Nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, dacă reclamantul nu completează cererea de chemare în judecată cu actele impuse de instanţă, în condiţiile art. 112 C. proc. civ. şi art. 12 din Legea nr. 554/2004.
Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 606 din 5 octombrie 2006
Prin încheierea de ședință din 5 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5378/CA/2006, Tribunalul Arad a suspendat judecarea cererii reclamantului persoană fizică împotriva pârâtei Societatea Română de Televiziune pentru anulare act administrativ, în temeiul prevederilor art. 112 pct. 5 alin. (2), art. 114 alin. (2), art. 304,art. 339,art. 336 C. proc. civ., precum și în temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 554/2004.
împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul și prin decizia civilă nr. 606 din 5 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5184/59/2006, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul, în motivare reținând că din cuprinsul prevederilor art. 114 C. proc. civ. rezultă că suspendarea judecății se dispune, de regulă, de președintele instanței, iar în cazul acordării unui termen scurt pentru completarea cererii, este obligatorie mențiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligațiilor privind completarea acesteia atrage suspendare judecății. în fine, încheierea de suspendare în cazul necompletării cererii se pronunță în condițiile art. 339 C. proc. civ., în cel mult 3 zile de primirea cererii.
în privința art. 112 pct. 5 C. proc. civ. se constată că acest text legal se referă la cuprinsul cererii de chemare în judecată, și anume la unele din elementele de conținut ale cererii, respectiv arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Art. 12 din Legea contenciosului administrativ stipulează în termeni inderogabili că reclamantul trebuie să anexeze la acțiune copia actului pe care-l atacă, sau după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale, iar în situația în care nu a primit un răspuns, trebuie să depună la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică.
în speță, instanța a constatat că, în privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, aceasta nu cuprinde elementele obligatorii menționate în art. 112 C. proc civ, respectiv nu au fost indicate dovezile pe care se sprijină cererea, iar reclamantul nu a respectat nici dispozițiile art. 12 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004. Prima instanță i a cerut reclamantului să depună copia certificată a petiției adresate Societății Române de Televiziune București și cu toate demersurile făcute pentru a l determina să facă precizările necesare, reclamantul a refuzat categoric să se conformeze dispozițiilor Tribunalului.
Este evident că, în situația dată, continuarea procesului este împiedicată exclusiv din vina reclamantului, persoană fizică, care a formulat cerere de chemare în judecată fără însă a respecta condițiile prescrise în termeni inderogabili în prevederile legale mai sus menționate și cu toate că i s-a adus la cunoștință să-și completeze cererea arătându-i-se care sunt completările ce se impun a fi făcute, a refuzat să facă acest lucru, Curtea, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală suspendând judecata.
Curtea constată că, de asemenea, critica referitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, este nefondată.
Art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului consacră „dreptul la un proces echitabil”, conform terminologiei consfințite de Curtea europeană. în termenii art. 6 alin. (1) din Convenție, exigențele procesului echitabil au fost exprimate astfel: „orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces se impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției”.
Curtea, examinând hotărârea recurată, constată că aceasta nu este contrară exigențelor procesului echitabil. Dimpotrivă, prima instanță a făcut o aplicare exactă a prevederilor art. 6 din Convenție. Astfel, reclamantul, aflat în stare de detenție, a fost adus în fața judecătorului care i-a explicat că este obligatoriu a face completări ale cererii de chemare în judecată, iar mențiunile ce i se cereau a fi făcute nu reprezentau în nici un caz obstacole în exercitarea drepturilor sale procesuale, ci presupuneau un efort minim din partea acestuia pentru a se stabili cadrul procesual al litigiului (inclusiv cine este pârât – cel căruia i-a fost adresată reclamația administrativă). în acest fel, reclamantului i s-a asigurat accesul concret și efectiv la judecător, care presupune ca justițiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act constituind o atingere adusă drepturilor sale” (Bellet contra Franța, 4 decembrie 1995), însă datorită poziției adoptată chiar de reclamant, prima instanță nu a putut pronunța o sentință prin care litigiul să fie soluționat, sentință care să reprezinte „un răspuns specific și explicit” la susținerile din cererea de chemare în judecată, prin aceasta, evident, neîncălcându-i-se accesul la justiție, consacrat în art. 21 din Legea fundamentală română.
