şi nu există corpuri solubile (sare, gips) care să poată asocia riscul unor prăbuşiri (deformaţii) ale suprafeţei. Terenul este bun pentru fundare şi permite calculul definitiv al fundaţiei pe baza presiunilor convenţionale”. Recurenţii-reclamanţi susţin în mod eronat că zona este abruptă. Din planurile cadastrale depuse la dosar rezultă că panta este medie, dovadă că accesul în zonă se face cu automobilul. Ca atare, consideră intimata-pârâtă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că „disconfortul creat vecinilor prin executarea unor lucrări de construcţie nu determină îndeplinirea cerinţei pagubei iminente” şi, deşi au pretins „afectarea imobilelor proprii”, nu au administrat dovezi în acest sens.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a apreciat în mod legal în cuprinsul încheierii recurate că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, în considerarea aspectelor relevate de către recurenţii-reclamanţi referitoare la vădita nelegalitate a actului administrativ contestat care nu pot fi cenzurate decât cu ocazia judecării în fond a cauzei.
Astfel, încălcarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului Local de Urbanism în privinţa indicatorului urbanistic CUT al parcelei
pentru care s-a eliberat autorizaţia, precum şi faptul că în locul unei mansarde s-a construit un etaj întreg, nerespectarea lăţimii drumului de acces sunt susţineri care urmează a fi analizate prin raportare la materialul probator specific şi de specialitate ce urmează a fi administrat la judecarea în fond a cauzci, nefiind de natură să contureze la momentul analizării aparenţei de nelegalitate a actului existenţa unei vădite încălcări a legii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, paguba iminentă ce ar putea fi suferită de către recurenţii-reclamanţi şi care ar putea fi prevenită prin suspendarea executării actului contestat nu a fost dovedită de către aceştia, iar afectarea imobilelor vecine prin realizarea lucrărilor de construire realizate de către intimatul-pârât SC M. SRL este infirmată de concluziile studiului geodezic depus la dosarul cauzei.
Prejudiciul procesual invocat de către recurenţii-reclamanţi pe care l-ar suferi în ipoteza executării actului administrativ contestat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, reprezentând, în fapt, o simplă speculaţie, în condiţiile în care legalitatea actului administrativ nu a fost cenzurată şi pe fondul acestuia.
Neexistând alte motive de fapt şi de drept care să afecteze legalitatea încheierii recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
