Potrivit art. 11 alin. (1)2 C.fisc.: (…) „nu sunt luate în considerare de autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.
Urmează a se verifica, pentru fiecare dintre societăţi, care este momentul declarării ca inactive prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi publicării Ordinului şi se vor menţine ca fiind deductibile numai acele facturi emise anterior publicării acestui ordin, urmând a fi înlăturate facturile emise ulterior.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2679 din 30 noiembrie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.03.2011 reclamanta SC L.F.M. SRL B. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, solicitând anularea deciziei nr. 153/08.09.2010 și a deciziei de impunere nr. 1162/16.06.2010.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că actul administrativ-fiscal emis, respectiv decizia de impunere, a fost întocmit cu data de 16.06.2010 de către D.G.F.P. – Activitatea de inspecție fiscală 1, data la care reclamanta avea sediul în B, sector 3, fiind înregistrată și la Registrul Comerțului.
Pe fond, reclamanta a susținut că, în ceea ce privește decizia de soluționare nr. 153/08.09.2010, în cuprinsul acesteia se menționează că societatea nu a pus la dispoziție documentele financiar contabile solicitate, afirmație eronată, întrucât în data de 05.05.2010 societatea a pus la dispoziție în original toate documentele contabile solicitate de organul fiscal din perioada 2005-2010, iar ulterior, la data de 25.05.2010 nu a mai putut prezenta documentele, fiindu-i sustrase din mașină, fapt dovedit cu documente emise de poliție.
Referitor la obligațiile suplimentare de plată a TVA în sumă de 31.099 lei (taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente), reclamanta consideră că organul fiscal, prin încălcarea dispozițiilor legale, a reținut că societatea nu are dreptul să deducă TVA pentru facturile emise de următoarele firme furnizoare: SC A.D. SRL, SC A.S. SRL, SC F.&L. C. SRL și SC G. SRL pe motiv că acestea nu ar fi plătitoare de TVA.
Se mai arată că, în ceea ce privește impozitul suplimentar în sumă de 16.723 lei, în mod neîntemeiat s-a stabilit de către organul fiscal că aceste cheltuieli înregistrate în ca urmare a achiziției de bunuri de la SC N.G.I. SRL, SC I.C. SRL, SC D.MC SRL și SC H.L. SRL nu sunt deductibile, întrucât nu au la bază un document justificativ.
Mai mult decât atât, toate aceste firme furnizoare nu apăreau pe lista contribuabililor declarați inactivi, publicată în M.Of., condiție prevăzută de legislația în vigoare pentru ca această listă să fie valabilă.
Prin sentința civilă nr. 759/01.07.2011, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin actele administrativ fiscale contestate au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 47.822 lei, din care 9.696 lei impozit pe profit, 7.027 lei majorări de întârziere aferente, 18.330 lei taxă pe valoarea adăugată și 12.769 lei majorări de întârziere.
Cu privire la de 18.330 lei, tribunalul a reținut că în perioada 01.01.2007-31.12.2009, reclamanta a achiziționat mărfuri de la patru furnizori neplătitori de taxă pe valoarea adăugată, respectiv SC A.D. SRL, SC A.S. SRL, SC F.&L.C. SRL și SC G. SRL. Totodată, reclamanta a achiziționat mărfuri de la furnizori care nu au depus bilanțul și nu funcționează la sediile declarate; SC N.G.I. SRL și SC I.C. SRL.
Din adresa ANAF – Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală nr. 867456 din 12.03.2010, rezultă că în cazul societății N.G.I. SRL, aceasta se află în procedura de dizolvare, nedepunând bilanțurile contabile pe anii 2001-2005, 2006 și 2007.
De asemenea, s-a mai arătat că reclamanta a achiziționat o serie de mărfuri de la SC D.MC SRL și SC H.L. SRL, aceste societăți având activitatea suspendată din anul 2008, iar facturile de aprovizionare fiind emise în anul 2009.
S-a apreciat că, întrucât reclamanta a încălcat dispozițiile art. 128 alin. (1) C.fisc., în mod corect organele fiscale au stabilit un debit suplimentar în sarcina sa de 18.330 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată.
Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 9.696 lei, s-a reținut că documentele justificative emise de societățile furnizoare menționate, în condițiile arătate, nu pot justifica operațiuni comerciale reale, iar cheltuielile evidențiate în baza acestor facturi sunt cheltuieli nedeductibile.
S-a concluzionat că, întrucât reclamanta a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) și art. 155 alin. (5) lit. e) din C.fisc., organele fiscale au stabilit în mod corect un debit suplimentar în sumă 9.696 lei, reprezentând impozit pe profit datorat.
în sfârșit, cu privire la majorările de întârziere aferente și impozitului pe profit, s-a apreciat că acestea au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art. 119, 120 C.proc.fisc.
Față de aceste considerente și în temeiul dispozițiilor legale susmenționate, acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC L.F.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
1. în ceea ce privește impozitul pe profit în valoare de 9.696 lei, instanța a reținut greșit că documentele justificative emise de societățile furnizoare menționate nu pot justifica operațiuni comerciale reale, iar cheltuielile evidențiate în baza acestor facturi ar fi nedeductibile, conform prevederilor art. 11 alin. (1) din C.fisc.
în dezvoltarea motivului de recurs se arată că, potrivit art. 2 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, societatea a înregistrat facturile fiscale și a depus bilanțurile contabile, demonstrând astfel că este de bună-credință. De asemenea, facturile emise de către societățile furnizoare au fost și ele înregistrate în contabilitatea firmei, plătind furnizorilor și TVA aferentă pentru acestea, TVA calculată și evidențiată în facturile fiscale emise de către aceștia și, în mod corespunzător, s-a dedus TVA conform acestor facturi.
Se susține că, potrivit art. 21 alin. (1) C.fisc., sunt cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și au la baza înregistrării în facturi fiscale emise în conformitate cu prevederile legale.
2. Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției privind lipsa competenței Agenției Naționale a Finanțelor Publice Argeș de a emite decizia de impunere nr. 153/08.09.2010 cât și a deciziei nr. 1162/16.06.2010.
în susținerea acestei excepții, recurenta arată că activitatea de inspecție fiscală s-a desfășurat la data de 16.06.2010, deși societatea avea sediul în București, din data de 27.05.2010, fiind înregistrată la Registrul Comerțului, astfel că decizia de impunere trebuia emisă de organele fiscale competente ale Municipiului București.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, acesta fiind admis după cum urmează:
1. Este fondat primul motiv de recurs.
Astfel, instanța de fond, analizând în mod sumar legalitatea actului administrativ fiscal atacat, a procedat la o cercetare globală a motivelor invocate în acțiunea cu care a fost învestită, fără a distinge între diferitele situații juridice pe care le avea deduse.
Astfel, așa cum rezultă atât din acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța, cât și din recursul formulat, în cauză se impunea făcută o distincție între următoarele categorii de facturi pe care organele fiscale le-au înlăturat în urma controlului: facturi emise de către societăți neplătitoare de TVA; facturi emise de către societăți declarate inactive prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală; facturi emise de către societăți care aveau activitatea suspendată și facturi emise de societăți radiate.
Pentru fiecare dintre aceste societăți se impunea a se verifica, de către instanța de fond, situația reală a firmei la momentul emiterii facturii, precum și împrejurarea dacă, în mod rezonabil, recurentei i se putea cere, la momentul achiziționării bunurilor ce constituie obiect al facturilor emise de aceste societăți, să cunoască existența cauzelor care împiedicau acești agenți economici să emite facturi valabile, respectiv: starea de inactivitate, suspendarea, radierea sau neînregistrarea ca plătitor de TVA.
Caracterul sumar al analizei efectuate de instanța de fond nu poate fi substituit de către instanța de recurs, în ciuda împrejurării că, în temeiul art. 305 C.proc.civ., s-a solicitat și s-a depus la dosarul de recurs un tabel cuprinzând analiza detaliată a fiecărei societăți emitente a facturilor în cauză.
Pe baza acestui tabel, s-a reținut că instanța de fond urmează să dispună efectuarea unei analize contabile având ca obiective stabilirea caracterului deductibil al fiecărei facturi în parte, în raport de situația concretă a fiecăreia dintre societățile emitente, precum și de dezlegarea dată problemelor de drept în cauză dată de instanța de casare, în condițiile art. 315 C.proc.civ.
S-a dispus ca instanța de fond să facă aplicarea următoarelor texte din C.fisc.:
Astfel, potrivit art. 11 alin. (1)2 C.fisc.: (…) „nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
Curtea a dispus a se verifica, pentru fiecare dintre societăți, care este momentul declarării ca inactive prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și publicării Ordinului și se vor menține ca fiind deductibile numai acele facturi emise anterior publicării acestui ordin, urmând a fi înlăturate facturile emise ulterior.
în ceea ce privește situația societăților neplătitoare de TVA, s-a dispus ca instanța de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 146 C.fisc. potrivit cărora „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 (…)”.
în ceea ce privește societățile cu activitate suspendată, respectiv societățile radiate, s-a dispus a se verifica momentul în care a intervenit efectiv suspendarea sau radierea, urmând a se acorda caracter deductibil numai acelor facturi emise anterior momentului la care măsura suspendării, respectiv radierii a fost făcută publică, fiind astfel susceptibilă de a fi cunoscută de către recurentă.
2. în ceea ce privește critica referitoare la competența organelor fiscale de a emite decizia de impunere atacată, pe care recurenta o invocă drept excepție, Curtea a calificat-o drept un motiv de nelegalitate (sub aspect formal) al acestei decizii, asupra căruia, într-adevăr, instanța de fond nu s-a pronunțat.
Pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție sub acest aspect și având în vedere că din analiza primului motiv de recurs s-a desprins necesitatea casării cu trimitere a sentinței, Curtea, trimițând cauza spre rejudecare, a dat instanței de fond și indicația de a se pronunța asupra acestui motiv de nelegalitate a actului fiscal atacat.
Pentru aceste motive, dat fiind că analiza făcută de către instanța de fond în lipsa administrării unei probe cu expertiză și unei analize în detaliu a fiecărei situații juridice în parte, potrivit celor detaliate mai sus, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, se impune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ., casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vedere administrării probelor și conformării îndrumărilor din decizia de casare conform dispozițiilor art. 315 C.proc.civ.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
