Suspendarea soluţionării contestaţiei de către organul administrativ jurisdicţional (DGFP), în temeiul prevederilor art. 179, alin. 1 şi 180 din OG 92./2003, pe considerentul că soluţionarea contestaţiei depinde de soluţionarea cauzei penale. Liberul acce


Pentru a sta la baza constatării organelor de cercetare penală dacă faptele au sau nu caracter infracţional, este necesar ca raportul de inspecţie fiscală şi obligaţiile de plată să aibă un caracter definitiv ; altfel şi se refuză contestatorului dreptul de a se apăra, de a dovedi contrariul celor reţinute în raportul de inspecţie fiscală, în faţa unei instanţe de judecată.

Prin sentinţa nr. 238 pronunţată de Tribunalul Mureş la data de 15.04.2008, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. S.Prod SRL Târgu-Mureş, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi s-a anulat decizia nr. 76,98 din 24 septembrie 2007, emise de pârâtă, obligând-o pe aceasta să soluţioneze pe fond contestaţiile reclamantei înregistrate la nr. 15255/2007 şi 33661/2007. S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese moratorii. Pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că pârâta a încheiat la data de 28.02.2007 raportul de inspecţie fiscală privind constatări la societatea reclamantă iar la data de 08.03.2007 a emis decizia de impune nr.433 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de 313.547 lei. Împotriva acestor acte reclamanta a formulat contestaţie, soluţionarea acesteia fiind suspendată prin decizia nr. 76, 98/24.09.2007 până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, fiind reţinută aplicarea dispoziţiilor art. 179 alin. 1 şi art. 180 din OG. nr. 92/2003. S-a avut în vedere dosarul penal nr. 1051/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş. Potrivit art. 184 din OG. nr. 92/2003 prevede posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei atunci când prin decizie motivată atunci când organul care a efectuat controlul sesizează organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce s-ar putea da în procedura administrativă sau atunci când, soluţionarea contestaţiei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa vreunui drept ce face obiectul unei judecăţi. Instanţa de fond a considerat că în speţă nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii, nu organul de inspecţie sesizând organele de cercetare penală, ci, acestea din urmă au solicitat efectuarea controlului. Se mai reţine că dosarul de cercetare penală vizează o persoană care nu are nici o legătură cu societatea pârâtă. În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamantă, s-a arătat că ele nu au fost dovedite.

Împotriva sentinţei au formulat recurs ambele părţi din proces.

În expunerea de motive a căii sale de atac, SC. S. Prod SRL a solicitat modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei şi la plata despăgubirilor pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare nesoluţionării contestaţiei, apreciind că dovada prejudiciul a fost dovedit cu prisosinţă. Astfel, prejudiciul constând în suma de 10.033, 40 lei este rezultatul aplicării dobânzii legale la suma contestată de 487.389 lei achitată de reclamantă după emiterea deciziei de impunere. Cum contestaţia împotriva sumei contestate nu a fost soluţionată de pârâtă în termenul de 45 de zile calculată de la data depunerii contestaţiei ci doar prin deciziile nr. 76 şi 98 din 24.09.2007, pentru lunile aprilie-septembrie 2007 i se cuvin dobânzi legale. Recurenta apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 998-999 pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Recurenta DGFP Mureş a arătat că în mod greşit instanţa de fond a obligat instituţia la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei întrucât, între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere nr. 433 li cercetările care se efectuează în dosarul penal 1051/P/2006 există o strânsă dependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativ jurisdicţională. Recurenta apreciază că ancheta penală este singura în măsură să stabilească dacă cheltuielile evidenţiate în de reclamantă au la bază operaţiuni reale, respectiv, dacă tarifele percepute sunt corelate cu natura şi serviciile furnizate. Se mai arată că operaţiunea de inspecţie fiscală s-a demarat la cererea IPJ Mureş care a solicitat verificarea legalităţii activităţii comerciale desfăşurată de reclamantă în baza unor contracte de consultanţă precum şi îndeplinirea condiţiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit. Ca atare, conchide recurenta, prioritatea aparţine organelor de cercetare penală care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor constatate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ, Curtea a constatat:

Operaţiunea de inspecţie fiscală s-a demarat la cererea IPJ Mureş, prin adresa nr. 2121/A/2006 (1051/P/2006) din 29.03.2006, şi a vizat verificarea activităţii comerciale desfăşurată de reclamantă în baza unor contracte de consultanţă precum şi îndeplinirea condiţiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit, rezultatul verificărilor urmând a sta la baza soluţionării unei cauze penale. Organele fiscale competente a soluţiona contestaţia reclamantei au suspendat soluţionarea întrucât aceasta depinde de soluţionarea laturii penale a cauzei. Se constată astfel existenţa unui cerc vicios determinat de către pârâtă întrucât, la soluţionarea cauzelor penale stau tocmai verificările asupra activităţii comerciale ale reclamantei. Cum în raport de constatările organelor fiscale, organele de cercetare penală se vor pronunţa asupra caracterului infracţional sau nu al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor stabilite în sarcina societăţii reclamante, este necesar ca raportul de inspecţie şi obligaţiile de plată să aibă un caracter definitiv. Reclamantei i s-a refuzat de către pârâta dreptul la apărare, dreptul de a dovedi contrariul celor reţinute în raport, suspendarea judecării contestaţiei putând produce consecinţe grave în plan penal. Susţinerile pârâtei conform cărora doar ancheta penală este singura în măsură să stabilească dacă cheltuielile evidenţiate în de reclamantă au la bază operaţiuni reale, respectiv, dacă tarifele percepute sunt corelate cu natura şi serviciile furnizate sunt puerile. Care mai este, în această materie, rolul pârâtei sau a instanţei de fiscal?

De altfel, dispoziţiile art. 184 din OG. 92/2003 au un caracter supletiv, suspendarea soluţionării contestaţiei fiind facultativă pentru organul de soluţionare a contestaţiei. Şi motivul de suspendare invocat în decizia atacată nu se justifică el referindu-se doar la situaţia când organele fiscale sesizează organele de cercetare penală, nu şi invers. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei îl constituie şi faptul că, fără a aştepta soluţionarea definitivă a cauzei penale, organele fiscale s-au grăbit să emită decizia de impunere cu încălcarea dispoziţiilor art. 107 din OG. nr.92/2003. Acest fapt a obligat reclamanta să achite obligaţiile stabilite prin raportul de inspecţie deşi stabilirea acestora nu avea un caracter definitiv nici din punct de vedere administrativ fiscal şi nici penal.

Pentru aceste considerente recursul DGFP Mureş a fost apreciat de Curte ca fiind nefondat urmând a fi respins.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, şi acesta este nefondat întrucât, în situaţia în care obligaţiile bugetare stabilite prin raportul de inspecţie se vor dovedi, definitiv, a fi nedatorate, atunci plata efectuată de către reclamantă va deveni o plată nedatorată urmând a-i fi restituită integral de către pârâtă, cu accesoriile aferente începând de la data plăţii.

Aşa fiind, şi acest recurs a fost respins ca nefondat.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. Pr. Civ precum şi culpa procesuală a DGFP Mureş, instanţa a obligat această pârâtă la plata către SC. S. Prod SRL a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în cuantum de 400 lei.